Postat de: nicoletasavin | 13/06/2011

Grupul Bilderberg pare să schimbe garda şi ţintele

Localitatea elveţiană St. Moritz a găzduit din 9 până în 12 iunie întâlnirea din acest an a grupului Bilderberg.

Suvretta House, St. Moritz, Elveţia


Jurnaliştii elveţieni au obţinut o listă de participanţi, incompletă însă, fiindcă, potrivit Infowars.com, unii dintre invitaţi au cerut expres ca numele lor să nu fie făcute publice.

Printre personalităţile aflate în acest sfârşit de săptămână la întânirea puternicilor lumii s-au numărat Angela Merkel, cancelarul Germaniei, José Luis Rodríguez Zapatero, fostul premier al Spaniei, Bill Gates, fostul preşedinte Microsoft, şi Robert Gates, secretarul american al Apărării.

Nici una din ţările Europei Centrale şi de Est nu este reprezentată în grupul Bilderberg, grupare exclusivistă, mai restrictivă chiar decât Trilaterala, unde noile intrate în Uniunea Europeană au fost invitate să participe. Spre deosebire de Trilaterală, care are o expunere publică parţială, gruparea Bilderberg este închisă ermetic, fără nici un fel de contact oficial cu opinia publică. Membri permanenţi sau invitaţi, numele personalităţilor prezente la reuniuni se dau publicităţii doar dacă acestea sunt de acord. Scurgeri de informaţii veridice nu au existat la nici o reuniune.
Deloc întâmplător – dat fiind că întâlnirile anuale sunt boicotate de activişti anti-globalizare şi anti-Bilderberg – locaţia din acest an a fost învăluită în mare secret. Până în ultima clipă, media a semnalat drept gazdă a reuniunii Kempinski Grand Hotel des Baines, deşi înalţii oaspeţi au avut cartierul general la Suvretta House.

Iată lista (parţială) a celor prezenţi la întâlnirea de la St. Moritz:

Belgia

Luc Coene, guvernatorul Băncii Naţionale a Belgiei
Etienne Davignon, ministru de Stat
Thomas Leysen, preşedinte Umicore

China

Fu Ying, vicepremier al Afacerilor Externe
Yiping Huang, profesor de economie la Universitatea Peking

Danemarca

Anders Eldrup, CEO DONG Energy
Federspiel Ulrik, vicepreşedinte Haldor Topsøe A/S
Peter Schütze, membru în consiliul director al Nordea Bank AB

Germania

Josef Ackermann, preşedinte al bordului de conducere şi al comitetului executive Deutsche Bank
Thomas Enders, CEO Airbus SAS
Peter Löscher, preşedinte şi CEO al Siemens AG
Matthias Nass, şeful corespondenţilor internaţionali al publicaţiei Die Zeit
Peer Steinbrück, membru al parlamentului german şi fost ministru de Finanţe

Finlanda

Matti Apunen, director al Formului de afaceri şi politică EVA
Ole Johansson, preşedinte al Confederaţiei industriaşilor finlandezi
Jorma Ollila, preşedinte Royal Dutch Shell
Mikael Pentikäinen, redactor-şef Helsingin Sanomat

Franţa

Nicolas Baverez, partener al firmei de avocatură globală Gibson, Dunn & Crutcher LLP
Nicolas Bazire, director al grupului Arnault /LVMH
Henri Castries, preşedinte şi CEO AXA
Maurice Lévy, preşedinte şi CEO al grupului de comunicare Publicis Groupe
Thierry de Montbrial, preşedinte al Institutului Francez pentru Relaţii Internaţionale
Olivier Roy, profesor de la European University Institute

Marea Britanie

Marcus Agius, preşedinte Barclays
Douglas J.Flint, preşedinte HSBC Holdings
John Kerr, membru al Camerei Lorzilor şi vicepreşedinte Royal Dutch Shell
Richard Lambert, director non-executiv Ernst & Young
Peter Mandelson, membru al Camerei Lorzilor şi preşedinte al Global Counsel
John Micklethwait, redactor-şef The Economist
George Osborne, cancelar (ministru) al Finanţelor
Rory Stewart, membru al Parlamentului
J. Martin Taylor, preşedinte Syngenta International

Grecia

George A. David, preşedinte Coca-Cola H.B.C. S.A.
Gikas A. Hardouvelis, economist şef Eurobank EFG
George Papaconstantinou, ministru de Finanţe
Loukas Tsoukalis, preşedinte ELIAMEP Grisons

Organizaţii internationale

Joaquín Almunia, vicepreşedinte al Comisiei Europene
Frans van Daele, şeful staff-ului preşedintelui Consiliului European
Neelie Kroes, vicepreşedinte al Comisiei Europene
Pascal Lamy, director general al Organizaţiei Mondiale a Comerţului
Herman van Rompuy, preşedinte Consiliul European
Josette Sheeran, director executiv al Programul Alimentar Mondial al Naţiunilor Unite
Javier Solana Madariaga, preşedintele al Centrului pentru Economie Globală şi Geopolitică
Jean-Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene
Robert B. Zoellick, preşedintele Băncii Mondiale

Irlanda

Paul Gallagher, consilier, fost procuror general
Michael McDowell, consilier, fost viceprim-ministru
Peter D.Sutherland, preşedinte Goldman Sachs International

Italia

Franco Bernabè, CEO Telecom Italia
John Elkann, preşedinte Fiat
Mario Monti, preşedintele Universităţii Luigi Bocconi
Paolo Scaroni, CEO Eni
Giulio Tremonti, ministrul Economiei şi Finanţelor

Canada

Mark J. Carney, guvernatorul Bancii Canadei
Edmund Clark, preşedinte şi CEO TD Bank Financial Group
Frank McKenna, vicepreşedintele TD Bank Financial Group
James Orbinksi, profesor la Universitatea din Toronto
J. Robert Prichard, preşedinte Torys LLP
Heather Reisman, preşedinte şi CEO Indigo Books & Music Inc. Center

Olanda

Marc J. Bolland, director executiv Marks and Spencer
Marc E. Chavannes, editorialist politic şi profesor de jurnalism
Victor Halberstadt, profesor la Universitatea Leiden, fost secretar general al întâlnirilor de la Bilderberg
Regina Beatrice a Olandei
Uri Rosenthal, ministrul Afacerilor Externe
Jaap W. Winter, partener al casei de avocatura De Brauw Blackstone Westbroek

Norvegia

Egil Myklebust, fost preşedinte al consiliului director SAS, sk Hydro ASA
Prinţul Moştenitor Haakon al Norvegiei
Ole Petter Ottersen, rector la Universităţii din Oslo
Erna Solberg, liderul Partidului Conservator

Austria

Oscar Bronner, CEO Standard Medien AG
Werner Faymann, cancelar federal
Walter Rothensteiner, preşedintele bordului Raiffeisen Zentralbank Österreich AG
Rudolf Scholten, membru al consiliului director Oesterreichische Kontrollbank AG

Portugalia

Francisco Pinto Balsemão, preşedinte şi CEO IMPRESA, fost prim-ministru
Clara Ferreira Alves, CEO Claref LDA, scriitoare
António Nogueira Leite, membru al conducerii José de Mello Investimentos

Suedia

Alexey A. Mordashov, CEO Severstal Schweden
Carl Bildt, ministrul Afacerilor Externe
Ewa Björling, ministrul Comerţului
Jacob Wallenberg, preşedinte Investor AB

Elveţia

Peter Brabeck-Letmathe, Director Nestlé S.A.
Hans Groth, Director de Onoare al Unităţii de Oncologie şi Politici de Sănătate la Pfizer Europa
Barbara Janom Steiner, Şef al Departmentului de Justiţie, Securitate şi Sănătate
André Kudelski, Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Kudelski Group S.A.
Doris Leuthard, Cancelar Federal al Cantoanelor
Martin Schmid, Preşedinte al Guvernului Cantonului Grisons
Rolf Schweiger, Membru al Consiliului Elveţian de Stat
Rolf Soiron, Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Holcim Ltd. şi Lonza Ltd.
Daniel L. Vasella, Preşedinte Novartis AG
Jürg Witmer, Preşedinte al Givaudan SA şi Clariant AG

Spania

Juan Luis Cebrián, Preşedinte al Consiliului de Administraţie PRISA
María Dolores de Cospedal, Secretar General al Partidului Popular
Bernardino León Gross, Secretar General al Preşedinţiei Guvernului Spaniol
Juan María Nin Génova, Preşedinte al Băncii „La Caixa”
Regina Sofia a Spaniei

Turcia

Süreyya Ciliv, Preşedinte al Consiliului de Administraţie Turkcell Iletisim Hizmetleri A.S.
Tayyibe Gülek Domac, fost Ministru de Stat
Mustafa V. Koç, Preşedinte Koç Holding A.S.
Sefika Pekin, Membru Fondator al firmei de avocatură Pekin & Bayar

SUA

Keith B. Alexander, Director al Agenţiei Naţionale de Securitate
Roger C. Altman, Preşedinte Evercore Partners Inc.
Jeff Bezos, Fondator şi Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Amazon.com
Timothy C. Collins, Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Ripplewood Holdings, LLC
Martin S. Feldstein, Profesor de Economie la Universitatea Harvard Reid Hoffman, Cofondator şi Director Executiv al LinkedIn
Chris R. Hughes, Cofondator Facebook
Kenneth M. Jacobs, Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Lazard
James A. Johnson, Vicepreşedinte al Perseus, LLC
Vernon E. Jordan Jr., Director Executiv al Lazard Frères & Co. LLC
John M. Keane, Membru al SCP Partners; general în retragere al Armatei SUA
Henry Kissinger, Preşedinte al Kissinger Associates, Inc.
Klaus Kleinfeld, Preşedinte al Aluminum Company Of America
Henry R. Kravis, Copreşedinte şi Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Kohlberg Kravis, Roberts & Co.
Marie-Josée Kravis, membru al Hudson Institute, Inc.
Cheng Li, Director al Diviziei de Cercetare John L. Thornton China Center, Brookings Institution
Craig J. Mundie, Cercetător Şef la Microsoft
Peter R. Orszag, Vicepreşedinte Citigroup Global Markets, Inc.
Richard N. Perle, Membru al American Enterprise Institute for Public Policy Research
David Rockefeller, Fost Preşedinte al Chase Manhattan Bank
Charlie Rose, Jurnalist
Robert E. Rubin, Preşedinte al Consiuliului de Afaceri Externe, fost Secretar al Trezoreriei
Eric Schmidt, Director Executiv Google Inc.
James B. Steinberg, Vicesecretar de Stat
Peter A. Thiel, Preşedinte al Clarium Capital Management, LLC
Christine A. Varney, Procuror General pe Politici Antitrust
James W. Vaupel, Director Fondator al Institutului de Cercetări Demografice Max Planck
Kevin Warsh, Fost angajat al Rezervei Federale de Stat
James D. Wolfensohn, Preşedinte al Wolfensohn & Company, LLC

Întâlnirea din acest an a fost sponsorizată de Midas Resources, un respectabil furnizor de aur şi metale preţioase. http://www.midasresources.com/

Observaţii personale: Interesante sunt toate personalităţile invitate în acest an, dar lectura listei de americani arată clar că se schimbă garda între puternicii lumii. Coloşii cunoaşterii înghit marii coloşi industriali şi financiari americani şi urcă în vârful ierarhiei. Noua ţintă pare a fi comunicarea, aşadar capacitatea de influenţare a oamenilor prin presă, internet, reţele de socializare, curente de opinie, teoreticieni, focare de cunoaştere şi educaţie.

Lipsesc numele mari de pe Wall Street, cu excepţia lui David Rockefeller, unul dintre părinţii Bilderbergilor, sunt prezente cu mulţi invitaţi ţările cu probleme din zona euro (Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania, Italia), sunt 4 reprezentanţi ai Turciei, deci acolo se va întâmpla ceva, doi chinezi, dar nici un japonez (în premieră, Asia nu era invitată la reuniunea rezervată SUA, Canadei şi bătrânului continent), e prezent un contingent numeros din ţările nordice (care au traversat binişor criza) şi un mare număr de elveţieni (şi nu doar pentru că sunt gazde, altul cred că este motivul).


Responses

  1. Bravo! Însemnă că vor ataca Siria din Turcia şi vor să se protejeze de China! Următoarea ţintă este Iranul iar ca să creeze o diversiune vor provoca schindări în Spania, România, Grecia etc. Am avut dreptate cu Grecia şi Spania anul trecut?
    „Hans Groth, Director de Onoare al Unităţii de Oncologie şi Politici de Sănătate la Pfizer Europa
    Barbara Janom Steiner, Şef al Departmentului de Justiţie, Securitate şi Sănătate”- Interesant!

  2. Cine stie de ce s-au intalnit. Ca de florile marului in mod sigur nu au facut-o !

  3. […] Nicoleta Savin Blog Related postsGeneralul Gheorghe Dragomir a lansat o noua carte exploziva: Europa cu capul in stele si trupul insangerat. Reteau Jeffrey Sachs – Mark Rich – George Soros, deconspirataFranck Melen: Despre agenda Bilderberg la St. Moritzcoded by nessus [Translate] […]

  4. „sunt 4 reprezentanţi ai Turciei, deci acolo se va întâmpla ceva” – Nicoleta, prezența celor 4 turci nu reprezintă nimic special, turcii sunt prezențe obișnuite în Bilderberg încă din anii ’50, au și găzduit câteva reuniuni ale Clubului (ultima dată în 2007, la Istanbul). Grecii la fel, au găzduit reuniunea din 2009. Japonezii nu sunt prezențe obișnuite în Bilderberg, ei sunt în Trilaterală, Bilderberg este creat, de la început, ca un for exclusivist transatlantic – euro-american. Există, după mine, o singură surpriză, prezența unui înalt oficial chinez, ceea ce reprezintă o premieră.
    http://franckmelen.wordpress.com/2011/06/12/ce-cauta-china-in-bilderberg/
    Numai bine!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: