Postat de: nicoletasavin | 09/07/2012

Oameni şi neoameni. Despre trădare.

“Nu M-ai căuta dacă nu M-ai fi găsit” (Blaise Pascal)
„Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele” (Marcu, 9, 24).

Nu sunt mistere, nici paradoxuri, aşa cum lesne ar fi de crezut. Cine vrea să le înţeleagă mai bine poate citi predica lui Nicolae Steinhardt aici.

Ambele sunt valabile doar în ceea ce-l priveşte pe Dumnezeu şi credinţa în el. Căci pe Dumnezeu nu-L vezi, El nu se arată nimănui ca să poată fi pipăit.

Pentru pământeni şi probleme lumeşti, lucrurile sunt mult mai simple.

Când ignori evidenţe şi fapte şi alergi/tânjeşti după himere şi vorbe, când condamni şi trădezi caractere, când eşti gata să abandonezi oameni credincioşi, chiar pe cei care ţi-au fost alături la greu, când legi principiile de gard ca să ai o viaţă călduţă şi un viitor luminos, când faci toate astea fără de ruşine, fără să rişti nimic, mângâiindu-i pe creştete şi minţindu-i pe unii (ai tăi) în timp ce negociezi cu alţii trădarea ce va să vină – pe principiul, „iese, e bine, nu iese, asta este, căutăm altă soluţie” – atunci se cheamă că eşti NEOM.

Să le spui animale unor astfel de oameni ar însemna să jigneşti necuvântătoarele. Să-i gratulezi cu epitete precum derbedei, ticăloşi, trădători, nevertebraţi, indivizi cu posterioarele în două, trei sau nouă luntri, înseamnă deja generozitate şi existenţa condiţiei de „homo sapiens”.

E preferabil să pierzi (aproape) totul alături de prieteni adevăraţi sau de unul singur decât să mergi la câştig cu neoameni.

Mă număr printre cei care n-au dat bir cu fugiţii la primul semn de neomenie al semenilor, oferind mult prea multe şanse, acţionând responsabil, chiar dacă asta mi-a provocat multă durere şi mari neajunsuri.

Cu siguranţă, am greşit.
Trebuia să nu uit că acei ce au trădat o dată o vor mai face ori de câte ori au ocazia. Iar neoamenii nu aşteaptă ocaziile, le caută cu lumânarea, le inventează de dragul trădării.

Cred că e vremea nu doar să treier, ci şi să aleg grâul de neghină.
Nu va fi simplu.
Nici uşor.
Foarte dureros.
Dar necesar.


Responses

  1. P.S. Textul e apolitic… Neoamenii se stiu ei…

  2. Asa sa faci!

  3. Nu stiu cine mi te-a necajit, Nicol!
    Dar iti voi cita o pilda a inteleptului arhanghel!
    „DACĂ ÎNCERCI SĂ FACI BARCĂ NOUĂ CU SCÂNDURILE PUTREZITE DE LA O BARCĂ EŞUATĂ TREBUIE SĂ FII SIGUR CĂ TE VEI SCUFUNDA”
    Ce pot sa-ti spun, ridica-te Nicol deasupra mahnirii tale, arunca tot ce-i putred si mergi inainte plina de zambet!

  4. Doamna Nicoleta Savin,

    Actiunea Presedintelui Romaniei de a ataca la Curtea Constitutionala hotararea Camerelor reunite ale Parlamentului de suspendare a sa din functie, judecata in 7 iulie cor., nu poate fi calificata, cum pe buna dreptate a statuat respectiva Curte, respingand-o ca inadmisibila, drept cerere de solutionare a unui conflict juridic de natura constitutionala. Intr-adevar, potrivit definitiei Curtii Constitutionale data prin Decizia nr. 730/2012, dar si prin Decizia nr. 53/2005, un conflict juridic de natura constitutionala dintre autoritati publice presupune “acte sau actiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe isi aroga puteri, atributii sau competente, care, potrivit Constitutiei, apartin altor autoritati publice, ori omisiunea unor autoritati publice, constand in declinarea competentei sau in refuzul de a indeplini anumite acte care intra in obligatiile lor”.
    In mod strict, hotararea de suspendare nu indica vreo autoritate investita (cu i de dupa i) sa preia atributiile Presedintelui Romaniei, ci doar creaza premisele ca preluarea sa fie realizata de Parlament prin unul din co-presedintii acestuia – presedintele Senaului sau presedintele Camerei Deputatilor. Conflictul juridic de natura constitutionala apare in momentul in care, potrivit definitiei reproduse mai sus, atributiile functiei de Presedinte al Romaniei sunt preluate efectiv de catre unul din cei doi subiecti nominalizati mai sus ori se creaza premisele preluarii de catre unul din subiectii respectivi. Acest lucru s-a intamplat, dupa cum bine stim, prin edictarea mai multor acte, apartinand atat Parlamentului, cat si Curtii Constitutionale, preluarea efectiva a atributiilor functiei de Presedinte al Romaniei de catre presedintele Senatului avand loc in 10 iulie cor. Abia ACUM, cand atributiile Presedintelui Romaniei au fost preluate de presedintele Senatului, se poate vorbi asadar despre un conflict juridic de natura constitutionala, in sensul definitiei reproduse mai sus. Abia acum Presedintele Romaniei poate sa introduca la Curtea Constitutionala cerere pentru solutionarea conflictului juridic de natura constitutionala, ivit, pe de o parte, intre domnia-sa si, respectiv, Parlament, la care se adauga presedintele Senatului, pe de alta. Abia acum cererea este ADMISIBILA si numai in sensul celor aratate mai sus.
    Argumentele care sustin admisibilitatea cererii in cauza, privind calitatea procesuala a Presedintelui Romaniei, precum si cele privind fondul cauzei se regasesc in deciziile date de Curtea Constitutionala in ultima vreme. Intr-o postare viitoare voi sintetiza, cu speranta ca demersul meu va servi interesului public, aceste argumente.
    Al dvs., Valeriu Mangu

  5. Doamna mea draga va rog nu fiti trista ..daca trebuie sa cerneti graul aveti in vedere ca sita sa fie deasa …Numai bine va doresc

  6. Probabil daca il urmaresti pe Banciu vei vedea ca-i confirma pe cei care sustin ca este jalnic ca trebuie sa se ocupe si sa contracareze cel putin doua jeguri politice dar si umane, aflate in solda unor interese straine ostile Romaniei si Clubului Euro-Atlantic

    PS Dar intalnirea de azi de la Cotroceni este cel putin la fel de anticonstitutionala ca participarea lui Antonescu la mitingul USL.
    Voicu-PNL, a spus azi, ca maine Parlamentul va functiona in baza celor hotarate la Cotroceni. Pai pentru asa ceva Basescu ar fi fost suspendat de zece ori.🙂

  7. Nicoleta,de mult n-am mai asternut un rind aici,la tine.De fapt pur si simplu,din lipsa de timp,nu am deschis blogul tau,acum ,minat de curiozitate am facut-o,curiozitatea fiindu-mi stirnita de gerulieni,de un teXt aparut acolo.
    N-am sa reiau din nou ce am scris acolo,daca timpul iti va permite,intra ,citeste si comenteaza,unde vei dorii tu.
    Oricum textul aceasta scris de tine,m-a multumit,de fapt ma linistit,si mi-a intarit convingerea ca ,INCA MAI SUNT SANSE………….

  8. Draga Nicoleta, mult curaj!
    Compatimiti-i pe tradatori, au niste suflete prost cladite, sunt niste nefericiti care nu pot trai niciodata o bucurie deplina si nici o tristete adevarata. Si sunt atat de multi!
    Bucurati-va ca faceti parte din minoritatea celor inzestrati cu duhul adevarului.
    V-am admirat interventia de la emisiune lui Turcescu de marti. Imi pare rau ca am deschis mai tarziu, dar am resusit sa va aud inainte de a pleca. Fara sa am informatiile d-stra, am intuit ca asa stau lucrurile.

  9. Intre timp m-am hotarat:
    De ce nu sunt de acord cu dl Presedinte Basescu
    a)In 2009 in turul 2 au venit la vot peste 10.478.000 de alegatori din care 5.274.063 adica 50,33% au votat cu Basescu.
    Si acum daca ar fi o competitie Basescu-Ponta sau Basescu –Antonescu ar fi cu totul normal ca electorii celor doi candidati sa vina la vot si sa transeze prin vot competitia.
    b) Numarul de alegatori din liste fiind de cca 18.315.000, la vot au venit cca 57%, deci peste jumate plius unu si Basescu a avut majoritatea foarte apropiat de Geoana (0,66%)
    Asadar a fost ales in 2009 in conditiile in care poate fi demis in 2012, numai ca acum noi nu-l alegem caci l-am ales si ne este suficient.
    c) Azi Basescu este supus unui proces de demitere in opinia sustinatorilor si votantilor lui Basescu neconstitutional, obtinut de USL prin proceduri viciate. Asadar acesti electori peste 5 milioane care in 2009 l-au votat nu au nici-un motiv sa raspunda acestei nesimtiri USListe pentru ca raspunsul lor nu ar rezolva nimic altceva decat legitimarea puciului si usurarea demiterii lui Basescu, caci realizarea atat a cvorumului cat si voturile necesare cad in sarcina pucistilor, pe care CCR si mai ales Occidentul in intelepciunea si dragostea sa de democratie a statului de drept, i-a obligat sa dovedeasca ca au sprijin popular, adica ca daca noi nu ne ostenim sa venim la vot, au ei peste 9 milioane de voturi, adica acel cvorum care ar confirma, murdarele lozinci cu care USL tot pe banii nostrii au impanzit teritoriul Romaniei inca libere.
    d) Ei trebuie sa vina la vot si nu dl Basescu care nu are nimic de dovedit decat ca de partea pucistilor nu se afla acea vointa populara pe care o invoaca si care conform cvorumului impus de CCR, daca nici-un votant Basescu nu ar veni la vot, trebuie s-o dovedeasca cei de partea pucistilor. Daca vor face asta vom crede ca majoritatea romanilor doreste realmente demiterea presedintelui Basescu care raspunde unei dorinte esentiale a populatiei si nu a tripletei Ponta- Antonescu-Voiculescu sustinuti pe fata de comunistul basarabean rusofon Voronin si pe blat de fostul consilier al acestuia si fost sef al politiei Moscovei, dl Sasa Kondiakov
    e) Este exact ca si la motiunea de cenzura, adica cine o depune sa dovedeasca ca are si sustinerea necesara .
    Deci Romani care in 2009 l-ati votat pe Basescu si nu doriti ca la noi sa ajunga definitiv si aproape de neclintit la putere cei garantati de Voronin si carora le ajunge o garantata de a lui Vanghelie stati acasa sau distrati-va in 29 iulie.
    Sa fim noi mai inteligenti decat pucistii.
    Dl Presedinte apoi ne va multumi .
    PS. Vazui acum un sondaj pe care-l consider chiar favorabil lui Basescu daca dupa cele 20% ale PDL poate sa aiba de partea sa 31% . Mi se pare normal ca o erodare doar cu 20 procente dupa traversarea acestor ani de criza si de manipulari mediatice odioase si ordinare sa fie un succes personal al Presedintelui nostru.
    Dar ca sa fie si un succes al nostru si al tarii si nu al acelei majoritati care ca in povestile lui Orwell isi iubeste macelarul sa-i lasam pe cei 69% sa fie in numar de peste 9 milioane si atunci intradevar Basecu nu se va mai intoarce la Cotroceni. Altfel eu nu accept ca Basescu sa nu se mai intoarca la Cotroceni si eu cel care l-am votat si i-am si creeat sloganul cu care a castigat in 2009 nu voi participa la referendum.
    Dle Presedinte Basescu sa ma iertati i ca nu sunt de acord cu dvs in aceasta problema

    Si de ce sa merg la un referendum pus la cale de cei care si-au aratat dispretul fata de aceasta institutie ignorand raspunsul meu la referendumul din 2009 pe tema unicameralului si a 300 parlamentari ?
    Si noi toti care spunem NU neparticipand la mascarada, sa participam la mitinguri anti USL in toata tara, cu camasi albe si cu torte simboloce ale democratiei si strigand refuzul si diapretul nostru celor garantati de Voronin.
    Asa s-ar intelege si in strainatate sensul absentei noastre la acesasta facatura odioasa.

    Ioan Talpeş, fost şef al SIE şi consilier prezidenţial pe vremea preşedintelui Ion Iliescu, confirmă într-un interviu acordat cotidianului România Liberă că Alexander Kondyakov este consultant al preşedintelui Republicii Moldova, Vladimir Voronin şi director executiv al Novocom, un centru de analiză politică din Moscova care asigură Guvernului Rusiei şi Preşedintelui Putin consultanţă în domeniul informaţiilor. Alexander Kondyakov a lucrat pentru agenţia de ştiri TASS şi a fost consilier al şefului Comitetului pentru Organizaţiile de Tineret ale Uniunii Sovietice. Autor al conceptului “Viitori lideri pentru Noul Mileniu”, Kondyakov a promovat ideea organizării unor întrevederi informale între politicieni aflaţi în ascensiune din Uniunea Sovietică (mai târziu Rusia), Statele Unite, Marea Britanie, Franţa şi Germania. Pasiunea sa pentru “comunicarea elitelor” i-a facilitat ascensiunea în francmasonerie. Devenit Mare Secretar al Marii Loji a Rusiei, Kondyakov a fost, în 2001, unul dintre artizanii vizitei istorice la Sankt Petersburg a americanului Fred Kleinkhnecht – Suveranul Mare Comandor al Supremului Consiliu din Washington DC (supranumit şi Mamă a Lumii).

    1.Absenta totala de la vot combinata cu cele mai ample mitinguri de protest pe care le putem organiza.
    Asta este solutia si daca vom face asta UE si SUA ne vor respecta.

    2.Frauda nu o putem noi impiedeca dar putem sa urmarim (pe cat putem) ce se intampla . Putem fotografia ce ni se pare in neregula(daca reusim)
    Vad ca deja multi simt ca mine pentru ca aseara au iesit cativa cu tortele simbolice.
    Asta trebuie sa facem.
    Desigur daca si cati suntem cei care nu vrem sa ajungem in euro-asia lui Putin.
    3.Si de ce sa merg la un referendum pus la cale de cei care si-au aratat dispretul fata de aceasta institutie ignorand raspunsul meu la referendumul din 2009 pe tema unicameralului si a 300 parlamentari ?

    Si noi toti care spunem NU neparticipand la mascarada, sa participam la mitinguri anti USL in toata tara, cu camasi albe si cu torte simboloce ale democratiei si strigand refuzul si diapretul nostru celor garantati de Voronin.
    Asa s-ar intelege si in strainatate sensul absentei noastre la acesasta facatura odioasa.

    Si la urma, dar poate cel mai important, mai trebuie sa adaug un argument teoretic fundamental, deasupra celui pragmatic legat se demiterea sau nu a dlui Basescu:
    Atunci cand se iese din cadrul democratiei acesta nu poate fi restabilit participand la procesul electoral declansat de aceasta transgresare, chiar daca momentan am castiga.
    Adica noi nu trebuie sa participam la acest exercitiu cu un pacat fundamental antidemocratic la origina si in desfasurarea sa, si chiar daca am crede ca azi am invinge, am legitima totusi infractiuni ale democratiei care maine s-ar putea razbuna pe noi cei care nu am stiut s-o aparam.

  10. Repet pe scurt

    Asadar cred ca azi PDL trebuie sa anunte ca recomanda sustinatorilor dlui Presedinte sa nu se prezinte duminica la vot motivele fiind in ordine descrescatoare a importantei
    a) Nu legitimam un puci
    b) Nu trebuie noi sa ne alegem presedintele caci l-am ales pana in 2014, ci ei sa vina si sa spuna DA
    Obs: Daca cei de mai sus nu vin la vot situatia ptre USL et co este similara cu cea in care ar fi in comntinuare valabila regula cvorum de 50% plus 1(peste 9 milioane) si voturi pentru demitere tot atat adica tot peste 9 milioane), cu cat venim mai multi si votam NU cu atat sarcina adversarilor devine mai usoara.
    c) De ce sa ne ostenim la un referendum convocat nu numai nelegitim, dar tocmai de cei care si in 2007 au mai incercat acelasi lucru fiind batuti mar, iar din 2009 si pana acum au torpilat indeplinirea referendumurilor privitoare la numar de parlamentari, 300 si o singura camera. Cand respecta dlor si cand iau in serios mult trambitata azi, vointa a poporului;
    d) Si chiar daca cele trei motive de mai sus nu ar exista(ele insa exista cu prisosinta) fata de fraudarea evidenta ce se pregateste nu putem decat avea o singura reactie: fara noi;
    e) Pregatirea si efectuarea de marsuri cu tineri , nu trebuie sa fie multi 10-20 dar sa fie in cat mai multe localitati cu lozinca de ex:
    “noi nu suntem garantati de Voronin sau de Stancev, noi vrem sa fim garantati de UE”
    ” nu vrem sa iesim din UE”
    ” Nu un PM Plagiator adica un hot si un mincinos
    “Nu un chiulau la Cotroceni”
    etc
    Succes

  11. Rostogilita de pe un blog:

    ” Lovitura de stat „light“
    Azi puciul nu se mai face prin generali mustăcioşi, văcsuiţi în păr și cu uniforme de portari de la Ritz, ci printr-un vot al parlamentarilor
    „Neopucismul“, altfel zis „lovitura de stat parlamentară“, e un termen lansat recent de un ziarist al cotidianului argentinian La Nación (Juan Tokatlian, analizã reluatã în Courrier International no. 1133). In ultimul deceniu, nu mai puţin de şase „neopuciuri“, nu toate reusite, au avut loc în America de Sud: în Venezuela, Haiti, Honduras, douã în Ecuador, si cel mai recent luna trecutã în Paraguay.
    Reţeta neopuciului e aproape întotdeauna aceeaşi: azi nu se mai intervine cu generali mustăcioşi, vãcsuiţi în păr si cu uniforme de portari de la Ritz, si nici printr-o mînã de revolutionari devotaţi, cum ne invãţaserã Curzio Malaparte si Che Guevara, ci se rãstoarnã abuziv presedintele ţãrii printr-un vot al parlamentarilor corupţi (în ţãri ca ale noastre epitetul fiind redundant).
    Neopuciul, scrie analiza argentinianã, „e condus de civili, în cadrul unei aparente respectãri a institutiilor statului, nu implicã neapãrat o putere strãinã, si pretinde, cel putin la început, cã urmãreste sã scoatã ţara dintr-un impas social sau politic“.
    Analiza lasã cu totul deoparte ideologia afişatã a neopucistilor. Este irelevant dacã ei se declarã de dreapta sau de stânga, reteta neopuciului e invariabilã: „Pucistii invocã aceleasi argumente pentru a-si justifica comportamentul antidemocratic: un vid de putere îngrijorãtor, tendintele autoritare ale presedintelui, criza politicã stîrnitã ad-hoc, ambitia nemãsuratã a presedintelui, dorinta executivului de a se „agãţa de putere“.
    Conform acestei analize, România (nenumitã în text) se plaseazã perfect în contextul sud-american: „In majoritatea cazurilor, rolul Parlamentului e decisiv si se invocã Constituţia, dupã o lecturã literalã, pentru a fabrica o legitimitate.“
    Intr-adevãr, „neopuciul“ care a avut loc acum o lunã în Paraguay s-a desfãsurat exact ca cel actual din România, pînã la ultimul detaliu: pe 21si 22 iunie, parlamentul paraguayan s-a reunit, iar deputatii principalului partid de opozitie, condus de echivalentii perfecti ai lui Voiculescu, Vântu si Patriciu (unii dintre ei sub anchetã judiciarã), detinând majoritatea, au anuntat destituirea presedintelui Fernando Lugo.
    Lugo a avut doar o zi pentru a-si pregãti apãrarea – inutilã – în fata Parlamentului. Mandatul sãu ar fi expirat peste un an. Toate ţãrile din regiune au numit asta o loviturã de stat, dar pucistii, controlând presa, sînt acum pe cale de a stârni populaţia împotriva strãinãtãţii.
    Intre timp, capii si finatatorii neopuciului au scãpat de procese si înlocuiesc acum rapid si sistematic sefii si structurile tuturor institutiilor statului.
    Similitudinea este totalã. Dacã la noi se mai planteazã si anul ãsta palmieri pe litoral, românii vor avea astfel în sfârsit ce si-au dorit: „o ţarã ca afarã“. „

  12. Doamna Nicoleta Savin,

    In urmatoarea suita de postari voi aduce argumente pentru invalidarea de catre Curtea Constitutionala a referendumului, INDIFERENT de numarul de participanti si, respectiv, de numarul celor care raspund “DA” la intrebarea inscrisa pe buletinul de vot, asa cum a fost ea stabilita prin Hotararea nr. 33/2012 a Parlamentului.
    Precizez ca expunerea argumentelor este succinta, vizand doar esenta acestora.

    ARGUMENTUL nr. 1
    de invalidare a referendumului

    Articolul 2 al Constitutiei consacra, in alineatul (1) al sau, principiul potrivit caruia alegerile pentru organele reprezentative ale poporului trebuie sa fie CORECTE. Acest principiu trebuie in mod neindoielnic sa guverneze si referendumul.
    Cetatenii cu drept de vot sunt chemati la referendum, potrivit dispozitiilor art. 95 al Constitutiei, “pentru demiterea Presedintelui”. Dar, datorita unui abuz de limbaj, consacrat de-acum in spatiul public cum ca ar exprima o norma de ordin constitutonal, majoritatea cetatenilor au convingerea ca Romania are doi Presedinti – unul pe numele sau de cetatean Traian Basescu, iar celalalt, Crin Antonescu. Primul – “suspendat”, iar al doilea – “interimar”. Aceasta convingere a fost alimentata atat de mass-media, cat si de dl. Crin Antonescu, autoprezentat in aparitiile sale publice drept “Presedintele interimar al Romaniei” desi, dupa cum am aratat anterior, domnia sa este doar presedintele Senatului, care a preluat cu caracter interimar o serie de atributii ale Presedintelui Romaniei. Dar chiar mai mult, dl. Crin Antonescu si-a insusit in mod neconstitutional si nelegitim insemnele functiei de Presedinte al Romaniei, tinand discursuri, respectiv transmitand mesaje de la Palatul Cotroceni, sub sigla traditionala sub care Presedintele Romaniei tine unele discursuri, respectiv transmite unele mesaje – este vorba despre alocutiuni de la pupitrul marcat cu eticheta “Administratia Prezidentiala”.
    De asemenea, aceasta stare este intretinuta de dl. Crin Antonescu prin faptul ca semneaza decretele – a se vedea in acest sens “Monitorul Oficial” – cu titulatura “Presedintele Romaniei – INTERIMAR – ”
    O asemenea situatie este de natura sa creeze confuzie, a carei gravitate este dificil de apreciat acum. Cine urmeaza sa fie demis? Presedintele Romaniei, dupa cum dispune Constitutia ( v. art. 95 alin. (3)), cetateanul Traian Basescu sau cetateanul Crin Antonescu?
    In conditiile in care exista astazi in Romania localitati neelectrificate si, deci, fara posibilitati de receptionare a posturilor de televiziune, fara acces al internet, nu este exclus sa existe cetateni care sa nu fi vazut niciodata chipurile celor doi cetateni nominalizati mai sus.
    De asemenea, persoanele care nu au exercitiul urmaririi fenomenului “politic” , mai ales cele din afara granitelor, pot sa faca foarte usor confuzie intre “Basescu” si, respectiv, “Antonescu”.
    Confuzia poate sa fie generata si de alte cauze si, in orice caz, ea este de natura sa altereze intr-o proportie ce nu poate fi imediat cuantificata rezultatul referendumului.
    (Va urma)
    Al dvs., Valeriu Mangu

  13. Am auzit si de varianta in care daca la sectiile de votare nu se prezinta decat pana in 35% din persoanele trecute pe liste, sa existe la rezerva urne cu voturile depuse deja si care vor pleca la BEC, urmand ca celelalte din sectie, sa dispara pe drum… Nu vor fi nici un fel de pedepse intrucat militienii nu vor intocmi dosare de nici un fel… Furtul acesta, il depaseste cu mult pe cel din Duminica Orbului prin faptul ca acolo unde merge vor repeta ce au facut la alegerile locale cu schimbarea urnelor. Odata schimbate, nu se mai fac confruntari la veridicitatea semnaturilor de pe sigiliile urnelor la BEC, iar acestea constata ce exista pe PV si cu ce exista in urne. Hotia aceasta nu va avea limite, o va depasi si pe aceea din 1947. Va garantez ca participarea reala la vot va fi de pana in 50%, iar statistica participarii de la TV, va aratacatre ora 21, 75%. Tocmai aici rezida marele jaf care se va intampla. Vor incerca prin aceste statistici mincinoase sa modifice perceptia participarii si astfel „loc de frauda” prin urnele gata pregatite…pentru a completa statistica cu numarul buletinelor de vot. Buletine de vot, am aflat ca s-au tiparit in trei tipografii diferite. Care dintre ele sunt false? Au folosit toate un singur montaj digital? Sunt intrebari tehnice la care nu putem acum, nici unul dintre noi raspunde. Si va trebui comunicata stirea tuturor pentru a se lua in considerare. Dovezile fotografice, daca se va face un seit in care sa se posteze fraudele, va fi permanent trimise la un birou de la Bruxelles pentru a actualiza Ordner-ul deschis la CE legat de „fraudarea referendumului anti-prezidential”, important pentru ziua de miercuri 01.08.2012, de la intalnirea comisarilor europeni.
    *Va rog daca exista posibilitatea, din cinci-sase zone diferite din tara, luati buletinul de vot existent, sa nu-l depuneti in urna, pentru a putea fi confruntate: hartie, tipar, insemne…Aceasta va fi una dintre dovezile exemplare ale fraudarii alegerilor.

  14. dosarul deschis la cancelaria comisarului ptr. justitie, cu dovezile fraudarii referendumului de la Bruxelles, are denumirea de „Bucuresti, 29 iulie 2012”
    Interesul depaseste CE si se gaseste in actualitate in sedinta de luni a conducerii politice si militare NATO, marti, a schimbului de mesaje interguvernamental european, iar miercuri a comisarilor CE. Toate, legate de situatia din Romania. Dintr-o sursa foarte importanta si credibila, se poate ca in urmatoarele saptamani, daca se aduc dovezile necesare, ca Romaniei sa ii fie retrasa calitatea de Tara Membru a UE, iar calitatea militara se afla in discutie in aceste zile, daca se mai poate pune baza in continuare pe Romania ca stat membru activ NATO avand serioase indoieli de securitatea si discretia logisticii militare montate pe teritoriul Romaniei.
    (scuze pentru greselile de tastare de mai sus…)

  15. Doamna Nicoleta Savin,

    In continuare prezint:

    ARGUMENTUL Nr. 2
    de invalidare a referendumului,

    indiferent de numarul de participanti si, respectiv, indiferent de numarul voturilor exprimate cu “DA” sau “NU”.
    Intr-o serie de decizii ale sale privind constitutionalitatea Regulamentului Senatului – v., de ex., Decizia nr. 46/1994 -, Curtea Constitutionala a analizat forta juridica a hotararilor Camerelor, respectiv ale Parlamentului.
    Potrivit considerentelor respectivei Curti, hotararile in cauza nu pot privi decat subiectele de Drept cu care Camerele, respectiv Parlamentul au raporturi juridice de ordin constitutional, raporturi specificate in mod explicit si expres de Constitutie. Mai clar spus, vazand procedura de legiferare prevazuta de Constitutie, dat fiind continutul si, respectiv, procedura de adoptare, o hotarare a Parlamentului, respectiv a unei Camere nu se incadreaza in categoria legilor si aceasta deoarece, in primul rand, o astfel de hotarare nu este supusa promulgarii.
    Cat priveste efectele juridice, hotararile Parlamentului, ale celor doua Camere nu pot stabili drepturi si obligatii decat pentru subiectele evocate mai sus – deputati, senatori, autoritati, demitari si functionari publici cu care se afla in raporturi de ordin constitutional. Numai legea, ca act juridic adoptat de Parlament si, respectiv, promulgat de Presedintele Romaniei poate sa consacre drepturi, respectiv obligatii pentru alte subiecte de Drept decat cele nominalizate mai sus.
    Asa stand lucrurile, Hotararea nr. 34/2012 a Parlamentului, potrivit careia data referendumului este 29 iulie 2012, iar acesta este obligatoriu nu poate fi opusa ceatenilor, altor autoritati cu care Parlamentul nu are raporturi de ordin constitutional. Mai precis spus, ea nu poate obliga in nici un fel alte subiecte decat cele nominalizate anterior.
    Considerentele anterioare se completeaza cu precizarea ca hotararile Parlamentului obliga diverse subiecte cu care acesta se afla in raporturi de ordin constitutional numai in masura in care respectivele obligatii sunt in mod explicit si expres prevazute in Constitutie.
    In lumina celor expuse mai sus data referendumului este stabilita in mod neconstitutional, ca si obligativitatea acestuia.
    (Va urma)
    Al dvs., Valeriu Mangu

  16. Doamna Nicoleta Savin,

    Enunt mai jos:

    ARGUMENTUL Nr. 3
    de invalidare a referendumului

    indiferent de numarul de participanti si indiferent de numarul voturilor exprimate cu “DA” sau “NU”.
    Argumentul, care rezulta din interpretarea sistematica a principiilor si dispozitiilor constitutionale, este cu adevarat senzational si suna astfel: numai Presedintele Romaniei poate, in temeiul dispozitiilor art. 99 al Constitutiei, sa ceara poporului sa-si exprime, prin referedum, vointa de demitere a sa din functie!!
    De aici rezulta ca referendumul este convocat in mod neconstitutional.
    Afirmatia de mai sus este, intr-adevar, o uriasa provocare. O provocare a logicii interne a Constitutiei.
    (Va urma)
    Al dvs., Valeriu Mangu

  17. PS
    REPET, REPET si iar REPET:
    Sloganul nostru esential de raspuns la aceasta tradare nationala trebue sa fie:
    Noi nu suntem garantati de Voronin, noi vrem sa fim garantati de UE si de NATO

  18. Pentru a NU porni un război diplomatic,Preşedintele Băsescu NU va putea confirma niciodată .
    Dar dacă TOŢI ROMÂNII ar viziona filmul de mai jos ar înţelege CINE ESTE ÎN SPATELE LOVITURII DE STAT.

    Atenţie la minutul 07:20„!

  19. Doamna Nicoleta Savin a declarat la B1TV că a intrat încă din 2009 în posesia unui
    CD cu PESTE 1000 DE NUME DE MASONI români TRĂDĂTORI DE NEAM şi ŢARĂ care sunt grupaţi în OBEDIENŢĂ faţă de MOSCOVA şi Berlin.
    Dar oare AM UITAT DE AMENINŢAREA masonilor ÎNAINTE de alegerile prezidenţiale din 2009?

    Haideţi SĂ NE REAMINTIM!

  20. Cum va permiteti sa ma acuzati ca cenzurez un film cat timp ma citati pe mine si cele spuse la B1?
    Cred ca sunt singura jurnalista care acuza consecvent amestecul indirect, non-explicit, al unor cercuri ruse in treburile politice ale Romaniei.
    Si mai cred ca am spus ce aveam de spus cu orice risc, pe sticla, in prime-time, asa ca va rog sa incetati cu acuzele de cenzura, aici sau aiurea.
    Daca tineti la Romania si la seful statului, nu mai postati astfel de aberatii.
    Romanii nu sunt prosti, cei carora le pasa au inteles de mult cum stau lucrurile.
    Iar celorlalti nu le pasa, ei vor gaze ieftine, chiar de-ar fi ca tara lor sa intre pentru asta in CSI.
    Va rog sa respectati o femeie care a avut taria sa spuna adevarul si sa nu mai intrati pe acest blog niciodata.
    Fara de stima, cat timp credeti ca scopul va scuza mijloacele si puteti sa ma jigniti zugravindu-ma a fi contrariul a ceea ce sunt!

  21. V-am blocat celelalte postari pentru care reclamati cenzura fiindca limbajul dumneavoastra e mult prea violent.
    Indemnurile la moarte sau violenta nu au ce cauta pe acest blog.
    Ideile, si daca sunt generoase, se compromit total atunci cand sunt exprimate intr-un limbaj nepotrivit.
    Cred ca pe mine nu m-ati auzit niciodata militand pentru moartea cuiva.
    Acestea fiind adaugate, sper sa va aveti decenta de a ocoli acest blog.

  22. http://www.facebook.com/nicoleta.savin.9#!/nicoleta.savin.9

  23. Doamna Nicoleta Savin,

    Reproduc mai jos:

    ARGUMENTUL nr. 4
    de invalidare a rezultatelor referendumului

    indiferent de numarul participantilor si, respectiv, numarul voturilor “DA” sau “NU”.

    Participarea judecatorilor in birourile electorale este neconstitutionala.
    Intr-adevar, prin natura lor, birourile electorale sunt autoritati publice de tip executiv, subordonate in final Guvernului, care organizeaza referendumul. Prezenta judecatorilor in birourile electorale, inclusiv BEC, este neconstitutionala din mai multe motive. Astfel, daca activitatea judecatorilor in respectivele birouri este considerata a fi act de justitie, sunt incalcate dispozitiile art. 126 alin. (1) al Constitutiei, potrivit carora justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instate judecatoresti stabilite prin lege, dar birourile electorale nu sunt astfel de instante.
    Daca activitatea judecatorilor in birurile nu este considerata a fi act de justitie, ci de specialitate, se incalca dispozitiile art. 125 alin. (3), potrivit carora functia de judecator este incompatibila cu orice alta functie publica sau privata, cu exceptia functiilor didactice din invatamantul superior.
    De asemenea, este incalcat principiul separatiei puterilor in stat – legislativa, executiva, judecatoreasca – si care este consacrat de art. 1 alin. (4), ibid.
    Inca, prin subordonarea judecatorilor din birourile electorale fata de Guvern este incalcat principiul independentei judecaorilor, consacrat prin art. 124 alin. (3), idem.
    (Va urma)
    Al dvs., Valeriu Mangu

  24. De: nicoletasavin pe 29/07/2012
    la 00:45
    „Cum va permiteti sa ma acuzati ca cenzurez un film cat timp ma citati pe mine si cele spuse la B1?”

    Simplu doamnă,pentru că este purul adevăr.
    Puteţi contesta că AŢI CENZURAT tocmai cele două materiale postate mai sus?
    Şi erau EXACT în forma de acum.
    Aţi cenzurat până şi „MANIFESTUL de la Piteşti” al ROMÂNULUI Basarabean Nicolae Dabija.
    Şi acela era violent,sau deranja politica postului GigaTV,care este FOARTE atent în A MENAJA „sensibilităţile” Rusiei?
    Care este VIOLENŢA DE LIMBAJ din aceste două materiale care vă deranjează?

    „Cred ca sunt singura jurnalista care acuza consecvent amestecul indirect, non-explicit, al unor cercuri ruse in treburile politice ale Romaniei.
    Si mai cred ca am spus ce aveam de spus cu orice risc, pe sticla, in prime-time, asa ca va rog sa incetati cu acuzele de cenzura, aici sau aiurea.”

    Tocmai de aceea afirmaţia HALUCINANTĂ din propria dumneavoastră emisiune cum că „UNIONIŞTII sunt o grupare MARGINALĂ” în Basarabia şi că România SPRIJINĂ STATALITATEA „respubliki MOLOTOVSKI” i-a şocat pe cei care vă cunosc de la anchetele în cazul traficantului de arme Shimon Naor and Co.

    „Daca tineti la Romania si la seful statului, nu mai postati astfel de aberatii.”

    Doamnă,fiecare îşi apără Preşedintele şi Ţara aşa cum poate şi cum ştie.
    Dumneavoastră cu strategia „griurilor” iar cei ca mine cu strategia NAŢIONALĂ ALB sau NEGRU.

    „Romanii nu sunt prosti, cei carora le pasa au inteles de mult cum stau lucrurile.
    Iar celorlalti nu le pasa, ei vor gaze ieftine, chiar de-ar fi ca tara lor sa intre pentru asta in CSI.”

    Doamnă dacă dumneavoastră REFUZAŢI să prezentaţi filmul de la mitingul UNIONIST din 13 Mai 2012 de la Chişinău,dacă dumneavoastră EVITAŢI să le prezentaţi cum se distrau ruşii pe seama OPRIRII GAZULUI în plină iarnă către UE,atunci cum credeţi că se vor deştepta?

    Oare vom vedea vreodată acest film la emisiunea dumneavoastră?

    „Va rog sa respectati o femeie care a avut taria sa spuna adevarul si sa nu mai intrati pe acest blog niciodata.
    Fara de stima, cat timp credeti ca scopul va scuza mijloacele si puteti sa ma jigniti zugravindu-ma a fi contrariul a ceea ce sunt!”

    Doamnă Savin,eu îmi cer scuze dacă dumneavoastră continuaţi să credeţi că v-am jignit.
    Fiind UN OM DE ONOARE,contrar celor afirmate de dumneavoastră,singurul lucru care M-A DURUT cu adevărat din cele ce mi-aţi scris a fost interdicţia de a vă vizita blogul şi de a posta aici.
    Aţi fost NEDREAPTĂ cu mine.
    Eu vă voi respecta dorinţa dar vă rog să mă credeţi că mi-aş dori să-mi „ridicaţi” această sancţiune mult prea dură pentru UN OM CU SUFLET CURAT,un om care luptă pentru UN IDEAL SFÂNT,REUNIFICAREA IMEDIATĂ a Basarabiei şi Bucovinei cu Ţara MAMĂ România..
    Şi ca să fiu on-topic:
    Doamnă SAVIN,suntem în plin RĂZBOI GEOPOLITIC.
    Renunţaţi la teoria falimentară a „GRIURILOR”.
    Poate că merge în ţări cu sute de ani de democraţie.
    Dar în România „griurile” NU sunt simbolul echidistanţei .
    În România „griurile” sunt UN EUFEMISM PENTRU ÎNFRÂNGERE.
    În România recursul la „griuri” este UN EUFEMISM pentru cuvântul acela din titlul postării dumneavoastră…
    Echidistanţa însăşi este o doar o momeală pentru electoratul nehotărât.
    Doamnă ,fiţi iar jurnalista CARE ATACĂ.
    Nicoletei Savin pe care o ştiam eu NU ÎI PLĂCEAU „griurile”.
    Şi nu uitaţi:

    În DACIA LUI APOLLO Hiperboreanul
    DE MII DE ANI SE POARTĂ ALBUL!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: