Postat de: nicoletasavin | 09/02/2014

De ce am nostagia Ampoiţei. Sau cine a „răpit-o” pe Magda Carianopol

Vreau să spun din capul locului: călătoresc rar şi mă entuziasmez şi mai rar. Bine ancorată în cuibul ampoita 3meu, am îndreptăţitele nostalgii ale casei părinteşti şi ale ţinutului natal, asimţite drept rădăcini. În rest, oricât m-ar impresiona locurile în care ajung şi oamenii ce vieţuiesc acolo, nu plec cu ele în suflet, precum o amprentă. Şi, cu atât mai puţin, nu-mi rămâne o bucăţică de suflet prizonieră în acel tărâm…

Acestea fiind spuse, mi-e cu atât mai greu să vă explic nostalgia pentru Ampoiţa, un sat din judeţul Alba unde am poposit cam 24 de ore astă vară. De atunci, gândul mi-a zburat adesea la ea.

Povestea Ampoiţei nu-i o poveste oarecare, a unuia din miile de sate ale României unde timpul pare că nu există, civilizaţia a rămas suspendată, iar liniştea şi pacea îţi învăluie, protector, neuronii.

Ampoiţa e cea care a “răpit-o” pe prietena mea, Magda Carianopol, din buricul Capitalei. Din ampoita 2apartament, atunci când deschidea ochii dimineaţa, vedea hotelul Intercontinental. Acum, când se trezeşte, vede Piatra Varului, Piatra Boului ori, dacă face câţiva paşi, Calcarele Ampoiţei. Până la a se muta cu arme şi bagaje în satul din judeţul Alba, mai bine de zece ani, Magda şi soţul ei au mers aici an de an. Şi-a dus şi prietenii la Mama Luţa, pensiunea de care s-a îndrăgostit.
Magda Carianopol e un nume cunoscut în zona de PR (s-a “îngrijit” de hotelul Intercontinental şi restaurantul Jariştea, dacă e să dau doar două nume). Cunoaşte bine cam tot ce “mişcă” în mediile artistice, academice, literare sau diplomatice din Bucureşti, e “acasă” în oricare dintre aceste lumi. Cu atât mai ciudat mi s-a părut pariul ei pe Ampoiţa. Am dat curs invitaţiei de a o vedea în noua ei casă din Apuseni. Şi nu mi-a părut rău. Ba chiar m-am simţit “acasă”, ceea ce, pentru construcţia mea interioară, e rarisim.

Cale de 12 kilometri de la Alba Iulia, undeva în dreapta drumului spre Zlatna, urmând firul râului ampoita 5Ampoiţa, am dat de comuna Meteş. Unul din cele 12 sate ale ei este Ampoiţa, cu nu mai mult de 500 de suflete. De mergi mai sus, ajungi în alte două sate, Lunca Ampoiţei şi Lunca Meteşului, după care, pe un drum forestier te rupi complet de civilizaţie şi te pierzi în munte. Dacă ai un ghid, ajungi la Cheile Ampoiţei şi la peştera Liliecilor. Sau la mai recent descoperita peşteră denumită, sec, Frumoasa. Eu ghid aş fi găsit, nu şi timp…

În Ampoiţa totul pare a fi cucernic. Cel mai respectat om al satului e părintele Alexandru Barna. E cu ei, la bine, la rău, arbitrează rarele neînţelegeri. De ruşinea lui, oamenii păcătuiesc rar. Biserica e pentru ampoişteni un fel de Axis Mundi. A fost ridicată pe la 1500 şi e monument istoric. A fost refăcută de preotul Barna imediat ce a venit aici. Asta se întâmpla în urmă cu 3 decenii. Şi acum arată ca nouă. Oamenii păşesc pe vârfuri, sfioşi, în preajma ei. Ca şi cum Domnul e in fiecare colţişor şi o călcătură mai apăsată sau o vorbă nelalocul ei L-ar răni.
Am asistat la o slujbă de duminică în aer liber. Aproape toţi localnicii în straie tradiţionale, pe scăunele sau în picioare, îl ascultau pe părintele Barna. Slujea în faţa unui altar improvizat în dreapta bisericii. Deasupra flutura tricolorul, nu departe de icoana Mântuitorului. Dacă i-ai fi întrebat pe ampoişteni cine sunt în acele momente, n-ar fi ştiut să-ţi răspundă. Erau parte într-un întreg de care erau conştienţi că dau seamă. Nu pot să vă traduc în cuvinte, dar Dumnezeu era acolo, cu ei, şi ştiau asta. L-am simţit şi eu… Sunt rare bisericile în care simţi răsuflarea Domnului în cea a oamenilor… Parcă eram la o mănăstire…

Trecând la cele lumeşti, e vremea să vă vorbesc despre Luţa Ivaşcu, cunoscută în Apuseni ca MamaAmpoita 1 Luţa, ca şi pensiunea ce-i poartă numele. De pensiune se îngrijesc şi copiii Mamei Luţa, dar ea este la Ampoiţa, un stâlp, ca şi părintele Barna. Şi e firesc să fie aşa, fiindcă pensiunea “ţine” satul. Luţa Ivaşcu cumpără din altă parte doar ce nu găseşte la localnici. Mai exact ulei, zahăr, cafea şi alte delicatese. În rest, ia tot din sat, de la toţi, ca nimeni să nu rămână cu marfa nevândută. Dacă sunt oaspeţi mulţi, merge la cumpărături şi în satele învecinate. Ce cumpără? Grâu, pentru pâine, plăcinte, tăiţei sau cozonaci. Miere de albine. Carne, de pasăre, de vită, de porc, de miel, de iepure. Chiar vânat, dacă oamenii au. Nu mai vorbim de ouă, lapte, brânzeturi, fructe. Şi băuturile sunt “ale locului”: vinars, vişinată, zmeurată, afinată. La loc de cinste e pălinca moţilor. Vinurile sunt tot ale zonei, de la Jidvei, Ţălna sau Ciumblud.
Mama Luţa e localnică, dar n-a trăit mereu aici. A fost secretară, la Alba Iulia. Tot acolo au lucrat şi surorile ei, Ana şi Victoria. În 2002, sătulă de bloc şi de oraş, a demisionat şi a revenit în casa părintească cu planuri mari. Voia să facă “ceva civilizat şi sălbatic în acelaşi timp”. Şi i-au ieşit planurile. Fără împrumuturi de la bănci, reinvestind tot ce a câştigat. Lângă casa părintească, renovată, au apărut, pe rând, trei căbănuţe şi o cabană mai mare, nou nouţă. Acum Mama Luţa poate găzdui 40 de persoane. Şi pensiunea ei este mai mereu plină. Nu doar români vin în Raiul rustic de la Ampoiţa. Mama Luţa a “sedus” şi turişti din Canada, Danemarca, Olanda, Franţa, Germania. Locul şi-a făcut reclamă singur, “din gură în gură”. Oamenii care au călcat pe aici revin şi-şi aduc şi alţi prieteni, să vadă “minunea”. Locul unde te simţi precum în urmă cu o sută de ani, mănânci bine, curat, fără E-uri, când îţi trece prin cap. Vedete sunt plăcintele, sărmăluţele şi dulceţurile. Locul unde stai, dormi, citeşti, alergi, în natură, între copaci şi multe flori. Vara, nu poţi vedea vecinul de la altă masă din cauza vegetaţiei. Din primăvară până în toamnă, mama Luţa “face ochi” la 4 dimineaţa, încalţă cizme de cauciuc, ia furtunul şi stropeşte pomii, arbuştii şi florile. Şi ce flori… Eu le-am văzut (era vară…) m-am minunat şi am întrebat ce sunt. Flori mocăneşti, mi s-a răspuns, aduse de pe dealuri sau din alte locuri din Apuseni. Creasta-cocosului, busuioc, lămâiţă, silimin, tatais, ochiul-boului, calapar. Să le vezi şi să nu crezi. Mama Luţa spune că vorbeşte cu ele când le udă, că “ia putere” de la ele şi că stropitul curţii e momentul ei de relaxare într-o zi. E iubire mare. Şi reciprocă… Luţa Ivaşcu nu s-a mulţumit să aibă flori, ci a adus pădurea în curtea ei, aşa că alături de vişini, cireşi, gutui sau tei, cresc, în armonie, fagi, mesteceni si stejari.
Prietena mea, Magda Carianopol a ales să trăiască aici, la Ampoiţa. O invidiez. Eu n-am tăria să las tot ampoita 6şi să mă duc într-un loc unde simt că viaţa capătă valenţe esenţiale, de negăsit într-o metropolă.

Pentru ce am nostalgia Ampoiţei tot nu am găsit cuvintele necesare. Despre “vraja” unui loc nu se poate “povesti”, ea trebuie trăită. Nu e doar o părere, fiindcă prea mulţi spun acelaşi lucru.

Dar poate că, la pensie, dacă Domnul mă ţine în putere, voi pleca şi eu în Jariştea Vrancei, pentru a face un colţ de rai pe pământul casei părinteşti. Sau în alt loc spre care mă va trage aţa. Unde să fie bineveniţi prietenii mei şi căruia să i se ducă vestea.


Responses

  1. Bine ati revenit …

  2. Bine v-am regasit!

  3. Emoţionantă poveste, despre Oameni care sfinţesc Locul.
    Se pare că-i vorba de-un alt Tărîm, unde nici o bandă sălaş n-are.

    De la Jariştea Vrancei lua tata-n balercuţe „jin”, pe care-l cinstea cu toţi de pe trenul de-ntoarcere, încît ajungeau numai el pe şapte cărări şi balercile goale acasă… Noroc de aia că nu cobora-n „gios” după jin, decît de două ori pe an: de Crăciun şi de Paşti. În rest, se mulţumea cu Crîşma de la Barieră.
    Acu, o fi bînd încă, da’nu-l mai ştiu pe unde… Că-i duus demult.
    Dumnezeu să ne ierte Duşii!

  4. Ehee daca ai revenit hop si eu cu LA MULTI ANI!

  5. Rapiti-o inapoi pe Magda,va rugam frumos!

  6. Cele scrise de dumneavoastra m-au impresionat pana la lacrimi!Si cum sa nu ti se intample asta atunci cand cineva vorbeste atat de frumos despre locurile pe unde ai copilarit si mai ales despre mama ta!Multumim frumos!

  7. Ampoiţa e cea care a “răpit-o” pe prietena mea, Magda Carianopol, din buricul Capitalei. Din ampoita 2apartament, atunci când deschidea ochii dimineaţa, vedea hotelul Intercontinental. Acum, când se trezeşte, vede Piatra Varului, Piatra Boului ori, dacă face câţiva paşi, Calcarele Ampoiţei.

  8. Reblogged this on antrecalba and commented:
    Ampoița – satul unde se împetesc cununile de spice


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: