Postat de: nicoletasavin | 04/03/2010

Are ce căuta Eclesiastul în Biblie?

 
De mai bine de şase luni n-am simţit nevoia să scriu sau să găzduiesc în acest spaţiu oameni şi opere de suflet.   
Nevoia de tăcere sau de izolare – nu ştiu, încă, s-o definesc – a fost subiectiv explicabilă. Nu cred, însă, că v-ar interesa să-mi ştiţi motivaţiile.
Şi personal, şi profesional, am învăţat câte ceva în acest răstimp. Deci n-o să-l trec pe pierderi…
Raţiunea care m-a ţinut departe de blog nu este aceeaşi cu cea care mă îndeamnă să revin.
Dacă sunt aceeaşi Nicoleta Savin sau m-am schimbat, rămâne să vedem împreună.
Bine v-am regăsit, dragilor!

De bun găsit, vă propun să recitim, împreună, Eclesiastul. Să nu-mi luaţi invitaţia drept o aroganţă, ci drept o dovadă de smerenie.

Neîndoielnic, este, pe nedrept, cartea din Biblie cea mai iubită de atei, cu precădere de Voltaire.
Pesimiştii spun că Eclesiastul este dovada clară a inutilităţii căutărilor omului.
Scepticii cred că el demonstrează că după moarte nu mai urmează nimic, că dincolo e doar nefiinţă.
Semi-scepticii îl citează pentru a proba că sufletul nu este conştient de nimic în intervalul scurs între moarte şi înviere.
Mulţi creştini neagă furioşi Eclesiastul şi spun că n-are ce căuta în Biblie, că textul se bate cap în cap cu învăţăturile Noului Testament.

Sunt alături de cei ce cred că că acesta este unul dintre cele mai neînţelese şi mai nedreptăţite texte biblice.
Regele Solomon, cel căruia îi este atribuit Eclesiastul, este scandalos de sincer şi de onest pentru rigorile creştine, dar acesta nu-mi pare a fi un păcat, ci, chiar, o virtute.
Exegeţi autorizaţi susţin, în apărarea Eclesiastului, că nu ar fi o carte „inspirată” de Dumnezeu, dar că autorul ei, Solomon, cel mai înţelept dintre oameni, a fost „inspirat” să o scrie. Că Dumnezeu a avut grijă să nu mergem în afara Bibliei ca să aflăm cum gândeşte lumea, ci a dorit să ne întâlnim cu gândirea celor fără Dumnezeu chiar în paginile Cărţii Sfinte. Mai mult, Dumnezeu a vrut să fim în stare să ne confruntăm cu această gândire.

Eclesiastul însumează cam toată experienţa omului în materie de (ne)fericire şi sensul existenţei. Argumentele textului nu sunt argumentele lui Dumnezeu, ci argumentele minţii umane. Eclesiastul nu face decât să arate că a încerca să găseşti fericirea fără Dumnezeu este un demers absurd, chiar o nebunie.
Doar o relaţionare corectă cu Dumnezeu ne poate ferici de-adevăratelea.
Omul depărtat de Dumnezeu sau, chiar, ateu, aflat „sub soare”, deci pe pământ, încearcă inutil să-l concureze pe „omul în Hristos”, aflat în „locurile” cereşti.
Momente de fericire lumească pot avea amândoi, dar numai ultimul se poate mântui.

ECLESIASTUL

SAU PROPOVĂDUITORUL

1

1. Cuvintele Eclesiastului, fiul lui David, împăratul Ierusalimului.
2. O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune.
3. Ce folos are omul din toată truda pe care şi-o dă supt soare?
4. Un neam trece, altul vine, şi pămîntul rămîne vecinic în picioare.
5. Soarele răsare, apune şi aleargă spre locul de unde răsare din nou.
6. Vîntul suflă spre miază-zi, şi se întoarce spre miază-noapte; apoi iarăş se întoarce, şi începe din nou aceleaşi rotituri.
7. Toate rîurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăş să pornească de acolo.
8. Toate lucrurile sînt într’o necurmată frămîntare, aşa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind, şi urechea nu oboseşte auzind.
9. Ce a fost, va mai fi, şi ce s’a făcut, se va mai face; nu este nimic nou supt soare.
10. Dacă este vreun lucru despre care s’ar putea spune: „Iată ceva nou!“ de mult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră.
11. Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; şi ce va mai fi, ce se va mai întîmpla mai pe urmă nu va lăsa nici o urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai tîrziu.
12. Eu, Eclesiastul, am fost împărat peste Israel, în Ierusalim.
13. Mi-am pus inima să cercetez şi să adîncesc cu înţelepciune tot ce se întîmplă supt ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă, la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.
14. Am văzut tot ce se face supt soare; şi iată că totul este deşertăciune şi goană după vînt!
15. Ce este strîmb, nu se poate îndrepta, şi ce lipseşte nu poate fi trecut la număr.
16. Am zis în mine însumi: „Iată că am sporit şi am întrecut în înţelepciune pe toţi cei ce au stăpînit înaintea mea peste Ierusalim, şi mintea mea a văzut multă înţelepciune şi ştiinţă.
17. Mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea, şi să cunosc prostia şi nebunia. Dar am înţeles că şi aceasta este goană după vînt.
18. Căci unde este multă înţelepciune, este şi mult necaz, şi cine ştie multe, are şi multă durere.

2

1. Am zis inimii mele: „Haide! vreau să te încerc cu veselie, şi gustă fericirea.“ Dar iată că şi aceasta este o deşertăciune.
2. Am zis rîsului: „Eşti o nebunie!“ şi veseliei: „Ce te înşeli degeaba?“
3. Am hotărît în inima mea să-mi veselesc trupul cu vin, în timp ce inima mă va cîrmui cu înţelepciune, şi să stărui astfel în nebunie, pînă voi vedea ce este bine să facă fiii oamenilor supt ceruri, în tot timpul vieţii lor.
4. Am făcut lucruri mari: mi-am zidit case, mi-am sădit vii.
5. Mi-am făcut grădini şi livezi de pomi, şi am sădit în ele tot felul de pomi roditori.
6. Mi-am făcut iazuri, ca să ud dumbrava unde cresc copacii.
7. Am cumpărat robi şi roabe, şi am avut copii de casă; am avut cirezi de boi şi turme de oi, mai mult decît toţi cei ce fuseseră înainte de mine în Ierusalim.
8. Mi-am strîns argint şi aur, şi bogăţii ca de împăraţi şi ţări. Mi-am adus cîntăreţi şi cîntăreţe, şi desfătarea fiilor oamenilor: o mulţime de femei.
9. Am ajuns mare, mai mare decît toţi cei ce erau înaintea mea în Ierusalim. Mi-am păstrat chiar înţelepciunea.
10. Tot ce mi-au poftit ochii, le-am dat; nu mi-am oprit inima dela nicio veselie, ci am lăsat-o să se bucure de toată truda mea, şi aceasta mi-a fost partea din toată osteneala mea.
11. Apoi, cînd m’am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe cari le făcusem cu mînile mele, şi la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deşertăciune şi goană după vînt, şi că nu este nimic trainic supt soare.
12. Atunci mi-am întors privirile spre înţelepciune, prostie şi nebunie. Căci ce va face omul care va veni după împărat? Ceea ce s’a făcut şi mai înainte.
13. Şi am văzut, că înţelepciunea este cu atît mai de folos decît nebunia, cu cît este mai de folos lumina decît întunerecul;
14. Înţeleptul îşi are ochii în cap, iar nebunul umblă în întunerec. Dar am băgat de seamă că şi unul şi altul au aceeaş soartă.
15. Şi am zis în inima mea: „Dacă şi eu voi avea aceeaş soartă ca nebunul, atunci pentru ce am fost mai înţelept?“ Şi am zis în inima mea: „Şi aceasta este o deşertăciune.“
16. Căci pomenirea înţeleptului nu este mai vecinică decît a nebunului: chiar în zilele următoare totul este uitat. Şi apoi şi înţeleptul moare, şi nebunul!
17. Atunci am urît viaţa căci nu mi-a plăcut ce se face supt soare: totul este deşertăciune şi goană după vînt.
18. Mi-am urît pînă şi toată munca pe care am făcut-o supt soare, muncă pe care o las omului care vine după mine, ca să se bucure de ea.
19. Şi cine ştie dacă va fi înţelept sau nebun? Şi totuş, el va fi stăpîn pe toată munca mea, pe care am agonisit-o cu trudă şi înţelepciune supt soare. Şi aceasta este o deşertăciune.
20. Am ajuns pînă acolo că m’a apucat o mare desnădejde de toată munca pe care am făcut-o supt soare.
21. Căci este cîte un om care a muncit cu înţelepciune, cu pricepere şi cu izbîndă, şi lasă rodul muncii lui unui om care nu s’a ostenit deloc cu ea. Şi aceasta este o deşertăciune şi un mare rău.
22. Căci, drept vorbind, ce folos are omul din toată munca lui şi din toată străduinţa inimii lui, cu care se trudeşte supt soare?
23. Toate zilele lui sînt pline de durere, şi truda lui nu este de cît necaz: nici măcar noaptea n’are odihnă inima lui. Şi aceasta este o deşertăciune.
24. Nu este altă fericire pentru om decît să mănînce şi să bea, şi să-şi înveselească sufletul cu ce este bun din agoniseala lui! Dar am văzut că şi aceasta vine din mîna lui Dumnezeu.
25. Cine, în adevăr, poate să mănînce şi să se bucure fără El?
26. Căci El dă omului plăcut Lui înţelepciune, ştiinţă şi bucurie; dar celui păcătos îi dă grija să strîngă şi s’adune, ca să dea celui plăcut lui Dumnezeu! Şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vînt.

3

1. Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de supt ceruri îşi are ceasul lui.
2. Naşterea îşi are vremea ei, şi moartea îşi are vremea ei; săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei.
3. Uciderea îşi are vremea ei, şi tămăduirea îşi are vremea ei; dărîmarea îşi are vremea ei, şi zidirea îşi are vremea ei;
4. Plînsul îşi are vremea lui, şi rîsul îşi are vremea lui; bocitul îşi are vremea lui, şi jucatul îşi are vremea lui;
5. Aruncarea cu pietre îşi are vremea ei, şi strîngerea pietrelor îşi are vremea ei; îmbrăţişarea îşi are vremea ei, şi depărtarea de îmbrăţişări îşi are vremea ei;
6. Căutarea îşi are vremea ei, şi pierderea îşi are vremea ei; păstrarea îşi are vremea ei, şi lepădarea îşi are vremea ei;
7. Ruptul îşi are vremea lui, şi cusutul îşi are vremea lui; tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei;
8. Iubitul îşi are vremea lui, şi urîtul îşi are vremea lui; războiul îşi are vremea lui, şi pacea îşi are vremea ei.
9. Ce folos are cel ce munceşte din truda lui?
10. Am văzut la ce îndeletnicire supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.
11. Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gîndul veciniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, dela început pînă la sfîrşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.
12. Am ajuns să cunosc că nu este altă fericire pentru ei decît să se bucure şi să trăiască bine în viaţa lor;
13. Dar şi faptul că un om mănîncă şi bea şi duce un trai bun în mijlocul întregii lui munci, este un dar de la Dumnezeu.
14. Am ajuns la cunoştinţa că tot ce face Dumnezeu dăinuieşte în veci, şi la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat şi nimic de scăzut, şi că Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de El.
15. Ce este, a mai fost, şi ce va fi, a mai fost; şi Dumnezeu aduce iarăş înapoi ce a trecut.
16. Am mai văzut supt soare că în locul rînduit pentru judecată domneşte nelegiuirea, şi că în locul rînduit pentru dreptate este răutate.
17. Atunci am zis în inima mea: „Dumnezeu va judeca şi pe cel bun şi pe cel rău; căci El a sorocit o vreme pentru orice lucru şi pentru orice faptă.“
18. Am zis în inima mea că acestea se întîmplă numai pentru oameni, ca să-i cerce Dumnezeu, şi ei înşişi să vadă că nu sînt decît nişte dobitoace.
19. Căci soarta omului şi a dobitocului este aceeaş; aceeaş soartă au amîndoi; cum moare unul, aşa moare şi celalt, toţi au aceeaş suflare, şi omul nu întrece cu nimic pe dobitoc; căci totul este deşertăciune.
20. Toate merg la un loc; toate au fost făcute din ţărînă, şi toate se întorc în ţărînă.
21. Cine ştie dacă suflarea omului se suie în sus, şi dacă suflarea dobitocului se pogoară în jos în pămînt?
22. Aşa că am văzut că nu este nimic mai bun pentru om decît să se veselească de lucrările lui: aceasta este partea lui. Căci cine-l va face să se bucure de ce va fi după el?

4

1. M’am uitat apoi la toate asupririle cari se fac supt soare; şi iată că cei apăsaţi varsă lacrămi, şi nu este nimeni să-i mîngîie! Ei sînt pradă sîlniciei asupritorilor lor, şi n’are cine să-i mîngîie!
2. Şi am găsit că morţii, cari au murit mai înainte, sînt mai fericiţi decît cei vii, cari sînt încă în viaţă.
3. Dar mai fericit decît amîndoi am găsit pe cel ce nu s’a născut încă, fiindcă n’a văzut toate relele cari se petrec supt soare.
4. Am mai văzut că orice muncă şi orice iscusinţă la lucru îşi are temeiul numai în pizma unuia asupra altuia. Şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vînt.
5. Nebunul îşi încrucişează mîinile, şi îşi mănîncă însăş carnea lui.
6. Mai bine o mînă plină de odihnă, decît amîndoi pumnii plini de trudă şi goană după vînt.
7. Am mai văzut o altă deşertăciune supt soare.
8. Un om este singur singurel, n’are nici fiu, nici frate, şi totuş munca lui n’are sfîrşit, ochii nu i se satură niciodată de bogăţii, şi nu se gîndeşte: „Pentru cine muncesc eu, şi-mi lipsesc sufletul de plăceri?“ Şi aceasta este o deşertăciune şi un lucru rău.
9. Mai bine doi decît unul, căci iau o plată cu atît mai bună pentru munca lor.
10. Căci, dacă se întîmplă să cadă, se ridică unul pe altul; dar vai de cine este singur, şi cade, fără să aibă pe altul care să-l ridice!
11. Tot aşa, dacă se culcă doi împreună, se încălzesc unul pe altul, dar cum are să se încălzescă dacă e singur?
12. Şi dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă; şi funia împletită în trei nu se rupe uşor.
13. Mai bine un copil sărac şi înţelept decît un împărat bătrîn şi fără minte, care nu înţelege că trebuie să se lase îndrumat;
14. Căci el poate să iasă din temniţă ca să domnească, măcar că poate chiar să se fi născut sărac în împărăţia celui din urmă.
15. Am văzut pe toţi cei vii, cari umblă supt soare, înconjurînd pe copilul, care avea să urmeze după împărat şi să domnească în locul lui.
16. Fără sfîrşit era tot poporul, în fruntea căruia mergea el. Şi totuş, cei ce vor veni după el nu se vor bucura de el. Căci şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vînt.

5

1. Păzeşte-ţi piciorul, cînd intri în Casa lui Dumnezeu, şi apropie-te mai bine să asculţi, decît să aduci jertfa nebunilor; căci ei nu ştiu că fac rău cu aceasta.
2. Nu te grăbi să deschizi gura, şi să nu-ţi rostească inima cuvinte pripite înaintea lui Dumnezeu; căci Dumnezeu este în cer, şi tu pe pămînt, de aceea să nu spui vorbe multe.
3. Căci, dacă visurile se nasc din mulţimea grijilor, prostia nebunului se cunoaşte din mulţimea cuvintelor.
4. Dacă ai făcut o juruinţă lui Dumnezeu, nu zăbovi s’o împlineşti, căci Lui nu-I plac cei fără minte; de aceea împlineşte juruinţa, pe care ai făcut-o.
5. Mai bine să nu faci nicio juruinţă, decît să faci o juruinţă şi să n’o împlineşti.
6. Nu lăsa gura să te bage în păcat, şi nu zice înaintea trimesului lui Dumnezeu: „M’am pripit.“ Pentru ce să Se mînie Dumnezeu din pricina cuvintelor tale, şi să nimicească lucrarea mîinilor tale?
7. Căci, dacă este deşertăciune în mulţimea visurilor, nu mai puţin este şi în mulţimea vorbelor; de aceea, teme-te de Dumnezeu.
8. Cînd vezi în ţară pe cel sărac năpăstuit şi jefuit în numele dreptului şi dreptăţii, să nu te miri de lucrul acesta! Căci peste cel mare veghează altul mai mare, şi peste ei toţi Cel Prea Înalt.
9. Dar un folos pentru ţară în toate privinţele, este un împărat preţuit în ţară.
10. Cine iubeşte argintul, nu se satură niciodată de argint, şi cine iubeşte bogăţia multă, nu trage folos din ea. Şi aceasta este o deşertăciune!
11. Cînd se înmulţesc bunătăţile, se înmulţesc şi cei ce le papă: şi ce folos mai are din ele stăpînul lor decît că le vede cu ochii?
12. Dulce este somnul lucrătorului, fie că a mîncat mult, fie că a mîncat puţin; dar pe cel bogat nu-l lasă îmbuibarea să doarmă.
13. Este un mare rău, pe care l-am văzut supt soare: avuţii păstrate spre nefericirea stăpînului lor.
14. Dacă se pierd aceste bogăţii prin vreo întîmplare nenorocită, şi el are un fiu, fiului nu-i rămîne nimic în mîini.
15. Cum a ieşit de gol din pîntecele mamei sale, din care a venit, aşa se întoarce, şi nu poate să ia nimic în mînă din toată osteneala lui.
16. Şi acesta este un mare rău, anume că se duce cum venise; şi ce folos are el că s’a trudit în vînt?
17. Ba încă, toată viaţa lui a mai trebuit să mănînce cu necaz, şi a avut multă durere, grijă şi supărare.
18. Iată ce am văzut: este bine şi frumos ca omul să mănînce şi să bea, şi să trăiască bine în mijlocul muncii lui, cu care se trudeşte supt soare, în toate zilele vieţii lui, pe cari i le-a dat Dumnezeu; căci aceasta este partea lui.
19. Dar dacă a dat Dumnezeu cuiva avere şi bogăţii, şi i-a îngăduit să mănînce din ele, să-şi ia partea lui din ele, şi să se bucure în mijlocul muncii lui, acesta este un dar dela Dumnezeu.
20. Căci nu se mai gîndeşte mult la scurtimea zilelor vieţii lui, de vreme ce Dumnezeu îi umple inima de bucurie.

6

1. Este un rău, pe care l-am văzut supt soare, şi care se întîlneşte des între oameni.
2. Este, de pildă, un om căruia i-a dat Dumnezeu avere, bogăţii, şi slavă, aşa că nu-i lipseşte nimic din ce-i doreşte sufletul; dar Dumnezeu nu-l lasă să se bucure de ele, ci un străin se bucură de ele: aceasta este o deşertăciune şi un rău mare.
3. Chiar dacă un om ar avea o sută de copii, şi ar trăi mulţi ani, oricît de mult i s’ar mări numărul zilelor anilor lui, dar dacă nu i se satură sufletul de bunătăţile agonisite de el, şi dacă nici de înmormîntare n’are parte, eu zic că o stîrpitură este mai fericită decît el.
4. Căci aceasta din urmă piere odată cu venirea ei, se duce în întunerec, şi numele îi rămîne acoperit cu întunerec;
5. N’a văzut, nici n’a cunoscut soarele; şi de aceea este mai bine de ea decît de omul acela.
6. Şi de ar trăi chiar de două ori o mie de ani un astfel de om, fără să se bucure de fericire, nu merg toate la un loc?
7. Toată truda omului este pentru gura lui, şi totuş poftele nu i se împlinesc niciodată.
8. Căci ce are înţeleptul mai mult decît nebunul? Ce folos are nenorocitul care ştie să se poarte înaintea celor vii?
9. Mai bine ce vezi cu ochii decît frămîntare de pofte neîmplinite: şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vînt.
10. Ce este omul, se cunoaşte după numele care i s’a dat de mult: se ştie că este din pămînt, şi nu poate să se judece cu cel ce este mai tare decît el.
11. Căci chiar dacă face multă vorbă, care doar înmulţeşte deşertăciunea, ce folos are omul din ea?
12. Căci cine ştie ce este bine pentru om în viaţă, în toate zilele vieţii lui de vieţuire deşartă, pe cari le petrece ca o umbră? Şi cine poate să spună omului ce va fi după el supt soare?

7

1. Mai mult face un nume bun decît untdelemnul mirositor, şi ziua morţii decît ziua naşterii.
2. Mai bine să te duci într’o casă de jale decît să te duci într’o casă de petrecere; căci acolo îţi aduci aminte de sfîrşitul oricărui om, şi cine trăieşte, îşi pune la inimă lucrul acesta.
3. Mai bună este întristarea decît rîsul; căci prin întristarea feţei inima se face mai bună.
4. Inima înţelepţilor este în casa de jale, iar inima celor fără minte este în casa petrecerii.
5. Mai bine să asculţi mustrarea înţeleptului decît să asculţi la cîntecul celor fără minte.
6. Căci rîsul celor fără minte este ca pîrăitul spinilor supt căldare. Şi aceasta este o deşertăciune.
7. Averea luată prin silă înebuneşte pe cel înţelept, şi mita strică inima.
8. Mai bun este sfîrşitul unui lucru decît începutul lui; mai bine cel bun la suflet decît cel îngîmfat.
9. Nu te grăbi să te mînii în sufletul tău, căci mînia locuieşte în sînul nebunilor.
10. Nu zice: „Cum se face că zilele de mai înainte erau mai bune decît acestea?“ Căci nu din înţelepciune întrebi aşa.
11. Înţelepciunea preţuieşte cît o moştenire, şi chiar mai mult pentru cei ce văd soarele.
12. Căci ocrotire dă şi înţelepciunea, ocrotire dă şi argintul; dar un folos mai mult al ştiinţei este că înţelepciunea ţine în viaţă pe cei ce o au.
13. Uită-te cu băgare de seamă la lucrarea lui Dumnezeu: cine poate să îndrepte ce a făcut El strîmb?
14. În ziua fericirii, fii fericit, şi în ziua nenorocirii, gîndeşte-te că Dumnezeu a făcut şi pe una şi pe cealaltă, pentru ca omul să nu mai poată şti nimic din ce va fi după el.
15. Tot felul de lucruri am văzut în zilele deşertăciunii mele. Este cîte un om fără prihană, care piere în neprihănirea lui, şi este cîte un nelegiuit, care o duce mult în răutatea lui.
16. Nu fii prea neprihănit şi nu te arăta prea înţelept: pentru ce să te pierzi singur?
17. Dar nu fii nici peste măsură de rău şi nu fii fără minte: pentru ce vrei să mori înainte de vreme?
18. Bine este să ţii la aceasta, dar nici pe cealaltă să n’o laşi din mînă; căci cine se teme de Dumnezeu, scapă din toate acestea.
19. Înţelepciunea face pe cel înţelept mai tare decît zece viteji, cari sînt într’o cetate.
20. Fiindcă pe pămînt nu este nici un om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască.
21. Nu lua nici tu seama la toate vorbele cari se spun, ca nu cumva s’auzi pe sluga ta vorbindu-te de rău!
22. Căci ştie inima ta de cîte ori ai vorbit şi tu de rău pe alţii.
23. Toate acestea le-am cercetat cu înţelepciune. Am zis: „Mă voi înţelepţi.“ Dar înţelepciunea a rămas departe de mine.
24. Cu mult mai departe decît era mai înainte, şi ce adîncă! Cine o va putea găsi?
25. M-am apucat şi am cercetat toate lucrurile, cu gînd să înţeleg, să adîncesc, şi să caut înţelepciunea şi rostul lucrurilor, şi să pricep nebunia răutăţii şi rătăcirea prostiei.
26. Şi am găsit că mai amară decît moartea este femeia, a cărei inimă este o cursă şi un laţ, şi ale cărei mîni sînt nişte lanţuri; cel plăcut lui Dumnezeu scapă de ea, dar cel păcătos este prins de ea.
27. Iată ce am găsit, zice Eclesiastul, cercetînd lucrurile unul cîte unul, ca să le pătrund rostul;
28. Iată ce-mi caută şi acum sufletul, şi n’am găsit. Din o mie am găsit un om: dar o femeie n’am găsit în toate acestea.
29. Numai, iată ce am găsit: că Dumnezeu a făcut pe oameni fără prihană, dar ei umblă cu multe şiretenii.

8

1. Cine este ca cel înţelept, şi cine pricepe rostul lucrurilor? Înţelepciunea omului îi luminează faţa, şi asprimea feţei i se schimbă.
2. Eu îţi spun: „Păzeşte poruncile împăratului, din pricina jurămîntului, făcut înaintea lui Dumnezeu.
3. Nu te grăbi să pleci dinaintea lui, şi nu stărui într’un lucru rău: căci el poate face tot ce vrea,
4. Pentru că vorba împăratului are putere. Cine poate zice: „Ce faci?“
5. Pe cine păzeşte porunca, nu-l va atinge nici o nenorocire, dar inima înţeleptului cunoaşte şi vremea şi judecata.
6. Căci pentru orice lucru este o vreme şi o judecată şi nenorocirea paşte pe om.
7. Dar el nu ştie ce şi cum se va întîmpla, căci n’are nici cine-i spune.
8. Omul nu este stăpîn pe suflarea lui ca s’o poată opri, şi n’are nicio putere peste ziua morţii; în lupta aceasta nu este izbăvire, şi răutatea nu poate scăpa pe cei răi.
9. Toate acestea le-am văzut, şi mi-am îndreptat inima spre tot ce se face supt soare. Este o vreme cînd un om stăpîneşte peste alt om, ca să-l facă nenorocit.
10. Atunci am văzut pe cei răi îngropaţi şi ducîndu-se la odihna lor, iar pe cei ce lucraseră cu neprihănire depărtîndu-se de locul sfînt şi uitaţi în cetate. Şi aceasta este o deşertăciune!
11. Pentru că nu se aduce repede la îndeplinire hotărîrea dată împotriva faptelor rele, de aceea este plină inima fiilor oamenilor de dorinţa să facă rău.
12. Totuş, măcar că păcătosul face de o sută de ori răul şi stăruieşte multă vreme în el, eu ştiu că fericirea este pentru cei ce se tem de Dumnezeu, şi au frică de El.
13. Dar cel rău, nu este fericit şi nu-şi va lungi zilele, întocmai ca umbra, pentru că n’are frică de Dumnezeu.
14. Este o deşertăciune care se petrece pe pămînt: şi anume sînt oameni neprihăniţi, cărora le merge ca şi celor răi cari fac fapte rele, şi sînt răi, cărora le merge ca şi celor neprihăniţi, cari fac fapte bune. Eu zic că şi aceasta este o deşertăciune.
15. Am lăudat dar petrecerea, pentru că nu este altă fericire pentru om supt soare decît să mănînce şi să bea şi să se veselească; iată ce trebuie să-l însoţească în mijlocul muncii lui, în zilele vieţii pe cari i le dă Dumnezeu supt soare.
16. Cînd mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea şi să mă uit cu băgare de seamă la truda pe care şi-o dă omul pe pămînt – căci omul nu vede somn cu ochii, nici zi nici noapte, –
17. Am văzut atunci toată lucrarea lui Dumnezeu, am văzut că omul nu poate să pătrundă ce se face supt soare; oricît s’ar trudi el să cerceteze, tot nu va putea afla; şi chiar dacă înţeleptul ar zice că a ajuns să înţeleagă, tot nu poate să găsească.

9

1. Da, mi-am pus inima în căutarea tuturor acestor lucruri, am cercetat toate aceste lucruri, şi am văzut că cei neprihăniţi şi înţelepţi, şi faptele lor, sînt în mîna lui Dumnezeu, atît dragostea cît şi ura. Oamenii nu ştiu nimic mai dinainte; totul este înaintea lor în viitor.
2. Tuturor li se întîmplă toate deopotrivă: aceeaş soartă are cel neprihănit şi cel rău, cel bun şi curat ca şi cel necurat, cel ce aduce jertfă, ca şi cel ce n’aduce jertfă; cel bun ca şi cel păcătos, cel ce jură ca şi cel ce se teme să jure!
3. Iată cel mai mare rău în tot ce se face supt soare: anume că aceeaş soartă au toţi. De aceea şi este plină inima oamenilor de răutate, şi deaceea este atîta nebunie în inima lor tot timpul cît trăiesc. Şi după aceea? Se duc la cei morţi.
4. Căci cine este scutit? Oricine trăieşte, tot mai trage nădejde; căci un cîine viu face mai mult decît un leu mort.
5. Cei vii, în adevăr, măcar ştiu că vor muri; dar cei morţi nu ştiu nimic, şi nu mai au nicio răsplată, fiindcă pînă şi pomenirea li se uită.
6. Şi dragostea lor, şi ura lor, şi pizma lor, de mult au şi pierit, şi niciodată nu vor mai avea parte de tot ce se face supt soare.
7. Du-te, dar, de mănîncă-ţi pîinea cu bucurie, şi bea-ţi cu inimă bună vinul; căci de mult a găsit Dumnezeu plăcere în ce faci tu acum.
8. Hainele să-ţi fie albe, în orice vreme, şi untdelemnul să nu-ţi lipsească de pe cap.
9. Gustă viaţa cu nevasta pe care o iubeşti, în tot timpul vieţii tale deşerte, pe care ţi-a dat-o Dumnezeu supt soare, în această vreme trecătoare; căci aceasta îţi este partea în viaţă, în mijlocul trudei cu care te osteneşti supt soare.
10. Tot ce găseşte mîna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci, în locuinţa morţilor, în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuială, nici ştiinţă, nici înţelepciune!
11. Am mai văzut apoi supt soare că nu cei iuţi aleargă, că nu cei viteji cîştigă războiul, că nu cei înţelepţi cîştigă pînea, nici cei pricepuţi bogăţia, nici cei învăţaţi bunăvoinţa, ci toate atîrnă de vreme şi de împrejurări.
12. Căci omul nu-şi cunoaşte nici măcar ceasul, întocmai ca peştii prinşi în mreaja nimicitoare, şi ca păsările prinse în laţ; ca şi ei sînt prinşi şi fiii oamenilor în vremea nenorocirii, cînd vine fără veste nenorocirea peste ei.
13. Am mai văzut următoarea înţelepciune supt soare, şi mi s’a părut mare.
14. Era o mică cetate, cu puţini oameni în ea; şi a venit asupra ei un împărat puternic, a împresurat-o şi a ridicat mari întărituri împotriva ei.
15. În ea se afla un om sărac dar înţelept, care a scăpat cetatea cu înţelepciunea lui. Şi nimeni nu se gîndise la omul acela sărac.
16. Atunci am zis: „Mai bună este înţelepciunea decît tăria!“ Totuş, înţelepciunea săracului este dispreţuită, şi nimeni nu-l ascultă.
17. Cuvintele înţelepţilor, ascultate în linişte, sînt mai de preţ decît strigătele unuia care stăpîneşte între nebuni.
18. Înţelepciunea este mai de preţ decît sculele de război; dar un singur păcătos nimiceşte mult bine.

10

1. Muştele moarte strică şi acresc untdelemnul negustorului de unsori; tot aşa, puţină nebunie biruie înţelepciunea şi slava.
2. Inima înţeleptului este la dreapta lui, iar inima nebunului la stînga lui.
3. Şi pe orice drum ar merge nebunul, peste tot îi lipseşte mintea, şi spune tuturor că este un nebun!
4. Cînd izbucneşte împotriva ta mînia celui ce stăpîneşte, nu-ţi părăsi locul, căci sîngele rece te păzeşte de mari păcate.
5. Este un rău pe care l-am văzut supt soare, ca o greşală, care vine dela cel ce cîrmuieşte:
6: Nebunia este pusă în dregătorii înalte, iar bogaţii stau în locuri de jos.
7. Am văzut robi călări, şi voievozi mergînd pe jos ca nişte robi.
8. Cine sapă groapa altuia, cade el în ea, şi cine surpă un zid, va fi muşcat de un sarpe.
9. Cine sfarmă pietre, este rănit de ele, şi cine despică lemne este în primejdie.
10. Cînd se toceşte fierul şi rămîne neascuţit, trebuie să-ţi îndoieşti puterile; de aceea la izbîndă ajungi prin înţelepciune.
11. Cînd muşcă şarpele, fiindcă n’a fost vrăjit, vrăjitorul n’are nici un cîştig din meşteşugul lui.
12. Cuvintele unui înţelept sînt plăcute, dar buzele nebunului îi aduc pieirea.
13. Cel dintîi cuvînt care-i iese din gură este nebunie, şi cel din urmă este o nebunie şi mai rea.
14. Nebunul spune o mulţime de vorbe, măcar că omul nu ştie ce se va întîmpla, şi cine-i va spune ce va fi după el?
15. Truda nebunului oboseşte pe cel ce nu cunoaşte drumul spre cetate.
16. Vai de tine, ţară, al cărei împărat este un copil, şi ai cărei voivozi benchetuiesc de dimineaţă!
17. Ferice de tine ţară, al cărei împărat este de neam mare, şi ai cărei voivozi mănîncă la vremea potrivită, ca să-şi întărească puterile, nu ca să se dedea la beţie!
18. Cînd mîinile sînt leneşe, se lasă grinda, şi cînd se lenevesc mîinile, plouă în casă.
19. Ospeţele se fac pentru petrecere, vinul înveseleşte viaţa, iar argintul le dă pe toate.
20. Nu blestema pe împărat, nici chiar în gînd, şi nu blestema pe cel bogat în odaia în care te culci; căci s’ar putea întîmpla ca pasărea cerului să-ţi ducă vorba, şi un sol înaripat să-ţi dea pe faţă vorbele.

11

1. Aruncă-ţi pîinea pe ape, şi după multă vreme o vei găsi iarăş!
2. Împarte-o în şapte şi chiar în opt, căci nu ştii ce nenorocire poate da peste pămînt.
3. Cînd se umplu norii de ploaie, o varsă pe pămînt. Ori încotro ar cădea copacul, fie spre miazăzi, fie spre miazănoapte, în locul unde cade, acolo rămîne.
4. Cine se uită după vînt, nu va sămăna, şi cine se uită după nori, nu va secera.
5. Cum nu ştii care este calea vîntului, nici cum se fac oasele în pîntecele femeii însărcinate, tot aşa nu cunoşti nici lucrarea lui Dumnezeu, care le face pe toate.
6. Dimineaţa, samănă-ţi sămînţa, şi pînă seara nu lăsa mîna să ţi se odihnească, fiindcă nu ştii ce va izbuti, aceasta sau aceea, sau dacă amîndouă sînt deopotrivă de bune.
7. Dulce este lumina şi o plăcere pentru ochi să vadă soarele.
8. Deci, dacă un om trăieşte mulţi ani, să se bucure, în toţi anii aceştia, şi să se gîndească ce multe vor fi zilele de întunerec. Tot ce va veni este deşertăciune.
9. Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, fii cu inima veselă cît eşti tînăr, umblă pe căile alese de inima ta şi plăcute ochilor tăi; dar să ştii că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată.
10. Goneşte orice necaz din inima ta, şi depărtează răul din trupul tău; căci tinereţa şi zorile vieţii sînt trecătoare.

12

1. Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţei tale, pînă nu vin zilele cele rele şi pînă nu se apropie anii, cînd vei zice: „Nu găsesc nici o plăcere în ei“;
2. Pînă nu se întunecă soarele, şi lumina, luna şi stelele, şi pînă nu se întorc norii îndată după ploaie;
3. Pînă nu încep să tremure paznicii casei (mîinile), şi să se încovoaie cele tari (picioarele); pînă nu se opresc cei ce macină (dinţii), căci s’au împuţinat; pînă nu se întunecă cei ce se uită pe ferestre (ochii);
4. Pînă nu se închid cele două uşi dinspre uliţă (buzele), cînd uruitul morii slăbeşte, te scoli la ciripitul unei pasări, glasul tuturor cîntăreţelor se aude înăbuşit,
5. Te temi de orice înălţime, şi te sperii pe drum; pînă nu înfloreşte migdalul cu peri albi, şi de abia se tîrăşte lăcusta, pînă nu-ţi trec poftele, căci omul merge spre casa lui cea vecinică, şi bocitorii cutreieră uliţele;
6. Pînă nu se rupe funia de argint, pînă nu se sfarmă vasul de aur, pînă nu se sparge găleata la izvor, şi pînă nu se strică roata dela fîntînă;
7. Pînă nu se întoarce ţărîna în pămînt, cum a fost, şi pînă nu se întoarce duhul la  Dumnezeu, care l-a dat.
8. O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul; totul este deşertăciune.
9. Pe lîngă că Eclesiastul a fost înţelept, el a mai învăţat şi ştiinţa pe popor, a cercetat, a adîncit şi a întocmit un mare număr de zicători.
10. Eclesiastul a căutat să afle cuvinte plăcute, şi să scrie întocmai cuvintele adevărului.
11. Cuvintele înţelepţilor sînt ca nişte bolduri; şi, strînse la un loc, sînt ca nişte cuie bătute, date de un singur stăpîn.
12. Încolo, fiule, ia învăţătură din aceste lucruri; dacă ai voi să faci o mulţime de cărţi, să ştii că n’ai mai isprăvi, şi multă învăţătură oboseşte trupul.
13. Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.
14. Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.


Responses

  1. Superb. Nu adaug nici semnul exclamării – ar fi o impietate.

  2. Mulţumesc, Gabriel.

  3. Adaug acum, fariseic… Mă bucur că am fost pe fază: ma mândresc că am comentat primul. Cât priveşte Cartea, antepenultimul ei verset (Ap. 22:19) spune totul.

  4. Da, pe fază, fără de somn… E de bine, departe ajungem….

  5. Doamna dragă, nu aşa se comentează o scriere biblică. Aş putea să vă aduc câteva critici, dar vârsta, timpul, dar mai ales Ortodoxia pe care vreau mai mult să o trăiesc decât să o spun, nu îmi permit aşa ceva. Singurul lucru cu care mă înarmez este că încă citesc Sfânta Scriptură în paralel cu comentariile ei patristice, cu comentariile Păr. Mitr. Bartolomeu Anania, ale lui K.Rahner, Pr.Mihoc, H.Roventa şi multi altii. Oricum, este o preocupare care ma va urmari toata viata.

  6. Domnule draga,
    Nu am pretenţia sa fiu exeget, nici nu am pregatirea necesara.
    Nici să am dreptate nu vreau.
    Asta am simtit, asta am scris, ca o pozitionare fata de polemicile existente.
    Mea culpa, stilul e jurnalistic şi suporta critici.
    Le astept cu drag.
    Insa, va rog, judecati spiritul postarii, nu litera lui.

  7. […] care ne vorbește (îmbucurător pentru mine!) și despre nedreptățirea la care e supus Ecclesiastul, în receptarea mai mult sau mai puțin recentă, atâta timp cât nu îi este  acceptat […]

  8. Am citit toata biblia si in calitate de om credincios nu religios,o gasesc ca preferata alaturi de Cartea lui Iov.
    Eclesiastul vorbeste despre framantarile sufletului uman,despre nedreptatea care e in lume,despre durere,despre lipsa esentei si totodata plinul esentei din lucruri.O carte plina de intelepciune si virtute.
    Un personaj mereu intre bucurie si deznadeje,oare nu asta inseamna sa gasesti desartaciune in lucruri.???Tot ele spuena ceva de genul:”cu cat esti mai destept cu atat mai mult suferi”,de ce?Pentru ca cel care stie cunoaste,cine cunoaste vede lucrurile si le intelege din alt punct de vedere.
    Oameni pierd esenta lucrurilor…dar adevarul e rasturnat undeva.
    Azi cineva mi-a spus:”cine sunt eu sa vorbesc de adevar,despre moral sau imoral,despre dezonoare..”Piatra pe care calca unul poate fi dumnezeul la care se roaga altul”.Ma pus pe ganduri.Traim intr-o lume care se cutremura,pentru mine credinta(nu religia) e un punct de sprijin!!!
    Sanatate!!!!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: