Postat de: nicoletasavin | 04/12/2008

Unora care zic ca n-ar fi Iude. Sau sunt, dar le place

Până la proba contrarie, le răspund (apolitic…) celor ce spun sau tac că nu sunt Iude sau au trădarea în sânge şi nu pot trăi fără ea. Îl las pe maestrul Ursachi să facă oficiul de gazdă. Cu siguranţă, de „dincolo”, unde sufletul său, mântuit de samsara, s-a unit cu Muma Fecioara, ne vede pe toţi şi zâmbeşte îngăduitor….

Parabola Marii Oglinzi, sau fabuloasa Identitate

Este cineva care dezghioacă / ghiocul lucios, rotunjit in aeternum de apele / inexistenţei; un trăsnet / e naşterea miezului care trăieşte. / E cineva care-ascultă, iubeşte, iubeşte în lacrimi /inima pietrei înlăcrimate. / Solzii de aur ai mării îi rade cu greul / cuţit albăstrui; buzele sale confuze / bolmojesc un cuvânt de plăcere când peştele / fără hotar, care’i marea, se zbate şi geme ca o femeie / iubită. E cineva, un copil care se joacă în praful / Căii Lactee; pulberea fină a cerului / o pritoceşte în pumnii ce’i ţine în chip de clepsidră. / Ascultă’l cum cântă / copilăreştile’i cântece de bucurie. / E cineva, o măreaţă femeie, care nopţile sale / iubeşte un munte aprins – împăratul / singurătăţilor; fiii ei / sunt cât frunza şi iarba, de dânşii e plin Universul. / Ascultă mugetul ei când îi smulge din sineşi / pe cei care vor să trăiască. Vei auzi plânsul tău, / o, munte de foc, cu centură de flăcări / şi întreită cunună de jar. / Tu eşti acela. Aceia sunt tu: ghiocul şi miezul, / pescarul şi peştele său. / Înainte şi după – tăcere. / O, inima pietrei înlăcrimate…

Un loc fericit

Şi pentru că te ador / mă gândesc / la cei fratricizi / la cei paricizi

O, încolo / atâta iubire / atâta iubire

E un loc fericit pe pământ

Într’acolo nu duce vaporul, nici trenul / şi nici o companie aeriană / nu’l are’n traseele sale

Da, da, e un loc fericit pe pământ

Şi pentru că atât te ador / mă gândesc la povestea / cu Abel şi Cain


Responses

  1. Raspund apolitic raspunsului apolitic pentru a ieshi din cercul celor care tac, deci na poftim retur:

    Magia si alcoolul viata`mi guverneaza ,
    pe care-am inceput-o studiind filosofia ,
    anatomia , dreptul si vai , teologia ,
    dar negasind in ele nici liniste nici baza .

    Sacrificai Venerei si-am zis : oricum o fi ea ,
    sublima ori sordida , in trupu`i se ascunde
    misterul fara nume si coapsele`i fecunde
    in spasmul ca o moarte confera vesnicia .

    Imperialul spirit ma are`n a sa paza
    si nici o constiinta`i egala cu betia
    si tainica lucrare in noptile de groaza

    Taram fara`ndoiala aflat-am , si cuteaza
    mereu ratacitorul pe caile profunde :
    „Am aurum non vulgi , leonem , poezia .”

    PS Unii shi-au luat grade stand in pozitzie de dreptzi, altzii shi-au luat grade jucandu-se cu mintzile oamenilor!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: