Postat de: nicoletasavin | 01/07/2009

Steinhardt: „Dumnezeu dă sau bate cu nespus de migălit rafinament”

Într-o lume aproape indecent de laică, uităm adesea de voia Domnului. Nu-i o voie arbitrară, capricioasă sau nedreaptă, ci una în armonie cu legile Universului, „precum în cer, aşa şi pe pământ”.
De răsplata sau pedeapsa lui Dumnezeu nu scapă nimeni, deşi ne încăpăţânăm să credem că binele sau răul sunt lumeşti şi strict demarcate.
Loc de întâmplare nu prea este în logica impecabilă a Domnului. Culegem doar ce am sădit şi am îngrijit. În fiecare clipă avem o lecţie de deprins, dar rar înţelegem asta.
Deşi Dumnezeu e iubire necondiţionată pentru întreaga creaţie, noi, pământenii, iubim rar şi condiţionat. Vrem „ceva” la schimb. Ne permitem luxul de a avea duşmani, de a-i urî şi de a le face rău. Ne permitem să judecăm, să invidiem, să ne simţim superiori, să ne dispreţuim semenii, deşi fiecare are loc şi rost sub soare.
„Fii un bun creştin, nu judeca ca să nu fii judecat”, le-aş spune tuturor celor tentaţi să pună etichete, să le menţină (uitând că nici o fiinţă nu stă pe loc, ci evoluează sau involuează), să nu respecte libertatea, opţiunile sau sentimentele celor din jur.
Nu de alta, dar singurul care poate da şi lua, care poate ierta şi pedepsi este Dumnezeu. Noi suntem mici pitici şi nu suntem în stare să dăm viaţă măcar unei bacterii. Dar o ucidem…
Dacă nu mă credeţi, citiţi ce scria Nicolae Steinhardt, evreul creştinat în închisoare.
 
Jurnalul fericirii

de Nicolae Steinhardt

„8 August 1964

Nimeni nu se face creştin, măcar de primeşte botezul, ca mine, târziu în viaţă. Gândesc că nu-i altminteri nici în conversiunile cutremurătoare. Chemarea e mereu anterioară — oricât de adânc, de subtil, de iscusit ar fi tăinuită. Pascal: Tu ne me chercherais pas… Mereu logica răstălmăcită: cauţi ceea ce ai găsit, găseşti ceea ce ţi s-a pregătit, ţi s-a şi dat.

Trag două concluzii:

Întâi, adevăratele temeiuri ale concepţiei creştine: absurdul şi paradoxul. Apoi, divinitatea lucrează amănunţit şi cu pricepere, şi când răsplăteşte, şi când pedepseşte. Se înşeală amarnic toţi cei ce cred — şi nu-s totdeauna nerozi — că-l pot duce pe Dumnezeu, că-l pot şmecheri. Nicidecum. Dă sau bate cu nespus de migălit rafinament. De unde rezultă că Dumnezeu nu e numai bun, drept, atotputernic etc, e şi foarte deştept.”


Responses

  1. Va salut !

    Fac o scurta pauza si nu mai citesc din almanahe.

    Nu stiu daca perceptia Dvs asupra dinivintatii este cea descrisa aici. Ca daca da, dupa cat am citit eu in almanahe, Dzeu (in acceptiunea crestina) e un baiat de treaba care face socotelile pe lumea cealalta. In contrast cu asta , Dzeul iudaic e un jucator si e chiar razbunator (pe Moise / Moshe / Moussa de cateva ori). Deci dupa mintea mea o contradictie aici.

    Cum comentati ?

    Fiara.

  2. Dumnezeul iudaic (cel jucător şi răzbunător) ar face bine să stea molcom pe tronul lui şi-n împărăţia lui deoarece aici, pe pământ românesc, atunci când noaptea se lasă, orice stâlp încă are umbra lui şi umbrele n-au niciun Dumnezeu! ……”Citeşte şi încearcă să te alegi cu un folos. O să ai parte de-o bună distracţie în mormânt…..” spunea tata Leskov🙂

    PS
    Moussa Arafat august 2003, octombrie 2004, septembrie 2005?……deh vorba românului:
    CINE N-ARE UMBRĂ SĂ-ŞI CUMPERE BEC, BECUL NICI NU RĂSARE, NICI NU APUNE………SE ARDE, DAR COSTĂ IEFTIN ŞI POATE FI ÎNLOCUIT UŞOR!

    SĂ TRĂIM BINE!

  3. frumosc scris, interesant mesajul !

  4. servus…
    ziua de ieri a fost una speciala. si Steinhardt si Noica…
    Cele bune!

  5. te bagi la un link exchange?
    http://sssfinxxx.wordpress.com/

  6. da, esti deja in blogroll

  7. perfect😀
    multumesc

  8. avem acelasi nume de familie
    Nu stiu daca exista conexiuni in familie…
    Semanati mult pe linia paterna a familiei mele…
    (Familia mea se trage din Vrancea- eu sunt nascuta in Odobesti din intamplare)
    V-am vazut acum pe TV si… am dat cautare pe google; so, am ajuns la acest blog.
    Multe ganduri de bine si respect pentru ceea ce am vazut si citit… ca sunteti!

    Melania Alina Savin


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: