Publicat de: nicoletasavin | 22/09/2010

Eveniment: Schimbări planetare – Carta Terra 2010

Fundaţia Aryana Havah şi Editura Orfeu 2000 organizează în perioada 8-10 octombrie, în Bucureşti, hotel Pullman, sala de conferinţe World Trade Center, amfiteatrul New York, conferinţa

Schimbări planetare – Carta Terra 2010

Reuniunea  îşi propune să dezbată probleme actuale, deosebit de importante şi cu un impact major asupra vieţii şi chiar existenţei întregii umanităţi, legate de schimbările climaterice, geofizice, vibraţionale şi energetice cu care se confrunta azi omenirea.

Prezenţa unor mari personalităţi – academicieni, oameni de ştiinţă, specialişti din mai multe domenii, din ţară şi din străinătate – garantează calitatea abordării, şi oferă soluţii şi perspective pentru depăşirea problemelor.

Cele trei zile de dezbateri vor încerca să acopere subiecte variate într-o manieră holistică, ştiinţifică şi spirituală.  

„Ne dorim ca acum, poate în acest ultim ceas, să reuşim să trezim conştiinţa de grup, să ne conştientizăm apartenenţa şi universalitatea şi să ne implicăm direct în crearea unei noi lumi”, spun organizatorii.

Eu aş spune că există subiecte delicate, de mare importanţă şi gravitate, a căror simplă ocolire nu rezolvă starea de fapt.

Mă bucur că există oameni curajoşi şi în România, care vor să dezbată, fără ocolişuri, teme-tabu pentru „serioşii” din politică şi din forurile academice.

O să merg la conferinţă şi mă strădui să produc şi eu un punct de vedere. N-o să fie ştiinţific, dar cred ca este interesantă şi perspectiva unui profan care, fără a fi iniţiat după canoane şi reguli, s-a „iniţiat” de unul singur, citind cam tot ce a fost accesibil pe piaţa românească în materie de esoterism şi spiritualitate.

Amănunte pe www.orfeu2000ki.ro si www.aryanahavah.ro.

E-mail: contact@orfeu2000ki.ro

Biletele s-au pus în vânzare prin Editura Orfeu 2000,

Str. Lascar Catargiu nr. 16, sector 1, Bucuresti
Tel. 021-3137300; 0746153580
Orar de functionare: Luni – Vineri  10-18
Sambata        10-14


Lasă un comentariu

Categorii