Ofensiva rusa (II): Marc Rich

Reteaua agenturii rusesti din Romania este foarte complexa si include mii de colaboratori, inclusiv si mai ales din randurile cetatenilor din R. Moldova. La vedere pot fi enumerate sute de firme, zeci de fundatii si asociatii, numeroase forme de « parteneriat » comercial si/sau « cultural », inclusiv pe linie masonica.

Mai in profunzime se gasesc centre de comanda, unde activeaza persoane cu vechime, unii de peste doua-trei decenii, cum este cazul lui Marc Rich.

O schita sumara evidentiaza intersectia dintre liniile de actiune in spatiul economic, politic si media. Sunt direct implicate in penetrarea si preluarea unor ramuri strategice firme ale unor fosti si actuali ofiteri de informatii din Rusia, Romania si Israel, dintre care se remarca mai ales Marc Rich, cel care a stat la baza ascensiunii multora dintre oligarhii rusi.

Marc Rich

a. “Palmaresul” lui Rich

Cetatean american, israelian si spaniol, Rich, acum in varsta de 75 de ani, a fost pus sub acuzare in 1983 pentru 51 de capete de acuzare si condamnat la 325 de ani de inchisoare.

A fost inculpat, printe altele pentru fraude fiscale de peste 135 milioane de dolari, tranzactii  ilegale cu arme si petrol in tari supuse emabragoului, respectiv Africa de Sud si Iran, în ultimul caz chiar in timpul crizei ostaticilor din 1979-1980.

Desi ani de-a randul a figurat in top 10 al celor mai cautati infractori americani, nimeni nu s-a atins de Rich, refugiat în Elvetia.

A fost gratiat in ultima zi de mandat la Casa Alba, in 2000, de catre Bill Clinton,ceea ce a starnit nemultumirea republicanilor americani, care au probat ca Denise Rich, sotia lui Marc Rich, a donat peste un million de dolari in campania familiei Clinton.

Potrivit ziarelor New York Post, New York Times si Jerusalem Post, in favoarea gratierii lui Rich au intervenit regele Juan Carlos al Spaniei,  premierul israelian de atunci, Ehud Barak, Ehud Olmert, la vremea respectiva primar al Ierusalimului şi fostul sef al Mossad-ului, Shabtai Sharit. Ultimul declara, explicit, ca Rich a oferit “consultanta agentiilor de spionaj israeliene, inregistrand rezultate dincolo de asteptari”. Aceleasi jurnale au scris si despre apropierea lui Rich de CIA, pentru ca un raport al serviciului britanic de spionaj MI 6 sa precizeze ca Rich ar fi agent Mossad, cu numele de cod MEGA.

Cu tot tam-tamul facut de republicani, in ianuarie 2001, George Bush jr. a renuntat la anularea gratierii semnate de Clinton, promisa opiniei publice americane.

Nici in mandatul Barack Obama, Rich nu e in pericol. Eric Holder, procurorul care a aprobat gratierea semnata de Clinton conduce acum justitia americana, din functia de Procuror General al SUA.

Rich si-a intins tentaculele peste Europa de Est inca din timpul comunismului, iar in timpul lui Boris Eltin a fost direct beneficiar al faimoaselor privatizari din Rusia, in cadrul programului „terapiei de soc”, gandit de specialistii magnatului evreu George Soros si ai partenerului sau, Jeffrey Sachs, “consilier” economic al lui Eltin.

Tripleta evreilor Rich, Soros si Sachs a produs „Terapia de soc” din anii ’90, ceacare a provocat superinflatia si haosul economic in Rusia, resimtite in tot blocul  ex-comunist. Lovitura a zguduit toate economiile fostelor state socialiste inca aflate in conexiune cu Rusia.

Rich a fost asociat cu figuri inalte din partidul comunist si din KGB. Facea afaceri si cu directorii companiilor de stat, care-i vindeau marfa la 5%-10% din pretul pietelor internationale. Cei care-l ajutau pe Rich primeau comisioane in conturi din Elvetia, tara identificata drept un centru important de spalare a fondurilor rusesti.

Rich a fost cel care i-a invatat pe oligarhii rusi sa ocoleasca legile prin suveici internationale de companii off-shore si conturi anonime elvetiene. Majoritatea firmelor anonime ale „elitei de carton” rusesti au fost infiintate in cantonul elvetian Zug. Tot in Zug sunt inregistrate si companiile paravan prin care oligarhii rusi au preluat o felie din economia Romaniei. Cea mai importanta companie a lui Rich este casa de comert Marc Rich&·Co AG (Zug), care a bulversat piata aluminiului din Rusia. Ulterior, firma si-a schimbat numele in Glencore International AG.

Marc Rich a preluat pe mai nimic toata productia de aluminiu a Rusiei, apoi l-a vandut pe pietele occidentale, provocand scaderea cotatiilor internationale cu 30 % si amenintand cu falimentul producatorii vestici. Producatorii cu care lucra Rich erau companiile “Rusal” a lui Oleg Deripaska si “KraZ” condusa de Mihail Cernoi.

Conform lui Jospeh D. Douglas, expert in probleme privind securitatea nationala si fost cadru al Agentiei pentru Proiecte Avansate de Aparare a Departamentului de Aparare, Rich a jucat un rol important in operatiunile ce au facilitat nomenclaturii Partidului Comunist mentinerea controlului asupra Rusiei si a restului Uniunii Sovietice, dupa asa-zisa prabusire a conducerii comuniste.

Intr-un interviu acordat „New American Magazine“, dr. Douglas, un expert in problematica crimei organizate si a rolului sau in strategia rusa/sovietica pe termen lung, a dezvaluit:

„Nici o revolutie nu a avut loc in Rusia sau alte republici sovietice care ar fi putut provoca desfiintarea statului sovietic. Nimic nu a fortat Partidul Comunist al Uniunii Sovietice sa abandoneze monopolul sau asupra puterii. De fapt, Partidul Comunist mai degraba si-a diversificat proprietatile, decat sa abandoneze monopolul“.

Douglas a mai declarat ca sefii Partidului Comunist au creat noi partide sau au preluat conducerea unora deja existente. El a afirmat ca inaintea „sfarsitului“ Uniunii Sovietice, Partidul Comunist sI KGB „au organizat toate structurile a ceea ce ei au denumit „economia de partid invizibila“.

Aceasta se intampla la inceputul anilor 1980, inainte de venirea lui Gorbaciov si a „reformelor” sale.

Datorita suprastructurilor pe care Rich si colegii sai din KGB le-au creat, membri ai nomenclaturii comuniste au acaparat noua economie „privatizata“.

Douglas a mai adaugat ca aceasta s-a intamplat in aproape toate tarile din fostul bloc sovietic: „In cuprinsul fostei Uniunii Sovietice putem gasi lideri „reformisti“ al caror CV cuprinde un stadiu in Komsomol (Liga Tinerilor Comunisti) si o oarecare pozitie de conducere in Partidul Comunist. Si putem vedea aceasta in aproape toate tarile fostului bloc sovietic. Marc Rich a fost o componenta importanta in crearea economiei de partid invizibile a URSS“.

 Pe 23 august 1990, Nikolai Kruchin, directorul administrativ al Partidului Comunist Sovietic, a dat publicitatii un material intitulat «Masuri de Urgenta pentru organizarea activitatii economice comerciale si exterioare a partidului», care presupuneau folosirea unor companii mixte cu Vestul pentru «a crea sistematic structuri ale unei economii de partid invizibile».

Un an mai tarziu, seful KGB, Vladimir Kryuchkov, a emis un ordin prin care definea noua misiune a agentiei ca fiind cea de a apara «reformele economice» impotriva noilor elemente criminale, in fapt apararea economiei de partid invizibile.

Pana in 1992, cel putin 80% din companiile mixte din Federatia Rusa erau ori controlate, ori infiltrate de KGB“.

Hammer a fost primul om de afaceri occidental care a participat in companiile mixte controlate de KGB din Uniunea Sovietica.

Supranumit „printul capitalist“ de catre KGB, Hammer a servit loial interesele sovietice peste 70 de ani si a devenit primul si singurul capitalist american caruia a fost acordat Ordinul Lenin.

Spectaculoasa si corupta cariera a lui Hammer a fost ajutata in numeroase moduri de catre senatorul de Tennessee, Albert Gore, care era partener al acestuia in numeroase afaceri pentru mai mult de patru decenii.

Conform documentelor lui Edward Jay Epstein din „Dosarul“, recenta biografie a lui Hammer, batranul Gore l-a ajutat pe Hammer sa initieze relatii cu presedintii americani si si-a folosit relatiile pentru a ajuta compania lui Hammer, Occidental Petroleum, sa aiba acces direct la lideri politici straini.

Dar, cel mai important, relatiile lui Gore au oprit FBI-ul sa initieze o ancheta asupra industriasului sub acuzatia de a fi agent sovietic de influenta. Cand batranul Gore s-a retras din Senat, si tanarul Al Gore a fost ales in 1980 in Senat a continuat traditia inceputa de tatal sau.

Concluzionand, oameni si companii din Statele Unite si din Rusia au in comun interese si participatii la diferite nivele.

 b. RICH in ROMANIA

La inceputul anilor ’80, Marc Rich printr-una din firmele sale, Philip Brader’s, care a detinut monopolul exporturilor romanesti de neferoase , a cumparat toata productia anuala de aluminiu si cupru a Romaniei pentru a da un tun in SUA. Tunul i-a reusit si s-a umplut de multi bani. Rich a intermediat exporturi de grâne din SUA in Romania, inca de la finele anilor ‘80, in cadrul unui program subventionat de statul american. Companiile lui au primit 95 de milioane de dolari ca sa cumpere cereale destinate pietelor din China, URSS, Arabia Saudita si Romania.

Rich a intermediat si vanzarile de petrol ale regimului Ceausescu, iar ulterior, cu sprijinul autoritatilor romane, ale SRI si cu protectia lui Iliescu, a incalcat embargoul impus Iugoslaviei la inceputul anilor ’90, livrand regimului Milosevici cupru si petrol.

Rich a revenit in anii ’90 la Bucuresti, incercand sa preia Hotelul Athene Palace.

Rich este si in spatele combinatului Marco International care a cumparat Alum, achizitie care a creat o pozitie de monopol rusilor, care au inhatat cam tot ce misca pe aluminiu, material strategic, feroaliaje, la Tulcea, industria specializata a prelucrarii metalului, la COS Targoviste.

Atat Rich, cat si Frank Timis (evreu de origine, ca si Rich) sunt adanc implicati si in industria petrolului si gazelor din Romania, dar si in spatiul rusesc.

Frank Timis si-a inceput in 1996 afacerile petroliere din Ucraina, iar Rich era la un moment dat cel mai mare dealer de aluminiu si petrol din Rusia. La noi, acum, Timis, prin Regal Petroleum, detine cel mai important rezervor de gaze din Romania, dupa cel detinut de Compania Romgaz. Regal are doua licente de exploatare pe o arie care totalizeaza 10,388 km patrati. Si tot Frank Timis este cel care a initiat controversatul proiect Rosia Montana.

Marc Rich, adevaratul boss din spatele magnatilor romani Frank Timis si Ovidiu Tender, partenerul lui Timis, au fost parteneri si cu Dick Cheney, ex-vicepresedintele american, proprietar si la Halliburton, care se asociase la un moment dat cu cei de mai sus, incercand sa preia Petrom.

Petre Roman a fost primul politician implicat in afacerea Rosia Montana. L-a  urmat fostul sau prieten, Radu Berceanu, cel care a avizat si impins proiectul pe masa Guvernului, Alexandru Sassu, alt suporter politic al afacerii aurului. Toti acestia sunt oameni politici, sau care au de-a face cu politica si/sau servicii secrete. Servicii din Romania, Rusia, Israel s.a.m.d.

Gabriel Bivolaru, Ovidiu Tender, VGB Group, Balkan Petroleum, Rafo Onesti, Regal Petroleum sunt nume de oameni si companii care au in comun interese si participatii la diferite nivele. Acesti oameni provin din acelasi grup politic si sunt cu totii „oamenii fostului presedinte Iliescu”.

Rich e activ in Romania, dar si in lume, pe pietele petrolului, aluminiului, metalurgiei, agriculturii si, mai nou, deruleaza afaceri imobiliare.

In Romania, Petre Roman a fost un om cheie pentru Rich. La esaloanele inferioare ale puterii, afaceristul a utilizat mai ales lucratori din comertul exterior, mare parte din ei si fosti securisti. Imediat dupa 1989, el a fost reprezentat in Romania de Florian Stoica, fost director in Ministerul Comertului Exterior si ex-ambasador in Sudan.

Liderul Ligii Anti-Defaimare, Abraham H. Foxman intr-un articol din „New York Times” (24 martie 2001), declara ca s-a folosit de relatia apropiata a lui Rich cu Petre Roman care, a oferit suport unor pretentii legate de asa zise atitudini antisemite din Romania. Pretextul a oferit oportunitatea solicitarii unor mari sume de bani statului roman.

Foxman a recunoscut ca organizatia sa a fost finantata de fundatiile lui Marc Rich care sunt conduse de Avner Azulay, unul dintre „locotenentii” magnatului ce a facut parte din conducerea Mossad.

Interesele lui Marc Rich sunt prezente in Romania prin mai multe antene, printre care cea mai vizibila este firma Glencore Romania, controlata de australianul Steven Frank Kamlin, vicepresedintele companiei-mama Glencore International AG din Zug. Kamlin conduce in Elvetia mai multe dintre ramificatiile corporatiei lui Rich. Glencore Romania detine in Romania societatile Rombarge Transport si Barter Port Operator. Prima, profilata pe transporturi, este implicata in operatiunile de comert ale Glencore desfasurate in zona. A doua, un trader de deseuri metalice neferoase si cereale, este operator portuar, exploatand o dana la Agigea.

In decembrie 1990, guvernul condus de Petre Roman aproba o hotarare privind „cooperarea cu firma Marc Rich·Co pentru modernizarea unor instalatii din cadrul societatii comerciale Petromidia SA”.

Detaliile contractului au fost secretizate. Fostul premier a marturisit public: „Rich a investit 50 de milioane de dolari la Petromidia, primind la schimb produse petroliere. Rafinaria nu avea partea de rafinare pusa la punct, cea care sa aduca plusvaloare”.

Potrivit liderului sindical de la Petromidia, Petre Petrea Tancau, firma lui Rich, a inlocuit utilajele si a adus si specialisti pentru aceasta operatiune. Tancau era lider al Sindicatului Liber „Petrochimistul” din 1990 si a asistat la toate aceste schimbari. Rich a incercat sa obtina rafinaria Petromidia, plasata strategic: aproape de spatiul ex-sovietic, dar si de Orientul Mijlociu, zone foarte bogate in titei.

Intelegerea dintre controversatul magnat urmarit de FBI si guvernul roman s-a facut fara licitatie. „A fost o oferta facuta de Marc Rich, la mine in birou, in aprilie 1990, pentru ca Petromidia sa atinga un nivel superior de rafinare. El avea afaceri inainte de 1990 si cunostea rafinaria Petromidia”, a afirmat Petre Roman.

In tratative au mai fost implicati ministrul petrolului, Gheorghe Caranfil, si ministrul finantelor, Ion Patan. In momentul negocierilor, adjunctul lui Patan la Finante era Theodor Stolojan. La adoptarea hotararii de guvern (8 decembrie 1990), privind contractul dintre Rich si executiv pentru Petromidia, Stolojan era deja ministru plin.

In lucrari a fost implicat si un om de afaceri roman, Gheorghe Alexandru Hetel, care a primit subcontractari. Fost director in Petromidia inainte de 1989, el i-a fost recomandat lui Rich de angajatii rafinariei, iar pe o parte dintre acestia i-a preluat la firma sa, HGA Servimpex. Hetel a primit contracte la Petromidia de la consortiul format de Marc Rich·Co si grupul petrolier francez Total.

Hetel, patron al mai multor companii in constructii, petrol si energie l-a insotit pe presedintele Ion Iliescu intr-o vizita in Orientul Mijlociu. Printre asociatii lui Hetel se numara fratele unui parlamentar PNL, Adrian Calimente.

Dupa retehnologizare, Rich a devenit furnizor de titei pentru rafinarie, preluand produsele petroliere. Pana in 1997, Rich a luat 40-50 la suta din ce se prelucra la Petromidia, iar restul, compania petroliera de stat. In perioada 1994-1996, el a facut aceste operatiuni prin Glencore (noul nume al companiei Marc Rich·Co). In 1993 cand s-a terminat contractul pentru modernizarea rafinariei, Rich a vrut sa cumpere. S-a opus, insa, un secretar de stat pe domeniul petrochimic. Petre Roman a afirmat ca Rich nu a reusit sa cumpere fiindca guvernul Vacaroiu nu era atasat de ideea de privatizare.

Rafinaria Petromidia a fost “ajutata” sa acumuleze pierderi imense, pentru a fi impinsa la privatizare, astfel ca in iunie 1997, „gaura neagra” Petromidia avea datorii de 300 de milioane de dolari, fiind, practic, in sapa de lemn.

In acelasi an 1997, compania controlata de Rich, Glencore AG, face un parteneriat strategic in Romania. Asociatii lui Rich erau Dan Voiculescu si Stefan Margineanu (presupus fost ofiter DIE ), patron in industria metalelor.

La sediul companiei lui Voiculescu, „locotenentul” lui Rich, Willy R. Strothotte, anunta perfectarea consortiului Glencore-Grivco-Metanef (firma lui Margineanu). Trioul punea la bataie 650 de milioane de dolari pentru privatizari in Romania in petrol si metalurgie feroasa si neferoasa.

Voiculescu si paravanul lui Rich s-au inscris in cursa pentru Petromidia, rafinaria ravnita de magnat inca dupa Revolutie. In perioada 1998-2000, Rich “a pierdut “ cursa in fata Rompetrol-ului lui Dinu Patriciu (dupa scurtul episod, din 1999, de privatizare esuata cu turcii de la Akmaya). Glencore a pierdut si cursa pentru Petrom, care a revenit, in anul 2004, austriecilor de la OMV.

In 1997, reprezentantii Glencore International AG au exprimat public intentia de a imprumuta asociatia salariatilor de la ALRO pentru achizitionarea a 80%-90% din actiunile fabricii de aluminiu. Ulterior, la privatizarea ALRO in favoarea grupului Marco International detinut de oligarhul Vitali Machitski, Glencore a protestat fata de faptul ca privatizarea s-a facut prin majorare de capital. Cel care conducea Marco, Alan Kestenbaum, fondase firma in 1983, impreuna cu Marc Rich.

Companiile Marc Rich Group Ltd si Glencore au fost mentionate, in anul 2005, in raportul „Petrol contra hrana” al Comisiei „Volcker”, printre companiile care au mituit regimul Saddam Hussein pentru a primi titei.

Glencore a luat si un milion de barili de la Rompetrol, care, la randul sau, il obtinuse tot de la irakieni. Un raport CIA a confirmat ca Glencore a mituit regimul Saddam Hussein in cadrul programului irakian „Petrol contra hrana”. Cele doua companii au fost anchetate de justitia din Elvetia, fara efect.

Timp de multi ani, reprezentantul Glencore in regiunea balcanica a fost bulgarul Stamen Stantchev. Acuzat de spionaj in Romania, in dosarul privatizarilor din energie, Stantchev a fost ofiter de informatii in Armata bulgara.

In ultimii ani, reprezentantii Glencore in Romania au mai fost Alexandru Bittner, numit chiar de Traian Basescu „seful Mafiei de Baneasa” si Yoav Stern, sotul vedetei TV Oana Cuzino.

 Glencore, ani de zile unul dintre principalii furnizori de titei catre RAFO Onesti , Rompetrol si fosta Petrom,  a primit contracte de stat si la Termoelectrica – pentru pacura.

Marc Rich, prezent de mai bine de 30 de ani in spatiul romanesc, este numitorul comun al oligarhilor rusi cu interese in Romania, si vom vedea in cele ce urmeaza in ce mod au lucrat impreuna si cand, aparent, se confruntau in licitatii.