Postat de: nicoletasavin | 06/11/2010

Florin Ghiulbenghian acuză: Profanul Costel Bobic încearcă să confişte Masoneria română, impunând ca Mare Maestru un om „de paie”

Citiţi în cele ce urmează un mic, dar impecabil tratat de provocare şi obţinere de probe incriminatoare, având ca efect deconspirarea sforăriilor unui candidat la şefia masoneriei române în alegerile care au loc, astăzi, la Palatul Parlamentului.

Eu, una, prefer să nu comentez, am rămas mută de uimire, l-am sunat pe autor, pe Florin Ghiulbenghian, care mi-a dat acordul să reproduc acest material, dar şi oricare altul de pe site-ul pe care-l păstoreşte. Îl puteţi răsfoi şi voi, sunt multe lucruri interesante din bucătăria masoneriei, deloc onorabile pentru Ordin.

Mi se pare absolut incredibil că astfel de lucruri se pot întâmpla, chiar dacă democraţia originală românească ne-a călit în ultimii ani. O astfel de situaţie, neclarificată, poate duce la retragerea tuturor recunoaşterilor internaţionale, în frunte cu aceea a Lojei- Mamă din Anglia, atât de greu dobândite. Ne plac sau nu, masonii mişcă lumea, dacă aserţiunea că o şi conduc vi se pare deplasată. Izolarea masonică a României nu e de dorit, orice părere am avea despre aceste organizaţii.

Costel Bobic – omul din spatele lui Radu Balanescu

sâmbătă, 6 noiembrie 2010, Florin Ghiulbenghian

Credeam ca deja am vazut tot ce se poate vedea mai murdar in Ordinul nostru. Chiar am avut speranta ca exista o sansa de indreptare, fie prin alegerea lui Radu Balanescu cu programul lui de asa-zisa curatenie morala, fie prin alegerea lui Mircea Gheordunescu cu o echipa destul de contestata, dar ai carei membri au dovedit totusi timp de 10 ani ca au vocatie de constructori si ca Ordinul nostru poate schimba oamenii in bine si in mai buni. Aveam in plus si speranta ca nu exista nici o posibilitate de a transforma Ordinul intr-un P2 (celebra loja Propaganda Due – n.n. )dambovitean, atata timp cat ambele echipe aveau asigurat un control suficient de solid din partea structurilor competente.
Si totusi… din nou… Romania dovedeste ca este tara tuturor surprizelor.
Pe scurt: cel putin in ultimele 3 saptamani, principalul sponsor, principalul sprijinitor logistic si eminenta cenusie din spatele campaniei lui Radu Balanescu a fost Costel Bobic. Profanul Costel Bobic.
NU poate fi soarta mai tragica a MLNR decat sa ajunga sa fie controlata de catre un personaj atat de controversat cum este Costel Bobic. Dar nu poate fi soarta mai tragica decat cea a lui Radu Balanescu, fortat sa se alieze cu Diavolul intr-o disperata incercare de a castiga alegerile din 6 noiembrie.
Voi prezenta pe scurt faptele, asa cum s-au derulat ele.
1. In urma cu circa 3 saptamani sunt sunat de Costel Bobic si invitat la o discutie. Evident, accept si ma prezint la „locul faptei”. Tema discutiei? Bobic mi se prezinta ca principalul sponsor si strategul campaniei electorale a lui Radu Balanescu in ultimele 2 luni, imi spune ca a citit blogul meu si ma roaga sa-l ajut pe Radu in continuare, atacandu-l pe Mircea Gheordunescu, deoarece el crede ca fara sprijinul meu Balanescu nu poate castiga finala contra lui Gheordunescu. Imi propune in schimb functia de Mare Maestru Adjunct, in cazul in care Balanescu reuseste sa castige alegerile pentru demnitatea de Mare Maestru al MLNR. Cand il intreb de ce considera respectiva functie potrivita pentru mine, imi explica ca il intereseaza sa aibe un om al lui cat mai sus pozitionat in MLNR care sa-l ajute in diverse combinatii. Ii explic ca cea mea potrivita functie pentru asa ceva este cea de Mare Secretar, imi exprim disponibilitatea de a-l ajuta pe Balanescu si il pun sa imi prezinte o hartie scrisa de la acesta prin care certifica ca respectiva functie va fi data unui Frate desemnat de mine, deoarece eu sunt un personaj prea controversat si nici nu mai vreau sa ma intorc in MLNR. Este de acord si ramane sa ne intalnim peste cateva zile, dupa ce aranjeaza cu Balanescu. Marturisesc sincer ca nu am crezut o iota din ce imi spusese Bobic, mai ales ca este un profan si nici nu parea sa stie nimic despre functionarea Ordinului.
2. Din nou, surpriza!!!! Bobic ma suna, imi spune ca Radu a acceptat cererea mea si ma roaga sa aranjez o intalnire cu cel pe care il propusesem pentru functia de Mare Secretar, deoarece doreste sa il cunoasca. Fac intocmai, ne vedem in trei si Bobic isi exprima clar doleantele: vrea sa aibe omul sau la Marele Secretariat, om prin care sa aranjeze diverse combinatii, deoarece nu il vede pe Balanescu in stare sa faca bani, ci doar imagine. Cadem de acord sa aibe loc o noua intalnire la care sa participe si Balanescu cu Visoianu si in care acestia sa discute direct cu persoana recomandata de mine, iar in cazul acceptarii sa se porneasca la lucru. Marturisesc din nou ca eram in continuare cat se poate de sceptic ca Bobic ar avea o asemenea influenta asupra lui Balanescu.
3. O noua surpriza!!! Si mai mare!!! Bobic aranjeaza respectiva intalnire la inceputul ultimei saptamani de campanie, chiar la el acasa. Toata lumea este prezenta, inclusiv Radu Balanescu, dar mai putin eu, care le explicasem ca nu este bine sa apar langa Balanescu deoarece ar fi banuit ca el este cel aflat in spatele actiunilor mele si i-ar aduce mai multe deservicii decat puncte in cadrul alegerilor. Fratele meu imi confirma a doua zi ca s-a batut palma conform celor afirmate de Bobic si ca urmeaza sa fie introdus de Balanescu in staff-ul de campanie si prezentat ca viitorul Mare Secretar. Decidem sa continuam jocul pana la confirmarea si in fata Fratilor ce l-au sprijint pe Balanescu a celor convenite in cadru restrans in casa lui Bobic.
4. Timp de 4 zile Fratele nostru a fost implicat direct, in urma introducerii in staff-ul de campanie de catre Radu Balanescu, in ultimele miscari efectuate inainte de Convent. Vineri, la ora 17.00, Radu Balanescu l-a confirmat oficial, in fata staff-ului sau, ca viitorul Mare Secretar, dupa numai 4 zile de prezenta in echipa sa si in urma unei negocieri purtate cu profanul Costel Bobic. Evident ca Fratele Tohaneanu, caruia i se promisese functia respectiva de mai bine de un an, nu a fost deloc incantat iar ceilalti Frati prezenti nu au inteles nici ei motivele respectivei schimbari. Mai mult, Radu Balanescu il desemneaza pe Fratele ales de mine ca reprezentantul sau in Comisia de Numarare a Voturilor din Convent, ceea ce ne determina sa il includem in ultima clipa pe lista delegatilor la Convent.
In momentul in care am avut si aceasta ultima confirmare a incalcarii extraordinar de grave a regularitatii masonice de catre Radu Balanescu, am decis sa ii anunt pe Marele Maestru Eugen Ovidiu Chirovici, pe Marele Maestru Fondator Costel Iancu, pe Presedintele Curtii Supreme de Justitie Masonica Remus Borza si, prin intermediari, pe Fratele Mircea Gheordunescu. De asemenea, am avut o discutie fata-in-fata cu Costel Bobic, precum si convorbiri telefonice cu Cornel Visoianu si cu Nini Florea, pe care i-am informat asupra deciziei mele irevocabile de a face publica vanzarea MLNR de catre Radu Balanescu catre profanul Costel Bobic. De asemenea, i-am informat pe toti cei mentionati asupra faptului ca voi face o sesizare catre Conventul Marii Loji, in care voi solicita discutarea in regim de urgenta a acestei situatii.
5. Pentru a castiga deplina incredere a lui Costel Bobic si a lui Radu Balanescu ca le fac jocurile trup si suflet, am publicat pe acest blog, in ultima saptamana, cateva acuzatii nefondate la adresa Fratilor Iulian Moisescu, Ovidiu Gales, Gabriel Gherasim si Gheorghe Florea. Astfel, recunosc aici ca nu a existat nici o discutie si nici o intentie a lui Iulian Moisescu, Gabriel Gherasim si Ovidiu Gales de a prelua conducerea Ritului York si nici de a atenta asupra legitimitatii PRF Costel Iancu in calitatea sa de Suveran Mare Comandor al Ritului Scotian Antic si Acceptat. Fratele Gheorghe Florea nu a afirmat niciodata ca ar fi fost santajat de catre Mircea Gheordunescu si nici ca ar fi negociat vreun post sau o sustinere de alt fel in schimbul sprijinului sau. Le cer umil iertare celor patru Frati pentru necazurile si supararile ce le-am pricinuit in aceste ultime zile si ii rog sa solicite Conventului, tot in regim de urgenta, condamnarea mea pentru infractiunea de sperjur, pe care o recunosc. Accept cu inima impacata orice decizie va fi luata de catre delegatii la Convent, pentru ca ii port ierta pe Bobic si Balanescu pentru cele ce au vrut sa faca Ordinului nostru, dar nu ii voi ierta niciodata pentru ca m-au facut si pe mine sa ajung ca ei. Si nu am cum sa ma iert nici eu.
Iubiti Frati, inchei acest articol spunandu-va, din nou, ca simt o uriasa dezamagire. Nici in cele mai negre visuri nu credeam ca voi ajunge sa traiesc momentul in care un mason, un Frate, un candidat la inalta demnitate de Mare Maestru al MLNR, va scoate la tarana onoarea si viitorul nostru, al tuturor. Pentru cei ce il veti vota pe zaraful Radu Balanescu, nu mai am decat o singura recomandare: sa munciti bine si cu spor… dar pentru stapanul vostru Costel Bobic.
Adaug şi un comentariu publicat tot de Ghiulbelghian, la propria postare:
(…) Ultimile doua luni de campanie ale lui Radu Balanescu s-au desfasurat cu implicarea directa, finantarea si in locuinta personala a unui profan cu un trecut mai mult decat controversat. Este vorba de Costel Bobic.

Chiar daca s-au lansat multe si grave acuzatii la adresa lui Mircea Gheordunescu, acesta a avut decenta de a pastra campania in limitele regularitatii masonice. Implicarea profanilor in campania lui Radu Balanescu reprezinta cea mai grava incalcare a regularitatii masonice de pana acum. Regret ca, din nestiinta asupra modului cum a fost gestionata campania sa, l-am laudat pe Radu Balanescu si l-am atacat pe Mircea Gheordunescu. Este o dovada, consider eu, suficient de concludenta ca nu am fost implicat nici un moment in campania acestuia si ca blogul pe care l-am scris, folosindu-mi numele, este doar o expresie a multelor evenimente neplacute traite in ordin timp de 11 ani si nicidecum un parti-pris.

Pentru clarificarea acestei situatii ce poate duce intreaga Obedienta regulara catre o retragere automata a tuturor recunoasterilor, in special in cazul in care Radu Balanescu este ales Mare Maestru, am depus deja la Marele Secretariat o sesizare cu descrierea evenimentelor la care am asistat, atat eu cat si alti FF. Solicit ca aceasta sesizare sa fie luata in discutie in regim de urgenta de catre delegatii prezenti la Conventul de sambata, 6 noiembrie 6010 A:.L:. si inainte de exprimarea votului pentru cei doi candidati, pentru deplina clarificare.

Poate unora nu le place o Mare Loja condusa de Mircea Gheordunescu in asociere cu tripleta Savancea-Iosiper-Florea. Nu imi place nici mie in mod deosebit. Dar, minima decenta, toti cei nominalizati in echipa lui Mircea Gheordunescu macar sunt masoni. Asa ca, in mod evident, imi repugna total ideea unei Mari Loji condusa prin interpusi de catre Costel Bobic.

Inchei acest comentariu cu o reformulare a modului cum este incheiat articolul:
Sper ca nu pot fura PROFANII lui Balanescu si Bobic cat pot vota MASONII LIBERI!!!!


Responses

  1. Va rog, informatii cetatenii ce speranta aduce dl. Tohaneanu:
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/teapa-in-cladirea-campionilor-de-un-milion-de-euro-948053.html;
    http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/dezvoltatorii-imobiliari-la-ziua-judecatii-a-fost-prostie-lipsa-de-experienta-dar-nu-tea.html

    Cu deosebita consideratie, Doamna Savin!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: