Postat de: nicoletasavin | 03/01/2011

Mânca-te-ar Raiul, Mihai Ursachi!

Un nou început de an fără Mihai Ursachi nu e posibil pe Blogul de veghe.
Magistre drag, nu-ţi pot ura decât ce spunea, cu multă dragoste, părintele Cleopa: „Mânca-te-ar raiul!”

Mânca-te-ar Raiul!

 

Solia

Eu sunt ambasadorul Melancoliei,
şi iată,
mult prea duioasele mele scrisori
de acreditare:

PRIMA SCRISOARE:

Noi, Padişahul
întregii Melancolii,
Împărat al Singurătăţii de Sus şi de Jos,
stăpânitor
absolut al Regatului Dor
şi Prinţ Senior
al Tristeţii,
dăm ştire la toţi ca să fie cu luare aminte
către solia trimisului nostru numit Menestrel.

Dată azi în cetatea Mâhnire

A DOUA SCRISOARE:

(Fiind scrisă în limba melancolică, cu caractere insesizabile, scrisoarea se adresează numai celor care pricep de la sine această limbă.)

A TREIA SCRISOARE. BALADA LUI MENESTREL, CARE BĂTU PÂN’ACOLO DRUM DE MULTE VIEŢI, CI N’A FOST VREDNIC SĂ TREACĂ DE POARTĂ ŞI SĂ ADUCĂ SOLIA:

Era un castel înecat în verdeaţă,
pe porţile negre sculptat un dragon
părând că de întotdeauna veghează
să nu intre lume străină’n donjon.

Veneam de departe, albastru derviş,
şi ostenit după şirul de ani,
purtam pe veşmânt şi pe frunte înscrişi
versete din Pali şi psalmi din Coran.

Eu nu căutam nicăierea nimic,
se auzea de prin crânguri de roze
cântarea ciudată a lui Laostic,
pierdut în adâncă şi blândă hipnoză.

Desculţ şi purtând o cunună de pai
de rogoz, m’au chemat musafir
(era chiar în ziua de Sfântu’ Mihai)
la prânzul cel mare de după Turnir.

Dar eu am tăcut şi-am plecat mai departe,
şi fără să trec pe sub porţile vechi,
eu însumi, pe veci încifrata mea carte,
un cântec de vis îmi suna în urechi.

Poemul de purpură (fragmente)

………….

VI. Jocul

Iubito, hai să ne jucăm
de-a Ildiko şi de-a Attila.
Acesta’i cortul meu de blăni
în care te-am adus cu sila.

Dar jocul nu’i adevărat,
vedem fantasme ca nebunii,
a fost odată-un împărat…
Nuntaşii-aceştia nu sunt hunii.

Iubite, oare pentru ce
e-atât de roşu acest fluviu?
Şi numele lui care e?
Iubito,-acesta e Danubiu.

Iubite, oare fraţii mei
dorm liniştiţi în roşii ape?
Şi oare tata e cu ei?
Iubito, vino mai aproape.

Iubito, toate au trecut,
să’ţi spun un vis din multe vise:
dar mai întâi să te sărut,
căci toate uşile’s închise.

Părea c-am fost copii cândva
în verdele Septentrion
şi doica noastră ne citea
din cartea lui Marcel Brion.

Că ne jucam un straniu joc,
un joc cu flăcări şi cu sânge;
iubite, dă’mi acum te rog
pumnalul tău, ceva mă strânge.

Să ne jucăm un joc frumos,
ce se va scrie în istorii
… Deasupra pustei colbul gros,
şi lung se tânguie cocorii.

VII. Confesiunea autorului: slăbiciunea sa în faţa lumii, a trecerii vremii şi a Poemului de purpură

Acesta e autorul; el duce pe umăr un crin ca pe-o puşcă.
Astfel înarmat, tot ce există îl muşcă.
Adeseori spune:
”O, slăbiciune,
numele tău este artă.”
Fiind deci atât de ridicule şi slab, întreprinderea lui e deşartă,
întocmai ca a zidarului, fratele său,
care a vrut să clădească o piramidă’n Ţicău.
Dar mai cu seamă,
ora îi pare târzie, şi mult îi e teamă
că vremea nu-i pe măsura uneltelor sale modeste.
Deci plin de mâhnire el vă propune această poveste:

VIII. Bătrânii cronologi

Doi inşi stăteau de foarte multă vreme într’o zidire fără porţi; ei nu ştiau de câtă vreme şedeau acolo, deşi numărau cu meticulozitate fiecare zi care trecea şi, cu ajutorul calendarului digital al călugărului Damaschin, calculaseră exact toate sărbătorile şi datele mai importante pe multe mii de ani. S’ar putea spune că deveniseră specialişti în cronologie, căci ştiau cu precizie pe ce dată căzuseră Paştile în anul 1054, şi dacă ziua aceea din 1453 fusese o joi sau o vineri; visul lor era un calendar complet pe şaisprezece mii de ani.
Uneori ziceau: 24 aprilie 11007 va fi o marţi înaintea Floriilor.
Şi totuşi n’ar fi putut spune de cât timp şedeau în încăperea aceea, deşi îşi aminteau precis ziua venirii lor acolo, precum şi numărul exact de zile care trecuseră de atunci.
Târziu de tot ziseră: calendarul complet pe şaisprezece mii de ani e făcut, din oscioarele degetelor noastre, şi ştim precis că de azi în şaisprezece mii de ani va fi o marţi înaintea Floriilor.
Dar în clipa aceea unul din ei oftă şi zise: iată, acum eu am să mor, păstrează tu cronologia.
Iar celălalt: şi eu simt că mor.
Apoi, privindu’şi încheieturile mâinilor mumifiate, cu pielea ca pergamentul, pe care se aflau însemnaţi cu minuţie cei şaisprezece mii de ani, muriră amândoi. Era într’o marţi înaintea Floriilor.

IX.

Aici unde suntem e pace cu adevărat. E pace cu adevărat.

La picioarele tale, iubito, prunul sălbatic a înflorit,
colina întreagă e semănată de îngeri cu florile
ce s’au numit imortele. Din inima mea
un mac de câmpie s’aprinde o dată pe an. Este noapte,
şi la picioarele tale iubito, prunul sălbatic a înflorit.

Marea adânc priveghează tăcerile albe în care
s’a înecat graiul nostru, iar luna, ca’n vechile sfinte poeme
luminează zidirea în formă de crin. Un crin cugetând,
astfel am fost şi-am trecut noi pe ţărmul acesta
la marginea mării. Universul întreg e un crin.

Aici unde suntem e pace cu adevărat. E pace cu adevărat.

Casa

Îţi mai aduci aminte de casa noastră
Singuratică, nuci şi castani ancestrali ascunzându-i
Zidirea imaculată…
Iar către scările albe
Erau două şiruri posomorâte de brazi.
Zidire înaltă şi zveltă, un templu de spumă,
Sau mânăstire…
Semne ciudate împodobeau frontonul ionic
Pe care ar fi putut exista o inscripţie
Neconcepută…
Pe sub ferestrele-nalte cu gratii
În umbră creştea mărgărintul – floarea cu lacrimi
A celor de dinăuntru…
O, casa noastră de visuri,
Pe dinăuntru n-o cunoşteam,
Pe dinafară n-o pricepeam…
Casa aceea aşezată în locul
De nicăieri, sub nuci şi castani,
Casa aceea cerească, desăvârşită, inexistentă…

În ceaţă adâncă, durere şi spaimă,
Şi câtă iubire, şi câtă iubire..
Îţi mai aduci aminte?

Naturforschung

Şi afară de asta nu vindem
Mănuşi pentru cai.

Aşa mi-a zis minunata
Frumoasă precum Cleopatra
La prăvălia din uliţa patra
Unde vinde cu bucata.

Iar eu cu umilinţă mi-am luat în spinare povara
Formată din şapte valize domestice pline
Cu fân şi cu paie uscate la razele lunii
După reţetele mele cu totul secrete.

De altfel voisem doar să-i consider dantura
În timp ce nechează,
Curiozitate firească la unul care studiază
Natura.

Ce mai pasăre

Lazăre, Lazăre,
scoală-te, Lazăre,
s-auzi ce mai pasăre
în lanul de mazăre.

Cuc de pripas,
mult cântă cu haz;
cuc janghinos,
mult cântă duios:

cu arcuşul de tămâie
pe-alăuta de-alămâie;
cu bagheta de cristal
pe vioara de opal.

În adâncuri

Pogoară-te
dintru adâncuri
dă-mi hotărâre
că nu e nimic
în adâncuri…
că ochii ah ochii
nu ţin nimic
în adâncuri…
cum în oceane
nu pot să fie
ruini şi armade…
că nu e nimic
decât pletele blonde
care-s nimic…
că nu e nimic
în adâncuri
nimic.

Aşa grăit-a

„Cât timp vei avea vreo umbră de speranţă,
să nu speri nimic; ci doar atunci când
cu adevărat
vei uita ce-i speranţa, poţi începe
să speri. Şi de îndată
pentru tine nu va mai fi vreo speranţă.”

Astfel îmi spuse Demonul, şi
plin de nădejde
lăsai orice speranţă când am intrat acolo.


Responses

  1. Le cer iertare veghetorilor carora nu le place Magistrul.
    Nu-i cu suparare daca sariti postul.

    Pentru cei carora le place, bucurati-va!

  2. Eu ma bucur!

  3. De tine nu ma indoiam, Ghita…
    Ai comuna masura cu Magistrul…🙂
    Dar sunt oameni pe care-i lasa rece
    De gustibus non est disputandum…
    E dreptul lor…sunt atatia mari poeti care nu-mi spun aproape nimic…

  4. Nicole,
    intro postare mai veche unde ma refeream la targul Iesilor cu care se pare ca ai ceva legaturi , te intrebam daca pe acolo ai cunoscut-o pe Magda si nu stiu cum i-am speling numele de familie adica daca am scris corect Ursache sau incorect Ursachi pote si cu gandul la marele poet cu care nu are legatura decat de oras universitar, care la Magda nu e cel natal ea fiind concitadina cu „Febletzea”.

    PS. Am postat aici caci poezile puse de tine mi-au adus aminte prin ricoseu si de Magda.

  5. Ioane,
    Magda Ursache.
    Nu are nici o legatura cu Mihai Ursachi.
    Nu stiu daca este sotia lui Petru Ursache. Ea nu mi-a fost profesoara, dar cu el am facut un superb curs de folclor.

  6. Si unul de estetica, si mai fain. Petru s-a pensionat, dar mai scrie

  7. Cred ca da, ca am inteles ca si sotul ei preda la filologie.
    PS. Stiam ca nu are nicio legatura cu Mihai Ursachi , asta si spun mai sus.🙂
    PPS. Cred ca si Magda are varsta de pensionare si am fost socat foarte neplacut cand acum 5-6 ani aud sau citesc stirea(data desigur de o fita tanara din presa) ca doi batrani(batranei)🙂, au fost lasati fara ceasuri pe drumul ala frumos de pe faleza naturala dintre 2 Mai si Vama Veche.

  8. PS Desigur ca batraneii erau indicati nominal ca fiind sotii Ursache din Iasi.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: