Iuda l-a vândut pe Iisus Hristos. Nu pentru bani. Precum un evreu oportunist. A fost surprins şi umilit cu 30 de arginţi. A regretat şi şi-a luat zilele. Dar a rămas simbolul trădării.

Liviu Dragnea ne vinde pe toţi. Din multiple interese personale care se reduc la putere şi bani. Mulţi bani. Ca să rămână în libertate, cu averea întreagă, la cârma PSD şi a României. Nu va recunoaşte nicicând. Nu va regreta vreodată. Pentru „mea culpa” şi regrete e nevoie de conştiinţă şi onoare. Şi de frică de Dumnezeu. Dragnea nu le are.

Dacă Iuda a crezut că-i salvează pe evrei prin actul său solitar, Dragnea ştie că distruge România şi nu este singur în această aventură. Şi-a făcut aliaţi din oameni cu probleme şi interese similare. Cu ajutorul cărora a confiscat întâi partidul, apoi alte partide şi, în cele din urmă, România.

Dragnea nu este un începător. Toată cariera sa politică este marcată de oportunisme şi trădări.

Şi-a făcut mâna pe Democraţi şi pe Traian Băsescu. N-a fugit la PDSR singur, ci cu o armată de primari democraţi drept ofrandă.

A prins cheag în PDSR şi a fost eminenţa cenuşie în debarcarea atotputernicului Năstase, în locul căruia l-a instalat pe Geoană.

N-a fost străin nici de eliminarea lui Geoană în favoarea lui Ponta.

A încercat să-l prindă în plasă şi pe Crin Antonescu, liberalul adus să candideze în Republica Teleorman. În cazul liderilor USL Ponta şi Antonescu, Dragnea a jucat la ambele capete. Ghinionul, care i-a adus şi condamnarea, a fost referendumul de suspendare a lui Traian Băsescu.

Antonescu a ieşit singur din joc, însă Ponta i-a fost victimă sigură. Dragnea i-a luat partidul şi, dacă n-ar fi existat tragedia de la Colectiv, probabil că Victoraş ar mai fi primit şi alte dovezi de „dragoste”.

Zâmbind pe sub mustaţă, Liviu Dragnea i-a altoit pe toţi. L-a detronat, practic, pe eternul Hrebenciuc din funcţia de combinator al partidului.

Mulţumit de sine, a început să „combine” şi în afara României. În Rusia, mai apoi în Israel, sau viceversa, pe ici pe colo, prin Europa, graţie socialiştilor care-i deschideau uşile, mai nou în SUA. Banii n-au miros. Ştiţi bine, cum i-a făcut, din salariul de bugetar…

Încă din vremea când se iubeau nevoie mare, Ponta şi Dragnea au ales cartea populismului deşănţat şi a naţionalismului de filon ceauşist.

Modelul părea a fi Viktor Orban şi iliberalismul său, dar muza întregii zone era la Moscova.

Precum două sirene, Ponta şi Dragnea le-au cântat românilor despre răul adus de străini şi multinaţionale, de UE, de NATO, de SUA.

Le-au cerut românilor în două campanii electorale succesive să fie mândri că sunt români şi să îndrăznească să creadă în România. Să se lepede de tot ce nu-i românesc. Lucru care, în sine, n-ar fi rău, dar, în lipsa spiritului critic, mândria nu ţine nici de foame, nici de sete, nu apără graniţe, nici acorduri şi angajamente asumate.

Au  transformat în ţintă cam tot ce vine din Occident – economic, politic sau militar – fără a atinge măcar cu o floare tot ce ţine de Est – Rusia, Turcia, China şi prietenii acestora.

Ţintă era şi Iohannis, etnic german şi luteran pe deasupra.

Dragnea a plusat anunţând chiar în campania din 2016 că nu va mai lua ungurii la guvernare. Şi aşa a reuşit să cucerească simpatia electoratului naţionalist, rămas de pripas după dispariţia lui Vadim Tudor, şi să „înroşească” aproape tot Ardealul.

Printre românii îndemnaţi să creadă în ţara natală se numărau şi etnicii maghiari sau secui. Cărora şi Viktor Orban le cânta de ani buni tot un cântec de sirenă  despre mândria de a fi maghiar înainte de toate. Le-a oferit cetăţenie, sprijin politic, financiar, cerându-le în schimb să trăiască în România cu Ungaria în inimi. Cu un astfel de mesaj de la Bucureşti, aceştia au votat UDMR, aflată pe punctul de a nu reuşi să intre în Parlament.

Pe urmele liderilor de la Moscova şi Budapesta, PSD, dar, mai ales, sateliţii ALDE şi PRU au reuşit să planteze în mentalul colectiv românesc aversiunea şi mai apoi ura pentru George Soros. Miliardarul era numai bun de sac de box, fiind ungur, american şi evreu. Cu Soroş în tot ce nu era pro PSD-ALDE şi cu promisiuni de salarii, pensii şi ajutoare sociale masive, marca Darius Vâlcov, rezultatul era previzibil.

PSD a câştigat alegerile şi, în loc de lapte şi miere, au început loviturile, marca Dragnea cel fugărit de lege. Ne-a cadorisit întâi cu Sevil Shaidehh, pe urmă cu Sorin Grindeanu şi o trupă de miniştri, toţi aleşi după criterii doar de el ştiute.

A urmat plimbarea în America, Ordonanţa 13 şi toată nebunia legată de graţiere şi abuz în serviciu, cu sau fără prag, Curtea Constituţională şi alte încercări de anihilare a justiţiei.

În paralel, Olguţa Vasilescu promitea că lasă şi covrigii fără gaură, dând bani mai ales la cei care aveau destui. Aflam zilnic că suntem tigri de Europa, că e guvernul e bun şi performant, până într-o zi din iunie când, brusc, n-a mai fost bun şi a căzut sub toporul lui Darius Vâlcov. Tot guvernul, nu şi premierul Grindeanu.

E limpede că Dragnea nu putea ajunge la astfel de reuşite politice fără sprijinul Sistemului. Cum e clar că adevăratele afaceri, care au produs bani, rămân, inexplicabil, necercetate. Dar poveştile de tenis, vânătoare sau pescuit la ţanc şi cu cine trebuie nu fac obiectul reconstituirii de azi.

Atotputernic politic şi financiar, lui Dragnea nu i-a venit a crede că un negrişor precum Grindeanu i se împotriveşte. A văzut negru în faţa ochilor când în siajul „incompetentului” bănăţean a apărut Victor Ponta. Apoi Daniel Constantin, Cătălin Ivan, Mihai Chirică şi alţi scoşi din cărţi, mai mult sau mai puţin elegant.

Liviu Dragnea a experimentat pentru prima dată frica adevărată de o zi sau o noapte a cuţitelor dungi. Spaimă normală, e expert în astfel de operaţiuni, a văzut cum se moare politic.

Panica l-a aruncat în braţele UDMR. Nu-i condamn pe pesediştii unguri. Asta au făcut mereu când au prins pe cineva la strâmtoare. E vina noastră că am acceptat un partid pe criterii etnice de la bun început. Nu-i nebun cel ce cere, ci acela care dă.

Mulţi membri sau simpatizanţi PSD, dar şi numeroşi români, cu precădere ardeleni, s-au înfuriat când au aflat ce negociau Dragnea şi ai lui, dacă de negociere se poate vorbi cu securea moţiunii şi a detenţiei deasupra capului: autonomie culturală, noţiune inexistentă în legislaţiile europene, bacalaureat diferenţiat, cu mai puţină limbă română, interzicerea redesenării limitelor teritoriale ale judeţelor şi localităţilor dacă în acest fel scade procentul minorităţilor, ceea ce face practic imposibilă reforma administrativă, declararea zilei de 15 martie drept Zi a Maghiarilor din România, finanţarea învăţământului teologic şi confesional, înfiinţarea unor institute pedagogice exclusive pentru minorităţi, o secţie maghiară la UMF Târgu Mureş, doleanţă pentru care PSD obţinea nu de mult mazilirea premierului Mihai Răzvan Ungureanu.

Mai erau de acord ca într-o localitate cu 10% (pragul legii în vigoare e de 20%) din locuitori aparţinând unei minorităţi autorităţile locale să fie obligate să asigure folosirea limbii minorităţii respective. În caz contrar, chiar din motive obiective, proiectul maghiarilor prevedea amenzi usturătoare. Se introducea sintagma „un număr semnificativ de cetăţeni”  pentru minorităţile din localităţi mai mici. Se mai negocia folosirea de însemne, inclusiv steaguri, altele decât cele ale statului român, dar şi inscripţii bilingve peste tot. Până şi la Codul Silvic se negociau ceva schimbări, după dorinţa UDMR.

Poate că unele dintre aceste doleanţe sunt corecte, însă altele intră în coliziune cu Constituţia sau deschid răni pe care românii şi maghiarii le credeau vindecate. Putem vorbi şi de trecerea unei linii roşii în materie de politici ale minorităţilor, care, fiind vorba de legiferare, poate fi asimilată trădării interesului naţional.

Că negociatorii s-au speriat sau nu de ecourile acestui troc, la limita şantajului, de genul dau ce vreţi, în schimbul a 30 de arginţi, pardon, voturi, nu ştiu. Cert e că la ora scrierii acestor rânduri negocierile s-au oprit. E de văzut dacă e un respiro tactic sau PSD s-a prins că această tărăşenie îi poate scoate din istorie.

Ce-ar mai fi de spus? Mi-e greu să cred că Viktor Orban sau Vladimir Putin nu ştiau ce se petrece la Bucureşti, mai ales că Sputnik îşi dădea cu părerea în legătură cu premierul ideal. Mi-e şi mai greu să cred că în acest fel putem onora cei 100 de ani de la Marea Unire. Sau că acest ciudat comportament al PSD-ALDE, pe care nici liderii nu-l pot explica nu are muze în est.

Şi ca să fim corecţi, şi dacă moţiunea nu trece, iar Dragnea dispare din politică, vom avea un guvern de sorginte pesedistă, orice nume şi-ar lua Ponta şi ai lui camarazi. Ei au simpatii la fel de estice şi sunt admiratori declaraţi al lui Orban şi ai grupului de la Vişegrad. Lui Sorin Grindeanu îi va fi tare greu să-i refuze pe cei cu care a purtat o bătălie grea. Poate că un guvern de uniune naţională ar mai putea reaşeza România în normalitate, după derapajul Dragnea. Dar sigur vom mai vorbi despre asta.

Până atunci, Dumnezeu să ocrotească România în grelele momente care vor urma.

Repostez un material publicat acum 7 ani, pe 14 iunie 2010. Deoarece se referă şi la Liviu Dragnea, mi se pare foarte interesant de lecturat în contextul actual. Şi, nu în ultimul rând, poate răspunde cineva… Suntem intoxicaţi cu bună ştiinţă de duşmanii PSD? E adevărat? Ar fi cazul şă ştim şi noi, românii, dacă PSD „dansează” sau nu cu Federaţia Rusă. Nu cred că PSD ar fi dispus să recunoască dacă aşa stau lucrurile, dar mai sunt instituţii care au în fişa postului apărarea intereselor statului român, dincolo de oameni sau partide.

https://nicoletasavin.wordpress.com/2010/06/14/mic-chestionar-pentru-mircea-geoana-si-psd/

Mic chestionar pentru Mircea Geoană şi PSD

Întrebări de bun simţ adresate ex-liderului PSD Mircea Geoană şi oamenilor lui

–  Este adevărat că în cursul anului 2009, într-o fază a campaniei prezidenţiale, importante întreprinderi de afaceri din Federaţia Rusă au primit o solicitare de sprijin financiar pentru PSD?

–  Este adevărat că, în propria prezentare, PSD afirma că este partidul cel mai important, cu 45% din intenţiile de vot ale românilor în 2009, cu membri în cea mai mare parte tineri, adepţi ai unei politici stabile şi apropiate faţă de ţara vecină, Federaţia Rusă?

–  Este adevărat că, tot în propria prezentare, PSD şi-a făcut un titlu de glorie din demiterea guvernului Boc şi din încercarea permanentă de a obţine demiterea/demisia preşedintelui României, precizând că Traian Băsescu şi PDL sunt aliaţii Vestului şi au o orientare pro-americană şi pro-occidentală?

–  Este adevărat că, în octombrie 2009, pe canale neoficiale (confidenţiale), o scrisoare semnată de Radu Mazăre, primarul Constanţei, a ajuns pe masa şefului guvernului rus, Vladimir Putin?

–  Este adevărat că Mazăre, în numele PSD, cerea guvernului rus o colaborare pe patru proiecte distincte: a. – Contract de pregătirea şi livrarea de gaze naturale din Rusia către România? b. – Înfiinţarea unei societăţi (firme) comune în România pentru exploatarea/prelucrarea, întreţinerea, transportul şi depozitarea gazelor naturale? c. – Participarea industriei ruseşti şi a antreprenorilor ruşi în construcţia şi modernizarea unui terminal de containere în portul Constanţa, cu o opţiune de privatizare în viitor? d. – Sprijin financiar şi politic pentru PSD din partea Moscovei pentru alegerile prezidenţiale?

–  Este adevărat că o delegaţie a PSD compusă din Radu Mazăre, Liviu Dragnea, Sorin Strutinschi şi încă un personaj (nu-l numesc, încă, nu e Mircea Geoană) s-a deplasat la Moscova, pentru pregătirea discuţiilor şi tratativelor ulterioare?

–  Este adevărat că delegaţia PSD a fost primită la cel mai înalt nivel, că şeful Comitetului de primire a fost Serghei Mironov, preşedintele Consiliului Federaţiei Ruse?…

–  Este adevărat că experţii şi consilierii economici ruşi prezenţi au pus întrebări şi despre pregătirea contractelor, dar problema principală a fost aprovizionarea cu gaze a României de la furnizorul Gazprom, în volum de mai mult de câteva miliarde de metri cubi, însă tot prin intermediari.

–  În aceste condiţii, dacă Moscova a fost atât de receptivă, putem vorbi de un scrutin electoral corect? În cheia acestui ajutor frăţesc, cum să interpretăm comportamentul PSD în desfăşurarea crizei actuale din România?

Nu mă aştept ca liderii PSD să confirme informaţiile. Sau, şocaţi de exactitatea lor, ar putea da o serie de explicaţii colaterale, fără a îndrăzni să infirme fondul.

Ele nu provin din România, ci din surse europene verificate şi în afară de îndoieli.

Mă întreb, ca un simplu cetăţean român,

–  În ce calitate şi-ar permite un partid, oricare ar fi acela să antameze astfel de proiecte şi angajamente secrete în numele României, în plină confruntare electorală, cu un adversar tradiţional al NATO şi UE, structuri din care facem parte, cu obligaţiile de rigoare?

–  Are cunoştinţă CSAT de existenţa acestor discuţii şi tratative? Occidentalii ştiu, serviciile lor de informaţii se pare că nu dorm.

–  Ce fac serviciile noastre de informaţii? L-au informat sau nu pe decidentul Traian Băsescu despre iniţiativele PSD?

Mai mult nu comentez, vă las să judecaţi singuri a ce miroase toată povestea asta.

N-aş fi scris aceste rânduri dacă războiul fratricid iscat ca din senin în PSD nu ar depăşi graniţele partidului şi nu i-ar afecta pe toţi românii.

De când PSD a câştigat alegerile am spus adesea că îmi doresc ca guvernul propus şi impus de Liviu Dragnea să conducă România vreme de patru ani.

Nu pot fi suspectată de simpatii pesediste, nici de cinism, însă vreau ca faptele şi nu vorbele să confirme sau să infirme o dată pentru totdeauna mitul că PSD e partidul care, dacă este lăsat să o facă, poate aduce lapte şi miere pe toate uliţele din România. Ca să fim corecţi cu adevărul istoric al momentului, dacă Liviu Dragnea este lăsat să ne „fericească”.

Poate aţi uitat, dar, pe 3 ianuarie 2017, Dragnea a retezat orice obiecţii legate de competenţele miniştrilor săi cu un angajament fără echivoc: „Mi-am asumat şi îmi asum întreaga răspundere pentru echipa guvernamentală.”

Cât despre programul de guvernare generator de lapte şi miere, tot Liviu Dragnea a respins orice cârcoteală spunând că numai domnia sa îl cunoaşte cu adevărat, din scoarţă în scoarţă, iar noi, toţi ceilalţi, suntem doar nişte chibiţi.

Altfel spus, ne place sau nu, în viziunea PSD, România a fost dată, ca un cec în alb, pe mâna unui singur om, Liviu Dragnea.

Orice calcul democratic spune clar că nu e bine, dar PSD nu se împiedică de astfel de fleacuri.

De la alegeri încoace toate drumurile duc la Dragnea, e şi şef de partid, şi şef peste deputaţi, şi premier din umbră, el le face şi le desface. Cu siguranţă, a şi uitat deja ce a spus pe 3 ianuarie, că e dispus la asumare. Iar asumarea de răspundere, potrivit DEX, e valabilă şi pentru succes, şi pentru eşec.

Eu una m-am decis să aştept ca Dragnea să dea măsura întregii sale (in)competenţe.

Din aceste motive n-am fost şi nu sunt supărată pe partidele care, pe hîrtie, sunt adversare ale PSD dar nu fac opoziţie coaliţiei de guvernare.

Nu m-am supărat nici pe presa care nu reflectă corect acţiunile PSD şi ale guvernului Grindeanu, ştiind bine că românii se vor lămuri dacă trăiesc bine nu uitându-se la televizor, ci în propriile portofele.

Mi-am propus răbdare – cu sau fără tutun, popcorn şi băuturi răcoritoare – ca să văd cu ochii mei de nebugetară cum minunatul program de guvernare al domnilor Dragnea şi Vâlcov se pune în practică fără a avea la dispoziţie măcar o zecime din bugetul SUA.

Despre făcutele şi, mai ales, nefăcutele guvernării Dragnea-Grindeanu, în frunte cu Ordonanţa 13 ştiţi cu toţii. Ştie şi mapamondul. Noi am vorbit, noi am auzit, ursul Dragnea a mers înainte.

Deşi guvernul nu i-a rezolvat iţele din războiul cu Justiţia şi nici banii nu au curs spre buget pe cât ar fi avut nevoie, Liviu Dragnea n-a părut a fi nemulţumit de guvernul Său, cel puţin până pe 19 mai 2017, când declara: „Mă mulţumesc toate ministerele şi ca cetăţean, şi ca preşedinte de partid, şi ca preşedinte al Camerei Deputaţilor.”

După cum vedeţi, Dragnea n-avea bile negre nici măcar pentru ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, sau pentru cel al Finanţelor, Viorel Ştefan, deşi pe amândoi îi muştruluise public în mai multe rânduri.

Nici despre premierul Sorin Grindeanu n-avea a se plânge Dragnea, ba chiar o declaraţie de iubire venea pe 7 iunie 2017 dinspre palatul Kiseleff spre palatul Victoria. E drept, românii au auzit anterior şi cât de mult l-a iubit Dragnea pe Victor Ponta şi ar cam fi trebuit să ştie câte parale se pot pune pe declaraţiile sale de amor.

În contradicţie cu „poliţistul bun” Dragnea, „poliţiştii răi” Gabriela Vrânceanu Firea şi Nicolae Bădălau, cărora li s-au adăugat, ulterior, toţi apropiaţii lui Dragnea din partid şi guvern au pus tunurile pe Sorin Grindeanu.

Nimeni n-a elucidat cum a fost posibil ca, în numai o săptămână, Grindeanu şi cam toţi miniştrii (minus tripleta Shhaideh-Dan-Vasilescu) să devină incompetenţi, leneşi şi habarnabişti. Domnul Dragnea este de vină şi dacă a cântat şase luni osanale unor incompetenţi, acoperindu-le neputinţa, şi dacă a căutat nod în papură unor oameni care-şi fac treaba, sub preţioasa lui îndrumare.

Cert e că, într-un calcul politic numai de el ştiut, Liviu Dragnea a decis că Sorin Grindeanu e numai bun de aruncat, precum o măsea stricată, pe post de ţap ispăşitor.

Care să fie motivul real al eliminării premierului din foaia de parcurs a liderului PSD?

Nu s-au înţeles pe Ordonanţa cu pragul la abuzul în serviciu, de care depinde destinul juridic şi politic al lui Dragnea?

S-au certat de la numirea şefului ANAF?

S-a supărat Dragnea pe Grindeanu că îi zâmbeşte cam des lui Ponta sau lui Iohannis?

I-au căzut prost liderului din Alexandria succesele lui Iohannis şi Grindeanu la Washington şi Paris şi a vrut să arate că în ţară el e jupânul?

A venit un mesaj/ordin de destabilizare a României de la Kremlin?

Unul sau mai multe dintre motivele de mai sus, toate la un loc sau cine ştie care altă pricină?

Cert e că nu de la Grindeanu vine deraierea României din aceste zile. El n-ar fi putut „trăda” dacă nu era provocat.

Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu nu au reuşit să explice de ce îi ridică sprijinul politic lui Grindeanu, deşi se străduie de câteva zile. În paranteză fie spus, ALDE a „comis” dezicerea de premier chiar înainte ca PSD să ia decizia, ceea ce arată clar că forul pesedist s-a întrunit de ochii lumii, pentru a aproba o hotărâre deja luată de liderii Coaliţiei.

Lor, dar şi presei aservite, nu le este uşor să explice convingător tărăşenia, fiindcă au pus umărul, ceas de ceas, vreme de şase luni, la formarea unei imagini favorabile guvernului Grindeanu. Întoarcerea armelor e neconvingătoare, se văd de la o poştă arbitrariul, bunul plac şi interesul de grup.

De ce s-a împotrivit Grindeanu să fie sacrificat este simplu de înţeles. Premierul ar fi mort politic dacă ar accepta postura de ţap ispăşitor fără a crâcni. A spus da posturii de marionetă sperând în sinea lui să poată arăta că e mai mult decât atât. Dacă ar fi acceptat eliminarea fără a zice nici pâs putea să se apuce de cultivat castraveţi. În politica mare n-ar mai fi avut loc.

Revolta lui Grindeanu este îndreptăţită şi fiindcă nu el şi-a ales echipa. Despre care Dragnea spune că e una de perdanţi, dar că aceşti perdanţi vor fi repuşi în funcţie dacă va reuşi să impună un alt guvern condus, cel mai probabil, de Carmen Dan.

Grindeanu, la rându-i, susţine că lucrurile care nu au funcţionat în executiv s-au datorat dublelor sau multiplelor comenzi, cu solicitări care, de multe ori, s-au bătut cap în cap.

Şi aici revin la răbdare, popcorn şi alte cele, căci revolta mea, precum şi cea a milioanelor de români care asistă sideraţi la aruncarea în aer a stabilităţii politice din România, se identifică cu aceea a lui Grindeanu.

Aţi spus, domnule Dragnea că va asumaţi întreaga răspundere pentru echipa guvernamentală. Nu jumătate din ea, nu un sfert, ci întreaga răspundere. Veniţi astăzi cu un ţap ispăşitor şi, pentru vina de a nu se fi lăsat executat după bunul dumneavoastră plac – căci nu aţi reuşit să daţi o explicaţie credibilă – îl umpleţi de lături. Sunteţi ofuscat că Sorin Grindeanu, pe bună dreptate, vă cere demisia.

Nu sunteţi dumneavoastră de vină, ne spuneţi. E Grindeanu. E Ponta. E Iohannis. Sunt Serviciile. E Sistemul. E Europa. E America. E Planeta. E Marte. E Dumnezeu.

Nu, domnule Dragnea! Sunteţi vinovat de toate cele ce le puneţi astăzi în cârca unora cărora până mai ieri le ridicaţi statui. Toţi cei care vă cântă în strună sunt buni. Restul, în frunte cu Grindeanu şi, mai nou, Ponta, sunt nişte derbedei care dau o lovitură de stat. În statul dumneavoastră în fruntea PSD şi a României.

Domnule Liviu Dragnea, nu ţara s-a supărat pe guvern, cum insinuaţi acum. Când s-a supărat poporul şi i-a cerut demisia lui Grindeanu, în ianuarie-februarie, v-aţi făcut că ninge.

Nici măcar PSD, ai cărui membri nu îndrăznesc să sufle în front, nu s-a supărat. N-au îndrăznit pesediştii să vi se împotrivească nici când le-aţi impus acest guvern, cu oameni aleşi de dumneavostră, pe sprâceană.

Doar dumneavoastră v-aţi supărat, domnule Dragnea. Şi nu pe guvern, ci pe Sorin Grindeanu. Nu ştim de ce. Nu aveţi chef să ne spuneţi adevărul. Dar nu-l puteaţi demola pe premier decât lovind Guvernul, pe post de victimă colaterală.

Aţi uitat, domnule Dragnea, că românii ţin totdeauna cu cel mai slab. Şi că-l sprijină în lupta cu puternicii zilei. Dacă Grindeanu va câştiga războiul veţi ieşi din joc acum. Game over.

Dacă veţi câştiga şi veţi impune alt prim ministru, veţi ieşi din joc ceva mai încolo. Tot game over.

Nimeni nu iubeşte trădătorii. Nici laşii lipsiţi de onoare şi bărbăţie, cu apucături clare de dictatori. Tocmai aţi demonstrat că aşa sunteţi şi că nu vă pasă nici cât de negru sub unghie de România.

Game over, domnule Liviu Dragnea! Acum sau ceva mai încolo! Mult mai curând decât v-aţi imaginat atunci când aţi încălecat România!

 

Cum o fi când cineva te acuză la o emisiune de mare audienţă că ai omorât un om – fie şi din culpă – fără să poată proba acest lucru, iar apoi ancheta ajunge la concluzia că n-ai ucis pe nimeni? Mai mult, când procurorii susţin că tocmai cel ce te-a acuzat s-ar face vinovat de omorul din culpă atribuit ţie, dar tu trebuie să nu te iei după rechizitoriu, ci să mai ai răbdare şi să aştepţi ca judecătorii să se pronunţe printr-o sentinţă definitivă şi irevocabilă?

Mi-am pus aceste întrebări citind ieri o ştire despre rechizitoriul în dosarul vânătorii de la Drăgăneşti, în care un fost ofiţer SPP, Petre Soare, a fost inculpat pentru uciderea din culpă a unei persoane.

În vara anului trecut, Antena 3 prezenta un interviu cu o persoană, fără a-i da numele, care afirma că a fost ofiţer SPP, că în 2012 a participat la o vânătoare împreună cu şeful serviciului, generalul Lucian Pahonţu, şi că acesta din urmă s-ar face vinovat de uciderea din culpă a unui participant la vânătoare, omul de afaceri Ion Popa.

La data realizării interviului, Petre Soare – fostul ofiţer a cărei identitate a fost protejată – era deja inculpat în caz. Deşi a afirmat că generalul Pahonţu ar fi făcut presiuni asupra sa în legătură cu declaraţiile legate de participarea la vânătoare, Petre Soare a spus, textual, în emisiunea amintită:  „Nu l-am văzut pe Lucian Pahonţu că a tras”, dar „a fost în zona din care s-a tras glonţul”. Realizatorul emisiunii s-a făcut că nu pricepe mesajul şi generalul Pahonţu a fost creionat ca un monstru care-şi foloseşte autoritatea funcţiei pentru a pasa răspunderea penală a unui omor din culpă unei persoane nevinovate.

Am urmărit evoluţia cazului şi am aşteptat verdictul Parchetului, mai ales că-l ştiu pe Lucian Pahonţu de pe vremea când era ofiţer la Jandarmerie. Dar în acest caz nu contează impresiile, posibil subiective, despre un om. E vorba de viaţă şi de moarte. Şi, nu în ultimul rând, este o problemă de onoare, Pahonţu şi Soare  fiind militari de carieră.

Îmi este foarte greu să cred că, după tot tam-tam-ul făcut în mass-media, procurorii militari şi-ar fi permis să-l scoată basma curată pe generalul Pahonţu şi să-l incrimineze pe Petre Soare dacă Soare ar fi spus adevărul. Mai ales că s-au făcut expertize balistice, s-au audiat martori, iar dosarul devenise public, cu toată încărcătura emoţională aferentă unei astfel de dezvăluiri.

Cum rămâne cu onoarea? Cum e cu echidistanţa jurnaliştilor în astfel de cazuri, extrem de delicate? Probabil că, tocmai în numele echidistanţei, e bine să aşteptăm sentinţa definitivă a judecătorilor şi să vorbim atunci, aplicat.

Pentru amănunte despre cazul Petre Soare, aveţi mai jos linkurile la articolul de astăzi şi la cel din vara lui 2016:

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21752094-rechizitoriu-partida-vanatoare-care-colonelul-spp-petre-soare-impuscat-accidental-fost-organizata-solicitarea-colonelului.htm

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21205843-exclusiv-ordonanta-procurorului-militar-sunt-suficiente-probe-din-care-rezulta-suspectul-soare-petre-impuscat-din-culpa-popa-ion-folosind-fara-drept-una-din-armele-vanatoare-ale-victimei-durat-ancheta.htm

 

În primele trei ore de la exit-poll-uri, duminică seara, cei mai importanţi lideri ai PSD au ieşit public să spună românilor, fără nici un pic de ruşine, cum au de gând să calce legea în picioare pentru a-l instala pe Liviu Dragnea în fruntea Guvernului.

A spart gheaţa Codrin Ştefănescu. Eu l-am văzut la B1 TV, dar probabil că a spus cam aceleaşi lucruri pe toate posturile de televiziune, în direct sau la telefon. Pentru Codrin Ştefănescu, „şeful” de la Teleorman este „un erou, eroul milioanelor de votanţi anti-Băsescu la referendumul din 2012 şi eroul PSD”. Iar acest eroism l-ar califica să ocupe fotoliul de la Palatul Victoria în ciuda condamnării din dosarul Referendumul.

Alt avocat al ideii este Gabriela Vrânceanu Firea; ea nu aduce în discuţie eroismul, ci meritele lui Liviu Dragnea. Primăriţa Bucureştiului a invocat programul PSD votat de români, al cărui autor ar fi Dragnea, motiv suficient ca liderul PSD să fie pus în fruntea listei de posibili candidaţi. Firea a mai spus că Opoziţia le-a ales premierul fiindcă l-a contrapus în campania electorală lui Cioloş.

În sfârşit, însuşi Liviu Dragnea nu şi-a exclus propria nominalizare: „nu am zis inca NU la varianta Dragnea”. 

Nu e de mirare că, luni, toţi reprezentanţii PSD care s-au perindat pe la televiziuni au aprofundat subiectul. Ei au explicat, aberant, că votul popular bate legea. Şi au adăugat interpretări trase de păr ale Constituţiei şi legii organice de funcţionare a guvernului şi a ministerelor pentru a justifica legitimitatea şi legalitatea nominalizării lui Dragnea.

Ce spun legile româneşti în vigoare?

Constituţia, la articolul 105, dedicat incompatibilităţilor, menţionează: (1) Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau de senator. De asemenea, ea este incompatibilă cu exercitarea unei funcţii de reprezentare profesională salarizate în cadrul organizaţiilor cu scop comercial. (2) Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică.

Legea organică pomenită de Constituţie exista deja, n-a fost nevoie de amendarea ei sau de un text nou de lege. Este vorba de Legea 90 din 26.03.2001, privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, promulgată de preşedintele Ion Iliescu, publicată în Monitorul Oficial pe 2.04.2001, nemodificată şi, implicit, aflată în vigoare.

Textul de lege spune, clar, fără loc de interpretări, că nu poate fi membru al guvernului (prim ministru sau ministru), o persoană condamnată penal:

Art. 2. – Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 4 alin. (1). Art. 3. – (1) Guvernul este alcătuit din primul-ministru şi miniştri.

Legea 90, ca şi Codul Penal de altfel, nu face distincţie între condamnarea cu executare, cea cu suspendare sau amenda penală. Condamnarea penală consfinţeşte că a existat o infracţiune de care se face vinovat cel condamnat. Dacă pedeapsa presupune privarea de libertate în spaţiul penitenciar, este supendată de la executare dar are un termen de încercare, sau presupune doar  plata unei amenzi penale, asta decid judecătorii, în funcţie de infracţiune şi gravitatea ei.

Cum interpretează pesediştii legile româneşti în vigoare? 

In materie de Constituţie, pesediştii citează doar aliniatul unu din articolul 105, omiţând aliniatul 2, care face trimitere pentru alte incompatibilităţi la legea organică. La televiziunile de casă, unde PSD nu este deranjat nici măcar cu o floare, nimeni nu-i contrazice şi discuţia se încheie cu concluzia că Dragnea poate fi premier.

La televiziunile unde jurnaliştii sau invitaţii aduc în discuţie textul din legea 90, pesediştii spun că toate cele patru incompatibilităţi din text – cetăţenia/domiciliul, drepturile electorale, condamnarea penală şi alte cazuri de incompatibilităţi – trebuie îndeplinite cumulativ, şi nu fiecare în parte.

Păi şi aşa, cumulativ, dragi pesedişti, Dragnea tot nu se califică fiindcă îndeplineşte doar trei din cele patru situaţii prevăzute în textul de lege, având o condamnare penală definitivă, cu suspendarea executării pedepsei în penitenciar şi cu un termen de încercare de patru ani, până în 2020.

Mi se pare de noaptea minţii să doreşti impunerea unui premier cu încălcarea deliberată a legii. Şi dacă PSD ar fi obţinut 100% din voturi, tot nu l-ar putea nominaliza pe Liviu Dragnea. Ar fi perfect îndreptăţit la postul de premier, dar cu o altă nominalizare.

Şah la Iohannis

Invocând voinţa electoratului, un lider local al PSD a menţionat deja în spaţiul public posibila suspendare a lui Klaus Iohannis dacă acesta le-ar refuza o nominalizare de premier. Altfel spus, dacă preşedintele respectă legea şi respinge varianta Dragnea, trebuie suspendat şi demis prin referendum. Vă reamintesc că pentru suspendarea preşedintelui nu mai este nevoie ca la referendum să răspundă favorabil 50% plus unu dintre românii cu drept de vot, ci doar 30% plus unu. Procent prin care Iohannis devine o victimă sigură a bazinului electoral al PSD.

Dacă va da curs solicitării PSD şi-l va nominaliza pe Dragnea preşedintele Iohannis îşi va pierde orice urmă de credibilitate. Odată fiindcă încalcă legea al cărei suprem apărător este si a doua oară fiindcă s-a pronunţat deja în campanie, declarând că nu va nominaliza un condamnat penal la Palatul Victoria. Unde-i lege, nu-i tocmeală, chiar dacă asta poate însemna pentru Iohannis supendarea şi, implicit, pierderea fotoliului de la Cotroceni înainte de termen.

În plus, după terminarea mandatului, Iohannis ar putea fi tras la răspundere, inclusiv penală, pentru încălcarea deliberată a legii. El nu va putea invoca voinţa populară, stabilitatea României sau pacea socială pentru a justifica nominalizarea lui Dragnea.

Nu în ultimul rând, dragi români, v-aş propune să reflectaţi la cum va fi această guvernare dacă, fără nici un pic de ruşine, din prima clipă în care au primit votul şi încrederea unora dintre alegători, PSD propune încălcarea voluntară a legii şi caută să ne convingă că o face spre binele nostru, al tuturora.

Dumnezeu mi-a hărăzit, ieri, să trăiesc minutul de aur al vieţii mele de jurnalist. 

Ora de veghe de luni, 25 mai 2015, de la 19.36 la 19.37, intră în istoria culturii româneşti.

În acele secunde magice, filosoful Mihai Şora şi-a mărturisit public iubirea pentru Luiza Palanciuc, cea care i-a devenit soţie în vara anului trecut.

N-o să uit niciodată expresia şi lumina din privirea lui Mihai Şora pe când rostea aceste cuvinte: „Cel mai mulţumit sunt de faptul că pot iubi. Iubesc oamenii şi, mai ales, iubesc o fiinţă care stă lângă mine, împreună cu mine. Şi al cărei nume este Luiza.”.

Atunci când, la aproape 99 de ani, la ceas de bilanţ, asumi iubirea pentru o femeie drept cel mai luminos şi mai bun fapt trăit, dumnezeiesc trebuie să iubeşti. Aproape nepământean.

Dacă minutul de aur îl puteţi vedea cu toţii, privilegiul de a-i fi privit după această emisiune de vis, împreună, a fost doar al meu. Şi credeţi-mă, nu pot descrie ce-am văzut în cuvinte. Sunt sărace şi i-aş nedreptăţi!

A meritat să devin jurnalist ca să fiu martora unor astfel de clipe nepreţuite. Tot ce-am trăit vreme de 25 de ani a pălit în faţa superbei lecţii de viaţă oferită ieri de Mihai Şora.

Ferice de Mihai Şora, ferice de Luiza Palanciuc, ferice de iubirea lor desprinsă din poveşti!  

Ora de veghe în ediţie de suflet 
Arca lui Mihai Ursachi

Cu Mihai Gălăţanu, în studio, şi criticul Alex Ştefănescu, prin telefon. Îl evocăm pe poetul Mihai Ursachi. O să recităm din versurile lui. A venit între noi pe 17 februarie 1941 şi a plecat la Domnul pe 10 martie 2004. Nu rataţi o ediţie de suflet a Orei de veghe (ora 19.00, Naşul TV).

Merita sa-l vedeti pe maestrul Dan Grigore in aceasta seara, de la ora 19.00, la Nasul TV.

Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială (CNSM) va apărea în curând pe scena financiară românească şi va fi condus de către guvernatorul BNR.

CNSM va fi înfiinţat „graţie” unei Ordonanţe de Urgenţă semnată de Victor Viorel Ponta. De ce Ordonanţă de Urgenţă cu o majoritate de 70% in Parlament?

Proiectul de ordonanţă se poate găsi pe net, pe site-ul de la Finanţe, presa l-a semnalat, fără a-l declara nociv. Oare de ce? Sunt foarte curioasă dacă el este în acord cu Constituţia. Cred că nu, dar ce contează ce cred eu sau dumneavoastră? O Ordonanţă de Urgenţă poate fi atacată la curtea Constituţională doar de Avocatul Poporului, iar acolo – ghinion – este un interimar fără studii juridice, dar cu inimă mare şi pesedistă…

Cred că acest text de ordonanţă este un sacrilegiu la adresa legii, cât timp prevede, negru pe alb, că membrii Comitetului Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială sunt stat în stat şi se situează deasupra legii.

Dacă Ordonanţa va fi adoptată, Mugur Isărescu nu are de ce să candideze la Preşedinţie:  e deja cel mai puternic om din stat, indiferent de locatarii de la palatele Cotroceni, Victoria, de la Palatul Parlamentului sau din alte instituţii vitale ale României.

Textul ordonanţei este de a natură a da frisoane tuturor, din cel puţin cinci motive:

–         Membrii Comitetului, precum şi persoanele care au lucrat sau lucrează pentru sau în legătură cu activitatea Comitetului, nu răspund civil sau penal pentru îndeplinirea sau omisiunea îndeplinirii oricărui act sau fapt în legătură cu exercitarea, în condiţiile legii, a atribuţiilor de supraveghere macroprudenţială, cu excepţia cazului în care se dovedeşte că au acţionat cu rea-credinţă şi cu neglijenţă gravă. (Articolul 11, aliniatul 2)

–         Desfăşurarea activităţii în cadrul Comitetului de către persoanele prevăzute la alin. (1) nu intră sub incidenţa regimului incompatibilităţilor şi al conflictelor de interese prevăzut de Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare ori a celui prevăzut în legile speciale care guvernează statutul autorităţilor din care fac parte aceste persoane (Articolul 7, aliniatul 3)

–         În îndeplinirea obiectivului fundamental prevăzut la alin. (1), Comitetul şi membrii Consiliului general nu solicită şi nu accepta instrucţiuni din partea niciunei autorităţi, instituţii sau organism public ori privat. (Articolul 2, aliniatul 2)

–         Preşedintele Comitetului prezintă Parlamentului României, până la data de 30 iunie a anului următor, raportul anual al Comitetului, care este dezbătut, fără a fi supus votului, în şedinţă comună a celor două Camere ale Parlamentului. (Articolul 11, aliniatul 1)

–         Comitetul adoptă şi urmăreşte implementarea strategiei privind politica macroprudenţială, fără a aduce atingere independenţei Băncii Naţionale a României, conform art.130 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene (Articolul 13)

Nu cred nici în ruptul capului că UE ne-a cerut înfiinţarea unui organism care să nu fie controlat de nimeni (in Parlament merge doar pentru informare, odată pe an), a cărui decizie e literă de lege pentru executiv şi legislativ (ce hotărăsc cei patru membri ai BNR din Comitet e sfânt fiindcă, în caz de paritate, Mugur Isărescu are drept de veto), şi, mai ales, care nu răspunde în faţa legii (administrativ, civil sau penal, cu prevedere scrisă, ca nu cumva DNA, DIICOT sau ANI să aibă dubii).

Singura instituţie a statului în faţa căreia se înclină noul Comitet Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială este Banca Naţională a României, a cărei independenţă nu poate fi clintită de nimeni şi nimic

Acestea fiind zise, ce mai putem adăuga? Absolut nimic. Quod erat demonstrandum.

P.S.

Nu am nimic cu Mugur Isărescu. Nici un român nu ar trebui să primească, prin lege, atâtea puteri discreţionare. Sunt jurnalist din 1990, dar n-am văzut niciodată vreun text de lege care să prevadă, expres, imunitatea penală şi civilă, a unor persoane numite sau alese.

Între noi fie vorba, Mugur Isărescu trebuie reconfirmat în toamna acestui an pentru un nou mandat în fruntea BNR şi, implicit, a Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială. E, deci, la mâna lui Victor Ponta… Deocamdată.

Un gând năstruşnic nu-mi dă pace: şi dacă noul mastodont financiar nu e pus pe roate pentru Mugur Isărescu, ci pentru altcineva, aflat deocamdată pe post de as în mâneca Puterii?

Link unde puteţi vedea, integral, textul proiectului de ordonanţă de urgenţă din care am extras cele 5 prevederi.  http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/transparenta/OUG_supravegherea_macroprudentiala_26092013.pdf

Ora de veghe vă oferă, în exclusivitate, de la ora 19.00 la ora 20.30, one man show-ul „Suflet Românesc”, interpretat magistral de Dan Puric. Evenimentul s-a consumat aseară, la aniversarea a 55 de ani, în faţa unei săli arhipline, la Teatrul de pe Lipscani – Sala Rapsodia.