Postat de: nicoletasavin | 12/08/2010

Debut: Arca lui Mircea Bozan

Am simţit nevoia să fac o arcă pentru textele lui Mircea Bozan, un român plecat de 20 de ani în Germania. Mircea comentează, cuminte, la posturi, dar câţi îi citesc comentariile? Mircea nu e scriitor. Are, însă, o forţă a verbului şi un anume tip de sensibilitate care, în combinaţie cu rigoarea saxonă altoită pe un suflet de român, produce texte care te „urmăresc”. Sper ca textele lui să-i urmărească pe câţi mai mulţi dintre cititorii Blogului de Veghe.

Scrisoare către Tibi de la „neamţul” Mircea

„Pentru aflarea solutiei, va trebui sa ne intoarcem curajosi in timp…
Toata lumea este oripilata de emisiunile de rememorare.
Din lunga noapte bolsevica, din noaptea mortii si adormirii duminicale, din “infrangerea sistemului intercostal la romani” de catre sistemul tortionar.

In fiecare cadru pe care-l punem in discutie, tratam problema superficial.
Romaneste.
Cu nervozitate si violenta verbala.
Fara sprijinul puterii.

Apoi, galeria acelor vizati se porneste extrem de organizat sa improaste cu venin si acid, avand de cele mai multe ori, suportul latrailor, delatorilor sau lingailor de profesie.
Oamenii de tip balama.
Ai situatiilor care pot aduce avantaje.

De la: una kila zahar, cuie de potcoava, crema de ghete uscata, filme voalate, ruj de buze de canal sau alte asemenea obiecte de folosintza erotica.

Omul nou, crosetat in atelierele de croitorie, intre camioanele si confectionerii de fiare vechi, scormonitori in pamant, s-a transformat intr-un decembrie mincinos, in Omul de bine.
Omul cu zambet tamp, pe care daca-l pui in luneta din spate a autoturismului, da din cap tot drumul.
Nu-ti cere sa opresti sa se usureze, nu-ti cere nimic special.
Ci numai sa nu gandesti.
Sa nu fii atent la nimic.
Absent.
Otravitor de absent.

Dupa aceea, omul de bine s-a organizat.
In foc de sticle incendiare, in zanganit de topoare si lovituri de furtune.
In aplauzele Femeilor de Bine, a omului fara gat, in pulovarul crosetat una pe fatza, alta pe dos (prin spate).

Si noi am stat.
Ne-am dat pentru un moment la o parte.
Cand ne-am regrupat, n-am mai fost aceeasi.
Si parca n-am mai fost toti aceia care ne cunosteam cu o secunda inainte.

Pana sa vedem din nou, organizatiile erau facute.
Se practica democratic, kloanca, sau parapatupistea.

Noi nu credeam ca se poate, ei se organizau.
Ei stiau ce noi nu credeam.
Noi nu credeam ce vedem, ei se regrupau.

Omul cu zambet tamp, dadea din cap din cand in cand pe la tembeleziunea publica, linistindu-ne si aratand protector dusmanul care le statea in drum.
Ne arata pe noi.
Parinteste.

Si nu pot uita niciodata, imaginile dramatice ale unui film in alb-negru, pe care TV5 le-a aratat intr-o seara de primavara din 1991, cand, intr-o casa de undeva din sudul Moldovei, o femeie batrana satatea isteric, pe o stiva de porumb in mijlocul casei si repeta obsesiv:
Sa-i dea Dumnezeu sanatate, mi-a dat porumbul asta mie…
L-am votat si o sa-l votez pana inchid ochii…
Asa sa ma ajute Dumnezeu…

Blestem? primitivism? aruncati in afara istoriei?
Nici realizatorii documentarului frantuzesc nu au comentat aceasta pelicula.
Era atat de sugestiva, incat depasea orice istorie petrecuta in urma cu 1000 de ani.

Istoria unui popor care repeta numai greselile.
Lucrurile bune, putine de altfel, le uita imediat.
Pentru un start nou intr-un inceput in mai rau.

Pai cum sa avem un inceput, Tibi, cand furtul este o parte a salutului, o parte a zambetului pe care-l afiseaza Omul de bine?

Nici nu stii cand acesta rade de binele raului sau rade pentru raul binelui.
Rade pentru ca noi sa credem ca-i cool, ca in sfarsit “ne-a venit si noua randul”, sau ca joaca cu noi leapsa.

De cine sa ascultam si pe cine sa mai credem?

Cand slana se imparte pe sub podetze la ceas de seara.
Cand brisca poate sa te atinga mortal, daca vezi.
Cand vorba noastra de duh este: Fereasca Dumnezeu de mai rau…

In cine sa mai credem, cand acei care incearca Binele, sunt scuipati si huiduiti de acei pe care vor sa-i ajute?

Cand Raul unit, are mai multa forta de convingere decat binele spus simplu…
Cand vorbim si ne sfatuim intre noi, cat de-un brat de maini la un loc, fara sa putem duce la sfarsit vorba noastra…

Un vis in care suntem jucatori.

Dar dimineata, ne trezim din nou singuri si vlaguiti.
Mai singuri si mai vlaguiti decat in noaptea trecuta…

Cred ca Noi toti dorim sa facem ceva asa cum tu, Nicoleta Savin, Cercetashul, Brandusha, Freddye, Antibibliotecarul, Franky, Eusebiu, Dan Badea sau multi altii care sunt grupati pozitiv, isi doresc sa dea mai departe lumina din ochi, in Ochii celui de Sus….

Si totusi, cred ca trebuie sa fie un inceput.
In Bine.”


Responses

  1. Optiunea unui drum ratat:
    Singura rana a trecutului, care ma zgarie si acum prin aduceri aminte e Optiunea ce ne-a fost daruita, iar noi romanii ne-am ratat drumul . Acea optiune se numea Ion Ratziu.
    Si-am preferat balacareala, secretarii cu propaganda, care s-au dezis urgent de hainele rosii.
    Eu vreau ca Dumnezeu sa nu intre in vacantza in aceste zile toride.

  2. „dar câţi îi citesc comentariile?”
    Le citesc cei care nu si-au pierdut frumosul ‘narav” de a invata „pe viu” (adica de pe acest blog) lucruri deosebit de importante de la oameni cu un trecut si prezent incarcat, oameni speciali pe care tot mai rar ii intalnim!
    Daca nu prea am mai activat virtual, asta nu inseamna ca nu bat zilnic la poarta asta si la cealalta…..citesc, citesc….invat din experientele voastre, analizez, „ascult”….ca am de unde si tare imi place sa spun asta…
    Noapte buna tuturor!

  3. D-l MIRCEA BOZAN straluceste ,in cuget si simtiri ,ca un pulsar…Acea imbinare de ironie taioasa ca un bisturiu care navigheaza prin si printre stomacuri umblatoare si paroxismul suferintei,INDURATE ,NEEXPUSE si NEREVENDICATIVE.. Eu il respect pentru asta ..e o mare revelatie pentru mine..

  4. Ma faceti sa ma simt ca atunci cand ai pofta de-o bere si te duci rugandu-te sa te ierte Dumnezeu, la cutia milei, si sa-ti zici:
    numai de o bere Doamne, numai de una…

    Si asta este o optiune a drumului ratat, dar una nevinovata… Nu-i totuna sa-ti spuna ‘don maior:
    …’grijania matii de ratat, anafura matii de cacat, si de ratat ce esti tu ma…nu ma mai nerva tu pe mine ma.. ca te fac din nou in originea ta de bandit… Si atunci iti dai seama ca parasind atmosfera de salon in care se ‘filosofa’, a fi un ratat, este o mare cinste. O cinste pe care n-o poti afla in conditii de pace.
    Un parastas facut in conditii de recesiune, este un parastas ratat, la fel cum fanfara de la OTV canta mult mai bine cand DD skrola in energia virtuala a suporterilor PP.

    Dar, poti avea ghinion sa te simti un ratat. Si cred, ca acesta ar fi cea mai dureroasa revelatie pe care cineva ar avea-o… Si atunci cred ca ai cel mai mult nevoie de ajutor…

    Freddye, ma intreba intr-o postare, asa direct, ce parere am despre Mircea Geanta. Pot sa-i raspund, tot direct, ca-l vad pe acest personaj ca pe o zi de marti, cazuta intr-o joi la pranz…
    Pot sa rememorez rusinat, indepartarea cu varful pantofului, a cosului cu bucate primite de la cealalta parte din disputa tembelizata in urma cu o vreme buna.
    Eu personal, l-am vazut pe Dl Geanta in aceal gest, un ratat. Stiam imediat dupa acel gest, cine-i castigatorul. Si mai vedeam atunci, ca jura nu pe Sfanta Biblie, ci, pe o carte de imobil… oferita de Turcescu, ca gaselnitza, in cadrul regiei de recesiune. Aceea ora ‘ne-a tinut cu sufletul la gura’ pe mai totii, salvand astfel de la ciroza ‘un mare procent al populatiei rurale cat si al celei urbane’…Ora cand vacile n-au mai rumegat, lacatusii si-au dat infrigurati cu ciocanul peste degete sau, castigatorii de autoturisme din studiourile DDT-in direct, au aflat de la candidatul prezidential pe SMS, ca vor trebui sa aduca ei o masina, nu ca ar fi castigat-o…

  5. „Ora cand vacile n-au mai rumegat, lacatusii si-au dat infrigurati cu ciocanul peste degete..” si acum mai nou ,ora in care poti castiga un voucher de 500 euro daca cumperi o sticla de FANTA cu un cod pe ea… 😆
    -„Freddye, ma intreba intr-o postare, asa direct, ce parere am despre Mircea Geanta”-De acord cu cele spuse despre GEOANA ,numai ca ..in mod sigur eu nu v-am cerut niciodata parerea despre acest personaj.. Nu vad de ce as fi facut-o…pe bune.. ,nu cred ca merita.. 😆

  6. …poti castiga 500 euro daca-ti cumperi o sticla (din plastic) cu F(a)ENTA…

  7. @ MIRCEA BOZAN ,cu prietenie

    Acum mi-a cazut fisa :
    „Parintzele

    “- Ai fost deziluzionat de prestaţia lui Mircea Geoană la prezidenţiale?””–acesta era un replay catre EUSEBIU[pe REALPOLITIC] ,pe care-l alint cu diminutivul „parintzele „.El imi pusese aceasta intrebare,in numele unei prietenii virtuale dintre doua „suflete tari „si al unui exercitiu de sinceritate pe care-l mai cultivam pe e-mail chat ,,sporadic .Daca ati intrat in clubul sufletelor tari ,va propun sa-l dam in ma-sa ,tustrei pe GEOANA..desi a avut asii in mana ,s-a limitat la un simplu sheptic ,cand potul era muuuuuult mai mare..

  8. Domnule Bozan,
    Admir subtililitatile cu care impartasiti trecutele trairi, ironia fina cu arome de migdale pastrate in literele tastate, dar va rog sa nu puneti anatema pe cuvantul RATARE. Exista o maretie a acestui cuvant .
    De ce va spun asta? pentru ca personagii cu fetze expresive si gesturi de-o potriva elocvente nu merita innobilare .
    Aceste personagii au pe chip trasate destinul! Comisurile buzelor lasate, ochii tematori ce nu privesc spre o tinta, zambetul tamp si mancat de orgolii nu duc la ratare ci la indentitate evidenta -cea de PERDANT (mai pe englezeste -„LUZER”) .
    Si in aceste momente in secunda adevarului luminos ca o noapte a Perseidelor in care potzi sa spui: Vai de Steaua Lor Cazatoare!
    Relaxare!
    Fondul National de Acumulare vegheaza in continuare si in Direct! Senzational !!!Nu?

  9. @mircea s. bozan
    ” “Pentru aflarea solutiei, va trebui sa ne intoarcem curajosi in timp… ”

    Eu cred ca in aceasta privinta avem pareri diferite.
    Nu sustin ca intoarcerea in timp nu este utila si poate chiar esentiala.Dar, in acelasi timp , cantonarea in trecut si in analiza a ceea ce fost si a ceea ce se intampla este paguboasa. 99% din timpul,energia si imaginatia bloggerilor sunt afectate ( in mod gresit, zic eu) trecutului si prezentului si mult prea putin incercarilor de a influenta in bine viitorul.

    Eu nu reusesc sa gasesc pe nimeni care sa fie dispus sa aloce cvasitotalitatea „activitatii” de pe blogguri in acest scop:gasirea de metode de a schimba situatia actuala.

  10. „Tristetea e ca unele ratari sunt neindreptabile iar ratarile astea daca nu-s intelese si folosite pentru indreptarea altora … sunt simple sacrificii inutile si-si pierd statutul de ratari ”
    Cristi Parvan

    Si daca tot e “indrumar de ratare” vom incalca orice reteta despre un proiect nou (si ambitios) … si pe acest blog vom recunoaste ca si acest proiect nou … e tot o indreptare a unor vechi ratari:

    ….despre Simfonia Ratarii… ca tema de blog

    • 1. ratatul inconstient (sau aproape inconstient) care vede in existenta forumului o confirmare a faptului ca n-ar fi intru-totul ratat (in ziaristica, literatura, politica, arta seductiei, etc) si ca acest spatiu este doar locul providential in care el poate sa demonstreze acest lucru. Acest tip este predispus sa-si spuna varsta, locul in care traieste, profesia, adresa de e-mail, telefonul sau blog-ul la care-si asteapta potentialii pseudo-admiratori dar care sunt la fel de buni ca si niste admiratorii veritabili pentru satisfacerea propriei vanitati. Pentru pastrarea unui grup cat mai mare de pseudo-admiratori, ei sunt gata oricand sa-si aduge in blogroll pe orice ratat care accepta reciprocitatea, gata oricand pentru un schimb reciproc avantajos de pseudo-flalatari cu alti … ratati, ca sa nu uitam cuvantul cheie al acestei dizertatii despre ratare. Pentru acestia netul este o prelungire a identitatii lor reale, iar uneori in cazuri extreme, grave, un inlocuitor al identitatii reale. Membrii acestui tip de ratati nu accepta nici macar o minima protectie pe interfata real/virtual. Pentru acestia realitatea cotidiana este parte integranta (de multe ori nesemnificativa) a spatiului virtual de pe forum, iar lumea celor realizati si nu ratati, nu-si are locul nici in spatiul virtual al internetului. Pur si simplu consacratii, ratatii care si-au rarat ratarea NU EXISTA, sunt doar plasmuiri, cel mult niste realitati fragile si neimportante ceea ce-i va face pe ratatii inconstienti sa-l perceapa cu mare usurinta de TRU ca fiind derbedeu, iar pe Patapievici ca fiind o nulitate. Vom numi acest tip de ratat inconstient ratatul-“IDENTITATE”. “Nulitatile” (celelalte nulitati), alunecatorii in evaluari dupa standarde acceptate in lumea reala, care vor indrazni sa inaclce regula pseudo-flatarilor si se vor deda la critica vor fi ignorati sau alungati (in masura in care se lasa alungati, iar masura in care se lasa alungati este, si in cazul acestora, evident in raport invers proportional cu vanitatea care ii mana).

    • 2. Desigur ca tipul pur “ANONIM” si tipul pur “IDENTITATE” sunt cazuri ideale, extreme intre care se manifesta o gama larga de ratati intermediari, afectati, evident si de alte criterii de clasificare si in special de asa-zisa apartenenta politica. Caci pe forum (nu-i asa?) se face politica la greu. Politica-politica sau analiza politica. Dar si literatura. Si filozofie (prietenii stiu la cine ma refer). Mai nou, sunt unii care vor sa impuna criteriul localizarii geografice prin care sa imparta ratatii de pe forum in ratati patrioti (ramasi in tara) si ratati emigranti (tradatori-traitori aiurea in lumea larga). Din nefericire politica si geografia sunt complet inoperante, iar acestea sunt doar doua pseudo-criterii, calitatea ratatului nedepinzand in nici un fel de apartenenta politica si geografica. Este vorba doar de o gaselnita a ratatilor fara tarie de caracter care prefera sa-si ascunda lipsa de identitate in spatele unui grup, care musai e cel corect orientat.

    • 3. La prima vedere ar mai putea fi identificati ca facand parte din fauna virtuala, simpli palavragii, diversionisti ordinari sau mai stilati, activisti de partid – ratati, activisti pcr – ratati ca activisti dar nostalgici veritabili, vanatori in cautare de senzatii si afecte (marunte) sau furnizaori ai unor astfel de “sentimente” de gata, gata in fiecare clipa sa culeaga satisfactiile derivate din jocuri facile sau chiar mai complicate, si fel de fel de alte soiuri de jucatori, botezate pompos homo ludens dar si prosti, prosti sadea care n-au fost vreodata nici macar in postura de a rata ceva, o perspectiva sau o sansa reala sau doar inchipuita si care isi rateaza doar cumintenia si bunul simt insistand sa spuna ceva pe net. Acesta adunatura pestrita pe post de amplifiactor de senzatii subzista doar la prima vedere pentru ca, dupa o analiza, fie si sumara, fiecare se va regasi intr-una sau alta dintre categoriile pe care le-am pomenit: RATATAUL ANONIM si RATATUL (cu deficit) IDENTITAR. Cam astfel, dragul meu cititor, arata populatia hiperspatziului virtual. Dar (totusi) ce este acest spatiu? Containerul care ingaduie o astfel de populatie si de ce este el perceput atat de diferit de entitatile ce-l populeaza? Care sunt limitele, constrangerile pe care le accepta cei care intra aici de buna voie si nesiliti de nimeni? Care sunt gradele de libertate oferite cu asupra de masura? Pot ratatii sa-si nege ratatrea cu succes aici?

    Sa fie si aici Goe numai o gluma a unei Arce?…

    Apoi, daca nu stim cine suntem, daca toata aducerea aminte este strangulata de superficialitatea care ne reprezinta cotidian, viitorul la care tindem ce va fi oare?
    O extractie, la fel de superficiala din miscarea temporala? O proiectie a unei trairi spontane pe care ne-o atasam ‘Blind’? De unde venim si incotro…
    Ma gandesc Tibi, ca in general, si acest lucru s-a mai spus de mii de ori, ca acei care nu au un trecut definit si asumat, nu pot avea un viitor clar.
    Amprenta Greciei Antice sa fie oare o intamplare? Colonizarile fortate, furtul de teritorii istorice clarificate istoric, Realitatile Renasterii, sunt amprente ale trecutului pe care la ducem cu noi mai departe. Intr-un viitor tot mai modern si insalubru moral. ‘Elitele’ au inventat globalizarea pentru ca frontierele de ei gandite sa fie mai adanci. Speranta in miscare pozitiva, deci intr-un viitor, trebuie sa vina de undeva. Nu poti urca progresiv, fara acceleratie progresiva. Iar acceleratia fara sursa nu este posibila. Bloggul ramane o forma de socializare. Si atat. O forma in care Ratarea poate capata toate formele ei specifice. Spiritul prin care am putea schimba ceva din situatia actuala, lipseste. Si ma refer aici la lipsa unei culturi si responsabilitati colective. I-am putea aduce intr-o emisiune TV pe Liiceanu sau Plesu, sau pe multi altii la fel de docti si rafinati, sa ne explice modalitatile prin care ne putem deratiza colectiv. Cum sa ramanem in ‘Minima moralia’. Continuarea o sti, o stim cu totii: Cine sunt astia, ce vor cu noi, stim noi mai bine, sa ne lase…Hotiiiii
    Iar cantonarea intre timpi, recunosc, este si ea daunatoare. Dar trebuie sa fim sistematici si sa gandim dimensiunea intr-un mod adevarat si cinstit. Nu superficial. Nu dominati de superficialitate. Ci clar, rece. Adevarul este numai unul, si trebuie spus cu voce tare. Puterea adevarului, indeparteaza nesiguranta intr-un viitor la care tindem, spre care vrem sa ne indreptam. Dar ce viitor ne dorim? Al prejudecatilor, al unei generatii de viitor, nepregatite si debusolate? Deschide geamul, si sesizeaza miscarea. Unde este lumina miscarii?
    Eu cred ca inca nu ne-am dat raspunsurile de care avem nevoie. Italia a mostenit designul inca din Renastere, Tinuturile germanice au mostenit perfectiunea si rigurozitatea din linia sigura a lui Dürer sau din contrapunctul simfoniilor, Franta a ‘descoperit Republica’ si exemplele pot fi multe pentru tarile cu traditie inchegata. Si toate acestea la un loc, au creeat cu forta ocupatiei, America cea democratica… America ocupatiilor…
    Si mai cred ca acel 99% pe care-l constati cu precizie, reprezinta spiritul nostru nesigur, de aroganta superficiala, de dor de misto, de dragul de a distruge ceva bun facut de dusmanul nostru individual, de dorinta de a fi cel mai cel… Acest lucru si poate multe altele ne-au adus in istoria noastra existentiala, aici unde suntem…
    Si mai cred ca vom iesi foarte greu din aceasta mlastina. Pentru ca altii de langa noi, nu ne mai dau timp… Pentru ca nici pe ei Timpul nu-i lasa…
    Poate gresesc, si atunci putem sa reluam argumentele. Acesta este rolul „activitatii” Bloggului, de care vad ca si tu esti de acord…

  11. Timpul nu lasa si nu iarta pe nimeni!
    Simfonia ratarii- sau despre Ahile si calcaiul sau!
    Eseul dvs. este la fel de reusit ca si Pseudokineghetikos! Lucid, la obiect si edificator pana la cel mai mic amanunt!
    Merita postat separat!

  12. „Bloggul ramane o forma de socializare. Si atat.”
    „Acesta este rolul “activitatii” Bloggului, de care vad ca si tu esti de acord…”

    Eu cred ca rolul bloggului poate fi infinit mai mare decat cel de socializare.
    Eu cred ca este posibil ca cineva (sau cativa ) sa determine o schimbare in bine.
    Acel cineva sau acei cativa vor avea nevoie de mijloace de comunicare independente.

  13. Scuze,
    Astazi am avut foarte mult de lucru si de cand am aterizat la Doha, nu am mai avut ragazul necesar sa ma cuplez cu voi. Intreaga zi a fost una plina de stress, de la aterizare, dupa

    iesirea de pe aeroport unde temperatura era de cca 43°C, si pana la pauza de pranz… Acum este ora 23,00 si-mi pregatesc materialele pentru maine, dupa care, pe la 16,00 ora

    locala, vom decola inspre casa.

    Zburam deasupra Bucurestiului cred, si atunci, m-am decis sa scriu o mica tableta de ganduri, o extensie la cele care s-au petrecut, precum intr-un film de groaza, in urma cu cateva

    zeci de ore, sub mine. Cred ca spiritele copilasilor, nelinistite si triste, priveau de Sus, in zborul lor nesigur, la neputina umana. Avionul era la cca 13-14.000m, iar eu vedeam inca o

    geana inlacrimata de lumina, spre orizontul indepartat dinspre Europa. Erau efecte de lumina magnetica inspre Nordul indepartat. Un efect ciudat de noapte ca smoala si o limie cu

    interferente in rafinate semitonuri de rosu spre verde. Nu pot sa spun ce m-a indemnat, dar eram extrem de nelinistit…Ma gandeam la copiii mei, la nepotzeii mei. Ma gandeam la

    toate care puteau avea o legatura cu tragedia intamplata mai jos, in urma cu ceva vreme. Ma gandeam ca unul dintre copii sau eu chiar, puteam sa fiu una dintre

    parintii-victima….Cand terminasem de tastat, sub noi, se vedea o mare imensitate de lumina: Damascul. Un oras pe care-mi doresc sa-l mai prind sa-l vad si de care stiu atat de

    multe…

    Ce licoare Schambalica mi-a deschis poarta inimii inlacrimata? Nu cred ca coniacul oferit de insotitoare m-a determinat… Nu cred ca puteam scrie despre „Ghidul motociclistului”

    intre doua statii de metrou, pentru ca atunci as fi fost din start, un ratat al acestei postari, atat de incarcate de tristete. Poate faptul, ca doream sa ma distantez putin de ziua

    complicata care va urma (adica de astazi).
    Dar cred, ca ceva anume, extern, poate sa te determine sa vezi cu precautie imaginea relativ fidela, putin inversata si manipulata mediatic, despre intamplare. Insuficient de corecta

    si profesionist redata. De manipulatorii Noptii Rului cel deplin. Poate ca motivatiile le gasim in lantzul care leaga nevazut media romaneasca: …o mana spala pe alta si amandoua

    fatza… regulile stabilite prin protocoale clare. Nici moartea, cred, in asemenea legaturi nu te poate lasa sa-ti incalci juramantul tacerii. Nici Ea, Moartea nu are acest curaj. Daca

    cautam in cartile care ne inconjoara, motivele pentru care ne deschidem si agresam tastatura folosind efectele de stil cuprinse in matafizica care ne cuprinde pe totii din miscarea

    Timpului, aflat poate intr-o criza a sfarsitului, gasim aproapiatele raspunsuri mai simple, printre paginile Scrierilor Sfinte:

    În Evanghelia lui Marcu, atunci când ucenicii lui Iisus se cearta pentru întâietate, acesta îi ierarhizeaza tot pornind de la umilinta: “Iar ei taceau, fiindca pe cale se întrebasera unii pe

    altii cine dintre ei este mai mare. Si sezând jos, a chemat pe cei doisprezece si le-a zis: Daca cineva vrea sa fie întâiul, sa fie cel din urma dintre toti si slujitor al tuturor.” (9, 34-35)

    El însusi, în noaptea Cinei celei de Taina, spala picioarele ucenicilor sai, într-un gest de umilinta menit sa consacre ascendentul sau spiritual asupra lor: “S-a sculat de la Cina. S-a

    dezbracat de haine si, luând un stergar, s-a închis cu el. Supa aceea a turnat apa în vasul de spalat si a început sa spele picioarele ucenicilor si sa le stearga cu stergarul cu care

    era încins.” (Ioan 13, 4-5) Tocmai pentru ca nu vede maretia si eroismul gestului în reflectia Lumii de Dincolo, Apostolul Petru refuza ceea ce percepe simplu, dupa criteriile lumii

    sublunare: “Doamne, oare tu sa-mi speli mie picioarele?” El cunoaste semnificatia curenta a spalarii picioarelor în Orient. Îi scapa însa reversul, gestul în oglinda. Petru nu stie, însa

    compenseaza nestiinta cu credinta: “Doamne, spala-mi nu numai picioarele mele, ci si mâinile si capul.” Iar credinta lui se va transforma în stiinta.

    Câteva sute de ani mai târziu, Profetul Muhammad, întrebat unde este Paradisul, raspunde: “Paradisul este la picioarele mamelor.” Lumea de Dincolo ca o floare pe care, ca s-o

    culegi, trebuie sa te apleci. Altadata: “Paradisul este la umbra sabiilor.” Umbra de care, ca sa profiti, trebuie din nou sa te apleci. În rugaciunea ritualica islamica exista o postura

    despre care exegeza simbolica spune ca întruchipeaza maxima apropiere a credinciosului de Dumnezeu: îngenuncheat, cu palmele si fruntea lipite de pamânt. Este atitudinea de

    maxima umilinta a servitorului, a carui nimicnicie fuzioneaza paradoxal cu maiestatea Domnului. Sujudul islamic, ca si metania crestina, sunt oglinzile plane prin care lumea noastra

    se vede firesc, dezgolita de iluzii, în apele Paradisului…

    Va vad angrenati activ in febra jocurilor aflate in desfasurare si ma intreb putin nesigur, daca se mai poate conta, sigur, pe careva dintre politicieni. Nu de indivizi care vorbesc in

    numele unui partid folosind limba de lemn, ci de acei care vorbesc despre Romania. Despre cum pot sa o slujeasca deplin… Daca se pot aduna, inlaturand latura puturoasa si

    contagioasa, o mana de oameni NOI, capabili sa depaseasca faza de …o mana spala…. Daca populatia insasi are discernamantul de a alege ceva care sa reprezinte pasul peste

    hau. Sau daca populatia mai poate discerne intre bine si rau. Sau daca romanii insasi nu stau de cele mai multe ori la originea raului care se intampla.
    Meteahna noastra este ca uitam. Uitam cele mai esentiale momente:
    Am uitat noaptea comunista de pana in Ziua Raului din 21 dec. precum curva din bordel, de infatisarea ultimului client.
    Am uitat de Duminica Orbului, mineriadele, vanzarea la mm patrat a Tarii. Am uitat privatizarea Romaniei pentru conturile partidului soare sau ale Internationalei Socieliste…
    Am uitat si ca ne-a invins sistemul. Acela din care faceam parte si care s-a dat pentru patru ani de-o parte sa se regrupeze. Apoi, ne-am dat iarasi la oparte. Sa revina Noaptea.
    Omul cu zambet tamp. In vad imbracat in camase de noapte cu scufie pe cap, cazuta pe partea stanga si cu lumanarea in mana. Precum in imaginea de pe COPROL.

    Si apoi, dintr-o data, cand regula jocului, regula fratiei octogonului n-a mai functionat, s-a pornit razboiul. Si apele s-au despartit. Apele marxiste de stanga si apele alese de romani.
    Pentru marxisti, democratia liberala e un stadiu revolutionar premergator si necesar revolutiei finale. De aceea conservatorii, singurii anti-totalitari, nu pot fi liberali. De aceea,

    comunistii si social-democratii urasc nationalismul, conservatorismul, dar niciodata liberalismul si mesianismul! Liberalismul pregateste drumul spre utopie si socialismul aduce

    utopia.
    Am uitat cine a pornit din nou lupta impotriva Noastra. Nu vedem de Duminica Orbului cine ne orbeste in minutul esential. Intotdeauna.
    Mai credem in noi si in Dumnezeu? In copilasii ucisi de nepasarea noastra cea de toate zilele?
    Oare vom ramane iarasi Orbi?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: