Publicat de: nicoletasavin | 20/06/2017

Liviu Dragnea, Iuda celor 30 de voturi

Iuda l-a vândut pe Iisus Hristos. Nu pentru bani. Precum un evreu oportunist. A fost surprins şi umilit cu 30 de arginţi. A regretat şi şi-a luat zilele. Dar a rămas simbolul trădării.

Liviu Dragnea ne vinde pe toţi. Din multiple interese personale care se reduc la putere şi bani. Mulţi bani. Ca să rămână în libertate, cu averea întreagă, la cârma PSD şi a României. Nu va recunoaşte nicicând. Nu va regreta vreodată. Pentru „mea culpa” şi regrete e nevoie de conştiinţă şi onoare. Şi de frică de Dumnezeu. Dragnea nu le are.

Dacă Iuda a crezut că-i salvează pe evrei prin actul său solitar, Dragnea ştie că distruge România şi nu este singur în această aventură. Şi-a făcut aliaţi din oameni cu probleme şi interese similare. Cu ajutorul cărora a confiscat întâi partidul, apoi alte partide şi, în cele din urmă, România.

Dragnea nu este un începător. Toată cariera sa politică este marcată de oportunisme şi trădări.

Şi-a făcut mâna pe Democraţi şi pe Traian Băsescu. N-a fugit la PDSR singur, ci cu o armată de primari democraţi drept ofrandă.

A prins cheag în PDSR şi a fost eminenţa cenuşie în debarcarea atotputernicului Năstase, în locul căruia l-a instalat pe Geoană.

N-a fost străin nici de eliminarea lui Geoană în favoarea lui Ponta.

A încercat să-l prindă în plasă şi pe Crin Antonescu, liberalul adus să candideze în Republica Teleorman. În cazul liderilor USL Ponta şi Antonescu, Dragnea a jucat la ambele capete. Ghinionul, care i-a adus şi condamnarea, a fost referendumul de suspendare a lui Traian Băsescu.

Antonescu a ieşit singur din joc, însă Ponta i-a fost victimă sigură. Dragnea i-a luat partidul şi, dacă n-ar fi existat tragedia de la Colectiv, probabil că Victoraş ar mai fi primit şi alte dovezi de „dragoste”.

Zâmbind pe sub mustaţă, Liviu Dragnea i-a altoit pe toţi. L-a detronat, practic, pe eternul Hrebenciuc din funcţia de combinator al partidului.

Mulţumit de sine, a început să „combine” şi în afara României. În Rusia, mai apoi în Israel, sau viceversa, pe ici pe colo, prin Europa, graţie socialiştilor care-i deschideau uşile, mai nou în SUA. Banii n-au miros. Ştiţi bine, cum i-a făcut, din salariul de bugetar…

Încă din vremea când se iubeau nevoie mare, Ponta şi Dragnea au ales cartea populismului deşănţat şi a naţionalismului de filon ceauşist.

Modelul părea a fi Viktor Orban şi iliberalismul său, dar muza întregii zone era la Moscova.

Precum două sirene, Ponta şi Dragnea le-au cântat românilor despre răul adus de străini şi multinaţionale, de UE, de NATO, de SUA.

Le-au cerut românilor în două campanii electorale succesive să fie mândri că sunt români şi să îndrăznească să creadă în România. Să se lepede de tot ce nu-i românesc. Lucru care, în sine, n-ar fi rău, dar, în lipsa spiritului critic, mândria nu ţine nici de foame, nici de sete, nu apără graniţe, nici acorduri şi angajamente asumate.

Au  transformat în ţintă cam tot ce vine din Occident – economic, politic sau militar – fără a atinge măcar cu o floare tot ce ţine de Est – Rusia, Turcia, China şi prietenii acestora.

Ţintă era şi Iohannis, etnic german şi luteran pe deasupra.

Dragnea a plusat anunţând chiar în campania din 2016 că nu va mai lua ungurii la guvernare. Şi aşa a reuşit să cucerească simpatia electoratului naţionalist, rămas de pripas după dispariţia lui Vadim Tudor, şi să „înroşească” aproape tot Ardealul.

Printre românii îndemnaţi să creadă în ţara natală se numărau şi etnicii maghiari sau secui. Cărora şi Viktor Orban le cânta de ani buni tot un cântec de sirenă  despre mândria de a fi maghiar înainte de toate. Le-a oferit cetăţenie, sprijin politic, financiar, cerându-le în schimb să trăiască în România cu Ungaria în inimi. Cu un astfel de mesaj de la Bucureşti, aceştia au votat UDMR, aflată pe punctul de a nu reuşi să intre în Parlament.

Pe urmele liderilor de la Moscova şi Budapesta, PSD, dar, mai ales, sateliţii ALDE şi PRU au reuşit să planteze în mentalul colectiv românesc aversiunea şi mai apoi ura pentru George Soros. Miliardarul era numai bun de sac de box, fiind ungur, american şi evreu. Cu Soroş în tot ce nu era pro PSD-ALDE şi cu promisiuni de salarii, pensii şi ajutoare sociale masive, marca Darius Vâlcov, rezultatul era previzibil.

PSD a câştigat alegerile şi, în loc de lapte şi miere, au început loviturile, marca Dragnea cel fugărit de lege. Ne-a cadorisit întâi cu Sevil Shaidehh, pe urmă cu Sorin Grindeanu şi o trupă de miniştri, toţi aleşi după criterii doar de el ştiute.

A urmat plimbarea în America, Ordonanţa 13 şi toată nebunia legată de graţiere şi abuz în serviciu, cu sau fără prag, Curtea Constituţională şi alte încercări de anihilare a justiţiei.

În paralel, Olguţa Vasilescu promitea că lasă şi covrigii fără gaură, dând bani mai ales la cei care aveau destui. Aflam zilnic că suntem tigri de Europa, că e guvernul e bun şi performant, până într-o zi din iunie când, brusc, n-a mai fost bun şi a căzut sub toporul lui Darius Vâlcov. Tot guvernul, nu şi premierul Grindeanu.

E limpede că Dragnea nu putea ajunge la astfel de reuşite politice fără sprijinul Sistemului. Cum e clar că adevăratele afaceri, care au produs bani, rămân, inexplicabil, necercetate. Dar poveştile de tenis, vânătoare sau pescuit la ţanc şi cu cine trebuie nu fac obiectul reconstituirii de azi.

Atotputernic politic şi financiar, lui Dragnea nu i-a venit a crede că un negrişor precum Grindeanu i se împotriveşte. A văzut negru în faţa ochilor când în siajul „incompetentului” bănăţean a apărut Victor Ponta. Apoi Daniel Constantin, Cătălin Ivan, Mihai Chirică şi alţi scoşi din cărţi, mai mult sau mai puţin elegant.

Liviu Dragnea a experimentat pentru prima dată frica adevărată de o zi sau o noapte a cuţitelor dungi. Spaimă normală, e expert în astfel de operaţiuni, a văzut cum se moare politic.

Panica l-a aruncat în braţele UDMR. Nu-i condamn pe pesediştii unguri. Asta au făcut mereu când au prins pe cineva la strâmtoare. E vina noastră că am acceptat un partid pe criterii etnice de la bun început. Nu-i nebun cel ce cere, ci acela care dă.

Mulţi membri sau simpatizanţi PSD, dar şi numeroşi români, cu precădere ardeleni, s-au înfuriat când au aflat ce negociau Dragnea şi ai lui, dacă de negociere se poate vorbi cu securea moţiunii şi a detenţiei deasupra capului: autonomie culturală, noţiune inexistentă în legislaţiile europene, bacalaureat diferenţiat, cu mai puţină limbă română, interzicerea redesenării limitelor teritoriale ale judeţelor şi localităţilor dacă în acest fel scade procentul minorităţilor, ceea ce face practic imposibilă reforma administrativă, declararea zilei de 15 martie drept Zi a Maghiarilor din România, finanţarea învăţământului teologic şi confesional, înfiinţarea unor institute pedagogice exclusive pentru minorităţi, o secţie maghiară la UMF Târgu Mureş, doleanţă pentru care PSD obţinea nu de mult mazilirea premierului Mihai Răzvan Ungureanu.

Mai erau de acord ca într-o localitate cu 10% (pragul legii în vigoare e de 20%) din locuitori aparţinând unei minorităţi autorităţile locale să fie obligate să asigure folosirea limbii minorităţii respective. În caz contrar, chiar din motive obiective, proiectul maghiarilor prevedea amenzi usturătoare. Se introducea sintagma „un număr semnificativ de cetăţeni”  pentru minorităţile din localităţi mai mici. Se mai negocia folosirea de însemne, inclusiv steaguri, altele decât cele ale statului român, dar şi inscripţii bilingve peste tot. Până şi la Codul Silvic se negociau ceva schimbări, după dorinţa UDMR.

Poate că unele dintre aceste doleanţe sunt corecte, însă altele intră în coliziune cu Constituţia sau deschid răni pe care românii şi maghiarii le credeau vindecate. Putem vorbi şi de trecerea unei linii roşii în materie de politici ale minorităţilor, care, fiind vorba de legiferare, poate fi asimilată trădării interesului naţional.

Că negociatorii s-au speriat sau nu de ecourile acestui troc, la limita şantajului, de genul dau ce vreţi, în schimbul a 30 de arginţi, pardon, voturi, nu ştiu. Cert e că la ora scrierii acestor rânduri negocierile s-au oprit. E de văzut dacă e un respiro tactic sau PSD s-a prins că această tărăşenie îi poate scoate din istorie.

Ce-ar mai fi de spus? Mi-e greu să cred că Viktor Orban sau Vladimir Putin nu ştiau ce se petrece la Bucureşti, mai ales că Sputnik îşi dădea cu părerea în legătură cu premierul ideal. Mi-e şi mai greu să cred că în acest fel putem onora cei 100 de ani de la Marea Unire. Sau că acest ciudat comportament al PSD-ALDE, pe care nici liderii nu-l pot explica nu are muze în est.

Şi ca să fim corecţi, şi dacă moţiunea nu trece, iar Dragnea dispare din politică, vom avea un guvern de sorginte pesedistă, orice nume şi-ar lua Ponta şi ai lui camarazi. Ei au simpatii la fel de estice şi sunt admiratori declaraţi al lui Orban şi ai grupului de la Vişegrad. Lui Sorin Grindeanu îi va fi tare greu să-i refuze pe cei cu care a purtat o bătălie grea. Poate că un guvern de uniune naţională ar mai putea reaşeza România în normalitate, după derapajul Dragnea. Dar sigur vom mai vorbi despre asta.

Până atunci, Dumnezeu să ocrotească România în grelele momente care vor urma.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: