Postat de: nicoletasavin | 28/11/2008

Când aţi fost Iude ultima oară?

Şi înainte şi după Iisus, cu foarte rare excepţii, toţi oamenii au avut câte un Iuda în vieţile lor. Cu bune sau rele intenţii, fiecare pământean a fost trădat, măcar o dată în viaţă. De ce nu omit bunele intenţii atunci când vorbesc de trădare? Ştiţi bine că drumul spre iad este, uneori, pavat cu intenţii bune. Trădarea, mai mică sau mare, rămâne tot trădare. Şi nu-i o boală românească. Bănuiesc că se întâlneşte în tot universul, în dimensiuni de care habar nu avem. Probabil că primul trădător a fost Lucifer, îngerul căzut din preajma Domnului. Sau, dacă vom coborî cu picioarele pe Pământ, primul trădător a fost Cain, care i-a venit de hac fratelui său, Abel. Oameni, comunităţi sau popoare, toţi au avut cozile lor de topor. Unii dintre trădători s-au autopedepsit, cuprinşi de remuşcări. Alţii, care nu s-au căit pentru faptele lor strigătoare la cer sau, chiar, au fost mândri de ele, au plătit, mai devreme sau mai târziu. Destui vor plăti abia la Judecata de Apoi. Nimeni nu scapă de pedeapsă pentru vina de a fi fost într-un moment al vieţii un Iuda, mai mic sau mai mare. Nici banii, nici influenţa, nici condiţia socială sau demnitatea vremelnică nu ne scutesc de judecata şi pedeapsa divină. De ochiul lui Dumnezeu nu scapă nimeni. Fiindcă Dumnezeu nu ne-a lăsat trăitori pe pământ ca să fim Iude. Dacă liberul nostru arbitru a ales această condiţie, Dumnezeu nu ne-a împiedicat. Dar nici nu ne va da vreo circumstanţă atenuantă pentru alegerea noastră greşită. Cred că cel mai cutremurător text despre Iuda l-a scris Nicolae Steinhardt, evreu convertit la creştinism, devenit, ulterior, stareţ al mănăstirii ortodoxe Rohia. Iată de ce îmi permit să reproduc, în continuare, eseul „Tragedia lui Iuda”, apărut în volumul „Dăruind vei dobândi”.

Printre motivele pentru care vă rog să lecturaţi acest text se numără şi acela că duminică, 30 noiembrie, la alegeri, nişte domni, puţini la număr, vor să trădeze din nou un neam. Se ştiu ei, nu-i numesc, prietenii ştiu de ce… Iar noi, cei mulţi, suntem pe cale de a ne trăda singuri, refuzându-ne dreptul la vot, obţinut cu sânge în decembrie 1989.

Desigur, nu sunt singurele motive… Apropo, când aţi fost Iude ultima oară?

Tragedia lui Iuda

„Tragedia lui Iuda a fost pentru unii gânditori, dramaturgi, oameni de bună credinţă şi diletanţi ai teologiei un imbold pentru a încerca să-l dezvinovăţească. Raţionamentul lor e, în general, uşor de urmărit şi asimilat: dacă Iscarioteanul nu L-ar fi predat pe Iisus saducheilor, planul divin nu s-ar fi putut realiza şi mântuirea nu ar fi avut loc. Cum de l-am osândit pe cel care nu şi-a jucat decât rolul, care a fost o rotiţă necesară într-un angrenaj, un resort indispensabil într-o acţiune ce nu şi-ar fi aflat deznodământul fără prezenţa unui trădător? Drept e să fie condamnat şi dispreţuit cel care a făcut ce trebuie? Aşa e tâlcul piesei lui Paul Raynal („A pătimit sub Ponţiu Pilat”) jucată pe scena Comediei Franceze în 1938.
Părerea căreia mă raliez recunoaşte deplina vinovăţie a lui Iuda şi constată că argumentele de tip Paul Raynal sunt greşite, oricât ar fi ele de seducătoare prin mărinimia pe care o dovedesc şi lăudabila dorinţă de a voi să dezvinovăţească pe un acuzat. Pe Iuda nu se cade însă a-l scoate basma curata, deoarece el este efectiv culpabil şi nu există motive pentru a-l achita.

În prealabil este bine să precizăm că Dumnezeu s-a folosit de netrebnicia lui Iuda, cunoscând-o, ceea ce nu înseamnă câtuşi de puţin că i-a dat El lui Iuda menirea de vânzător. Iscarioteanul nu fusese distribuit în rolul său nefast ci, ştiindu-se dinainte ce ticăloşie ar fi gata să facă, şi-a elaborat un plan în care ticăloşia sa era una din piesele angrenajului. Dacă noi suntem lămuriţi asupra mârşăviei cuiva şi, atunci când se iveşte prilejul, constatăm că se poartă mârşav, precum ne şi aşteptam să procedeze, nu rezultă de aici că respectivul este nevinovat deoarece şi-a susţinut rolul.

Trecând la fond, putem constata că marele păcat al lui Iuda în argumentarea de tip Paul Raynal este unul de trufie dementă: voinţa lui de a se ridica la rang de colaborator al lui Dumnezeu şi de a participa la actul mântuirii de pe poziţii neomeneşti. Da, nu-i exclus ca Iuda să fi raţionat aşa cum presupun Paul Raynal şi alţii: îşi va fi spus că dacă nu se află cineva care să-L predea pe Iisus Hristos autorităţilor iudaice, El nu va putea suferi şi nu va fi în măsură a-şi împlini misiunea mântuitoare. Şi atunci a luat asupră-şi această sarcină, consimţind să treacă drept vânzător, în ochii vulgului. Raţionând astfel, Iuda uita (ori se făcea că uita) ce este şi unde se află. Că este om şi se află pe acest pământ. Raţionamentul lui Iuda (în cazul că acordăm teoriei lui Paul Raynal caracterul de ipoteză verosimilă) implică ferma convingere că e egal cu Dumnezeu şi că se află pe cine ştie ce tărâm privilegiat la care oamenii obişnuiţi nu au acces. Iuda s-a crezut şi s-a voit co-redemptor. Aceasta a fost uriaşa, nenorocita, tragica lui greşeală. A raţionat prea subtil şi prea sofisticat şi s-a trufit peste orice închipuire.

Ce putea face? Ce trebuia să facă? Să judece nespus mai simplu şi mai uman, aş spune mai ţărăneşte şi mai bătrâneşte. S-ar fi cuvenit să-şi spună mereu, oricând era vizat de ispita demonică a asumării rolului de co-redemptor: treci îndărătul meu, Satano, eu nu-s decât un biet om păcătos. Nu mă amăgi pe mine cu sarcini care ţin de cei de sus. N-are cine să aducă la îndeplinire iconomia divină? N-aş crede că Dumnezeu nu poate găsi şi alte mijloace. Oricum, nu ştiu. Nu mă amestec. Nu-i treaba mea de om. E treaba lui Dumnezeu, eu una ştiu şi bună: prietenul şi învăţătorul nu mi-l vând şi nu mi-l trădez.

Dacă Iuda ar fi judecat astfel, simplu, ţăraneşte, bătrâneşte, modest, el n-ar fi ajuns să cadă în groaznicul său păcat. Că păcat a fost, a recunoscut-o singur, de vreme ce l-au chinuit remuşcarile, că a restituit banii şi că, în cele din urmă, s-a sinucis.

Cei care încearcă să-l apere pe Iuda săvârşesc o greşeală asemănătoare cu păcatul său: judecă prea subtil şi prea sofisticat. Aici totul se datoreşte complicaţiei, trufiei, părăsirii terenului sigur al bunului simţ niţel rudimentar. Dar în situaţii limită, în situaţii delicate şi dubioase, singurul criteriu solid, singurul refugiu sigur este bunul simţ, suprema soluţie este simplitatea cea mai brută. Ea ne este scăpare, ea ne este liman, ea ne este stâncă, temelie, cetate: este Burg. Ce trebuia să facă Iuda? Să nu se preocupe de lucruri care-L priveau pe Dumnezeu şi ţineau de nesfârşita Sa înţelepciune. Nu-L vindea Iuda pe Hristos? S-ar fi găsit altă soluţie pentru realizarea jertfei; că doar nu depindea Dumnezeu exclusiv de Iuda bar Simon din Keriot şi s-ar mai fi găsit o cale şi fără el. Datoria lui Iuda era să judece simplist, cu o totală lipsă de imaginaţie şi de largi perspective: cât mai îndărătnic, cât mai îngrădit, mai dobitoceşte, mai umil: eu nu-s Dumnezeu şi nici co-redemptor, eu îs un biet om. Eu prietenul şi învăţătorul nu mi-L vând. Atâta ştiu (lucru ştiut de toată lumea, din moşi strămoşi). Altceva nimic. De aici nu ies. Raţionamentul meu e limitat şi îngust? O fi. Dar de el nu mă depărtez. Am zis. Faceţi ce ştiţi, lăsaţi-mă în pace. Nu mie îmi revine sarcina mântuirii lumii, eu am atribuţii nespus mai smerite, dar pe acelea le împlinesc. Se poate, prin urmare, ca motivele care l-au determinat pe Iuda să fi fost mult mai subtile şi mai complicate decât cel indicat de Sfântul Apostol Ioan în Evanghelia sa. Dar, ca şi în cazul lui Brutus ori unui Raskolnikov, motivarea crimei este cu desăvârşire acoperită de oroarea termenului lingvistic care mereu îşi impune denumirea, iar nu argumentele şi justificarea filosofico-cerebrală a celui care o comite. Oricât de nietzscheiană şi de înălţătoare va fi fost justificarea lăuntrică a intelectualului Raskolnikov şi, în fond, de spiritual dezinteresată, îndelung raţionata sa crimă, până la urmă, tot drept dublă crimă sordidă va fi cunoscută şi tot de organele trivialei poliţii şi de funcţionarii procuraturii va fi anchetată. Din oricât de sublime şi de patriotice motive şi-a împlântat Brutus pumnalul în trupul dictatorului pe viaţă, cu veleităţi de rege, tot sângele părintelui său adoptiv a fost împroşcat şi istoria existenţială tot numai cuvintele „Şi tu, fiule…” le-a reţinut. Se poate ca pe Iuda să nu-l fi îmboldit simpla cupiditate, dar posteritatea reţinând numai fapta brută şi dându-i numele ei generic (fără a se preocupa de voinţa de participare la un plan de redempţiune ce ar fi rămas în gol dacă nu intervenea el) drept vânzător îl va califica şi va face pe veci din numele lui sinonimul trădării.

Spiritul, înainte de a se angaja în fenomenalitate, se cade să se înarmeze cu multă smerenie şi să ştie că va avea de a face:

a) atât cu previzibila şi uluitoarea complicaţie a vieţii, cât şi cu
b) vechile, nemiloasele, cinicele nume date lucrurilor şi faptelor şi care au puterea şi darul de a pune pângăritor şi rece la punct cele mai sofisticate raţionamente şi mai bune intenţii. Crimă, adulter, trădare sunt numele date cu cinism şi egalitară indiferenţă de lumea fenomenală unor acţiuni înapoia cărora stau complicate şi câteodată nespus de pure consideraţii. Ce-i pasă realităţii? Ea nu-ţi cercetează inima, rărunchii şi mintea, ci deschide vechile dicţionare mucegăite şi cele mai noi suplimente argotice spre a scoate dintr-însele denumirile cele mai împuţite si mai „ordinare”, mai grele de povara tuturor străbunelor fărădelegi.

Lucrurile acestea le-ar fi înţeles uşor orice organ de anchetă care, supunându-l pe Iuda unui interogatoriu, repede ar fi terminat cu el.

  • Ai fost la popi, mă?
  • Da, dar să vedeţi că…
  • Mă, ai luat bani de la ei, recunoşti?
  • Recunosc, însă eu nu i-am cerut. Ei m-au silit să-i iau.
  • Lasă asta, i-ai luat ori nu? Răspunde!
  • I-am luat.
  • Şi le-ai arătat locul unde urma să vină husânul?
  • Eu am vrut cu totul altceva…
  • Tu răspunde la întrebări. Le-ai arătat?
  • Da.
  • Aşa. Şi pe acela l-ai sărutat?
  • Mi-era prieten.
  • Mă podoabă, tu ca prieten l-ai sărutat ori ca indicator?
  • Eu am vrut să-l ajut să …
  • Nu ţine, mă, tu ai vândut pontul şi-ai mers acolo să-l predai oamenilor popimii, aşa-i?
  • Eu…
  • Atunci ce-o tot întorci ca la Ploieşti?
  • Dar banii i-am dat înapoi şi m-am sinucis.
  • Păi tocmai asta dovedeşte că te recunoşti vinovat şi că eşti agent informator.

Există inclusă în cuvinte o putoare a uzurii şi sălăşluieşte în fapte o concreteţe irezistibilă, căreia subtilitatea arguţiilor şi complicata şi gingaşa sofistică a motivării nu le pot face faţă.
Intenţiile dramaturgului Paul Raynal (altminteri scriitor de bună calitate şi autorul câtorva nobile şi frumoase piese) au fost bune, dar eroarea lui e totală.”


Responses

  1. Ai o mică eroare: Nicolae Steinhardt n-a fost stareţ la Rohia, s-a ocupat doar de biblioteca mănăstirii.

  2. Daca eram crap, faceam hap shi nada gata o inghitzeam ……categoria PARABOLE insa m-a facut sa casc ochii shi sa aplic unul din principiile de baza invatzate la scolile mele:

    APARENTZELE TOTDEAUNA INSHEALA!

    ….in consecintza va trag un retur sec shi concis pe numere:

    1. Sunt un biet OM OGLINDA care nu am suflet dar oglindesc totdeauna sufletele celor din fatza mea.
    2. Unicul Iuda, uitator de juraminte si tradator de intzelegeri, domiciliaza pentru inca un an vis-a-vis de gradina botanica a capitalei noastre, acolo unde canta cucul_din_deal!
    3. Deci:
    -la locale a fost:

    INCEPUTUL SFARSHITULUI!

    -acum la parlamentare este:

    MIJLOCUL SFARSHITULUI!

    -la prezidentziale o sa fie:

    SFARSHITUL SFARSHITULUI

    PS ………shi sa nu uitatzi doamna:

    URASC COMUNISHTII ca-s comunishti shi NU-MI PLAC PINOCHISHTII ca-s slabi, plangacioshi shi fac numai fete!

  3. buna, nu mai poti sa zici nimic, s-au spus prea multe, si degeaba.

  4. Sunt pt prima oara pe blog-ul domniei voastre dar am avut ocazia sa port o discutie tete-a tete cu dv , o discutie care recunosc mi-a facut placere.Dar sa trecem peste partea diplomatica si sa spunem deschis despre ce iude vorbim cine pe cine a tradat?Noi toti ne tradam intre noi dintr-o incurabila sete de putere!

  5. Alexandru si mai cum?
    Nu stiu de unde sa te iau, dar probabil o sa ma lamuresti.
    Oricum, bine ai venit pe blog! Astept guvernul si am tot timpul sa vorbesc deschis dupa aceea…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: