Publicat de: nicoletasavin | 06/03/2009

Un deceniu fără Poldi Bălănuţă

Mai mult de zece ani fară Poldi Bălănuţă. Marea Doamnă născută pe 10 decembrie 1934 în Păuleştii Vrancei ne-a părăsit pe 15  octombrie 1998. S-a dus să recite, să întrupeze caractere, să joace roluri din cele mai diverse, să cânte şi să danseze pentru Dumnezeu. Şi pentru alaiul său de îngeri. Pentru cei care au cunoscut-o, dorul de Poldi este uneori insuportabil. Aşa cum cred că acolo, sus, sufletul ei are momente când se topeşte de dorul pământenilor pe care i-a iubit şi respectat şi pentru care a ars precum o torţă. 

Am avut şansa să o cunosc pe Poldi şi în afara scenei. Nu ştiu nici azi ce-am preţuit mai mult în scurtul răstimp în care am avut şansa să-i fiu în preajmă: ştiinţa cuvintelor, noima tăcerilor, nobleţea caracterului, cultul pentru prietenie, generozitatea necondiţionată, râsul, plânsul ori râsul-plânsul, zâmbetul sau lacrima, arta de a vedea scânteia din oameni şi iubirea pentru ei, ştiinţa de a trage nefericirea pe sfoară şi de a fi fericită pentru o mie şi unul de motive. 

Leopoldina este una din bucuriile vieţii mele pentru care îi mulţumesc Domnului!

Iată şi una dintre poeziile pe care Poldi le recita dumnezeieşte: 
„Fericire este atunci când în adâncul sufletului tău, în adâncul fiinţei tale, găseşti forţa de a evita nefericirea. Pentru că nefericire este:
să munceşti fără să iubeşti obiectul muncii tale,
să nu găseşti în jurul tău prieteni care să aibă acelaşi ideal de umanitate,
să pleci la drum cu semeni care la prima cotitură a drumului abandonează scopul căii alese;
nefericire este să spui ceea ce nu crezi,
dar şi mai mare nefericire este să nu spui ceea ce crezi;
nefericire este să izbuteşti să adormi noaptea înainte de a te gândi măcar la una dintre problemele care frământă lumea şi timpul tău,
nefericire este să poţi adormi noaptea înainte de a-ţi judeca faptele de peste zi,
nefericire este să nu ai copii,
nefericire este să nu poţi dărui roadele muncii tale,
nefericire este să nu îţi iubeşti părinţii şi să nu-i însoţeşti cu recunoştinţă până la capătul drumului întru demnitatea speciei umane;
nefericire este să-i uiţi pe cei care te-au învăţat şi care au adăugat fiinţei tale comori nepreţuite,
nefericire este să nu trudeşti întru desăvârşire,
nefericire este să nu ştii să duci pe umeri povara cea mai grea: succesul;
nefericire este să agoniseşti mai mult decât îţi este cu trebuinţă,
nefericire este să uiţi de unde ai plecat,
nefericire este să uiţi spre ce ai plecat,
nefericire este să-ţi vezi numele dispărut înainte de dispariţia trupului,
nefericire este să simţi puterea devastatoare a singurătăţii,
nefericire este să nu preţuieşti truda altora, nefericire este să nu ai nevoie de artă,
şi cea mai mare nefericire este să nu ai nevoie de cultură.
şi câte nefericiri mai sunt posibile pe pământ!
Dar până la urmă eu cred că nefericirea este o vină. Şi dacă în tine găseşti puterea morală de a-ţi asuma vinovăţia, eu cred că deja ai făcut un pas pe calea anevoioasă, dar sublimă de a atinge măcar o treaptă a fericirii.
Căci fericirea, până la urmă, este un ideal posibil de atins, fiind, după părerea mea, o formă a demnităţii umane.
Căci fericirea este până la urmă, după mine, lupta dreaptă şi nobilă şi grea de a evita nefericirea.”
Anunțuri

Responses

  1. Va rog doamna sa ma iertati ca vin cu intarziere pentru martisor si pentru ziua respectului dat cu plecaciune femeilor din toata lumea.Va doresc doamna sa aveti putere,iubire si sanatate,ca sa le puteti duce pe toate cele care le aveti de trait si implinit.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: