Ioan Petru Culianu: Tozgrec, sau cum ne putem salva prin adevăr

Doamne, ce n-aş da să putem citi cu toţii gândurile celorlalţi, să nu avem nevoie de cuvinte şi minciuna să fie, astfel, IMPOSIBILĂ. Implicit, să nu existe relele generate de mincini, secretele, conspiraţiile sau războaiele.

În zorii de aur ai umanitaţii aşa era, spune tradiţia hermetică.
Acelaşi lucru îl afirmă, direct sau incifrat, cărţile facerii din mai toate religiile.

Cuvântul a fost asimilat cunoaşterii, încă de la povestea cu Adam, Eva şi şarpele. (A nu se înţelege că mă refer la Cuvânt).  A apărut la început un limbaj universal, apoi, de la Turnul Babel, limbile s-au înmulţit şi înţelegerea a devenit din ce în ce mai dificilă… Cuvintele au început să ascundă adevărul până când obiceiul a devenit un modus vivendi.
Excepţia a devenit regulă: una să gândeşti, alta să spui.

De cuvinte a fost nevoie când s-a materializat ego-ul şi de ele vom scăpa, probabil când acelaşi ego se va distruge, aducând omenirea în punctul din care a plecat.

S-ar putea trăi întru adevăr?
Ar putea dăinui omenirea spunând ce gândeşte şi făcând ceea ce spune?
S-ar putea salva de la autodistrugere prin adevăr?

Marele istoric al religiilor Ioan Petru Culianu într-una din scrierile sale de ficţiune, romanul „Tozgrec”, afirmă că DA.
Chiar crede că într-un viitor nu foarte îndepărtat vom trăi fără de minciună.

Ca să vă conving să citiţi poate cea mai ezoterică scriere a marelui istoricului religiilor, postez azi un eseu despre „Tozgrec” al Gabrielei Iordăchiţă, distins cu „Premiul special” al revistei de cultura „Timpul”, din Iasi, şi publicat în decembrie 2001.

Ioan Petru Culianu despre Adevăr şi Terorism

Motto: Fiinţa noastră nu poate fi distrusă, deoarece nu este o organizaţie în sensul obişnuit al cuvântului. În afara ideii nu ne uneşte nimic altceva, iar o idee e indestructibilă”. (George Orwell, 1984)

1.Actorii

1.1. Cine este Tozgrec?

Nimic adevărat şi nimic fals nu putem spune despre Tozgrec, cel care pune în lumină însuşi spiritul gregar al omului şi atentează asupra unor obiceiuri cotidiene, deloc comode, de la nivelul societalului.

Acţiunea lui Tozgrec porneşte de la nivelul „micro”, de la individ, deplasându-se treptat şi luând amploare, cuprinzând întregul nivel „macro”, transfigurându-se astfel în final într-un fenomen global, vizând aşadar fiecare naţiune în parte.

Tozgrec pare a fi proprietarul onest, încă din 1957, al unei „hacienda” în ruină, la 21 de km distanţă de satul Mesala, dintr-o ţară uitată din America Latină, aproape de Golful Smaragdelor, dar poate fi şi un bătrân maiestuos sau un cerşetor jegos, după cum apare în viziunile oamenilor, sau, interpretativ, poate fi un nebun, un impostor, un specialist al puterii, adică un profet, un vrăjitor, un şaman, un taoist în China, un yogin ori un sufit în Islam.

Orice ar fi, Tozgrec reprezintă o instanţă superioară mass-media sau oricărei organizaţii mondiale, este o forţă care unifică, este puterea numită Adevăr.

Iniţial, acţiunea sa de informare corectă a indivizilor particulari are loc la nivelul ideologicului într-un Stat poliţist, în care libertăţile şi iluziile sunt practic anulate, conducerea aparţinând unui grup care îşi exercită prerogativele prin forţă şi corupţie, şi această realitate de la vârful ierarhiei sociale se reflectă pe toate treptele succesive ale acesteia.
Starea de lucruri şi practicile autorităţilor din această ţară în discuţie, dezvăluie chiar caracteristicile unui terorism de stat, care acţionează împotriva celor care nu se conformează sistemului de conducere.
Iată că am ajuns la următoarea problemă.

1.2. Ce este terorismul?

După Ioan Petru Culianu, terorismul reprezintă o organizaţie.
Fiind organizaţie, are deci norme de respectat, o stratificare şi o specializare internă pe baza competenţelor, prezintă reţele comunicaţionale şi de finanţare mai mult sau mai puţin ştiute, o istorie şi o cultură proprie, un sistem de conducere şi coordonare, reţele sociale etc.
În sine, această organizaţie este orientată spre „distrugerea sistemului” ţintă, negând normele sociale ale acestuia prin orice tip de metode, inclusiv „valul de asasinate”.
Grupurile de acţiune teroriste nu sunt un fenomen nou în istorie, spre exemplu zeloţii şi sicarii, ca reprezentanţi ai acestui mod de a acţiona, „dădeau serios de furcă guvernatorilor romani”, iar distrugerile provocate de asemenea grupuri nu sunt puţine în decursul timpului.

În ceea ce priveşte terorismul de astăzi, Culianu îl califică ca o formă a nihilismului contemporan, care pleacă de la ideea că „odată eliminat capitalismul, ceva mai bun va trebui să apară pe ruinele lui, ceva complet distinct de birocraţia imperiului sovietic”.

Ganditorul român operează o comparaţie a terorismului cu gnosticismul, care „opune lumii rele, demne de a fi distrusă, o transcendenţă marcată de plenitudine, de perfecţiune absolută”, cu diferenţa că pentru terorist, „bun discipol al lui Marx (…), transcendenţa nu mai este reprezentată de cer, ci de viitor”.

Este interesant de menţionat situarea terorismului de către Culianu în categoria stărilor de putere în care comportamentul necenzurat este chiar un indicator al acestei stări care transgresează normele, exemplificând prin individul aflat spectator la un meci de fotbal, participant la un miting, la o manifestaţie stradală sau la o discotecă, consumând substanţe euforizante şi halucinogene, sau libidoul ca stare de putere, sprijinindu-se în argumentaţii pe teoriile unor S. Freud, K. Lorenz, G. Le Bonn, E. Erikson, E. Morin, E. Wilson etc.

Culianu este extrem de critic la adresa unor fenomene din istoria umană cum ar fi terorismul, nazismul sau marxismul, fenomene reprezentând acel „topos atopos – locul fără de loc”, care, atunci când îşi găseşte materializarea, adică locul, generează schimbări la nivelul geopoliticii mondiale cu preţul nenumăratelor vieţi omeneşti distruse.

Împotriva utopiilor, Culianu lasă posterităţii o soluţie, pe care o vom expune în cele ce urmează.

Deocamdată avem două întrebări:
1. Dacă va exista, atunci de către ce personaj atât de charismatic sau de către ce instituţie va fi reprezentat Tozgrec în viitorul omenirii?
2. Este omenirea capabilă să-şi construiască civilizaţia bazându-se exclusiv pe Adevăr?

2. Ideile

2.1. Jocul Adevărului şi tozgrecismul

La începutul Mileniului, după logica povestirii, Tozgrec propune întregii umanităţi Jocul Adevărului, care este o contrapondere la ceea ce Culianu consideră „păcat împotriva Spiritului”, având mai multe nume posibile: „imobilism”, „minciună consolidată” şi „genocid cultural”, ultimul dintre cele trei fiind cu „efectul cel mai ucigător” şi „imediat vizibil”.

O modalitate a genocidului cultural este „stagnarea ideilor care coincide cu moartea”, oamenii aflaţi în acest stadiu nefiind, nici mai mult nici mai puţin, decât morţi spiritual, evident fizic ei continuând să existe.

În acest sens, Tozgrec a fost conceput ca o idee pentru a aduce printre oameni acest Joc al Adevărului prin care secretul şi minciuna să fie total suprimate, deoarece: „Lumea în care trăiţi este un loc ciudat. În orice clipă poate sări în aer, iar voi puteţi oricând muri. Mai degrabă muriţi atunci cu ochii deschişi”.

Prin ideile sale, Culianu este viu, mai presus de actele de terorism şi de minciună.

Acum el există doar pentru cei care vor să-l înţeleagă pe Tozgrec sau alte personaje create de mintea sa, să-i înţeleagă avertismentele politice privitoare la starea şi evoluţia acestui spaţiu geografic şi nu numai, teoriile şi studiile asupra religiilor lumii constituite ca o hartă a cenuşiului omenesc, să înţeleagă prin acestea natura umană însăşi, pretinzând a putea fi cuprinsă şi înţeleasă.

Tozgrecismul este „feed-back”-ul pe care îl dau oamenii la jocul propus de Tozgrec, dar nu este un prozelitism, pentru că această entitate nu a intenţionat să-şi constituie o armată de adepţi care să-i apere ideile, nu, categoric, ci ei, tozgreciştii, au înţeles că drumul indicat, respectiv suprimarea secretului şi a minciunii, este cel care, ca putere, transgresând-o pe cea a statelor lumii, va salva civilizaţia de la o iminentă autodistrugere.

Bineînţeles că această stare de lucruri va răsturna literalmente ordinea religioasă existentă în lume, iar scenariul imaginat de Culianu apare astfel foarte verosimil, căci ţine de însăşi natura umană care, confruntată cu un fenomen, şi mai ales unul ce poartă conotaţii religioase, cum s-a întâmplat în acest caz, trece la o organizare aproape imediată în tabere pro şi contra, în acest sens fiind vorba de „curentul novator, reprezentat de episcopii din Lumea a Treia şi de câţiva episcopi din Sidolia, care vedea în Tozgrec o manifestare a Sfântului Duh în lumea prezentă, şi curentul conservator, alcătuit din majoritatea episcopilor din Lumea Veche şi din Anti-Lume, (…) care nu putea să-l considere pe Tozgrec decât reprezentant al Diavolului (…), Anticristul”.

Dincolo de toate acestea, ironia lui Culianu este fină şi permanent infuzată de-a lungul întregului text.
Spre exemplu, discursul rămas celebru pentru lipsa de tact a patriarhului epistofelic, în dezacord total cu acţiunile lui Tozgrec, care în final ameninţă, fără a fi luat în seamă, „după conflagraţie, va urma învierea trupurilor şi Judecata de Apoi, după care caprele vor fi aruncate în focul veşnic, iar oile vor fi primite în împărăţia cerească sau viceversa. Discursul nu a avut succesul scontat.”

Aşadar, adevărul începe să-şi facă loc în lume, sub atenta observaţie a lui Tozgrec, dar „lucrurile adevărate se asemănau într-atât cu minciunile încât nimeni nu remarcă schimbarea”.

În aceste condiţii de adevăr, viaţa marilor tâlhari, spărgători şi avocaţi deveni extrem de grea, iar pentru a rezista în sistem, aceştia trebuiau să recurgă la o metodă utilizată în regimul comunist, adică la şedinţele de partid, la autocritică.
Dacă nu s-ar fi întâmplat astfel, Tozgrec le-ar fi dezvăluit de îndată planurile întregii lumi.

În aceste condiţii, în care toţi oamenii şi toate puterile erau obligate la adevăr, un război între state a devenit imposibil, deoarece secretul nu mai putea exista.

Extinzând raţiunea acestui mers al lucrurilor, reiese soluţia oferită de Culianu problemei terorismului contemporan: pentru anihilarea terorismului este nevoie de adevărul prezent în toate societăţile lumii şi la toate nivelurile sociale.

Numai în acest fel terorismul şi reţelele mafiote nu mai au posibilitate de acţiune, deoarece ele apar atunci când sistemul social este viciat.
Culianu explică şi în ce constau aceste vicii ale societăţii: corupţia, minciuna (Tozgrec e antonimul), hoţia, puterea ca transgresare a normelor, păcatul împotriva Spiritului, spionajul industrial, trădarea, josnicia sau dorinţa de câştig prin comercializarea oricăror lucruri, violenţa etc.

2.2.Consecinţele Adevărului

Cele mai multe consecinţe ale generalizării adevărului la sfera întregii lumi sunt pozitive, dar există şi câteva consecinţe negative, după cum crede Culianu în scenariul creat:

a) Adevărul e o pedeapsă asupra celei mai mari părţi a genului uman, deoarece omul este înclinat spre distrugere şi minciună.

b) Indiferenţa faţă de adevăr. Spre exemplu, crimele vor exista chiar dacă se va şti cine le-a comis.

Spiritul vizionar al lui Culianu este de necontestat, se impune totuşi o completare relativizantă: omenirea nu a ajuns să trăiască într-o societate globală a adevărului, iar crimei care a avut loc pe data de 21 mai 1991 la Universitatea din Chicago (nota mea: când Ioan Petru Culianu a fost ucis cu un glonte în cap în timp ce se afla la toaletă) nu i s-au găsit, nici după atâţia ani, vinovaţii.

Tozgrec, singurul, ştie Adevărul!”

Deocamdată, adaug eu, în loc de final al acestei postări care sper să nu vă fi enervat prea tare.