Postat de: nicoletasavin | 26/06/2009

Melancolicul Patriciu, reloaded

Dinu Patriciu a „scăpat” România de Rompetrol. Preţul tranzacţiei cu KazMunayGas (KMG) pentru ultimul pachet, de 25% , din acţiunile Rompetrol a fost trecut sub tăcere. Presa românească spune că suma plătită de compania din Kazahstan ar fi fost de 100-150 milioane euro. Dinu Patriciu susţine, printre altele, că are nevoie de „timp şi atenţie” pentru afaceri de criză: „Decizia mea de vânzare a participaţiei în Rompetrol Group (TRG) face parte dintr-o strategie de business mai largă. Intenţionez în continuare să îmi concentrez eforturile în trei sectoare principale:piaţa imobiliară europeană, mass media şi un număr de alte proiecte importante din zona sectorului energetic. Mediul actual economic şi financiar global oferă oportunităţi excepţionale pentru investitori cu lichidităţi majore iar eu sunt implicat activ în dezvoltarea unui număr de proiecte noi care necesită un nivel maxim de timp şi atenţie din partea mea”. 
Magnatul liberal ne roagă să nu fim melancolici sau să plângem după Rompetrol: „Am certitudinea că acţionarul KMG împărtăşeşte pe deplin angajamentul şi încrederea mea în viitorul Rompetrol care este o companie extraordinară de care fiecare român poate să fie mândru”.
Nu fiţi trişti că lipsesc virgulele sau că exprimarea lasă de dorit în comunicatul de presă al lui Dinu Patriciu. Simple neglijenţe de redactare. Un lucru este cert, fără de virgule: din vânzarea pe etape a Rompetrol, statul român n-a câştigat nici măcar taxele notariale, care au intrat în buzunare olandeze sau elveţiene. Putem fi mândri de compania KazMunayGas, deţinută integral de statul Kazahstan, la bunăstarea căreia vom cotiza cu spor.
Cine a cumpărat, de fapt, Rompetrol, cine l-a vândut, cum s-au împărţit banii, cui revine revine controlul putem bănui, dar nu putem proba.
Până să se pronunţe definitiv şi irevocabil o instanţă de judecată, toate operaţiunile postdecembriste ale Rompetrol sunt legale. Sunt, însă, şi morale? Cui îi mai pasă de (i)moralitate  în România?
„Să trăieşti bine”, Rompetrol! Chiar sub ocupaţie kazahă.
Cât despre Dinu Patriciu, pe 6 septembrie 2007 scriam că ar fi melancolic. Cum mai este acum, nu ştiu…

Melancolicul Patriciu

de Nicoleta Savin

România liberă, 6 septembrie 2007

Dinu Patriciu – devenit cel mai bogat român prin vânzarea Rompetrol – e trist precum un copil care a pierdut cea mai dragă jucărie. Ne-a povestit versiunea romanţată a companiei de PR despre tranzacţia secolului, dar s-a văzut clar că nu crede în ceea ce spune. Sau că ştie ceva ce-i umbreşte bucuria, iar acel ceva nu va putea fi ascuns foarte multă vreme. Cât a luat exact pe cele trei sferturi din acţiunile holdingului olandezo-elveţian Rompetrol nu ne-a spus Patriciu, că e taină contractuală. La fel de secrete sunt şi clauzele care au făcut posibilă tranzacţia. Rompetrol e o companie privată şi nici o lege n-o poate „condamna” la transparenţă. Cumpăratorul KazMunaiGaz e o companie de stat, însă un stat unde democraţia reală va ajunge, poate, în altă viaţă. Vom afla preţul corect în tranzacţia kazaho-română doar în cazul în care interesele lui Nursultan Nazarbaev vor dicta o bruscă transparenţă sau o „regretabilă” scurgere de informaţii. Rezervele de petrol (jumătate din cele ale Rusiei) şi gaze naturale îi permit lui Nazarbaev să realizeze cam tot ce doreşte în Kazahstan, dar şi un adevărat balet în afara lui. Rusia şi China, pe de o parte, SUA şi UE, pe de altă parte, îl privesc cu îngăduinţă, ca pe o cloşcă pe care n-o tai, ci o laşi să-şi crească puii de aur.
De la Nazarbaev ne putem aştepta la orice. A modificat Constituţia ca să rămână preşedinte până la moarte. Şi-a demis ginerele, pe Timur Kulibaev, de la vicepreşedinţia colosului Samruk, din care face parte şi compania petrolieră KazMunaiGaz. Şi-a dat acordul ca megaholdingul Samruk să fie condus de un englez, Richard Evans, ex-preşedintele BAE Systems. Dacă aţi uitat, BAE Systems este tocmai compania engleză care a cadorisit România cu două fregate second-hand şi, drept bonus, un scandal nesoluţionat al comisioanelor acestei tranzacţii. Evans va trebui să-i înveţe pe kazahi cum e cu spiritul corporatist la „ghiaurii” de occidentali. Un oficial de la KazMunaiGaz a avut, probabil, un acces de sinceritate când i-a povestit unui reporter Reuters că boardul kazah al companiei este interesat şi de sfertul de acţiuni rămas în posesia lui Dinu Patriciu. Ăsta da motiv pentru tristeţea de îngropăciune a lui Dinu Patriciu, care s-a grăbit să dezmintă o astfel de posibilitate în viitorul apropiat! Călin Popescu Tăriceanu nu s-a pronunţat, a fentat elegant tranzacţia amicului său, pe motiv că Guvernul nu se poate amesteca în destinele unei firme private. Apropo, până nu de mult pleda pentru Rompetrol, principalul contribuabil la buget. Preşedintele Băsescu a tăcut mâlc câteva zile, după care a declarat – aparent fără nici o legătură cu “duşmanul” de la Rompetrol – că România este interesată de strângerea relaţiilor cu statele caspice, în general, şi cu Kazahstanul, în special. Sunt semnale că nici Uniunea Europeană nu va avea nimic împotrivă şi va aproba tranzacţia. SUA n-au reacţionat oficial, dar un expert respectabil precum Janusz Bugajski, directorul programului Europa Centrală şi de Est la Foreign Service Institute, a ridicat puţin din sprâncene, subliniind că „este foarte important să se ştie cine este în spatele KazMunaiGaz”. Analiştii kazahi au pus şi ei paie pe foc când au declarat că s-a plătit un preţ prea mare pentru Rompetrol, „plusul” fiind de un miliard de dolari. Media românească a comentat în fel şi chip tranzacţia, încercând s-o lege într-un fel sau altul de politica dâmboviţeană. Ori, cheia afacerii se pare că este în altă parte şi după ea plâng actori politici români, cărora le-ar fi plăcut să facă ei cărţile. Sau măcar să aibă jokeri la îndemână. Sferele de influenţă/confluenţă între petropolitică şi geopolitică se aşază şi se reaşază de ceva timp şi nimeni nu este sigur daca şi cum mai intră în cărţi. Nici melancolicul petrolist Dinu Patriciu.


Responses

  1. Nicole,bine te-am regasit pe blog,ai dreptate in legatura cu conu’Dinu.
    Ce ma intristeaza este faptul ca ieri nu s-a pomenit nimic de evenimentele tragice ce au influentat destinul Romaniei,de acum 69 de ani cand Romania a fost ciopartita de URSS,26-28 iunie 1940,si 21 -23 iunie 1941,am posta pe blog notele ultimative din 26-27 iunie 1940 ale URSS catre guvernul regal al Romaniei si raspunsurile acestuia la ele,(publicate in Universul din 4 iulie 1940)o duminica frumoasa,cu stima Tavi.

  2. Un cunoscut gazetar, „ultimul comunist” , cel care „se retrage la biblioteca” zicea la TeVe ca numai frustratii scriu pe blog pt. ca e pe gratis. El scrie numai pe bani fie ca e articol, editorial, volum, volumas. Sigur, fiecare cu parerea lui.

    Aveti vreun comentiu la comentari ?

    Fiara.

  3. @ Octav Pelin,

    Pe cine mai intereseaza ce a fost acum multi ani ? Mai important e ce a facut Poponetz aseara in Dorobanti sau cu cine a iesit Sexy Braileanca. Cu cine iese EBa in oras diseara? Tot pe la gazete, pe langa evenimentele mentionate de Dvs, uita se mentioneze si de pogromul de la Iasi din 27.06.1941 – un moment despre care ar trebui sa auda macar cei din ziua de azi fie si doar pentru a nu mai repeta greselile trecutului (in ambele sensuri).

    Fiara.

  4. @ Arhivarul:

    Toti facem la un mom. dat greseli din graba. Cea mai frecventa, ne casatorim. Nu e o problema asta. Nu stiu din ce partid politic face parte dl. Tismaneanu. De pe scena politica romaneasca nu urmaresc decat o singura persoana: Dl. primar Dan Marean Vanghelie – dupa mintea mea, un om politic cinstit care face ce poate pentru locuitorii sectorului.

    Acum ma intorc la almanahele mele ca e tarziu !

    Fiara.

  5. …cine si ce are cu Pacaliciu ?

  6. Pt Arhivar
    Magrebianule, nu sunt bogata, dar bani de-o cafea (marocana, verde, cum iti place..) am avut totdeauna. O vom bea, probabil la Bruxelles, si-ti voi raspunde la chestionar face to face.
    Aici, pe blog, e vorba de Patrician si n-are rost sa amestecam borcanele. Nu te-am cenzurat, dar nu raspund la provocari.
    PS: Atenţie, pentru mine cafeaua e cafea, fară virgula, doar cu punct.

  7. Pentru Fiara,
    Nu am ales un stil de scriitura care sa faca audienta, as spune ca, dupa acest criteriu, blogul de veghe este antiblog.
    Nu ma comport ca un jurnalist aici. De obicei, pun in valoare textele altora, care inseamna pentru umanitate mult mai mult decat mine. Scriu destul de rar, pentru sufletele celor care ma viziteaza, fara smecheriile care aduc accesari record.
    Implicit, nu vreau bani.
    Nici pentru aparitiile mele tv ca invitat nu am incasat nici un leu de la nici un post.
    Domnul Cristoiu e liber să creadă ca „numai frustatii scriu pe blog, ca e pe gratis”. Ii respect opinia, insa cred ca a lipsit de la lectia generozitatii, unde ar fi aflat ca daruind vei dobandi, iar fericirea si notorietatea nu se masoara doar in bani.

  8. Pentru Arhivar si Dielda,

    Respect prea mult libertatea de expresie ca sa practic cenzura, oricat as dezaproba unele puncte de vedere.
    Nu comentez galceava voastra, nu este treaba mea, dar ea nu va mai avea loc la mine pe blog. Am sters deja ultimul mesaj al fiecaruia dintre voi.
    Voi continua sa va aprob opiniile numai daca ele se vor referi punctual la postari.
    Sunteti oricand bineveniti daca respectati spiritul acestui blog.

  9. În virtutea faptului că încă mai am atribuţii privitoare la administrarea acestui blog şi că uneori „democraţia generează anarhia”:

    DREPŢI! PLUTON ASCULTĂ COMANDA LA MINE!

    1. Arhivare verboten pe IP-uri! ( faimă câştigi dacă ucizi un leu, nu dacă striveşti o furnică! 🙂 )
    Vrăjeala cu zăpuleanu paralel pe conexeanu şi 222-ul coada de IP nu ţine la mine! Nu vinde iluzii creatorului, că-i ţara plină de PDL-işti rataţi🙂
    2. Dielda Dinu idem! ( personal cred că un copil care dă din mâini intr-o copaie, nu poate provoca un tsunami!)
    Atenţie la neatenţie, referitor la bântuiala ta pe celelalte blog-uri ce le am în administrare, că-ţi iei verboten şi acolo!
    3. Butonista şefă dixit din ciclul „SĂ NU UIŢI DARIE”:
    DECÂT SĂ MĂNÂNC RESTURI DE LA MASA UNUI BOGAT, TOTDEAUNA ACCEPT INVITAŢIA LA PRÂNZ A UNUI SĂRAC! NICIODATĂ NU AM FOST ALES, TOTDEAUNA EU AM ALES!

    Să aveţi zi bună şi înţelepciune!
    PLUTON PE LOC REPAUS!
    Sugestii, reclamaţii şi alte nemulţumiri:
    diaconu.eusebiu@yahoo.fr
    (răspund cui vreau, când vreau şi dacă vreau!)

  10. Ia uite pe cine avem aici doamnă:




    🙂🙂 :)……canadianca!

  11. toate cele bune !

  12. 1. Mulţumesc, admin. Cum este viaţa acum, rezervistule? Observ că nu te poţi abţine să nu dai comenzi… E bine că ai pus piciorul în prag. Lucrurile o luaseră razna…
    Cât despre „canadiancă”, ştiam, mi-a spus Ionuţ. Mă bucur pentru ei.
    2. Pentru Dănuţ Chidon,
    Scuze că nu ţi-am răspuns la mesajele de până acum. Să înţeleg că esti cu o bursă în SUA? Cred că nu ne-am vazut din 1998, deci ar fi un deceniu…🙂 Tot jurnalist? Sau te-ai „reciclat”? M-as bucura să comunicăm. O să-ţi trimit un mail cât de curând.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: