Publicat de: nicoletasavin | 23/01/2011

„În linie dreaptă”:Eliade din 1937, intelectualii de azi şi realitatea

Vă semnalez cu mare bucurie site-ul În linie dreaptă, scris de o echipă de „dreptaci”, anticomunişti sadea.
Nu-i ştiam până azi, îi citeam separat, pe dreapta.net şi patruped:bun biped:rău.
Am înţeles din prezentare (vezi “Despre noi”) că şi ei se citeau separat până au decis, în septembrie 2010, să se vadă, face to face.
S-au plăcut şi aşa s-a născut “În linie dreaptă”.
Anticomunişti, în frunte cu Zappa şi Mircea Bozan, bucuraţi-vă!
Aveţi de ce şi pentru ce!

Deşi aproape toate textele ar merita să fie preluate şi rostogolite, am ales pentru voi, astăzi, un text în două părţi al Ancăi Cernea.
Nu întâmplător. Şi pe mine mă scoate din minţi folosirea textului lui Mircea Eliade “Piloţii orbi” pe post de manifest împotriva lui Traian Băsescu, Emil Boc şi a puterii actuale.

Textul, o eroare pentru care şi Eliade a roşit ulterior, face furori prin căsutele de e-mail de mai bine de un an, este trimis periodic de către “binevoitori” către listele de contacte, la fel ca şi o poezie atribuită lui Dan Puric, deşi nu e scrisă de actor.
Laboratoarele de dezinformare nu se mai mulţumesc, se pare, cu mizeriile deversate pe televiziuni, pe situri, forumuri şi bloguri, aleg texte cu mesaje explicite sau subliminale şi le pun in circulaţie pe e-mail-uri.
Din păcate, noua tactică ar putea avea success, fiindcă mulţi nu gândesc cu propriile capete, nu pun la îndoială informaţiile cu care sunt bombardaţi, le iau “de-a gata”, cu o lipsă de discernământ care mă cutremură.

Mi-aş dori ca textul Ancăi Cernea să ajungă în toate căsuţele de e-mail ale  intelectualilor care fac apologia opoziţiei, uitand că pe vremea lui Iliescu şi Năstase tăceau mâlc sa treceau cu vederea RAUL.
Nu ştiu dacă ar roşi, măcar, e greu să-ţi recunoşti ticăloşia şi să te căieşti, dar speranţa mea că această minune ar putea să li se întâmple moare ultima…

Eliade din 1937, intelectualii de azi şi realitatea: piloţii orbi (I)

De la un timp, circulă, forwardat cu zel de răspândaci şi de tovarăşii lor de drum, un articol de tinereţe al lui Eliade, Piloţii orbi. Textul a ajuns şi în inboxul meu. M-am gândit să reacţionez pentru că momentul este revelator pentru dificultăţile de raportare la realitate ale intelectualilor de ieri şi de azi, duşi de valul mentalităţii revoluţionare.

O poziţionare istorică: între virtute şi păcat
Perioada interbelica nu a fost Împărăţia lui Dumnezeu pe pământul sfânt al ţărişoarei noastre. Nu a fost altceva decât singurul interval de normalitate din istoria României. Nimic mai mult.
Normalitate, aici pe pământ, nu înseamnă lipsa păcatului, greşelii, prostiei, viciului, minciunii, fanatismului, nedreptăţii. Înseamnă doar ca binele coexista cu răul.
Coexistă înseamnă însă că moral, cultural, politic, răul nu deţine controlul total al societăţii şi al conştiinţelor.

A fost loc în acea vreme şi pentru oameni mari, şi pentru realizări de geniu, şi pentru măreţie morală şi sfinţenie.
Deci, pentru cine are ceva noţiuni de istorie, nu e o mare noutate că lumea interbelică a produs şi oameni, fapte, scrieri penibile.

Pentru mine, una, care nu cunoşteam acest text – si chiar am sperat că e vreo fraudă, că nu l-a scris Eliade…- el nu aduce vreo lumină nouă despre România din acea vreme,  singura noutate fiind aceea că trebuie să clasific textul însuşi, încă unul, în rândul unor scrieri interbelice penibile.
Iar asta face parte de asemenea din realitatea pământească: chiar şi unor oameni mari, de geniu, chiar unora de talia lui Mircea Eliade, li s-a întâmplat să scrie şi cate o prostie, sa comită păcate, etc.

Pe de altă parte, nu cred ca e o fapta bună să scoţi la iveala aceste alunecări de tinereţe, pe care, mai târziu, Eliade nu le-ar mai fi scris.
Căci o altă caracteristica a realităţii terestre este ca oamenii se schimbă, pot fi nesăbuiţi la un moment dat, iar apoi să se înţelepţească, pot greşi, iar apoi sa se îndrepte, pot cădea în păcat, si apoi sa se căiască şi sa se ridice din nou.
Sau, invers, oricât ar fi de buni şi de sfinţi şi de înţelepţi, se pot prăbuşi în orice moment.

Gnoza imanentistă

Marea problema a mentalităţii care l-a făcut pe Eliade să scrie aşa în 1937 şi pe unii contemporani ai noştri să creadă că el avea dreptate atunci, şi chiar că articolul lui ar fi actual şi acum, este o raportare strâmbă la realitate.
Este vorba, la urma urmei, de pierderea reperelor realismului creştin.
Aceasta pierdere nu este desigur numai un fenomen românesc, ea aparţine unui context intelectual mondial, fiind rezultatul unor secole de erodare progresivă a gândirii occidentale.

Ea a fost descrisă de Eric Voegelin, filosof politic, interbelic şi el, aproape necunoscut la noi.
Voegelin a susţinut caracterul de gnoză imanentistă al ideologiilor totalitare, nazistă şi bolşevică, şi faptul că ele sunt o urmare logică a modernismului filosofic. (Wissenschaft, Politik und Gnosis, în engleză Science, Politics and Gnosticism), a se vedea un rezumat AICI.

Aceasta perspectivă este preluată şi dusă mai departe de Olavo de Carvalho, în studiile sale despre mentalitatea revoluţionară.
Aşa cum explica de Carvalho, (conferinţa în format video) mentalitatea revoluţionară este o forma de revoltă împotriva structurii realităţii, o încercare de a evada din universul real, grevat de suferinţe, conflicte, imperfecţiuni, intr-o lume nouă, mai bună, fără clase, fără corupţie, fără boli, fără războaie, sărăcie, violenţă, poluare, etc.

Desigur, lumea aceasta este doldora de rele.
Şi Hristos a rostit cuvinte vehemente împotriva păcatelor şi compromisurilor morale ale lumii acesteia.
Domnul nostru a precizat însă limpede că, aici pe pământ, răul şi binele vor rămâne amestecate, până când El însuşi va binevoi să se întoarcă în slavă şi să separe oile de capre, grâul de neghina, drepţii de păcătoşi.
Gnoza imanentistă este o rătăcire a omului care nu vrea sa se mai bizuiască pe credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu, ci ar prefera să aibă el controlul asupra procesului de purificare a lumii, să definească el binele şi răul, să identifice şi să elimine păcătoşii, să construiască Împărăţia perfectă aici, pe pământ, nu în lumea de dincolo.
Mulţi oameni de bună credinţă, insuficient de înţelepţi, (in sensul religios al termenului, care cuprinde mult mai mult decât simpla virtuozitate de a jongla cu vorbe şi idei) au fost amăgiţi de acest tip de înşelătorie.

Parţial, e de înţeles. Cum să nu subscrii la denunţul imperfecţiunilor din societate, din oameni şi din lume, dacă ai standarde morale ridicate, spirit critic rafinat şi limba ascuţită.
Propovăduirea revoluţionară poate atrage iniţial cu acest denunţ, care, în sine, nu are nimic anormal.
Ea merge însă mai departe, spre un delir de interpretare (diagnostic pronunţat de Olavo de Carvalho) spre explicaţii şi soluţii psihotice de tip: „de vină pentru corupţie, malnutriţie, boli, nedreptăţi, războaie, sunt capitaliştii, sau evreii”, etc. „Să-i eliminăm deci”, să “zdrobim orânduirea cea crudă şi nedreaptă”, „să facem o lume nouă, perfectă”. 

Un caz particular al mitului „noii lumi fără defecte” este şi aceea a revenirii la o lume perfectă ancestrală, – lume care nu a existat ca atare niciodată în istoria umană de după păcatul lui Adam.
De exemplu, mitul “sfinţeniei satului românesc” şi soluţia revenirii la el, aşa cum reiese din textului lui Eliade: eliminaţi evreii, închideţi graniţele, interziceţi porumbul şi alcoolul, daţi ţăranilor peşte uscat, şi românii vor fi iar sănătoşi şi viguroşi ca la sfârşitul Evului Mediu – propune el.
De parcă la sfârşitul Evului Mediu nu ar fi existat boli, intrigi, invazii, rătăciri, păcate, sărăcie; iar dacă existau nu erau printre români, iar românii pe atunci erau izolaţi etanş de lumea exterioară, total feriţi de microbi. (Ca să nu vorbim decât de aspectul material, cităm un studiu de Jean Fourastié despre realitatea vieţii tradiţionale din Franţa sec al XVII-lea – o lume în care perioadele de foamete şi de molime se succedau, revenind cel puţin câte 3 într-o viaţă de om; această viaţă dura în medie cam 50 de ani, fiecare tată văzându-şi cel puţin jumătate din copii murind înainte de a împlini 15 ani, etc. Suntem îndreptăţiţi să presupunem că nici viaţa satului românesc de pe la sfârşitul Evului Mediu nu era mult mai romantică)

Consecinţele concrete ale visării gnostice. Confruntarea cu realitatea

Lumea normală este imperfectă, omul este imperfect, asta face parte din definiţie, ţine de natura lucrurilor, ce nu poate fi schimbată prin măsuri politice, militare, poliţieneşti.
Tot ceea ce omul poate face (şi este destul de mult), este să caute mereu binele, să combată răul, sperând să ajungă la Împărăţia lui Dumnezeu, ştiind că ea nu este din lumea aceasta, ci din cealaltă.
Aceasta era perspectiva sănătoasa, realistă, a creştinismului.
Trecerea de la normal la patologic se produce atunci când, pe baza constatării imperfecţiunii pământeşti, se propune distrugerea radicală a realităţii prezente, indiferent ce se pretinde a se pune ulterior în locul ei.
Proiectul de lume propus de mişcarea revoluţionară, oricum, nu se va putea realiza niciodată.
Fiind o utopie, este incompatibil cu structura realităţii.
Dar asta nu-i diminuează capacitatea distructivă.
Încercarea de a implementa proiectul este o crimă de proporţii istorice, pentru că distruge normalitatea.

Cum ştim, distrugerea lumii românesti interbelice, cu toate păcatele ei, nu a adus Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ, ci mai degrabă, ne-a apropiat asimptotic de cea a Satanei.
Cine era nemulţumit de imperfecţiunile normalităţii, a putut, în sfârşit, avea în faţă deplinătatea aproape absolută a răului.
Era coruptă clasa politică interbelică?
Bun, s-a rezolvat, au fost exterminaţi.
Se lua şpagă?
Poate, dar în comunism s-a luat totul.
Ne exploatau capitaliştii şi străinii?
În orice caz, s-a terminat şi cu asta, ne-au eliberat ruşii, şi am rămas sub cizma lor.

Daca normalitatea fusese prozaică, amestecată, plină de defecte, şi îi scârbise pe idealişti, iată că răul, prin proporţiile lui colosale, prin extinderea sa fără precedent, s-a apropiat, în felul lui, de absolut – de minus infinit, de infernal.
A fost, fără îndoială, mult mai aproape de absolut decât normalitatea dinainte.
Slavă Domnului că aceiaşi structură a realităţii, care nu permite binelui să fie absolut, aici pe pământ, nu permite nici răului sa fie chiar nelimitat!

Iar dacă urmele de viaţa inteligentă, vertebrată, rămase ascunse în societatea românească au supravieţuit totuşi în proporţie suficientă pentru a fi salvate de la extincţie, meritul istoric decisiv i-a revenit Europei Libere, şi, în mod deosebit lui Noel Bernard, israelian născut în România, care deşi nu era legat neapărat prin ADN de „satul romanesc”, a fost într-adevăr un mare erou şi martir al neamului nostru, şi ar trebui să fie recunoscut ca atare.

În comunism nu i se îngăduia binelui sa coexiste cu răul; s-a încercat eliminarea binelui din societate şi din oameni, prin exterminarea fizică a celor care îl apărau şi pervertirea conştiinţelor celorlalţi.
Binele a supravieţuit mai mult ca excepţie prin eroismul şi înţelepciunea celor care s-au încăpăţânat să rămână fideli normalităţii.
Dar nici astăzi, în societatea romanească de după 89, nu s-a revenit la proporţiile normale de bine şi de rău.

Răul işi păstrează cu străşnicie privilegiile, porneşte totdeauna cu un avans, iar binele cu un handicap.
Structurile răului dispun de poziţii de forţă, de sume nelimitate, de impunitate faţă de orice fel de lege; oricine încearcă să le atace monopolul de putere se expune la duşmănii sălbatice, la intrigi şi murdării din cele mai neruşinate, la un adevărat linşaj mediatic pe care acestea îl pot declanşa oricând, întrucât deţin mai toată presa, etc.

Eliade din 1937, intelectualii de azi şi realitatea; piloţii orbi (II)

In prima parte am vorbit despre mentalitatea revoluţionară care l-a făcut pe Eliade să scrie Piloţii orbi, articol de tinereţe forwardat cu zel.
În cele ce urmează – despre discernământul moral al celor care citesc cu nesaţ textul lui Eliade din 1937 şi susţin că e actual. Culmea e că şi printre intelectualii români, şi printre cei din lumea întreagă, ţipetele de indignare şi vocile de condamnare nu s-au auzit niciodată proporţional cu mărimea răului din societate.

Pentru răul mic, scandal mare, pentru răul mare, scandal mic.

Perioada interbelică a durat doar 20 de ani, comunismul cel puţin 40, (dacă admitem că s-a încheiat cu totul în 89, ceea ce nu e chiar exact).
Perioada interbelică a fost criticată, la vremea ei, cam de toţi intelectualii, de pe diverse poziţii. Însă comunismul, la vremea lui, a fost criticat numai de câţiva, ale căror voci nu se auzeau în public – poate doar, cu riscurile şi jertfele aferente, la Europa Liberă.
Iar condamnarea comunismul îl costă scump şi în ziua de astăzi pe omul politic sau intelectualul public ce şi-o asumă; a se vedea vociferările din Parlament, când Băsescu a citit raportul Comisiei Tismăneanu, şi faptul că atacurile, obraznice şi dezgustătoare, împotriva acestui act de justiţie istorică, şi autorilor săi, nu contenesc nici acum.

În acest context, readucerea în lumina rampei a textului despre piloţii orbi ar putea să poarte şi un mesaj subliminal: „politicienii interbelici erau un dezastru, uite, şi Eliade era exasperat, nu se mai putea, – deci nu mai faceţi atâta caz că i-au omorât comuniştii”.

Fenomenul se regăseşte frapant de asemănător şi în celelalte ţări din Est. În Rusia lui Elţin toată lumea critică dezordinea şi haosul de după prăbuşirea URSS. Sub Putin, s-a făcut linişte, jurnaliştii incomozi şi criticii regimului sunt reduşi la tăcere în mod exemplar.
Şi pe plan mondial, toată lumea se indignează împotriva tarelor capitalismului occidental. Mult mai puţini sunt cei care îl apără. Conservatorii americani şi britanici, Şcoala austriacă, Voegelin, Jean François Revel, Kolakowski, Olavo de Carvalho sunt mai mult pentru cercurile de „iniţiaţi”.
În presă, librării şi universităţi, mentalitatea revoluţionară işi extinde hegemonia, ocupând mai tot spaţiul public cu stânga marxistă, sau mai nou, multiculturală, islamul jihadist, idioţii utili, tovarăşii de drum, creştini pacifişti, preocupati de “justiţia socială”, liberali, ecologisti, etc.

Să sperăm să nu avem ocazia de a vedea cine se va mai încumeta să critice, dacă normalitatea actuală a ceea ce numim Lumea Liberă va dispărea, împlinindu-se în cele din urmă visul celor care ii doresc sfârşitul şi rămânând să domnească pe glob alte modele, mult mai puţin criticate de intelectuali: cel rusesc, chinezesc, legea islamică, sau atotputernicia socialismului tehnocratic global.
Avem motive să ne temem că cei mai mulţi intelectuali nemulţumiţi azi de normalitatea bălţată se vor alinia repejor la uniformitatea monocoloră a noii dictaturi.

Intelectualii români de azi – care citesc cu nesaţ textul lui Eliade din 1937 şi susţin că e actual – faţă cu realitatea Europei de Est din 2010

De vreme ce, în ciuda meritelor lor indiscutabile, nu toţi absolvenţii de studii superioare au fost numiţi la ICR în locul lui Patapievici, nu este de mirare că mulţi intelectuali români au trecut în opoziţie.
Îl critică, aşadar, pe Băsescu, în vreme ce toată presa şi televiziunile mogulilor, şi toţi răspândacii urlă cât ii ţine gura că e dictator şi vrea să limiteze libertatea presei.
Criza economică, greşelile guvernului Boc, şi o mulţime de defecte de care este plină viaţa publică românească fac ca mulţi intelectuali să o declare insuportabilă: să vină cine-o fi numai să nu mai fie ăştia.

La fel ca în piloţii orbi ai lui Eliade, critica o fi parţial justificată dar este în orice caz total disproporţionată.
Cu mult mai radicală decât simpla constatare de bun simţ că lumea este imperfectă şi sunt lucruri făcute prost, care trebuie îndreptate. „Nu, e urgent, trebuie daţi jos, să vină cine-o veni, nu contează ce se întâmplă după aceea.”

Şi totuşi, pe vremea lui Iliescu-Năstase era mult mai multa linişte, deşi libertatea presei era călcată în picioare, iar oameni precum Mugur Ciuvică şi Ovidiu Iane erau ridicaţi de pe stradă, anchetaţi, chiar arestaţi pentru simpla “vină” de a fi circulat pe internet un text despre averea lui Adrian Năstase.

Iar pe vremea lui Iliescu-Roman, veneau minerii.

Dar textul cu privire la piloţii orbi nu a fost comparat cu actualitatea pe vremea lui Iliescu, Năstase şi Roman, ci acum, pe vremea lui Băsescu şi a lui Boc.

Fenomenul se regăseşte frapant de asemănător şi în celelalte ţări din Est.
În Rusia lui Elţin toată lumea critică dezordinea şi haosul de după prăbuşirea URSS. Sub Putin, s-a făcut linişte, jurnaliştii incomozi şi criticii regimului sunt reduşi la tăcere în mod exemplar sau “se sinucid cu un glonţ in ceafă”.
Mai recent, şi Ucraina s-a liniştit, presa devenind cuminţică, problemele parcă s-au rezolvat ca prin farmec, Iuşcenko nu a fost reales, nu mai crâcneşte nimeni.
În Polonia, ziariştii şi intelectualii cu cea mai mare vizibilitate, Gazeta Wyborcza, vestitul Michnik şi tot imperiul mediatic al stângii, protestau, denunţau, ironizau şi condamnau cu hotărâre lustraţia şi, în general, orice făceau sau spuneau fraţii Kaczynski.
Acum, după accidentul enigmatic de la Smolensk, de când stânga liberală pro-rusă are toata puterea, criticii de meserie sunt mult mai „constructivi”.
Se fac că nu vad slugărnicia puterii actuale faţă de Rusia, trec cu vederea afaceri de corupţie şi abuzuri incomparabil mai mari decât cele pe care le criticau înainte.
Şi nu îi mai îngrijorează decât fratele rămas în viaţă al Preşedintelui Lech Kacyznski şi refuzul unora dintre polonezi de a înghiţi explicaţiile de două ruble ale anchetei conduse de Putin privind prăbuşirea avionului.

Se instalează liniştea.
Imperiul sovietic se reface, la Casa Albă nu mai e Bush, omul cel mai criticat din lume, (desigur, tot de intelectuali) chiar după ce şi-a terminat mandatul. Scutul antirachetă nu se mai pune. Putin e hotărât, în faţa lui nu prea mai stă nimic, şi deja nu mai are critici. Dacă, Doamne fereşte, după Băsescu, vom avea un preşedinte pro-moscovit, gen Komorowski sau Ianucovici? Nu e deloc imposibil, fenomenul pare să ia proporţii epidemice în această parte a lumii. Credeţi că nu se vor găsi la noi candidaţi pentru acest rol? Dar Geoană ce căuta la Moscova pe furiş înainte de alegeri? 

Dacă vom avea parte de un neo-Iliescu, să vedem cine îmi va mai trimite articole alarmiste, cum că ţărişoara noastră, acum ca şi în perioada interbelică, e condusă de piloţi orbi?
Şi nu mă gândesc la gesturi publice, asumate de presă şi intelectuali, mă întreb doar cine va mai îndrăzni să tulbure liniştea cyberspace-ului forwardând la toată lista sa de contacte textul apocaliptic al lui Eliade, şi susţinând că e actual?

Răul brut pare a fi mult mai acceptabil intelectualilor decât răul amestecat cu binele. La tinichigii s-ar putea să întâlnim mai mult simţ al realităţii.

Anunțuri

Responses

  1. http://anonymusgerula.wordpress.com/2011/01/24/anca-cernea-eliade-din-1937-intelectualii-de-azi-si-realitatea-pilotii-orbi-i-si-ii/

    A INCEPUT DE CINCI MINUTE ROSTOGOLIREA.Draga de Lory chiar se plictisea 🙂

  2. Multumesc.
    Pe site mai sunt muuuulte articole interesante, chiar aveti ce rostogoli.

  3. MAINE, SE FACE. Am vazut deja care e orientarea. Trebuie sa il anunt si pe taica-meu, poate intra si el in hora dincolo in masura in care ii permite timpul.

  4. Multumim mult, Nicoleta! Pilotii… e un text oribil si textul Ancai e necesar si sper ca va mai taia din entuziasmele oligofrene creat de primul. 🙂

  5. DACA VREM CA LUMEA SA FIE MAI BUNA, TREBUIE SA-I MOTIVAM PE OAMENI SA FIE MAI BUNI!

    In data de 20-01-2011 am transmis celor trei partide din opozitie prezentul material, impreuna cu alte doua, cu Nr.-ele: PSD-Nr.26; PNL-Nr.21; PC-Nr.64.
    1. Daca mamelucii din opozitie nu vor pune “botul” la SOLUTIA de mai jos, pe care le-o voi transmite in urmatoarele zile, iar diabolicul Basescu, din instinc propriu, sau indemnat de pupinii sai, va deveni portdrapelul acestei SOLUTII, impreuna cu partidul pe care il pastoreste, sa nu se mire nimeni ca vor “bate” tot ce li se impotriveste!
    2. Daca detestatul de azi, Basescu, va avea inspiratia sa sustina SOLUTIA de mai jos, acest lucru il va face din nou invingatoar, caci poporul doreste cinste si responsabilitate in politica!
    “MAMA VOASTRA LA VOI TOTI/ TARA DE TAMPITI SI HOTI!”
    Titlul este dat de un distih din piesa ”Viitorul e maculatura”, de Vlad Zograffi, care are urmatorul text: “Mama noastra la noi toti/ Tara de tampiti si hoti!” Am inlocuit, in titlu, “noastra” si “noi”, cu “voastra” si “voi”, pentru ca eu nu fac parte nici dintre “tampiti” si nici dintre “hoti”. Nici voi, dragi compatrioti, care cunoscand si verificand pe proria voastra persoana si familie SOLUTIA ce se gaseste la adresa, http://dumitrurizoaica.blogspot.com/, si care veti adopta un punct de vedere rational si transant fata de aceasta SOLUTIE, NU VETI FACE PARTE dintre “tampiti” si “hoti”! Dar pentru asta, trebuie ORI sa acceptati sa va aflati sub incidenta acestei SOLUTII, fiind si promotorii ei, ORI sa afirmati, fara echivoc, ca pe voi, aceasta SOLUTIE, sub a carei incidenta v-ati afla – in cazul cand ati indeplini o functie publica, intre cea de Presedinte si de ultim functionar – nu v-ar putea opri sa va incalcati atributiile asumate prin juramant! De ce “tampiti” sau “hoti”? Pentru ca numai “tampitii” nu sunt capabili, sa se pronunte, fara echivoc asupra unei SOLUTII, si doar “hotii” nu sunt interesati sa le fie afectata “activitatea”! Sunt MIZERABILE comentariile “microbistilor” unor personaje politice detestabile! Caci toate aceste personaje, Ponta, Crin, Voiculescu, Basescu, Macovei, Preda, Udrea, etc., sunt la fel de abjecte, daca nu le intereseaza promovarea Binelui in societate! Iar TESTUL EDIFICATOR, in acest sens, este ATITUDINEA lor fata de SOLUTIA indicata mai sus. Voi, compatrioti , care aveti inteligenta peste medie, prezentati “idolilor” vostri, de la Putere sau din Opozitie, SOLUTIA indicata mai sus, si cereti-le punctul de vedere, fara echivoc, fata de aceasta, pentru a vedea DACA SUNT, sau NU, interesati de promovarea Binelui in societate! Daca veti face aceasta experienta, veti vedea ca “idolii” vostri fug, ca dracul de tamaie, de o SOLUTIE care poate lichida minciuna, lacomia, hotia, nesimtirea si iresponsabilitatea sociala si nationala la politicieni! De aici veti intelege, de ce majoritatea dintre noi ii detestam pe cei de la Putere, care si-au “facut plinul”, si ajutam opozitia sa-i inlature, dupa care ciclul (cu tot circul) se repeta, de 21 de ani! Am ajuns atat de IRATIONALI incat am intrat in “pielea” microbistilor de stadioane? Daca suntem atasati Romaniei, sa spunem NU, atasamentelor “microbiste”, fata de persoane sau partide, iar pe politicieni sa-i impartim in CINSTITI si TICALOSI, dupa cum ACCEPTA, sau NU, sa se afle sub incidenta SOLUTIEI, care ii trece prin filtrul ei exorcizator, si nu de trecutul lor de dincolo de exorcizare ! APELEZ LA TOTI CEI INTELIGENTI, SA RENUNTE LA POSTARI DE FELUL: “ba pe-a ….”, si sa cautam solutii care sa ne scoata din infernul in care ne-am impotmolit! D.Rizoaica. Tel.0723966732.

    Atenţie!
    Să nu avem vorbe dacă încep a vă suna tot felul de bezmetici!
    L-am publicat cu acordul dumneavoastră da?
    Admin

  6. Astazi 26-01-2011 am transmis SOLUTIA de mai jos, urmatoarelor institutii: –Presedintiei cu Nr.1646; –Guvernului cu Nr.131; –Ministrului Muncii, Ioan Nelu Botis cu Nr. 922.
    SOLUTIE,
    pentru iesirea din haosul provocat in sistemul de pensii, atat de legile si hotararile haotice si incoerente ale Guvrnului, cat si de brambureala unor hotarari judecatoresti! Pentru ca cei afectati asimileaza cuantumul pensiei, cu un drept patrimonial privat, ce nu poate fi diminuat, deoarece diminuarea lui ar echivala cu o “nationalizare” partiala, Guvernul are dreptul sa impoziteze orice patrimoniu privat, in conformitate cu nevoile societatii si cu promovarea dreptatii si echitatii intre membrii societatii.
    In acest scop, Guvernul Romaniei poate emite urmatoarea Ordonanta de Urgenta:
    Art. 1. Pentru toate pensile in plata la 31-12-2010, INCLUSIV CELE ALE MAGISTRATILOR DE ORICE NIVEL (respectiv ICCJ si CCR), diferenta dintre cuantumul pensiei in plata la 31-12-2010, si plafonul de 2500 lei (doua mii cinci sute lei), se impoziteaza cu 80%, rezultand un nou cuantum dat de urmatoarea relatie:
    P(n)= 2500+[P(v)—2500]x0,2. Unde P(n)=noul cuantum al pensiei; P(v)= cuantumul pensiei la 31-12-2010.
    Art.2. Deciziile de pensionare emise dupa 01-01-2011, se vor da pe baza noii legi a pensiilor intrata in vigoare la 01-01-2011.
    Art.3. Pensiile calculate dupa noua lege nu vor mai fi supuse impozitarii prevazute de Art. 1.
    Bucuresti, 22-01-2011.
    D.Rizoaica. Tel.0723966732


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: