Postat de: nicoletasavin | 29/01/2009

Dragostea-colivie

Omuleţi dragi, într-o lume nebună şi ahtiată după bani, control şi putere absolută, doar iubirea ne-ar mai putea salva. Dar nu orice fel de iubire. Nătângi şi nătărai cum suntem, nici măcar să iubim nu ştim. Ne plângem apoi că celălalt este de vină. Sau rubedeniile. Sau prietenii. Sau soarta. Sau îl hulim pe Dumnezeu.

O dragoste-colivie, precum cea descrisă de Geo Dumitrescu, este foarte des întâlnită pe pământ. Nu prieşte nici locatarului din colivie, nici celui aflat în afara ei. În foarte puţine cazuri protagoniştii au tăria să recunoască asta şi să facă ceva pentru iubirea lor. De cele mai multe îşi plâng de milă şi, în cele din urmă, se despart. Când ar fi fost suficientă o introspecţie pentru a vedea de ce sentimentul se alterează în calea spre celălalt sau, pur şi simplu, nu mai ajunge.
Renunţarea la colivie e foarte grea. Şi pentru locatar, şi pentru stăpânul coliviei. Fiindcă relaţia devine una de tip călău-victimă, în care victima ajunge să-şi scuze sau, mai grav, să-şi adore călăul pentru orice fel de exces.
Uneori, ce-i drept, mai rar, ambii parteneri stau în colivia proprie şi schimbă rolurile: sunt, pe rând, prizonieri şi temniceri.
Şi mai rar, cuplurile sunt formate din doi prizonieri, îndrăgostiţi de postura lor de victime, în care fiecare se comportă ca un autist.
Şi toţi aceşti nefericiţi îşi fac iluzia că iubesc sau sunt iubiţi…

Dar nu cred că nu ştiţi despre ce vorbesc. Fiecare dintre noi a greşit cel puţin o dată faţă de sentimentele sale şi a ales suferinţa în locul fericirii. Ce-i drept, ego-ul a crescut, iar orgoliul a rămas intact…

Dragoste-colivie

de Geo Dumitrescu

Te-ai aşezat în faţa mea, dragoste,
numai tu, mereu, în faţa mea, dragoste,
soarele mi l-ai luat, luna n-o mai văd,
nimeni nu-mi mai trece prin luminile ochilor, dragoste,
crescând tu mereu din tine însăţi, din zările mele pierdute, închise,
numai tu, oblon, dragoste, mereu
în faţa mea, în drumul meu,
numai tu, început şi sfârşit, întuneric-
nici punte, nici fereastră, numai tu,
înlemnită stăpână, zid, dragoste.
Înconjurat din toate părţile,
împresurat de tine, dragoste,
până unde bat cu privirea
numai tu eşti,
ghemuită asupră-ţi, dragoste, într-una te cercetezi cu lupa,
scormonind prin tine cu unghii lungi,
prin uscate încăperi foşnitoare,
în care nu mai locuieşte nimeni de mult,
în afară de propria-ţi umbră,
dragoste, umbră rece,
floare presată, dragoste.
O, mica ta dragoste, dragoste
cu aripi de lemn, ţepene, scurte,
lustruite podoabe zadarnice,
neînvăţate să zboare,
neînvăţate să mângâie, dragoste,
pe care mereu mi le zbaţi, cu nebunească zarvă,
nestrăveziu, în faţa ochilor, dragoste,
pleoapă de fier, dragoste nimicitoare de dragoste.
Te-ai aşezat în faţa mea, dragoste,
şi nu mai înfrunzesc, şi florile nu le mai ţin,
şi lumină nu mai am de unde să dau,
şi mă iubeşti cu dinţii strânşi, dragoste
şi mă săruţi cu ochii deschişi,
şi cu ochii în patru, dragoste,
şi cu tine mi-e greu,
şi fără tine nu pot, dragoste, dragoste oarbă, dragoste înec…
Şi mai dă-te un pic la o parte din faţa ochilor,
Om frumos, nepriceputule,
Ca să te pot vedea şi văzându-te,
Să te iubesc din nou întâia oară, dragoste…


Responses

  1. Nicoleta,multumesc pentru aceasta postare este foarte sugestiva,suntem chiar noi in colivia numita Romania,dar macar dragostea sa existe…
    cele bune Tavi:)

  2. Singur pe drum,
    D-abia scapat de-a coliviei ingradire,
    Stimata doamna am sa v-o pun,
    (aici pe blog, pervers, in vazul lumii)
    ……….replica mea de-un haz nebun!
    Pornind apoi din nou la drum!

    Romanţă, la adio…
    ( tot de Geo Dumitrescu)

    Şi-am zis foi de tiparoase –
    hai, digulai-dam digu-digu-lai,
    M-au iubit femei frumoase –
    hai, digulai-dam digu-digu-lai,
    Şi-ndrăzneţe, şi sfioase,
    Şi naive, şi focoase –
    digulai-dam-digulai…

    Frunze,-n toamnă, de aramă –
    digulai-digu-digulai,
    M-au iubit femei de seamă,
    Şi cu blugi, şi cu năframă,
    M-au iubit femei deştepte,
    Când loiale, când abjecte,
    M-au iubit figuri distinse
    Şi mai crude, şi mai ninse,
    M-au iubit mironosiţe –
    Când cu fapta, când cu “fiţe”…
    digulai-dam, digu-digulai…

    Foaie verde patru fraţi
    digulai, digulai-dam,
    Voi, neveste de fârtaţi,
    Ce-n păcat m-ademeneaţi,
    Soţioare de amici
    Amatoare de “lipici”, –
    De v-am ocolit cândva
    Să mă ierte Precista!,
    De v-am amânat mereu
    Să mă ierte Dumnezeu! –
    Dar mai tare fu credinţa
    Decât pofta şi putinţa!…
    hai, digulai-dam digu-digu-lai…

    Frunză verde nenufar
    digulai-dam-digulai,
    Şi voi, fete de trotuar.
    Dulce-al întâmplării dar,
    Ce m-aţi luat de ucenic
    Când eram încă prea mic
    Şi, pentru un pumn de lei,
    V-aţi uitat în ochii mei:
    Dragoste involuntară
    Cât stă trenul într-o gară!…
    digulai-dam, digu-digulai…

    Foaie verde şi-o lalea,
    digulai, digulai-dam,
    Multe-a tras inima mea
    în război cu dragostea –
    Inimă de cavaler,
    Suflet pururea stingher,
    Inimă zburătăcită
    Din iubită în iubită…

    Frunze vechi de măghiran,
    digulai-dam-digulai,
    Mai dă-mi, Doamne, înc-un an,
    înc-un an şi alţi câţiva
    Să se-ntoarcă dragostea:
    Să visezi şi să respiri
    Scotocind prin amintiri
    Zvonul primelor iubiri…

    Digulai şi-o peruzea,
    digulai-dam-digulai,
    Căina-m-aş-căina:
    Nu de ce am păţit cândva –
    Ci, of Doamne, cum să zic,
    Că nu mai păţesc nimic!…
    digulai-vai!-digu-digulai…

    Frunze dulci de tiparoase,
    digulai, digulai, dam,
    Flutur steaguri de mătase:
    Mândru sunt, măre, cât şase,
    C-am iubit femei frumoase,
    digulai,
    Şi-ndrăzneţe, şi sfioase,
    Şi novice, şi focoase,
    Când prea coapte, când
    fecioare,
    Nobile, ori populare…
    digulai-dam-pururi digulai…

  3. Carcotasule,

    Dupa stiinta mea, in urma cu cateva luni ai iesit dintr-o relatie si ti-ai asumat o alta. Ca acum o numesti colivie, e dreptului spiritului tau neiubitor de gratii sa o faca.

    Imi pare rau ca ai rezistat asa de putin in colivia aurita si esti singur pe drum. Trebuie sa ai inima de caine sa te bucuri de necazul unui om sau sa-l pizmuiesti pentru fericirea lui. Dar si in durere, si in bucurie, fiecare dintre noi suntem singuri…

    Am facut aceasta precizare deoarece cei ce ne cunosc pe amandoi ar putea fi indusi in eroare de postarea ta.
    Daca si eu, care cred ca te cunosc destul de bine, sunt in eroare, poti sa mi-o corectezi.

    cu buna credinta,
    Nicol

  4. Never try to understand the bald man!

  5. Bine ai venit, Aurel! Sper sa te gasesc adesea in acest spatiu. De inteles, nu mai incerc demult …

  6. @ Aurelu’
    Tu cel ce in loc să stai pe bancă stai în bancă…..suferi de prurit epidermic? ( adicălea te mân’că chelea?)
    Hihihi…..

  7. @Nicol…..
    Dacă tot am intrat pe aici ca să-l scot din eroare pe bietul McGOGOO şi dacă tot i-am răspuns „bancarului”,
    chiar dacă este tardiv şi extrem de tarziu am să vă răspund şi dumneavoastră doamnă printr-o intrebare:
    MIE-MI MERGE BINE!………. DUMNEAVOASTRĂ DOAMNĂ CUM VĂ MERGE?
    …..cât despre „colivii şi relaţii”, doamna mea, mie nu-mi plac nici unele, nici celelalte, deoarece nu-s nici
    pasăre (papagal), nici mascul (macho) sunt doar un om şi un bărbat, implicit….îmi place libertatea şi-mi place căsnicia. Libertatea am avut-o, o am şi am s-o am totdeauna, cât despre căsnicie ….o dată ş-o dată mi-oi găsi şi eu petecul…..chiar dacă unii cred că umblu după sac!

    Haides paides şi s-auzim de bine !


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: