Publicat de: nicoletasavin | 11/07/2010

Luaţi seama la destinul inorog!

A fost o vreme când recitam adesea, iar Ana Blandiana era poeta mea preferată. Ultima dată am i-am recitat tatălui meu, într-o noapte în care-şi măcina demn suferinţa în rezerva unui spital.

Astă noapte, pe când picura nedecis, de nu ştiai ce vrea Domnul, mi-am recitat mie: am aprins o lumânare şi am început să recitesc cu voce tare din Ana Blandiana. Gânduri în proză, gânduri în versuri, gânduri…

V-am făcut şi vouă o selecţie. Cu siguranţă e subiectivă, dar dătătoare de seamă despre talentul Anei.

A fi sau a privi

Nu ţin minte când şi cum s-a născut pentru prima oară în mine ideea că orice mi se întâmplă se întâmplă spre binele meu, că, indiferent cât de dramatică, orice întâmplare e o experienţă şi orice experienţă un câştig, dar eram încă destul de mică, din moment ce nu-mi doream decât să ajung mare, când – îmi amintesc – mă consolam de orice necaz cu gândul că am mai învăţat ceva şi astfel o să cresc fără îndoială mai repede. În orice caz nimic nu m-a clintit din ciudata mea credinţă şi dacă timpul, trecând, a reuşit totuşi să schimbe ceva, nu esenţa ideii mele a reuşit s-o schimbe, ci finalitatea ei: când mi se întâmplă un necaz mă consolez cu gândul că am mai învăţat ceva şi astfel o să îmbătrânesc fără îndoială mai încet.
Am observat că despre lucrurile prea serioase nu îndrăznesc să vorbesc decât puţin în glumă. Asemenea unei măşti, tonul jucăuş reuşeşte nu să ascundă, ci să stilizeze gravitatea celor spuse. Absoluta mea încredere în puterea benefică a experienţei şi-n forţa curativă a suferinţei s-a transformat cu timpul dintr-o concepţie de viaţă, într-un destin, şi chiar într-un destin literar – din moment ce orice mi se întâmplă reprezintă un spor de cunoaştere şi, la rândul lor, toate jertfele de pe altarul cunoaşterii au, cu puţin noroc, şansa de a fi aprinse de ochiul zeului şi transformate în pagini, eu însămi nu sunt decât un prilej dat vieţii să se întâmple, un martor benevol şi plin de atenţie al propriilor mele tragedii.

Veşnic plecat de acasă, mereu în documentare în propria sa viaţă, spiritul meu este prea ocupat cu privitul pentru a putea fi cu adevărat înfrânt sau învingător şi chiar pentru a putea fi.

A fi şi a privi devin două verbe opuse şi violent exclusive în lumina unui întreg destin.

A fi sau a privi, asta e întrebarea.
 
În această perspectivă, a aştepta nu înseamnă a pierde timpul, ci a te împărtăşi dintr-o psihologie colectivă infinit sugestivă; a fi înşelat nu e numai o umilinţă, ci şi o revelaţie; a fi lovit nu e numai o durere, ci şi o descoperire. A merge cu autobuzul, a vizita un bolnav, a fi bolnav chiar, a vorbi cu un copil, a face piaţa, a întâlni un prieten, a fi nedreptăţit, a fi lăudat, a fi iubit, a nu fi iubit devin, din simple întâmplări, situaţii magice de dezvăluire a lumii, prilejuri de uluitoare surprize în univers.

A fi pentru a privi iată o fascinantă terapeutică, iată o soluţie.

Autoportret cu palimpsest – Trei lumi

Să priveşti totul – prezentul şi chiar viitorul – ca pe un trecut, în care nimic nu se poate schimba şi care are farmecul plin de nostalgie al lucrurilor imuabile; să priveşti totul – prezentul şi chiar trecutul – ca pe un viitor, cu sentimentul imprevizibilului şi nesiguranţei ce însoţesc întotdeauna faptele care nu numai ca nu s-au întâmplat, dar nici nu se ştie dacă se vor întâmpla vreodată; să priveşti totul – trecutul şi chiar viitorul – ca pe un prezent, cu sentimentul futilităţii absolute, cu lăcomia îngustării clipei absolut ireversibile, neînstare să se transforme în nimic: iată trei feluri de a exista în lume, mai mult chiar, iată trei lumi existând paralele şi opunându-se una alteia, deşi elementele care le formează sunt aceleaşi şi întâmplările prin care trec neschimbate.

Un sfânt

Un pom, dacă îi tai un braţ,
Îşi creşte un altul dintr-un mugure nou,
Şi dacă îi tai o rădăcină,
O altă rădăcină se va întinde în locul ei,
Şi dacă îi înnozi ramurile,
Ele vor continua să înflorească înnodate,
Şi, dacă îi iei fructele,
El va face altele pe care ţi le va oferi.
Un pom este un sfânt
Care nu poate fi umilit,
Pentru că umilinţa se cuprinde
În noţiunea de sfinţenie.
Şi un luptător
Care nu poate fi înfrânt,
Pentru că înfrângerea se cuprinde
În noţiunea de luptă,
Aşa cum sămânţa se cuprinde în pom
Şi pomul în veşnicie.

Două cruci

Tu ai fost crucea mea
Înaltă, subţire,
În stare să mă răstignească
Grindă pe grindă.
Eu am fost crucea ta
Copilărească,
Răsfrântă-n oglindă.
Aceeaşi mişcare
Pentru îmbrăţişare
Şi răstignire,
Pentru mire
Şi pentru mireasă.
Lasă
Vremea să curgă de două ori,
Dinspre seară, şi dinspre zori,
Pentru unul, şi pentru altul,
Să ne asemene,
Şi să ne-acopere sumbră
Cu flori –
Printre care să privim spre înaltul
Desenat cu două cruci gemene:
Una de umbră.

Definiţie

Prea frumos
Pentru a nu fi cucerit,
Prea tânăr
Pentru a nu fi stăpânit,
Prea bogat
Pentru a-şi aparţine;
 
Prea înţelept
Pentru a lupta,
Prea curajos
Pentru a nu fi rănit
Prea sceptic
Pentru a nu fi înfrânt;
 
Prea înfrânt
Pentru a nu fi liber,
Prea liber
Pentru a nu fi umilit,
Prea umilit
Pentru a muri.
 
Dans în ploaie
 
Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze de la tâmple până la glezne,
Iubiţii mei, priviţi dansul acesta nou, nou, nou,
Noaptea-şi ascunde ca pe-o patimă vântul în bezne,
Dansului meu i-e vântul ecou.
De frânghiile ploii mă caţăr, mă leg, mă apuc
Să fac legătura-ntre voi şi-ntre stele.
Ştiu, voi iubiţi părul meu grav şi năuc,
Vouă vă plac flăcările tâmplelor mele.
Priviţi până o să vi se atingă privirea de vânt
Braţele mele ca nişte fulgere vii, jucăuşe –
Ochii mei n-au cătat niciodată-n pământ,
Gleznele mele n-au purtat niciodată cătuşe!
Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze şi destrame-mă vântul,
Iubiţi-mi liberul dans fluturat peste voi –
Genunchii mei n-au sărutat niciodată pământul,
Părul meu nu s-a zbătut niciodată-n noroi!
 
Balada 
 
Pe cine-am ucis
Ca să-l punem la temelia
Casei noastre?
Dacă-mi răspunzi pe nimeni
Nu rămâne decât să acceptăm
Că ne-am ucis unul pe altul
Sau fiecare ceva din el însuşi.
Pentru ca totul să poata dura –
Şi durează! –
Era necesară o jertfă.
Dar ştim, oare, ce am ucis
Şi cum am fi fost neucigaşi,
Dar singuri?
 
Baladă

 

N-am altă Ană,
Mă zidesc pe mine,
Dar cine-mi poate spune că-i destul,
Când zidul nu se surpă de la sine,
Ci-mpins de-o toană
De buldozer somnambul
Înaintând de-a valma prin coşmar.
Şi iar zidesc
Cum aş zidi un val,
A doua zi iar,
A treia zi iar,
A patra zi iar,
O mănăstire pururea lichidă
Sortită să se năruie la mal;
Şi iar zidesc,
O, var
Şi cărămidă
Şi, fără de prihană,
O făptură
Ca armătură
Visului infam:
N-am altă Ană
Şi pe mine chiar
Din ce în ce mai rar
Mă am.

Fără tine

Fără tine mi-e frig
N-am înţeles niciodată
Cum simte aerul
Că ai plecat.
Universul se strânge
Ca o minge plesnită
Şi-şi lasă pe mine zdrenţele reci.
Câinele negru
Cu burta întinsă duios pe zăpadă
Se scoală şi se îndepărtează
Privindu-mă în ochi,
Refuzând să-şi spună numele.
Începe să fulguie.
Mă ustură pielea
Pe locul de unde te-ai rupt.
Şi mi-e frig,
Când simt cum cade moale,
Odată cu zăpada,
Această rugăciune către nimeni.

Rugă

Ajută-mă să plâng şi să mă rog,
Să îmi privesc destinul inorog
Cu steaua-n frunte răsucită corn
Spre care-n vis mulţimile se-ntorn,
Ajută-mă să plâng şi să îndur
Dispreţul laudei ce creşte-n jur
În ochii lacomi, fără de noroc,
Ajută-mă să plâng şi să mă rog,
Ajută-mă să blestem şi să plâng
Lumea supusă ochiului meu stâng,
Ajută-mă să plâng şi să accept
Lumea ascunsă ochiului meu drept,
Ajută-mă să plâng şi să suport
Catapeteasma ochiului tău mort
Şi nemaidesluşitul paradis
Strivit în ochiul tău închis.
 
Dacă ne-am ucide unul pe altul
 
Dacă ne-am ucide unul pe altul
Privindu-ne în ochi,
În ochii noştri în jurul cărora
Genele stau ca o coroană de spini
Care-ncunună definitiv
Orice privire,
Dacă ne-am ucide, după ce ne-am privit
Cu dragoste fără de ţărm în ochi,
Şi, cunoscându-te, ţi-aş spune:
Mori,
Mori, dragul meu,
Va fi atât de bine,
Vei rămâne numai cu mine,
Tu, cel născut din cuvânt,
Vei cunoaşte gust de pământ,
Vei simţi ce frumoase sunt rădăcinile
Împletindu-ţi prin ele mâinile,
Cu nenţeleasa bucurie
De-a nu mai fi pentru vecie…
Şi, mângâindu-mă, mi-ai spune:
Mori, draga mea,
Iubita mea cu frunte de octombrie
Cuprinsă ca-n icoane
De nimb rotund de moarte,
Mori,
Lasă-ţi culorile în flori,
Pletele lungi cărărilor
Şi ochii luciu mărilor,
Să ştii
De unde să le iei,
Când vei veni…
Dac-am muri deodată împreună
Ucigaş fiecare şi victimă,
Salvator şi salvat,
Privindu-ne fără-ncetare-n ochi,
Mult după ce nu vom vedea…
 
Descântec de ploaie

 

Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei,
Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,
Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi,
Să ameţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.
Ştiu că-i urât să spui „Sunt cea mai frumoasă femeie”,
E urât şi poate nici nu e adevărat,
Dar lasă-mă atunci când plouă,
Numai atunci când plouă,
Să rostesc magica formulă „Sunt cea mai frumoasă femeie”.
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă
Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt
Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu
Eşti departe plecat şi eu te aştept,
Şi tu ştii că te-aştept,
Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept
Şi totuşi aştept.
E-n aer miros de dragoste viu,
Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător,
Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,
Şi eu te aştept.
Doar tu ştii –
Iubesc ploile,
Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei…

Anunțuri

Responses

  1. Sublime poezii! Pentru mine, Ana Blandiana este o fiinta situata deasupra lumii in care traiesc muritorii de rand.

  2. Daaaaaa, Anti, stiu ca-ti plac pisicelile…
    Ia de aici, atunci, tot o Blandiana ghidusa, dar fara de pisici!
    Ti-o spune Savin, nascuta in anul Tigrului, luna Tigrului! 🙂 🙂 🙂

    “Am putea să ne jucăm de-a căpşunile.
    Si jocul ar ţine cu lunile
    pentru că ar trebui întâi să răsărim, să ne facem frunze
    sub care să putem sta ascunse
    până vom creşte şi vom roşi de plăcere descoperind
    ce de mistere mişună prin aer şi pământ.

    Ne-am mai putea juca de-a morcovii şi de-a pătrunjeii.
    Am sta lungiţi pe marginile aleii
    unii ar fi albi, alţii portocalii
    unii ar fi dulci, alţii şi mai şi.
    Am sta cuminţi ca nişte sfinţi
    si nu am bănui defel
    că mai miroase-n jur a foi de pătrunjel.
    Am mustăci numai de râs în frunze când
    ne-am gâdila cu rădăcinile pe sub pământ.

    Sau ne-am putea juca de-a pepenii şi de-a lubeniţele.
    Ne-am întinde cât am putea vrejurile şi codiţele
    şi la capătul lor am creşte nişte globuri împărăteşti
    atât de mari, că nici nu poţi să le urneşti.
    Galbene, sau cu dungi, sau verzi şi lucioase, învelite-n mătase,
    unde ne-am putea ascunde, dulci şi mici
    ca nişte zei fericiţi şi pitici
    inconjuraţi de miezul roşu sau portocaliu:
    “Cine mă ghiceşte, al lui să fiu!”

    De-a câte şi de-a câte ne-am mai putea juca
    în grădina mea….
    Dar noi, de-o întreagă copilărie, ca fleţii,
    ne jucăm numai de-a fetiţele şi de-a băieţii…

  3. Noua cui?
    Spune explicit!
    Ca vad ca, public, aburesti, aburesti, aburesti…
    S-a cam ingrosat gluma si unii incep sa si creada!
    Cat despre femeile care-si inchipuie ca o sa stau cu mainile in san, ma simt datoare sa le spun ca se inseala…
    Sper sa inteleaga, pentru numele lui Dumnezeu, ca nu ne-am dus la starea civila sa bifam, fiecare, a doua casnicie!

  4. Hooooooo, breeee, ca nu dau turcii, ajung acus-acus…

  5. Mi-a placut grozav totul. Mi-am amintit de mica actrita ce interpreta roluri in oglinda( cand eram si noi mici, verisoare). Spune-mi cum sa mai intru pe blogul tau.

  6. Ai grija cu animalutul de casa. Mi-a placut de nu mai pot.

  7. Corina,
    adresa site e http://realpolitic.ro iar cea de blog https://nicoletasavin.wordpress.com

  8. Si bine ai venit!

  9. Anti,
    Lasa sahul ca, uneori, devine periculos!
    Mai incet cu pianul pe scari, nu de alta, dar stii cum e cu operatiile reusite si pacientii morti… 🙂

  10. Si pana vine tigrisoru’ acasa
    Motanu’ „lesinat”, sub masa,
    Mai roade un pic…
    De Arpagic!

    PS.Mi-a placut Ping-Pong-ul duminical!
    Pofta buna si seara buna, Dragilor!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: