Postat de: nicoletasavin | 18/05/2010

Un om din Tecuci avea un motor şi cu el a dezmorţit România

Punct. Şi de la capăt. M-am săturat de virgule.
Alt azimut, alt curs de viaţă. La bal sau la spital, cum spune zicala…
De la capăt pentru mine e recursul la Mihai Ursachi.

Drag mentor, Magistre Ursachi, lasă-mă să modific geniala ta poezie care reprezintă motto-ul acestui blog.
Vei înţelege de ce, pentru noi „Un om din Tecuci avea un motor dar nu i-a folosit la nimic” TREBUIE să devină „Un om din Tecuci avea un motor şi cu el a dezmorţit România”.

Noi suntem cei rămaşi aici, cu trufia deprinsă de la tine de a ne crede Pelicani: la fel de naivi, cu aceeaşi candoare, cu acelaşi bun simţ, nedeprinşi cu minciuna sau compromisul, numai buni de făcut în foi de viţă de şmecherii, manipulatorii şi mincinoşii neamului.

Nu suntem mulţi, dar vocile noastre pot fi puternice, dacă se unesc.

Habar n-aveai, Magistre, când te-ai dus la Domnul că securiştii care ţi-au luat casa din Ţicău te-au copiat, fără a-ţi plăti drepturi de autor, şi-i numesc Pelicani pe fraierii desemnaţi să le fie victime, oameni deposedaţi de averi, de drepturi, oameni folosiţi şi aruncaţi la gunoi.

Magistre, ne-au amorţit destul, e vremea dezmorţirii.
Aşa că sper să înţelegi necesitatea transformării şi să ne ierţi aparenta blasfemie:
„Un om din Tecuci avea un motor şi cu el a dezmorţit România”.

Magistre, vezi ce delicată e limba română, are verbele a (a)morţi şi a (dez)morţi, dar nu are verbul „a morţi”…
Căci, dacă este să privim la ultimii 20 de ani, corect e să spunem că nişte băieţi şmecheri ne-au morţit şi să-i anunţăm că e timpul dezmorţirii, al Învierii. Îmi permit această licenţă, nu foarte departe de sensul academic.

Dacă e să ne uităm la dicţionar, a dezmorţi înseamnă la propriu „a ieşi sau a scoate din amorţeala pricinuită de nemişcare, de frig sau de îngheţ”, iar la figurat “a (se) trezi din starea de pasivitate, a reveni sau a face să revină la viaţă”, “a ieşi din starea de inerţie” sau, cu referire la natură, “a se trezi la viaţă, a renaşte, a reînvia”. Mai e un sens în dicţionar, referitor la o expresie “a i se dezmorţi (cuiva) limba = a i se dezlega (cuiva) limba.”. Jurnaliştilor care nu şi-au uitat meseria, chiar dacă acum fac altceva, de pildă…

 

Aşadar, băieţi, gata cu minciuna şi abureala. Hai să spunem lucrurilor pe nume!
Tunurile şi jafurile date vreme de 20 de ani nu sunt “cadavre jurnalistice” destinate “neavizaţilor” doar pentru că legile voastre au făcut să rămână nepedepsite.
Nu sunt morale doar fiindcă, penal, s-au prescris.
Vă ascundeţi sub pulpana democraţiei pentru a şterge cu buretele urmele jafului.
Invocaţi democraţia ori de câte ori vă simţiţi în pericol. Iar de 5 ani încoace, chiar sunteţi în pericol: rotiţa Băsescu, pe care l-aţi crezut “de-al vostru”, nu joacă cum îi cântaţi, nu ascultă. Mai mult, vă pune truda de 15 ani sub semnul incertitudinii, al întrebării, vă rămâne luxul în gât, acum când milioanele sau miliardele v-ar da prilejul unei vieţi fără nici un fel de griji.

Şi, odată depistat inamicul public numărul unu, puneţi la cale eliminarea lui, cu orice risc. Lucru relativ uşor de făcut, fiindcă Traian Băsescu nu e un sfânt, are şi el păcatele lui. Iar voi aveţi imperii mass-media gata să-l sfâşie, să-l transforme în Omul Negru.

Să spunem că Băsescu ar fi şi el un hoţ, aşa cum ţipaţi de dimineaţa până seara, pe ecrane sau la tribune. Asta face hoţia voastră mai scuzabilă şi, chiar, iertabilă, aşa cum vă doriţi? Asta vă face mai cinstiţi, mai frecventabili, mai democraţi? Unde sunt banii de la FMI, întrebaţi voi, pervers, sugerând că au fost furaţi, deşi ştiţi că vi se poate demonstra, bănuţ cu bănuţ, unde au ajuns banii. Poftim, să admitem povestea că mânuitorii borcanului cu miere au umblat la el.
Să admitem şi povestea dragă vouă, că Băsescu a furat flota şi voi, generoşi, nu l-aţi arestat când a renunţat la imunitate, nici ulterior când o armată de oameni căuta probe ca să-i blocheze candidatura. Şi că a luat ilegal casa din Mihăileanu. Şi că familia profită de funcţia deţinută de Băsescu. Şi că oamenii lui – care or fi aceia, că pe cei invocaţi adesea, în frunte cu Besciu, Vulpescu, Umbrărescu şi Căşuneanu eu îi ştiu ca fiind ai tuturor regimurilor? – prosperă.

Dar banii epocii 1990-2005 sau, poftim, 2008, unde sunt?

Unde au ajuns banii lui Ceauşescu sau ai Partidului sau ai Securităţii sau ai statului român, ai cui or fi fost, unde e fondul Libertatea, unde sunt banii din creanţele României? Unde sunt banii de pe operaţiunile de import-export aflate în derulare la vreme de revoluţie? Cine i-a încasat?

Unde sunt banii de la SAFI şi FNI, de la Caritas sau de la Gerald, de la toată salba de bănci devalizate, în frunte cu Bancorex?

Banii pe toate privatizările, din industrie, agricultură sau turism, cu sau fără de MEBO, banii de pe Sidex, de pe toate combinatele siderurgice, de pe cele de aluminiu, banii de la Romtelecom, BCR, Petrom, cu subsol cu tot, Rompetrol, RAFO, Tractorul, Marmosim, Steagul Roşu, ARO, Oltchim, banii din reţelele de distribuţie de petrol, gaze, energie, şi multe, multe altele pe care nu mi le amintesc acum, în fuga condeiului, unde sunt?

Banii de pe pădurile defrişate, de pe concesiunile de ape minerale, concesiunile din Deltă sau de la Marea Neagră, banii din contrabanda cu arme, petrol, precursori, alcool, ţigări, cereale, legume-fructe, flori, banii din afaceri cu energie electrică, banii din traficul de droguri, de carne vie, de maşini furate, de opere de artă, banii de pe adopţii, banii de pe miile de hectare de teren sau miile de clădiri trecute ilegal din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a statului şi vândute ulterior, unde sunt?

Cum e cu FPS, APAPS, AVAS, cu Curtea de Conturi şi Garda Financiară, cu Vama, cu Fiscul, cu Avocatul Poporului? Pentru cine au lucrat aceste instituţii 20 de ani dacă averea statului a ajuns în mâinile voastre şi ele n-au zis nici pâs. Nu au observat că n-aţi plătit impozite reale, v-au reeşalonat datorii, nu v-au verificat obligaţiile post-privatizare, s-au jucat de-a baba oarba cu evaziunea fiscală, au scos bancruta frauduloasă din Codul Penal.

Care este adevărul despre Justiţie, Parchet, servicii secrete? N-am văzut nici un procuror, judecător sau ofiţer de informaţii care să vină să depună mărturie despre cât e de presat cu comenzi de preşedintele Băsescu. Pe Nastasiu, cel care a lucrat în dosarul Rompetrol iar acum e, împreună cu Ovidiu Buduşan, în zona Patriciu, cel care reclamă ingerinţe politice în dosarul Hayssam după ce, personal, a cerut eliberarea lui Hayssam, nu-l pun la socoteală.
Sunt sau nu puteri în stat magistraţii? Au sau nu conştiinţe? Au depus sau nu un jurământ?
Băsescu, dacă a avut ceva de spus, a spus pe faţă, în public, şi Vioricăi Costiniu, şi Monei Pivniceru, şi Lidiei Bărbulescu, şi altor magistraţi.

Dar sfinţii justiţiei de azi se prefac a uita cum se făcea (in)justiţie politică pe vremea şefului PNA Ioan Amarie, cum s-a sinucis Cristi Panait, cum a murit Luminiţa Şega, cum a fost demonizată Constanţa Cârstea, cât a fost anchetat şi hărţuit Alexandru Lele, cum a cerut azil politic la Ambasada Franţei Ovidiu Buduşan.

S-a uitat şi de înregistrarea audio de la PSD în care Adrian Năstase nu era supărat atît de acuzaţia că miniştrii din curtea lui care au lucrat la privatizarea Petrom ar fi luat un comision exorbitant, cât că era revoltat că acest comision nu a fost împărţit cu partidul.

Banii din şpăgi şi comisioane ale politicienilor, ale clientelei lor politice din aparatul de stat, din administraţia centrală şi locală, bani încasaţi conştiincios la fiecare tranzacţie, la fiecare afacere cu statul, vreme de 20 de ani, unde au ajuns?

Toţi aceşti bani, probabil cîteva zeci bune de miliarde de euro, sunt la Băsescu cumva?
Sau sunt în bănci străine?

Au ajuns o parte şi la FSN-PD-PDL, o să spuneţi. Perfect. Dar marea majoritate a banilor în conturile cui se odihnesc? Actualele partide de opoziţie au îndrăzneala să se declare fecioare?

Aaaaaaa, astea sunt “cadavrele jurnalistice dezgropate” de Nicoleta Savin şi de alţii ca ea, “pentru a da preocupări neavizaţilor”, cum comentează un stimat domn la un material de pe blogul lui Adrian Năstase.

Avizaţilor, adică dumneavoastră, nu vă pasă, nu se pune, vreţi ca tot ce au mâncat lupii să fie bun mâncat. Nu vă place trecutul, v-aţi branduit, aţi intrat în topuri europene şi mondiale, sunteţi oameni onorabili, elitele României actuale, cum să vină puţinii jurnalişti de gardă veche neachiziţionaţi sau puţinele conştiinţe necumpărate din ţara asta, vorba lui Sorin Ovidiu Vântu, să vă bată obrazul? Să ajungă omuleţii ăştia la scheletele din dulapurile voastre? Mare dreptate avea Nicolae Steinhardt…

Nu cumva de aici, din tunuri, din jaf şi contrabandă de stat, instituţionalizată, vin miliardele de euro din băncile străine pe care le amuşina „draga „de ANI şi despre care vorbeşte Dinu Patriciu? Cel mai bogat om din România, conform clasamentelor (cred că mulţi alţii îl depăşesc, dar nu pot umbla la bani), spune că are informaţii din mediul bancar despre existenţa a 18 miliarde de euro numai în băncile elveţiene. Adăugaţi toate paradisurile fiscale unde merg profiturile firmelor off-shore, în frunte cu cartierul general al românilor şmecheri, Monaco, şi obţineţi o sumă cel puţin dublă.

Fireşte că mare lucru n-ar fi reuşit puştii aceia de la ANI, şantajaţi de Roşca şi Chireac, dar de ce să riscaţi voi, oligarhii, fie şi discuţii între chibiţi despre averile din afara ţării? Nu-i mai bine să moară ANI? Şi-a murit. Aşa cum a murit şi CNSAS. Că numai morţii şi fraierii au făcut poliţie politică în România, nu-i aşa? Informatori? Legea lustraţiei? Vaiii, ce cuvinte urâte… Cum strică unii limba noastră, dragi români… Drept pedeapsă că au scăpat, puţin de tot, dar au scăpat de sub control, ANI şi CNSAS au fost declarate neconstituţionale. Şi acum sunt depozite de dosare…

Vreţi să ridice piatra un om imaculat?

Păi, să vă ferească Dumnezeu să se întâmple asta, să vină în fruntea naţiei un sfânt şi să spună ce spune azi Băsescu. Şi să nu aveţi de unde să-l apucaţi, să nu aveţi nimic a-i reproşa. Constituţia actuală nu i-ar permite să facă mare lucru, cum nu-i permite nici lui Traian Băsescu, dar presiunea publică ar fi imensă. Nu aţi avea ce să scorniţi despre el nici pentru urechile românilor, nici ale străinilor. Probabil l-aţi declara prost sau nebun. Sau l-aţi ajuta să se stingă prematur din viaţă. Pentru că miza este imensă. Zeci de miliarde de euro, başca libertatea voastră.

Nu se va întâmpla asta, din păcate, fiindcă aveţi voi grijă ca nici un om cinstit să nu poată face carieră în politică.

Şi mai este ceva în lupta inegală cu Traian Băsescu: prezumţia voastră de vinovăţie, precum şi cea de bună credinţă funcţionează mereu, le invocaţi cu obstinaţie, prezumţiile similare în cazul preşedintelui României nici măcar nu se pot lua în discuţie. Cine o face este taliban, băsescian, devine un marginal, nefrecventabil. Băsescu e de vină pentru tot ce mişcă sau nu mişcă în ţara asta, aţi decretat voi şi aşa trebuie să rămână!

Ori, adevărul e cu totul altul în legătură cu “regimul” Băsescu, cum îl numiţi: de la jumătatea anului 2005 pînă în 2008, preşedintele  a vorbit, Călin Popescu Tăriceanu şi guvernul n-au auzit. Deci a vorbit degeaba. Miniştrii PD au fost daţi afară din guvern în 2007, la 3 luni de la intrarea in UE. PNL şi UDMR, cu sprijinul PSD, au condus ţara cum au vrut.

Din 2009, de când Băsescu nu renunţă la Boc, aruncaţi cu lături şi în Boc. Nu-i bai, miniştrii importanţi lui Boc, şi cei de la PSD, anul trecut, şi cei din PDL, anul acesta, au alte păreri decât şeful lor şi decât Băsescu. Mai nou, Boc pare a fi fost contaminat de independenţa greilor PDL. Mai tinerii adepţi ai preşedintelui, intraţi în partid pentru că-i împărtăşesc opiniile, vorbesc, la rându-le, în pustiu, fără a avea putere de decizie.

Revenind, de când s-a declanşat linşajul mediatic al preşedintelui în funcţie, în loc să recunoaşteţi că vă apăraţi pieile, averile şi statutul, ne explicaţi cum muriţi voi de grija poporului român, cum vreţi să-l feriţi de pericolul dictaturii.

Prostiţi românii invocând tirania lui Băsescu. Pozaţi în victime politice, doar pentru că un om vă spune de 5 ani şi jumătate că sunteţi hoţi. Spune, dar rămâne cu spusul, n-are ce face într-un stat mafiotizat până în prăsele, cu un sistem extrem de rezistent la schimbare, apt de regenerare în orice clipă.

Îl acuzaţi de dictatură, de conducere autoritară?

Domnilor, aveţi cumva în România un Mihail Hodorkovski sau o Anna Politkovskaia, dacă e să dau doar două exemple?
Aveţi vreun concern privat precum Yukos, naţionalizat pentru neplata taxelor către statul rus?

Nu vă suspectez că n-aţi avea proprietatea cuvintelor şi că nu faceţi diferenţa dintre Băsescu şi Putin, Medvedev, Lukaşenko sau Ianukovici. Ştiţi bine că o dictatură în UE nu ar putea fi instaurată şi mai ştiţi şi că nu asta vrea Băsescu. Tocmai pentru că ştiu că ştiţi, vă suspectez şi vă acuz de lichelism, de minciună şi manipulare a poporului român.

În România nu a fost, nu este şi nu va fi  dictatură. România e ţara lui trai nineacă pe banii fraierilor, ţara tuturor posibilităţilor, ţara în care voi călcaţi în picioare o minoritate care rezistă la manipulare. Un alt segment dintre români vă recunoaşte interesat, i s-a părut că veţi învinge, a venit de bună voie la voi, v-a slujit cu credinţă, iar acum nu mai poate întoarce macazul fără să se umple de ridicol. Cam jumătate dintre români au plecat din 1990 pe calea voastră, depind de voi şi vă recunosc drept elite. Când voi sunteţi, de fapt, stăpânii minţilor lor. Flacăra violetă de care vă temeţi azi e mic copil faţă de spălarea de creiere pe care aţi practicat-o, cu metodă, vreme de 20 de ani.

Mai nou, la vreme de criză, de anaghie, vreţi amnistie fiscală – nu mă refer expres la Dinu Patriciu, el doar a formulat teza, dar mulţi alţii au tresăltat de bucurie când l-au auzit.

Toţi cei care ştiţi bine cum aţi făcut miliardele, sutele sau zecile de milioane de dolari ori euro – şi sunteţi mulţi – vreţi să vă albiţi banii, să dobândiţi legitimitate pentru ei, să-i aduceţi în ţară curaţi, la vedere, cu un impozit modic.

“Generoşi”, daţi şi poporului de la care aţi luat banii fără ca el să ştie sau măcar să simtă ce vă scapă printre degete, 7% sau nu, e prea mult, mai bine 5%, ba nu, nici atât, 3% e suficient.

Vreţi, la schimb, aura de salvatori ai neamului în locul hainelor vărgate care vi s-ar cuveni, fie şi simbolic. Vreţi nisip peste cadavrele trecutului, peste dosarele penale, vreţi să îngropăm o tranziţie infernală şi mincinoasă de 20 de ani şi ne îndemnaţi să privim spre viitor, fiindcă avem de (re)construit o Românie.

Dar pe români cine-i iartă de rate, de datorii la întreţinere, cine-i scoate din sărăcie şi din umilinţă? Nimeni. Nu de grija pensionarilor muriţi, nici de grija şomerilor, a mămicilor cu copii, vă doare de oamenii voştri plantaţi în sistem, de clientela voastră care vă asigură influenţă, informaţie, acces la banii şi pârghiile statului. Sunteţi îngrijoraţi că scăderea puterii de cumpărare a românilor vă poate pune în pericol afacerile sau vă poate micşora profiturile. Profitaţi de conjunctură, îndemnând la anarhie, pentru a atrage toţi nemulţumiţii în tabăra voastră. Să plângă pe umărul celor care i-au spoliat, strigând “Jos Băsescu!” Dar şi pentru că haosul vă avantajează, aveţi cash, mult cash, sunteţi pe val.

Vreţi consens, vreţi pace socială, cu voi la putere, după ce s-a furat aproape tot ce se putea fura. Vă este milă că românii vor plăti banii împrumutaţi de la FMI, dar nu v-a fost milă vreme de 20 de ani, când i-aţi dresat în dependenţa de voi precum în experimentul lui Pavlov.

Ce Românie să construim? Una după chipul şi asemănarea voastră, cu voi pe post de protagonişti? Eu, una, nu vreau o astfel de Românie!

Da, e nevoie de o revoluţie REALĂ a bunului simţ.
Da, e nevoie de o ADEVĂRATĂ mişcare de rezistenţă, dar la minciună şi manipulare.

PNŢCD a fost ţap ispăşitor, iar sistemul a mers mai departe.
Acum, Băsescu şi, parţial, PDL sunt demonizaţi similar, de un sistem care vrea să meargă mai departe.

Şi PNŢCD şi PDL au făcut greşeli, au guvernat prost, dar NU E DREPT să plătească nota de plată pentru 20 de ani de furăciune, acum, că s-a ajuns la fundul sacului.

Cât despre Traian Băsescu, sunt convinsă că nu se va opri.
Se va bate cu sistemul ticăloşit care nu recunoaşte că e ticăloşit şi din care, îi place sau nu, face parte.
Va termina pe scut sau sub scut, dar nu-şi va pierde/arunca scutul.
Depinde şi de noi dacă va câştiga pariul cu istoria.
Dacă, după 20 de ani, punem punct sau virgulă.
Şi dacă o luăm de la capăt.

Notă:
Eronat, întoarcerea „pe scut” este interpretată ca un succes, iar cea „sub scut” ca un eşec. Realitatea istorică e alta: pe scut veneau eroii ce-şi pierduseră viaţa în luptă, acoperiţi cu flori şi purtaţi pe scut de supravieţuitori. Sub scut veneau supravieţuitorii, victorioşi sau nu. Dictonul era: “Să te întorci ori pe scut ori sub scut, dar nu fără scut”.
A te întoarce fără scut era considerat un delict de laşitate; practic, se prezuma că soldatul a aruncat scutul, foarte greu, pentru a putea fugi cu uşurinţă din calea duşmanului.


Responses

  1. asa este .avem nevoie de oameni ca tine .FELICITARI SI SANATATE

  2. Multumesc, Anti
    Multumesc, Costin

    Nu e simplu să dai cu ei de pereţi, dar NU SE MAI POATE AŞA!

    Trebuie să ne trezim!!!!!!!!!!!!

  3. De cand astept veritabila Nicoleta Savin! Si iata a APARUT!
    Am simtit permanent ca aveti condeiul si puterea sa spuneti in alb si negru realitatea celor 20 de ani!
    De la Mebo-izarea „vacilor de muls” pana la „mierea” marilor privatizari , miere in care s-au dedulcit cei chemati la marea imparteala.Scrieti Doamna, scrieti ca autorii de ieri sunt comediantii de astazi (indignatii si mari pastratori de valori -da’ in „buzunarele” lor) si au facut averi fara a precupeti nici un efort, asa cum au fost educati la vechea scoala ….(stiu ei care scoala) ! Comedianti jalnici -creatori de fum si spectacol pentru ametirea celor multi si amarati – unii ai naibii de periculosi (scoliti, vorbesc din varful buzelor, aproape convingator-n.r: daca nu i-ar trada privirea de hiene).
    Ar fi o sansa UNICA de a iesi natia noastra din marea amorteala.
    PS:Iubesc diminetile de la tara , diminetile de vara in care pot sa ma plimb in iarba inrourata.
    Mi-e dor de iarba verde de acasa ! Si numai aici e casa mea!

  4. Multumesc, Branduşa,
    Anti are dreptate, tinerii nu mai ştiu cum a fost, erau prea mici, ştiu doar ce le spun mogulii pe posturile lor, în ziarele şi revistele lor.
    N-am nici o îndoială că materialul acesta şi cele care vor urma se vor rostogoli pe net.
    Le puteti trimite pe mail cunoscuţilor, cu siguranţă le vor mai prelua alte bloguri.
    E MOMENTUL să facem fiecare ce ne stă în puteri pentru a transmite adevăruri vitale în aceste momente grele.
    E timpul să vorbim cu copiii, părinţii sau bunicii noştri, cu colegii, cu vecinii, cu cunoscuţii, e timpul să stopăm manipularea şi bătaia de joc.
    Nu este numai vina lor că ajung să creadă în otrava care li se administrează zilnic, precum picătura chinezească. Nici doar a mogulilor.
    E şi vina noastră, a celor imuni la manipulare, care ne-am resemnat cu ideea că n-avem ce face.
    Da, dialogul cere timp, naşte controversă, dar merită să coborâm din turnurile noastre de fildeş, să dedicăm acest timp.
    Pentru copiii noştri. Şi pentru iarba verde de acasa…
    AVEM NEVOIE CA ADEVĂR CA DE AER.

    Fiecăruia după faptă şi răsplată, nu eternii ţapii ispăşitori stabiliţi de şmecheri în spatele uşilor închise.
    NIMENI NU ESTE MAI PRESUS DE LEGE.
    DACĂ LEGEA PENALĂ NU-I TRIMITE UNDE LE E LOCUL, A VENIT TIMPUL SĂ-I TAXĂM MORAL.
    NOI, PELICANII…

  5. Mulţam de preluare, Cronicarule!
    Branduşa, ce spuneam e adevarat, Mihai Beltechi a preluat postul integral!
    Cititi şi daţi mai departe!
    http://anonymusgerula.wordpress.com/2010/05/18/ziarista-savin-posibil-raspuns-pt-userul-matroz-chior/#comments

  6. 1.De la RFI :
    datoria externa creste lunar cu 1 mlrd euro, traim numai din datorii.
    Daca „tugulanul” vrea sa se sinucida si sa fie ucis sa continue cu sprijinirea clasei politice corupte si sa ceara tot de la ea politici comunistoide de tipul celor propuse de Ponta.

    2.O concluzie esentiala
    O clasa politica corupta nu poate cere nimic natiunii.
    Lepadati-va de Satana si veti putea cere aproape orice ar fi necesar ptr binele oamenilor/b>

  7. Si eu il rostogolesc pe mail!
    Si cat voi avea puterea voi rostogoli adevarurile care zgaraie, ustura, dor, dar curata al naibii de bine!
    V-am spus ca imi este dor de iarba verde de acasa!

  8. Corect, Ion Adrian. Nu mai e timp pentru minciună.
    Cel mai mare pericol acum este clasa politica, nu datoria în sine…

  9. Te sarut, Branduşa. Pe ce meleaguri eşti? Si fară politicosul „dumneavoastră”, te rog. Aşează o barieră inutila în acest spaţiu… 🙂

  10. aveti incredere in noi. asa facem citim dam mai departe. copii mei sunt informati, nu pun botul cum se spune. televizorul il deschidem la Nasul seara. avem o bunica care are treaba toata ziua pe la gradina, ii suplimentam noi putin pensia sa nu simta criza si tot asa. JOS HOTII. SCRIE, TE Rog .

  11. […] acum când milioanele sau miliardele v-ar da prilejul unei vieţi fără nici un fel de griji. Citeşte mai departe… Posted in Analize, Documentare, Editoriale, Top News Tags: mafia psd, moguli, nicoleta savin, […]

  12. Multumesc, Lulu
    http://lumiss22.wordpress.com/2010/05/18/nicoleta-savin-vorbe-care-dor-deoarece-contin-numai-adevar-adevar-care-doare/

  13. Victore,
    Ca de obicei, un scump.
    Ce buna ar fi o platforma online pentru rebeli ca noi…

  14. Uite ca a percutat si Tibi Lovin…
    Rostogolim, rostogolim,
    Merci, Tibi

    http://www.reportervirtual.ro/2010/05/un-editorial.html

  15. ..Cele descrise de dv. sunt adevarate.
    ………………………………………………………………
    Pedeapsa asasinatului din decembrie 1989,pluteste peste Romania.
    Energia malefica eliberata de aceasta crima ne umbreste si ne impiedica sa ne revenim,cat timp nu ne vom dezice de asasini,de crima trecuta de acestia in raspunderea nepasatorului popor roman..
    Teroristii economici de dupa 1989,disimulati in organizatii denumite „partide politice”au adus prin actiunile lor Romania in locul unde se afla acum..
    O tara supusa atata timp unui razboi terorist.
    Conditiile sunt creeate..depinde de oameni daca vor avea nepasarea unui „popor de manelisti” sau vor incerca sa se ridice in picioare..
    Avem nevoie de un inceput adevarat…

  16. Anti, m-ai facut sa rosesc cu pozele care ti-au insotit postarea…
    Stii ca nu le prea am cu laudele…
    Eu n-as fi indraznit sa le public…
    http://cuboltasipresiune.blogspot.com/2010/05/nicoleta-savin.html

  17. Andrei,
    Bun venit!
    E nevoie de intelepciune si de coloana vertebrala. Am fost prea mult timp salcii, e greu…
    Dar nu imposibil… Cineva crede intr-un raspuns dat la Lulu pe blog ca e prea tarziu. NICIODATA nu e prea tarziu.
    Nu-i vointa politica, de acord, dar poate fi presiune a opiniei publice…
    Ce superba ar fi o revolutie de catifea, fara violenta…

  18. Era mai simplu daca i-ati fi jurat supunere direct lui Traian BAsescu…sunt de acord cu dumneavoastra ca multi au furat in Romania si ca trebuie pedepsiti…in egala masura a-l scoate din gasca pe Basescu denota lipsa dumneavoastra din Romania in ultimii 20 ani. Oare de ce nu ne plac cei inconseventi?

  19. Félicitations et Bonne chance,MADAMME!
    superb textul!
    bravo!

  20. Felicitari, Nicoleta. Concentrat, dens, aproape complet. Ar trebui sa-i doara asta.
    Doamne, de ce suntem asa… risipiti? Ne trebuie…ceva. O chestie noua, care sa ne stranga la un loc…

  21. De acord, dar cu o observaţie stilistică. A amorţi e totuna cu licenţa a morţi. Cînd s-a simţit nevoia unei nuanţări, a apărut stratul recent a mortifica, ceea ce descrie mai bine întregul supliciu.

  22. http://naspa.forumgratuit.ro/buna-tararea-tocmeala-mama-ei-de-socoteala-f69/verb-mai-percutant-decit-glontul-nicoleta-savin-cititimaditatidati-mai-departe-t1316.htm

  23. rog lasati sa treaca de moderare si SARUT MANA unei mari doamne a adevaratei prese .

  24. http://forum.realitatea.net/showthread.php?p=828757#post828757

  25. Iar acum, la temă: da, o mişcare chartistă ar fi binevenită. Una pornită în masă, dar nu prin petiţii colective, ci prin sute de mii de demersuri în nume individual, făcute perseverent, raţional, cu detaşare şi chiar cu umor. Nimic nu exasperează mai mult cleptocraţia, decît afirmarea senină a adevărului adevărat, mai presus de adevărul juridic. Să fim bine înţeleşi. Nu idei generale*, ci propuneri concrete de rezolvare a unor probleme cît se poate de punctuale. Suma demersurilor va face mai mult decît toate ONG-urile la un loc. Vă propun deocamdată să bombardăm Avocatul Poporului cu sesizări dintre cele mai felurite, pînă cînd, fie va demisiona, fie i se va trezi demnitatea de a-şi onora demnitatea publică.

    Dacă sunteţi în pană de inspiraţie, găsiţi la mine modele de redeactare a unei sesizări la AvP.

    ––––––
    * vorba amiculi ID Sîrbu: bate-mă, scuipă-mă, torturează-mă, dar nu-mi vorbi despre idei generale. De ele mi-e cel mai frică.

  26. Felicitari! Cita nevoie este de asemenea voci…

  27. @Petre Vasile
    Nu l-am scos din gasca, daca recititi atent.
    E din gasca, dar are un comportament care rupe ritmul gastii.
    Tendinta generala este de a-i pune in carca si ce a facut, si ce n-a facut si, mai ales, ce au facut altii.
    Daca a gresit, va plati, nimeni nu mai trebuie sa fie mai presus de lege.
    Am prea fost in Romania in ultimii 20 de ani. Dar presa actuala nu se raporteaza decat la ultimii 5.
    Tocmai asta cer. Sa ne uitam la toti cei 20 de ani, sa ne raportam la ei cand judecam care sunt radacinile si cauzele raului in Romania.

    Admit ca nu va plac. Dar nu ma puteti acuza din inconsecventa.
    L-am sprijinit si in 2004 si in 2009. Face to face ne-am vazut o data in 2000 si o data in 2008.
    Dar asta nu m-a impiedicat sa-l critic sau sa-l laud, dupa caz. Mereu am spus Basescu ca e un rau mai mic decat altii, i-am ridicat modestul meu sprijin cand a adus PSD la guvernare.
    In ianuarie 2008 am parasit presa. In octombrie-noiembrie 2009 l-am sprijinit direct, fiind in stafful de campanie.
    Nu cred in jurnalistii sau analistii doar pro sau doar anti Basescu.
    Daca, manati de simpatie sau antipatie, nu putem judeca obiectiv fiecare situatie in parte, ne-am gresit menirea.

  28. scuza-ma ca te intreb, dar de udrea de ce nu zici nimic?

  29. Simplu, Angy, pentru ca nu face subiectul postarii.
    Si sunt sigura ca ati inteles asta, dar sunteti pus pe tachinari. 🙂
    Daca ar fi sa fac o trecere in revista a numelor la care m-am referit, mi-ar trebui un volum.

  30. Multumesc, Nicoleta Savin!
    Mi-am permis, chiar inainte de a vedea ca o aprobi, sa trimit link tuturor cunostintelor.
    Astept continuarea…

  31. Delapicentrule,
    Am facut asta acum cativa ani, cu un grup de avocati, i-am scos din minti cu reclamatii punctuale pe cazurile care veneau la ziare. Si eram multumita ca, adesea, rezolvam pasurile oamenilor.
    O sa caut modele daca fuge muza … 🙂

  32. @ petitPARIS, Cristi Botez, Florina si Ela
    Bun venit si multumiri pentru aprecieri

  33. Buna, Nicoleta si…felicitari, desi suna aiurea.
    imi permiti sa distribui pe facebook?

    trebuie sa fie citit

  34. Amorena,
    Sigur ca da! Multumesc!

  35. eu multumesc

  36. Permiteti-mi sa-i multumesc lui petitParis 🙂 pentru semnalare.

  37. Florina,
    faceti ce vreti cu textul… Vreau sa circule… si va multumesc tuturor, si celor care ma lauda, si celor care ma injura

  38. Mii de scuze, Mihai Beltechi
    Au intrat automat la spam, nu stiu de ce, abia acum le-am vazut. De acum incolo intri fara moderare

  39. Ce pot sa zic de ani de zile zic ca asa zisa clasa politica dupa mine securisto-comunista lupta impotriva noastra ca Romani nu or fi totusi kgbisti?

  40. Dan Pop,
    Posibil, pentru unii exista indicii despre un anume tip de apropiere de Rusia, mai veche sau mai noua, dar nu sunt dovezi…
    Ca au copiat modelul rusesc si l-au adaptat pentru Romania, asta am scris deja, in cateva postari despre KGB si Fenixul rosu, puteti vedea in arhiva…

  41. Felicitari pentru articol!

  42. Multam, Dănuţa

  43. Imi pare rau ca deabea acum am dat de blogul Dvs, o sa caut. Dar nu cred ca vreti sa auziti parerea mea despre „clasa politica” as fi considerat vulgar asa ca ma abtin. 😉

  44. @Dan Pop
    Nici eu nu am o bună părere, dar încerc să fiu civilizată… 🙂

  45. Felicitari!

  46. Bun venit, Gavroche!

  47. Prin 1985 pe cind mai ma tratam cu vodca ruseasca sau poloneza ,ajungind la un prieten gorjan si negasindu l acasa ,am mai ramas sa mai vorbesc cu tatal lui .Din vorba in vorba imi propune sa beau un ceai facut de el din 20 de plante si buruieni .
    Avea culoarea petrolului brut ;dupa ce am baut prima inghititura am smtit ca am primit un pumn in ficat ,dar dupa 5 minute am simtit o caldura si o energie deosebita in tot corpul .
    Asa mi s a parut articolul tau .
    Draga Nicoleta Savin ,iti ordon sa fii sanatoasa !

  48. bun.foarte bun articolul!
    ps- am ajuns aici via reportervirtual!

  49. Bine ai revenit Nicole.
    Stii cum se zicea pe timpuri: „Valahia tzara bogata, toti fura si nu se gata”. Din pacate, tot hotii sunt cei care vin acum sa dea lectii de moralitate. Crin Antonescu, cocotzat in scaunul Bratienilor se prezinta ca fiind fata mare a politicii romanesti. El? El ne face morala? Isi inchipuie ca am uitat ca pe vremea cind el era ministru s-a ciordit tot patrimoniul BTT? Nu, nu am uitat! Sunt mai putin de doi ani de cind Tariceanu, colegul lui de partid, ne trimetea sa cumparam case in SUA care ajunsesera pe marginea prapastiei, in timp ce la noi „duduia economia”. Stii cu ce se lauda Vosganian cind a fost numit ministru de finante? Ca este specialist in ghicitul in cafea!!! Atunci, cind am auzit cu ce CV se prezenta idiotul, m-am ingrozit pentru prima data. A doua oara m-am ingrozit cind Patriciu ne-a zis ca i se pare normal ca Guvernul Romaniei sa fie Consiliul lui de Administratie ca doar de… el „Patricianul” este un important platitor de taxe si impozite.
    Pe de alta parte PSD-ii se prezinta si ei drept fecioarele politicii romanesti. Nici nu vreau sa ma gindesc cum ar fi aratat Romanica cu Voicu ministru de interne, sau de ce nu Procuror General, dupa cum ii promitea madam Costea, soacra „Prostanacului”.

  50. Bine (ca) v-am gasit!

    La cupa plina de cucuta oferita de dvs as mai adauga si eu o picatura de amaraciune.

    Speranta ramane, desigur, dar din pacate n-avem unde s-o investim. N-avem in cine.
    Daca e sa ma refer la tanara generatie ma ia cu fiori. In cine sa speram? Intr-un Ponta care pare mai inoculat de invatamintele lui Iliescu mai ceva decat insusi Nastase!. Intr-un Crin chiulangiu a carui lozinca este mereu aceeasi, intr-un Cristian Preda care sapa la temelia PDL mai abitir decat ciutomatele de profesie, intr-o EBA care se remarca (sau este remarcata) doar cand schilodeste lb. romana, intr-o Adina Valean-Antonescu care face lobby la Bruxelles in favoarea cianurilor si apoi vine in tara sa urle ca PDL doreste sa infecteze Romania ?

    Acestea au fost doar ateva exemple dar cred ca sunt – din nefericire – cat se poate de reprezentative pt ceea ce ne asteapta in viitorul nu tocmai indepartat.

    „Tineretul” care va accede, mai devreme sau mai tarziu, la functiile mostenite de la parinti pare a fi mult mai versat in arta manipularii politice si se pare ca cinismul lui este mult mai acut iar sangele mult mai rece decat al „batranilor”

    As putea sa mai amintesc si de magistrati ca Danilet care pe de o parte fac pe modernizatorii dar de fapt ei se cuibaresc de fiecare data sub poalele distinselor doamne care azi imparatesc justitia sau de tinerii jurnalisti care au aparut ca ciupercutele alimentate nu de o ploaie curata si sanatoasa ci de balele mogulilor.

    Da, ar fi multe de spus. Dar si mai multe de facut!

  51. Geniala, ca intotdeauna, scumpa noastra dna Savin.
    Slava Domnului ca exista asemenea voci si asemenea texte exceptionale, ca altfel am lua-o razna cu totii de atata informatie sfruntat mincinoasa, masiv tendentioasa si agresiv manipulatoare care ne inunda viata.
    Sunteti ca o lumina intr-un ocean de intuneric la fel ca multi altii care sunt asemenea dvs; pe toti va vad sub o platforma comuna, pentru o revolutie a constiintelor, revolutie in care sa fie atrasi cat mai multi.

  52. In fiecare dimineata ma uit pe Reporter Virtual si de acolo pe Nicoleta Savin si Sorina Matei.
    Stimata DOAMNA, astazi m-ati facut praf nu pot sa minuiesc condeiul, dar parca capul meu a fost la d-voastra, exact asa gindesc si eu si chiar am discutii aprinse cu cei din jurul meu pe aceste teme. Este foarte greu sa mai faci ceva…. prea s-a generalizat.
    Apropo , sunt din Focsani.
    Sa aveti sanatate ,scrieti mereu doar asa se va schmba ceva.

  53. @ Moromete, Bella, Sorge, Gavroche, Ecaterina, Varga
    Stiuuuu, dragilor
    Si ma doare inima cand vad unde am ajuns…
    Am dedicat 20 de ani viata mea acestei meserii, am trait mai mult in redactii decat acasa…
    Nu degeaba am decis sa revin macar pe blog, pana acum un spatiu aproape apolitic
    Si totusi, chiar daca latru in pustiu, macar am constiinta impacata ca am facut ce mi-a stat in putinta…

    Nu-i putem lasa asa, ei mizeaza tocmai pe uitare, pe indiferenta, pe non-combat, pe non-actiune…
    Inca mai cred ca putem sa facem ceva, sa coalizam in jurul nostru niste oameni…
    Singura posibilitate este discutia din aproape in aproape, cu rude, vecini, prieteni, cunoscuti…
    Cere multa rabdare, mult timp, dar cred ca altfel nu se poate bloca aceasta clasa politica deplorabila, care pare dispusa sa ne ingroape pe toti
    Va rog si pe voi, rostogoliti textele, pe mailuri, pe unde puteti, esential in aceasta faza e sa producem un declic, o scanteie… e primul pas spre o stare de spirit…

    iata si cateva texte putin mai vechi, tot de pe acest blog, ca sa nu cautati de bezmetici:

    https://nicoletasavin.wordpress.com/2010/05/08/cum-a-fost-transformat-mugur-isarescu-din-acuzator-in-acuzat-verdict-minciuna/

    https://nicoletasavin.wordpress.com/2010/05/10/mic-tratat-de-linsaj-studiu-de-caz-emil-boc/

    https://nicoletasavin.wordpress.com/2010/04/19/administratorul-secret-cheia-ruseasca-a-jafului-postdecembrist/

    https://nicoletasavin.wordpress.com/2010/04/11/de-ce-si-cui-a-folosit-reteaua-voicu/

    https://nicoletasavin.wordpress.com/2010/03/05/kgb-urss-va-va-lipsi-de-dusmanul-vostru/

  54. Felicitări doamnă Savin! Deocamdată, ați reușit să dezmorţiţi jurnalismul scris. Acest articol, existent doar în spațiul virtual, reprezintă deconectarea de la aparate a unei prese tipărite clorotice, comatoase.
    Îl voi trimite prin mail numai celor ce merită să-l citească.

    P.S. Am ajuns aici via VoxPublica, prin postarea celei ce-și spune LUANA

  55. Merci, Marius V,
    Poti sa-l trimiti cui doresti… e la liber… ma bucur daca am dezmortit ceva, cu site-uri, mailuri si alte bloguri, s-au facut vreo 3.000 de cititori, poate mai multi, oricum, … e de bine 🙂 Ai mai jos si alte linkuri la materiale politice, daca mai vrei sa trimiti

  56. Teribil articol, doamna Savin. Am senzatia ca nu am citit niciodata ceva atat de bun. Desi, in ultima parte puteati fi mai limpede.
    Voi reveni
    PS Si eu datorez gasirea articolului lui Luana si lui „Cetatean” din Politeia

  57. Val,
    O sa fiu mai limpede, ai ghicit, am ambiguizat putin, lipseste un ceva ce va fi dezvoltat intr-un alt post… M-am gandit ca am suparat destula lume pe ziua de azi 🙂

  58. Niciodata nu e prea tirziu,doar lasii se ascund in spatele acestui cliseu ,INVENTAT ‘de cacaciosii speriati de FURTUNA.
    Nu stiu daca mai are vre-o relevanta,faptul ca ma voi alatura si eu,demersului,CITESTE SI DA MAI DEPARTE’parca consacrat de COMUNISTII DIN PERIOADA INTERBELICA.In general nu-mi plac actiunile gen,TURMA'[SCUZE PT FORMULARE]dar de data aceasta fac o exceptie si imi pun la dispozitie posibilitatile,asa incit am lucrat un pic la ,DARE-A DIN MAIL IN MAIL ‘A acestui articol.
    Poate doar un regret am,in ultimele luni am avut senzatia ca sunt singur,ca o stare de ,VISARE SUSPECTA’s-a asezat peste oamenii cu viziune.
    Ma intreb ,pt ca nu pot sa nu ma intreb,TOTUSI ,DE CE?
    Ieri am scris un text despre TICALOSIA MEMBRULUI DE PARTID-
    am ramas stupefiat-ZERO REACTII,OARE DE CE?
    N-am vazut nici o reactie din partea celor VIZATI,O TRESArire de orgoliu,desi am avut de grija sa ajunga pe masa celor despre care credeam ca mai au o umbra,urma de onoare si decenta.
    Astazi,L-AM LAUDAT PE VLADESCU-unicul din aceasta perioada care I-A DAT PESTE BOT PRADUITORULUI,TURNATORULUI VOICULESCU.
    CUM E POSIBIL CA OAMENI CA ,CRIN ANTONESCU,VICTOR PONTA PRES. DE PARTIDE SA LEGITIMEZE UN ASEMENEA DERBEDEU?
    DEDUC CA SUNT LA FEL CU VOICULESCU.
    GATA MA OPRESC,ajunge,sa vedem CUM VA MOBILIZA PSD SI PNL,+PLUS TRUSTURILE MANFIFESTATIILE DE MIINE.

  59. Corect Nicoleta totusi am o intrebare:il mai consiliezi pe g.becali?Mi-am permis sa trimit tuturor cunoscutilor sper sa nu te superi.

  60. Superb! De mult n-am mai intalnit un asemenea articol. Mai vrem!

  61. Nicoletaaaaaaaaaaaaaa, ai trezit poporul, ai dezmortit mintile, ai dat frisoane, vei da INSOMNII…..si Doamne ce-mi mai place! Si nu e de rau ca-mi place, ca natia asta a aflat ca existi….sau ca nu ai parasit condeiul mult prea ascutit ptr unii….virtualul a devenit SPAIMA MULTORA si ar imi place….Uite cate placeri pe mine….iar am sa fiu „gratulata” de dusmani, hihihihhii!

  62. …si iar imi…..

  63. Sarut mana ,doamna..

    Intamplator ,am luat cunostinta de existenta d-voastra ,in urma unor comentarii pe sticla televizorului si m-ati fermecat cu alchimia frumusetii feminine pusa in mojarul inteligentei.
    Ulterior ,v-am citit thread-ul „Sa adormi o natiune
    si sa-i pui imnul Desteapta-te romane”,numai bun de inramat si pus in oglinda ,fiindca spune totul despre mine,despre d-voastra ,despre BASESCU ,despre EBA,despre UDREA..despre romanii standard..Totusi ,unde ne sunt elitele..??
    Aflu acum despre si de la d-voastra ca
    – l-ati consiliat pe GIGI BECALI ..Sa inteleg ca datorita sfaturilor d-voastra ,acest om[ca altfel nu pot sa-i zic 🙂 ] ne reprezinta ,pe mine si pe d-voastra la U.E. Vai ,noua !!
    -ati facut parte din staff-ul de campanie al lui BASESCU . Cu alte cuvinte ,ati legitimat ce a facut acest om,bine,rau ,pana in 2009.In acest caz ,pledoaria pro domo in favoarea presedintelui dauneaza imaginii d-voastra si a presedintelui si nu sta bine la capitolul OBIECTIVITATE.Da doamna, tara are nevoie de sfinti,[cum bine ati zis] si nu de un diavol deghizat care ne-a pavat intrarea in IAD cu promisiuni mincinoase..
    In incheiere ,am placerea sa va spun ca ocupati un loc aparte in inima mea , alaturi de o ziarista cu adevarat curajoasa ,pre numele sau SIMONA FICA de la EXPLOZIV NEWS. Ordinea ocuparii locurilor nu v-o spun ca sa nu va supar.. 🙂

  64. Danali,
    Liber la imprastiere.
    La capitolul Becali am mai multe de spus.
    Da, nu eu, Nicoleta Savin, ci firma mea are un contract de consultanta cu cabinetul europarlamentarului Gigi Becali, platit de Parlamentul European. Deci, de acolo imi vin banii, legal, cu TVA, impozite si toate cele.
    Gigi Becali e un client pentru care fac analize pe subiecte europene, studii de impact legislatie europeana, analiza pozitii de tara la agenda legislativa a UE etc.
    De cand am plecat din presa, m-am ocupat de monitorizare presa, am avut initial 8 angajati.
    Am facut si consultanta media in campanii electorale pentru Irina Schrotter, Maria Petre, Irinel Cristu, care se numara printre prietenele mele.
    Am lucrat pentru Traian Basescu in campania din 2009, care m-a ales, cred, tocmai pentru echilibru.
    Am si clienti comerciali, dar vad ca toata lumea se agata de clientul Gigi Becali.
    Si n-am facut averi din toate astea, dar nu e cazul sa va povestesc cum poti lucra pentru prieteni.
    Becali, daca asta va vreti sa stiti, e mult mai uman si mai corect decat o serie de moguli sau oligarhi rafinati.
    Eu una n-am reusit sa ma cert cu Gigi Becali niciodata, il respect, ma respecta, lucrez excelent cu el si cu asistentii de la Bruxelles.
    Am venit la Becali pentru proiectul TV, a intervenit arestarea si criza, proiectul a inghetat.
    L-am aparat in dosarul masinii furate, ca pe multi alti romani in dosarele carora s-au incalcat procedurile, cazuri care au devenit capete de ziar.
    Dar nimeni nu si-a amintit ca asta e meseria mea, de ani de zile, sa depistez hibele procedurale in diverse faze ale cercetarii penale.
    Intr-o tara normala, incalcarea procedurilor penale atrage dupa sine nulitatea cauzelor. la noi nu, nu raspunde nimeni.
    N-am avut nici un contract de consultanta pe zona politica cu Gigi Becali, am fost in „tabere” diferite, domnul Becali langa Mircea Geoana, eu alaturi de Traian Basescu.
    Inutil sa va spun, nu iau bani de la nici un ziar din ianuarie 2008, cand am parasit, la initiativa mea, postul de redactor sef adjunct la Romania libera.
    Nu am incasat niciodata vreun leu de la vreo televiziune sau vreun post de radio, cu exceptia perioadei cand aveam jumatate de norma la BBC, tot pe politie-justitie.
    Va rog mult sa nu puneti egal intre opiniile mele, personale, exprimate la TV sau pe blog, si contractele firmei.
    De altfel, cat timp am lucrat pentru Traian Basescu, in campanie, n-am iesit niciodata la televiziuni, tocmai pentru a nu fi acuzata de partizanat.
    Daca mai sunt nelamuriri, spuneti-mi.
    Nu ascund ca ma irita folclorul despre „amploaiata” lui Becali. N-am fost amploaiata nicaieri unde am lucrat, nu sunt genul… Acum nici atat… daca eram intrebata, raspundeam, asa cum v-am raspuns si dvs.

  65. Daca intrati in becalisme, eu ma retrag, cu parere de rau de pe blog.
    Cred ca exista probleme mult mai importante decat „cazul masinii lui Becali”

    Pacat. Se ajunge din nou la trivializarea oricarei incercari de a deschide ochii romanilor.

  66. ..au inceput exercitiul de „a va obosi”..metode si mijloace ale „obsedantului deceniu” mutate incoace… spre noi… credeam ca s-a incheiat cu –
    practicile, ei se insinueaza usor „ce au facut rudele, de ce ai luptat in est, dar umbra ta uneori are culoarea x, ce ai facut in ultimii… ani”

  67. […] “Aşadar, băieţi, gata cu minciuna şi abureala. Hai să spunem lucrurilor pe nume“, spune jurnalista Nicoleta Savin într-un adevărat rechizitoriu făcut la adresa politrucilor, rechinilor economici şi uneltelor lor care au jecmănit ţara asta de 20 de ani. “Să spunem că Băsescu ar fi şi el un hoţ, aşa cum ţipaţi de dimineaţa până seara, pe ecrane sau la tribune. Asta face hoţia voastră mai scuzabilă şi, chiar, iertabilă, aşa cum vă doriţi? Asta vă face mai cinstiţi, mai frecventabili, mai democraţi? Unde sunt banii de la FMI, întrebaţi voi, pervers, sugerând că au fost furaţi, deşi ştiţi că vi se poate demonstra, bănuţ cu bănuţ, unde au ajuns banii. (…) Dar banii epocii 1990-2005 sau, poftim, 2008, unde sunt? Unde au ajuns banii lui Ceauşescu sau ai Partidului sau ai Securităţii sau ai statului român, ai cui or fi fost, unde e fondul Libertatea, unde sunt banii din creanţele României? Unde sunt banii de pe operaţiunile de import-export aflate în derulare la vreme de revoluţie? Cine i-a încasat? Unde sunt banii de la SAFI şi FNI, de la Caritas sau de la Gerald, de la toată salba de bănci devalizate, în frunte cu Bancorex?“, întreabă jurnalista într-un articol care nu trebui ratat şi pe care-l puteţi citi integral aici . […]

  68. nici nu stiu ce sa mai spun, ce sa mai scriu, este pentru prima oara cand primesc o dovada clara la ganduriile mele! in ultimi 20 de ani toate aceste lucrurii sau intamplat dar oamenii nu vor sa vada ori imediat dupa revolutie au pus mana pe o arma sau ranit cu ea( aveam 10 ani si auzem tot felul de comentari,…X si Y au facut rost de un pistol, si-au tras un glont in fund si au luat certificat de revolutionar), in 1990 mineri au fost adusi in bucuresti dupa ce au fost mintiti,…”intelectuali au distrus tara, studetii!!” iar mineri au pus mana pe lopata, au luat trenul pus la dispozitie de cei care atunci conduceau tara si nu aveau solutii pentru a scapa de acei oamenii care nu-i vroia la putere si au batut tot ce era tanar( chiar si copii, femei, batranii) ori care ei credeau ca este intelectual,……

  69. Freddye,
    1. Daca citesc atent, ma condamnati pentru intrarea in Parlamentul european a lui Gigi Becali.
    a. N-am nici un merit/vina/amestec (Cum va place?, zis-a Shakespeare). L-au propulsat la Bruxelles cei ce l-au arestat pe el si au lasat hotii liberi, dar si Vadim, care a mirosit oportunitatea si l-a trecut pe lista PRM.

    b. Gigi Becali nu si-a facut campanie, deci nu i-am dat consultanta la alegerile europarlamentare.
    A ajuns la PE pe valul emotional al segmentului sau fidel de votanti; ignorati manastirile, bisericile, casele pentru sinistrati ridicate de Becali, tratamentele platite de el in strainatate, ecoul acestor fapte in randul oamenilor, intr-o tara in care toata lumea ia de la romani si nu le da nimic.
    Mergeti va rog la domnii Vantu, Patriciu, Voiculescu si compania, sa vedeti ce de binefaceri fac…
    Si dusmanii lui Becali au recunoscut ca arestarea nu a fost deloc corecta… dar asta e o poveste care merita un post.
    Raspund acum, fiindca nu am nimic a ascunde, insa ii voi dedica lui Gigi Becali un text, ca sa risipim orice dubii.

    c. Despre consultanta actuala, i-am raspuns lui Danali, vedeti mai sus.
    Fiti sigur ca sfaturile mele, ale Mariei Petre, fost europarlamentar, care-i este asistenta si conduce cabinetul de la Bruxelles, ale echipei care a lucrat anterior cu Maria, vreme de 4 ani, sunt cat se poate de autorizate.
    Deci prestatia parlamentara a lui Gigi Becali este absolut onorabila.

    2. Da, am lucrat in echipa Basescu si sunt mandra de asta.
    Imi asum sustinerea pentru el, ca si pentru Mugur Isarescu.
    Daca as fi facut aceasta pledoarie in 2009, v-as da dreptate, n-as fi fost obiectiva.
    Nu am iesit in nici o emisiune de campanie, tocmai ca sa nu fiu acuzata de partipri.
    Mi s-a parut ca asa e fair. Acum pot a spune ce gandesc, presedintele nu candideaza si a redevenit inamicul public nr. 1.
    Si am o caruta de argumente – hartii, date oficiale – ca sa vedeti ca nu mint si nu sunt subiectiva.
    Basescu a facut o urare, a promis cel mai putin in campanie, stiu foarte bine ce a spus.
    Prognoza de redresare nu i-a apartinut, erau date de la Statistica si Finante, folosite de toti decidentii politici si de BNR.
    Nici un contracandidat nu a prevazut amploarea crizei, am auzit doar de proiectul Johannis si de dezacordul pentru acordul cu FMI.
    3. Nu comentez preferintele dvs jurnalistice.

  70. Gavroche,
    Nu intru, stai linistit
    Am raspuns intrebarilor, probabil ca voi face un post ca sa epuizez subiectul si imi vad de treaba, desi nu stiu daca merita.
    Ca si in cazul lui Basescu, faptul ca acord consultanta pentru Becali face cumva postarea mea mai putin adevarata?
    Chiar am treaba, iar ce spun eu n-are nici in clin nici in maneca cu Becali.
    Postul a fost atat de bine primit, iar oamenii chiar asteapta altceva de la mine

  71. D-na Nicoleta Savin, vă respect de foarte mult timp ca JURNALIST ADEVĂRAT! Citindu-vă şi acest articol – „esenţă” pentru ultimii 20 de ani trăiţi în România – respectul meu pentru dv. este mult mai profund. Sunteţi singurul JURNALIST din România în a cărui părere am încredere; mereu aveţi anchete de valoare şi fiecare cuvânt vorbit sau scris de dv. are acoperire în dovezi. Sunt încântată că românii cu asemenea verticalitate, onoare şi demnitate – în sfârşit – sunt auziţi de restul lumii!

  72. A PRELUAT SI RAHOVEANU
    http://rahoveanu.wordpress.com/2010/05/18/%C2%AE-insir-te-margarite/

  73. multam, m-a anuntat

  74. Nicoleta ,vad ca dai raspunsuri pe banda,offfffffff,lasa-i pe cei care nu vor sa inteleaga ca ,nu suntem la o manastire de maici-unde ori esti,ori nu esti.
    moamaaaaaaa,da ce de-a postaci au aparut,pe unde ori fi dormit astia pina acum.
    si acum trebuie sa-mi exprim si eu ,GELOZIA’
    DA CU MINE CE AI DARIE-de nu ma bagi in seama?
    haaaaaaaaaaaa,hiiiiiiiiiiiiiiiiii doar la MICUL TICALOS SIMPATIC ANTI,ii acorzi ,dispense’.
    Eu din toata zgircenia mea si saracia mea-DAU O CAFEA,DE CAVALER ,NU CEEEEEEEEER.

  75. Zappa,
    Sorry, m-am ocupat de noi veniti, a sunat telefonul si am vb aproape o ora… tot despre material… acus ma apuc de raspunsul tau… sorry, n-am vrut sa fiu nepoliticoasa

  76. Zappa,
    Nu e o actiune de turma, e o incercare de trezire… Sigur, e o picatura in ocean, 3-4000 de oameni, care discuta fiecare cu alti 3-4 nu aduna nici cat votantii dintr-un colegiu rasarit.
    Si eu am aceeasi impresie, oamenii nu mai sunt de gasit sau nu au timp si vorbesti cu ei in fuga, nu lucruri importante.
    Parca le e teama sa asume un punct de vedere. Dezavantajul membrilor de partid, cand e in joc pastrarea sau castigarea puterii.

    Diferente? Toti au fost o apa si un pamant la votarea legii ANI, de unde se vede ca interesul n-are carnet de partid…
    Da, Vladescu l-a facut terci pe Felix, am citit scriptul si m-am bucurat mult…
    Pai ai putea crede ca Ponta sau Antonescu sunt in masura, singuri, sa-l infrunte pe Voiculescu?
    Se ascund sub pulpana partidului pentru a-i refuza pe conservatori…
    Cat despre ziua de maine, mi-e teama ca nu vom vedea realitatea decat daca suntem acolo,
    slabe sperante ca televiziunile sa nu manipuleze grosolan…
    Asadar, hai sa incercam imposibilul, sa facem din bulgare un om de zapada macar, ca o avalansa e mai greu de pornit…

  77. Da,putem incerca ca bulgarele sa viseze pt o zi ca va fi O MARE AVALANSA.
    NU stiu ce va fi miine in capitala,dar,ramin stupefiat de ipocrizia si mizeria de la r.tv-ION POPESCU-MALDARUL ACELA DE GRASIMI-fost administraor la televiziunea lui vintu,si leader de sindicat,ne da de stire foarte pasnic ca MINERII VIN.
    Ei ,aici am o problema si nu gasesc astazi raspunsuri.poate miine.
    Sa vedem se zgiltie , SANDRAMUA PEDELISTA,dar mai ales,sunt curios-pres.traian basescu,va pune ,PE TARABA OPINIEI PUBLICE,-adevarurile mult asteptate?

  78. Doamna Savin, ma bucur ca veti detalia anumite pasaje din text.
    De fapt, m-am referit la parte cu presedintele, unde mi s-a parut ca nu ati avut precizia fara cusur ce va caracterizeaza .
    E de la sine inteles ca dusmanii se vor apara pri orice mijloace, ca speculeaza si ca vor exagera toate greselile pe care le va fi facut. Asta nu e nou si nu trebuie amestecat cu datoria pe care si-a asumat-o, aceea de a-i „arde” pe spurcaciunile care ne-au jefuit.

  79. Zappa
    Inseamna ca nu l-ai vazut pe Miron Cozma dand in basescu ca in hotii de cai, pt mineriadele din 90, 91 si 99. Un cosmar de emisiune

  80. Val,
    Tocmai de asta mi-am propus o postare separata. E greu sa explici credibil ca el vede asta ca pe o datorie sacra, mesianica, ca vrea sa ramana in istorie . Dar asta e Base… dar pe maine noapte, de aseara nu m-am desprins de calculator, si trebi de job, si postare, si raspunsuri, e absolut necesar sa dorm… maine am o zi grea

  81. Lasati-l pe Miron Cozma in plata D-lui.

    Nimic nu e mai periculos decat sa zgandaresti orgoliul unui semianalfabet!

  82. Multzumesc doamna pentru raspuns ,eu am pus niste intrebari iar d-voastra ati lamurit pe toata lumea, nu numai pe mine..Chiar daca cele doua puncte vulnerabile vor ramane in mentalul colectiv,indiferent de cat de frumos le prezentati ,atata timp cat vi le asumati public,no problem .Nu voi mai face nici o referire la aceste doua chestiuni..de care am luat cunostinta ,aici ,pe blog…O seara buna..

  83. sarut mana , dar nu cred ca are sens sa va mai bate-ti capul ;in afara de cativa oameni cu creierul limpede si utilizat pentru (a gandi) sa tot fie un maxim de 1 %restul imbecililor din (pardon locuitorilor) din tara asta sunt doar niste obiecte de decor Pentru ei, vointa proprie , gandirea proprie si mai ales bunul simt sunt numele unor strazi .
    Am vazut si simtit ,, puterea ” celor multi… la noi in tara este egala cu ZERO!. Pe ei daca ii pui sa gandeasca se asfixiaza si dau coltul sau se impiedica in propriile picioruse de plastelina. Normal totul se datoreaza acelui singur neuron ce trebuie sa faca fata necesitatilor fiziologice ,respiratie, mictiune defecare si mai ales foame.
    Acest popor flamand (flamand dupa mancare) nu are vreme sa gandeasca ca doar trebuie sa manance URLA STOMACUL IN EI si aici este buba
    Suntem un flamand, rupti de foame, o natie careia ii este frica de foame pt ca de la radacini pana in prezent a cunoscut doar foamea In codul nostru genetic exista o particularitate , o anomalie daca vreti, direct raspunzatoare de frica de foame.Aceasta anomalie ii impiedica pe acei 99% sa gandeasca ei vad doar mancare , necesitatea obsesiva de a face rost de mancare ; cu asta se ocupa neuronul lor Tot aceasta anomalie ii impinge sa faca tot soiul de acte ,, istorice” dupa cum urmeaza tradari, acte de lasitate , minciuni
    Gena asta bat-o vina ne-a adus si proverbe pe care copiii le invata si le sunt inoculate in gandire
    ,, fuga-i rusinoasa dar e sanatoasa”
    ,, frica pazaeste pepenii (nu bunul simt)
    ,, fie painea cat de rea tot mai bine-n tara mea”
    Nu le mai cere-ti sa gandeasca la astia multi si nu va suparati pe ei ca nu iau atitudine , ca nu au cu ce sa faca treburile astea
    Iar astia care-s ,, pe val ” astia cu averi incomensurabile si de o nesimtire la fel de mare sunt tot din randul lor ; au avut grija ei comunistii timp de 50 de ani sa ii scoata din joc pe cei cu materie cenusie activa si sa puna in locul lor tarani flamanzi.

  84. Pai sa facem un calcul:conform studiului d-voastra stiintific ,avem in jur de 200.000 de „oameni cu creierul limpede si utilizat pentru (a gandi)”-ca sa va citez..Restul,imbecili ..?? Astia or fi elitele despre care o intrebam pe gazda noastra..?? .Cum ati ajuns la acest procent ,domnule ..?? Iertati-ma ,dar sunteti nedrept cu poporul roman si e pacat ca blogul d-nei SAVIN tolereaza asemenea postari.Presupun ca starea d-voastra saturniana se datoreaza ascultarii ,in exces a melodiei ” Dark of the moon ” cu PinkFloyd. Incercati cu CREEDENCE CLEARWATER REVIVAL ,va veti simti mult mai bine.. V-o spune ,cu multa intelegere un pensionar care nu este un stomac umblator.D-zeu sa va ierte pentru ce ati spus despre poporul roman..N-am cuvinte..

  85. Noapte buna, Nicoleta Savin! Odihniti-va ca maine sa fiti in forma!

  86. @ Freddye, Roger Watters,
    Nu am cenzurat de cand exista acest blog decat 3 postari, pline de obscenitati.
    Pot sa nu fiu de acord cu Roger Watters, pot sa-i explic asta, dar in nici un caz nu l-as cenzura, chiar daca altor oaspeti le displace punctul sau de vedere.
    Un jurnalist va asculta totdeauna toate punctele de vedere, nu le va cenzura, are aceste obiceiuri in sange.
    Roger Watters nu e singurul suparat rau pe poporul roman, sunt multi care gandesc asa. Nu-i impartasesc opinia, dar i-o respect.
    Am facut degeaba o gaura in steag in 1989 daca sacrul drept la opinie s-ar negocia.
    Asadar, precum rabinul, va spun la amandoi – pariez ca sunteti din generatii diferite – ca fiecare are dreptatea lui si a generatiei lui.

    @ Val, Noapte buna!

  87. @ Nicoletasavin

    Imi cer scuze, nu ma refeream la cenzura ci la tolerarea prin ignorare, sau lipsa atitudinii. Chiar daca suntem de generatii diferite, avem o singura muma spirituala -poporul roman, asta e matricea noastra, fie ca ne place sau nu.. A mai incercat cineva sa ne schimbe filozofia si obiceiurile dupa o vizita in Asia si, si-a luat-o.. E un lucru tare periculos si de durata. Suparati pe poporul roman suntem destui, doamna SAVIN, motivele difera, dar nu trebuie sa-l jignim.. niciodata.. Pana la urma, starea de nemultumire e mai buna decat spleen-ul, iti mentine spiritul treaz..Iata de ce va accept cu bucurie interventia . Noapte buna,stimata doamna..

  88. Românofobie şi Helenofilie / Preşedintele Traian Băsescu este atât de cinic, încât îşi poate permite să fie uneori sincer în declaraţii. Iar în martie 2009, Băsescu făcea o declaraţie televizată care anunţa suferinţele de azi din România. Suferinţe ce sunt provocate de intervenţia sa hotărâtoare dar dezastruoasă în politica macroeconomică a ţării. În acea declaraţie televizată, Traian Băsescu anunţa cinic dar complet iresponsabil, o creştere a datoriei suverane a ţării prin asumarea datoriilor băncilor străine cu filiale în România. Prin asumarea plăţii acestor datorii, sunt grav atinse păturile sociale implicate în furnizarea de capital intangibil în România. Ştiu, ei da, chiar ştiu, că noţiunea de “pătură socială” este aici foarte anacronic folosită de mine. În cadrul Teoriei Culturale a riscului, o interesantă şi utilă (este folosită de specialişti de la World Bank) dezvoltare contemporană din Antropologia Pragmatică, –disciplină ştiinţifică instituită de Aufklärung, adică din secolul XVIII ratat de români ca Epocă a Luminilor, iar această ratare s-a produs din cauza fanarioţilor–, entităţile colective sunt definite prin abordarea grid-group-network. Traian Băsescu ignoră „princiar, regalian” (emergenţa termenilor majestuoşi nu este provocată de figura absolut reptiliană a baştanului, ci de funcţia de preşedinte al României, o idee măreaţă, dar numai o idee, pentru că jilţul este ocupat în prezent de un reprezentant al intereselor oculte, anti-româneşti) teza lui John Pitchford potrivit căreia datoria acumulată de sectorul privat trebuie să fie plătită tot de secorul privat, ceea ce se şi întâmplă efectiv în România atunci când este vorba despre IMM-urile româneşti, dar nu şi când este vorba despre marile firme ale căror sedii se centrale se găsesc în străinătate. Vechea practică de la Anvers l-a învăţat pe Traian Băsescu să negocieze, foarte profitabil pentru el, cu marile firme străine ale căror interese multinaţionale sunt proiectate şi în România. Atitudinea lui Traian Băsescu din martie 2009 şi până în prezent demonstrează gradul românofobiei sale. Şi subliniez, salvarea băncilor străine cu filiale în România trebuia să vină din partea acelor state unde se află sediile lor centrale. Lucrul acesta se şi întâmplă în cazul planului de bailout pentru Grecia, o salvare financiară proiectată în comun de Franţa şi Germania. Aşa cum arată articolul lui Paul Seabright (vezi http://www.lemonde.fr/opinions/article/2010/05/17/ce-sont-les-banques-que-l-on-a-sauvees-pas-la-grece-par-paul-seabright_1352650_3232.html , helenofilia inexplicabilă a guvernelor din Franţa şi Germania are drept substrat, nedezvăluit public, tocmai salvarea băncilor din Franţa şi Germania ale căror filiale au făcut datorii în Grecia.
    Titus Filipas

  89. De ce te amagesti ca ai descoperit „apa calda”? Te stiam putin mai realista decat altii, dar vad ca te-ai colorat rau de tot. Scrii pentru cei care probabil urmeaza sa voteze. Nu vad logica reincalzirii ciorbei facuta cu 2o de ani in urma. Ai dat curs propriilor( re)sentimente si unei depline ipocrizii ,dobandite dupa ce Gigi nu te-a mai finantat.Urat!

  90. Stimata Doamna,timp de 50 de ani nu s-a facut comunism in adevaratul sens al cuvantului,iata de ce sunt pesimist ca vom face capitalism in urmatorii 50 de ani.Aceasta tara a fost calcata numai de pradatori in istorie,asadar iata care este gena noastra adevarata.Consider in van orice incercare de a „salva Romania”,trebuie sa facem o infuzie de sange generala,daca mai vrem sa schimbam ceva.

  91. Poate ajung azi in piata sa vad si iau personal pulsul.
    Protestul este protest si e bine ca este, caci oamenii nu sunt multumiti. Vor fi desigur si multi provocatori, nu de la noi ci de la ei, sunt specialisti 🙂
    Problema este, ca asa cum tot anticipez in desert din toamna lui 2009( cu intrerupere ptr campania dlui Basescu) nemultumirea lor a fost deturnata de la cei vinovati catre cei mai putin vinovati, despre care nu sustin neaparat(am sperat insa), ca ar fi mai buni, dar oricum nu au avut timp sa faca tot atatea porcarii ca PSD-PNL-PC.

    Fac ca o paranteza o comparatie, ca vad ca se poarta nazismul(Ponta 🙂 ) : comunismul si nazismul, ura de clasa versus ura de rasa.
    Primul a facut mai multe victime(peste 100milioane) caci a durat mai mult decat nazismul. Atat.

    Desigur noi i-am creditat pe cei ce conduc acum, dar timpul nu are rabdare cu ei.
    Eu din toamna lui 2008 avertizez aici ca inactiunea justitiara si economica esentiala, seamana cu o complicitate si ca timpul nu prea mai are rabdare dar dlor se pare ca nu au inteles.
    Desigur ca au circumstante atenuante dar uneori am avut impresia ca lucrurile bune pe care incearca sa le faca, le fac prost special ca sa pice.
    A se vedea ce ordonante neconstitutionale au facut si erau astfel, a se vedea ce au facut unii dintre PDlisti si azi la ANI(se bazeaza ca scot ceilalti castanele din foc adica , ca anuleaza ce se fac ei ca fac, dar la o adica in Senat au dat in mod clar o mana de ajutor la distrugerea ANI)
    Recunosc ca au nevoie de o majoritate, caci poporul asta debusolat si manevrat, nu a dat in 20 de ani decat securitatii o majoritate clara si asta a fost in 20 mai 1990 ( maine sunt 20 ani de consecinte tragice ale acelei optiuni cretine) si asta atunci cand inca mai aveam in viata si chiar in putere, cativa capabil sa ne puna pe drumul corect, azi ne mai fiind decat Basescu in situatia asta, sigur cu avantajul ca fata de Ratiu si Coposu atunci, el are(a avut mai corect spus)un sprijin popular mare, dar insuficient sa invingem hidra, balaurul tuturor ticalosiilor , aici Zapa este specialistul si are talent in a-l descrie pe balaur, dar Basescu, nici el, nu are o majoritate clara, evidenta precum a avut Iliescu ptr instalarea ticalosilor la putere dar insuficient, adica permitand pastrarea statuquoului care de fapt este victoria lor.
    Singura greseala pe care mi-o reprosez, desi si daca nu o comiteam, nu cred ca as fi fost ascultat, a fost ca neavand toate informatiile necesare, nu am cerut raspicat ca ce trebuia facut, sa inceapa in mare forta si viteza imediat dupa februarie 2010, adica imediat ce era clar ca avem o majoritate. Era mai bine sa pierdem la vedere majoritatea asta daca era falsa meciul, fiind tradati de cei care ziceau ca ne sprijina, decat cum se risca azi, cu siguranta in al noualea ceas.
    Mea culpa : nu mi-am dat seama ca suntem contra unui cronometru unde se numara cu ziua cu saptamana si maxim cu luna timpul pe care-l mai avem inainte sa se indeplineasca avertismentele mele.

  92. mi-au dat lacrimile. trec peste moment si te intreb:
    1) randamentul DNA. un nume de demnitar condamnat de cel numit la DNA de basescu. de ce nu e schimbat daca nu e eficient?
    2) cum si-a luat ioana apartament de 800.000 de euro?
    3) cum se face ca serviciile de opresiune (SRI, SPP, STS, SIE, militie, dna etc) prospera? se fac sedii noi, creste numarul angajatilor, salariile nu sunt afectate.
    4) elena udrea este un ministru competent si merita sa ocupe o asemenea functie timp de 2 ani? cred ca nu are nicio legatura cu faptul ca se vorbeste de ani de zile ca este amanta lui basescu de cand lucrau la PMB, apoi la Adm. Prezidentiala.
    5) cum s-a imbogatit mircea basescu? e fratele LUI, daca are vreo importanta. cerceteaza, vei ramane inmarmurita de agoniseala pe care o poate strange ujn om in 4-5 ani,
    6) demagogia ieftina cu „ne vedem din 3 in 3 luni in piata universitatii”?
    7) alianta politica cu gabi oprea, seful mafiei lui nastase, cel care a nenorocit romania in perioada 2000-2004?
    8) de ce arunca cu moloz in casa regala, alegand sa-l boteze pe bastardul ce se trage din carol al 2-lea?
    9) evaziunea fiscala din Romania e imensa, el nu face nimic. nu poate? sa fim seriosi, e implicat 100% in asta prin oamenii sai.
    10) cum de l-au parasit toti oamenii de valoare, gen plesu, saftoiu etc? au fost vizionari sau au fost jigniti de presedinte?

  93. @Polbac,
    Nu practic cenzura, accept critica, dar cu argumente.
    Dumneavoastra nu aveti nici unul.
    Daca citeati atent comentariile, vedeati ca am un contract de consultanta cu Parlamentul European pentru Gigi.
    Repet, am contract; sa inteleg ca nu nu mai am „(re)sentimente si deplina ipocrizie, dobandite dupa taierea finantarii”?
    Intre noi fie vorba, nu m-a finantat nimeni, niciodata.
    Insinuati ca ma cunoasteti.
    Eu nu va stiu, dar va anunt ca traiti in alta tara:
    nu sunt alegeri maine in Romania, nu voteaza nimeni, nici eu nu candidez.
    Am inteles, Polbac, cum aminteste cineva de jaful de 20 de ani din Romania, pe care unii ar vrea sa-l reduca numai la ultimii 5 ani, cum unii ca dumneavoastra sar la beregata acelui cineva.
    Nu-i bai, ma lupt, sunt barbata, dar cu argumente, nu cu insulte.
    Puteti intra sa „combateti” cu mine cat doriti, dar va avertizez ca, daca veti bate campii (diz)gratios si a doua oara, postarea dvs va fi stearsa.
    Daca ar fi un site, un spatiu public, poate ca as actiona democratic, lasandu-va sa va certati de unul singur.
    Pe blog, adica in casa mea, eu fac regulile si nu e firesc sa ma las jignita doar pentru a nu va ingradi libertatea…

  94. Felicitari, doamna Savin, excelent articol! L-am trimis deja tuturor cunoscutilor si prietenilor mei.
    @ion adrian
    Eu nu cred ca PDL-istii fac cu intentie ordonante neconstitutionale (desigur, cu o mare exceptie – ANI, unde au lucrat cu intentie la macelarire). Argumentul meu e ca banuiesc ca stiau ca vor atrage nemultumiri daca fac acele ordonante corecte, dar macar atrageau nemultumire pe drept. Adica pentru ceva facut, nu pentru ceva anuntat. Faptul ca anunta intentia de a schimba ceva iar apoi se „razgandesc”, nu e de natura sa le atraga din nou simpatia, eticheta a fost pusa deja. Trebuie sa recunoastem ca pentru ce vor ei sa faca (ma rog, pentru ce anunta ca vor sa faca), e nevoie de schimbarea Constitutiei si a Codului Muncii si de abrogari ale unor legi. Pentru asta e nevoie de majoritate mare in Parlament, iar ei nu o au. Au, in schimb eticheta de incompetenti. Ce partid si-ar dori asa ceva?

  95. @Blogideologic
    Va respect opinia, dar nu o impartasesc.
    Motivul e simplu: Bancile straine din Romania, spre deosebire de cele din Grecia, nu au avut probleme de la debutul crizei.
    Toate au beneficii. Mai mici, dar sunt pe plus.
    Probleme aveau mamele lor din Occident si interventia lui Basescu a vizat tocmai acest lucru, ca mamele sa nu retraga de la puii romanesti banii necesari iesirii din impas.
    Decideti, de cine vorbim, de filialele bancilor straine din Romania sau de marile firme multinationale? Cu cine a negociat Basescu?
    Ca sa pricep si eu acuzatia de romanofobie…

  96. @Dorin Floroiu
    Nu sunt avocatul lui Traian Basescu sa raspund pentru faptele lui, desi as putea si, poate, as avea si raspunsuri surpriza.
    Dar, daca toate acuzatiile dvs. ar fi reale, asta schimba cu ceva datele problemei, anuleaza sau scuza jaful in cei 15 ani anteriori?
    Pentru fiecare afacere trecuta in revista posed documente.
    Ca orice jurnalist de investigatie care se respecta, nu vorbesc dupa pereti.
    Repet, sa spunem ca Basescu e un ticalos, asta face ca oligarhia financiara si clasa politica sa fie mai curate si mai uscate?
    Sau ma obliga sa ascund in nisip dosarele si sa iert 20 de ani de jaf?
    Ori, eventual, sa-i trec in contul ultimului ticalos, identificat de dvs in Traian Basescu?
    Sa ia el, ca in cazul infractorilor, toate jafurile clasate ca fiind cu autori necunoscuti, asupra lui?
    M-am jucat putin cu vorbele….
    Domnule Dorin, ceea ce faceti dvs e diversiune. Eu spun ca toate merele si frunzele dintr-un anumit pom, dintr-o anumita localitate au disparut, iar dumneavoastra imi spuneti ca si smochinele din smochinul din alta localitate nu se simt prea bine, stau sa cada… Si ca, sigur, smochinul e de vina, a respirat acelasi aer cu marul, s-a hranit din acelasi pamant…
    Vorbim cat doriti, dar la obiect…

  97. ..de ce m-ai sters si nu m-ai primit in casa ta?! ..nu te-am jignit!!!??

  98. Corco,
    Cine te-a sters?
    Esti aici…. 🙂

  99. Buna ziua!Suntetii o adevarata jurnalista !Va rog din suflet sa ne bucuratii in fiecare zi cu postarile dumneavoastra……..suntetii minunata!

  100. Analiza datoriilor suverane ale ţărilor europene. O analiză interesantă a datoriilor suverane ale ţărilor europene poate fi citită la http://www.zerohedge.com/article/looming-european-debt-wars . Traduc din globish doar începutul : “Datoria suverană a Greciei este numai primul anunţ dintr-o serie de bombe europene ale datoriior suverane ce sunt amorsate să explodeze. Datoriile ipotecare în economiile post-Sovietice şi în Islanda sunt cele mai explozive. Deşi aceste ţări nu sunt în zona monedei Euro, majoritatea datoriilor lor guvernamentale sunt denominate în euros. Aproximativ 87 % din datoriile republicii Latvia sunt în euros sau în altă valută străină, şi datoriile au fost contractate de Latvia mai ales de la instituţii financiare suedeze, în vreme ce Ungaria şi România sunt datoare în euro mai ales către băncile austriece.” Articolul subliniază apoi în mod insistent : “Datoriile guvernamentale contractate de aceste ţări au fost făcute numai pentru a sprijini ratele de schimb pentru a se putea plăti datoriile sectorului privat din aceste ţări (deci datoriile guvernamentale din România au fost făcute pentru a se plăti datoriile sectorului privat din România!, n.n., se confirmă astfel dictonul economic al capitalismului : “Privatizarea câştigurilor şi naţionalizarea pierderilor.”) făcute faţă de băncile străine. Atenţie, datoria suverană a României a fost făcută pentru a sprijini sectorul privat, iar nu pentru a se finanţa un deficit bugetar intern, aşa cum este cazul datoriei suverane a Greciei ! Toate datoriile suverane contractate de statele mai înainte enumerate (deci acesta este şi cazul României, n.n.) nu pot să fie plătite, deoarece au deficite comerciale curente mari şi economiile lor se scufundă în depresiune.” Mai departe, autorul susţine că termenii ajutorului financiar de la FMI impun o serie de condiţii extrem de dure, printre care creşterea impozitării forţei de muncă pentru a determina populaţia să emigreze.

  101. d-na SAVIN

    Am urmarit minipolemica dintre d-voastra si d-l DORIN FLOROIU. Nu ,nu cred ca sunteti omul care sa va jucati ci vorbele si ca ,aveti dreptate si in privinta lui TRAIAN BASESCU,e asa cum l-ati zugravit .. Numai ca,pe langa copacii enumerati de d-voastra sunt si niste tufisuri ,asa pentru siguranta..Ce conteaza ca sunt ticalosi mari si mici ,rai mari si mici doamna..ne folosim de micii ticalosi ca sa-i lovim pe cei mari..alegem raul cel mic ca sa-i dam cu delete celui mare..?? Puteti suporta acest modus vivendi ??-eu unul ,ba..Dupa parerea mea ,1989 a fost un moment „0” dar barat..Se simte nevoia schimbarii invocate de dumneavoastra ,in mintile si sufletele noastre .Poporul a hotarat ,prin vot ca PSD-ul nu trebuie sa mai guverneze tara .Dorinta i-a fost indeplinita ..Acum ,poporul cere demisia lui BASE si a lui BOC si nu mai are rabdare sa ajunga pana la cabina de voatre..

  102. @Dle Dorin Floroiu

    Cu permisiunea gazdei si a dvs as putea sa va dau si eu cateva lamuriri la problemele ridicate de dvs.

    1. DNA nu are nici dreptul nici puterea legala de a baga oameni in puscarie. DNA aduna doar probe. Cei care trebuie sa dea sentinte sunt judectorii Costiniu, Pivniceru, Barbulescu…va spun ceva aceste nume? (ca sa nu mai amintesc de „scutul parlamentar” care, stim cu totii cum a functionat si cum va functiona in continuare)

    2. De unde a avut Ioana Basescu 800 000 de eur pt apartament? Va reamintesc un caz public, notoriu si perfect legal. Doamna Ioana Tariceanu, notar de stat ca si Ioana Basescu, a incasat 400 000 euro numai dintr-o singura tranzactie a dlui Costanda, cunoasteti desigur povestea cu cele cateva hectare din Satul Francez. Mai departe, nu cred ca e greu sa duceti rationamentul pana la capat.

    3. Serviciile pomenite de dvs isi primesc bugetul in functie de hotararile parlamentului. Cu asta cred ca am spus tot.

    4. Chestia cu Udrea – amanta lui Basescu, este o simpla speculatie de Can-Can, puerila si aruncata pe piata de ciutacii lui Felix. In timp ce foarte multe doamne ale politicii romanesti au fost fotografiate si filmate in ipostaze deloc magulitoare, impotriva doamnei Udrea n-a aparut niciodata, nicaieri, o astfel de dovada cu toate ca este una din cele mai „vanate” femei din Romania de catre paparazii de la toate publicatiile posibile.

    5. Fratele lui Basescu si-a dobandit banii perfect legal atata timp cat niciun jurnalis, niciun procuror si niciun judecator n-au gasit ceva ilegal. Deci vb doar de speculatii si de rea intentie. Iti garantez ca foarte multi politicieni de la toate partidele au averi de zeci de ori mai mari decat ale lui M. Basescu, dar despre ei precis nu vrei sa auzi. A incercat SRS sa-l majeasca dar pana la urma SRS a reusit doar sa se manjeasca singur si sa se umple de ridicol. Cunoasteti povestea.

    6. Da, demagogie ieftina cea cu iesitul in piata la fiecare 3 luni. L-a luat euforia pe dinainte cum s-ar spune.

    7. Alianta cu Oprea este o alianta politica, ca oricare alta. Oprea a fost ales de cei ca matale sau ca mine in Parlamentul Romaniei iar legile Parlamentului se fac pe voturi. Asa ca atata timp cat populatia Romaniei a validat prezenta lui Oprea in Parlament, PDL are absolut tot dreptul sa accepte votul si sprijinul „independentilor”

    8. Sa nu uiam ca Iliescu si oamenii sai au fost cei care l-au fugarit pe aeroport pe Maria -Sa Mihai cu toata gashca lui regala. Iar apoi, acum 2 sau 3 ani, cand si-a serbat nunta de aur (sau argint) Regele Mihai, i-a invitat ostentativ tocmai pe cei care l-au fugarit atunci, ignorandu-l cu aroganta pe Presedintele Romaniei.

    9. Oricat ti-ar placea tie sa ai dreptate, evaziunea fiscala a unui stat nu poate fi nici declansata si nici remediata de o singura persoana, fie ea chiar si Presedintele Romaniei. Nu-ti mai vb de raspunderea parlamentara sau de piata monetara internationala pt ca n-ar avea niciun sens.

    10. Oamenii care l-au parasit pe Basescu au facut-o, fiecare, din motive cat se poate de personale. Lui Plesu nu i-a convenit faptul ca, cu toata notorietatea, talentul si inteligenta sa, n-avea dreptul sa faca ce-l taie capul ci trebuia sa se supuna politic guvernului si presedintelui. La urma urmei totusi presedintele Romaniei era seful sau, nicidecum invers! Ulterior s-a dovedit ca nici Plesu nu-i chiar atat de curatel pe cat ar vrea el sa para, dar asta e alta poveste.
    Cat despre doamna Saftoiu chiar ca mi-ar fi jena sa mai pomenesc (mai ales in legatura cu caracterul dansei)

    Deci, dle Floroiu, daca ai avut rabdarea sa citesti ceea ce am scris mai sus, cred ca iti dai si matale seama ca acuzele pe care le aduci nu stau in picioare nici macar la cea mai simpla „evaluare” a lor.

    (Multumesc pt postarea comentariului meu)

  103. Citesc mai sus una din cele mai puerile afirmatii la moda in aceste zile:

    „Acum ,poporul cere demisia lui BASE”

    Nu zau. Oare chiar atat de tampiti ne cred cei care afirma ca 3 moguli de presa, 10 de jurnalisti vanduti si 50 de mii de sindicalisti si pensionari manipulati reprezinta intregul popor roman?

    Eu m-as fi lecuit de mult de astfel de afirmatii, mai ales ca cei care-s toata ziua cu „vointa poporului in gura” au incasat-o urat de tot, de fiecare data, tocmai de la poporul pe care ei isi imaginau ca il reprezinta!

  104. Astept cu drag sa scrietii!

  105. Din cate-mi amintesc expresii ca „ne intoarcem cu fata[sic] la popor ,poporul meu e suveran ,ma supun vointei poporului au stat chiar in guritza multiubituluihulitacum BASESCU si a P.D.L. De ce acum ,cei 50.000 nu sunt reprezentativi ,cand aproximativ acelasi numar de oameni au hotarat victoriutza lui BASESCU.. la alegerile prezidentiale ?? Sa ne fereasca D-zeu sa fie 20.000.000. ,sa nu ne ascundem dupa tufis,asta a fost doar un avertisment ..boieresc dupa parerea mea..Despre marirea si decaderea d-lui HOARA ,in alta postare..ca nu ma pot opri din ras..

  106. […] Un om din Tecuci avea un motor ?i cu el a dezmor?it România […]

  107. @ freddye spune : +Dupa parerea mea ,1989 a fost un moment “0″ dar barat.+
    🙂

  108. Buna ziua Nicoleta Savin,buna ziua tuturor.
    Deosebite articolele publicate sub numele” blogideologic”
    Este o placere sa parcurgi asemenea comentarii care au o argumentare eleganta si curata.

  109. Din cate imi amintesc si eu, Basescu este singurul cetatean roman care are dreptul sa vorbeasca in numele majoritatii poporului pt ca este singura persoana aleasa direct si in plan national. Si in afara de asta, are chiar obligatia de a reprezenta si de a se exprima in numele poporului.
    Corecteaza-ma daca gresesc.

    Ma scuzi ca nu iau in seama artificiile tale in legatura cu cei 50 000 de cetateni la care te referi matale.
    Nu vad ce-are sula cu prefectura. Basescu a castigat alegerile pt ca a fost ales de peste 5 milioane de romani nicidecum doar de cei 50 000.
    Nu te supara dar la mine nu au priza asemenea metode ieftine de manipulare!

  110. Si pt ca tot e democratie si e bine sa avem pareri diferite, eu consider ca „blogideologic” bate campii dar nici macar n-o face cu gratie.
    Intamplarea face sa cunosc mai multe din comentariile acestui blogger (de pe alte bloguri) si trebuie sa recunosc ca mereu m-a uimit datorita ochelarilor de cal pe care se incapataneaza sa-i poarte.
    Cat despre subiectivismul aproape maladiv cu care isi arunca „ideologia” in stanga/dreapta, prefer sa nu spun nimic pt ca ar trebui sa impachetez cele mai dure expresii in catifea pt a nu oripila distinsii cititori, asa ca mai bine renunt si ma opresc aici.

  111. Impresii de la un miting sindical.
    a)ora 11,30 : ajung in piata unde este lume multa, bine organizata, desigur multa circulatie de colo colo, zona centrala a pietii, peste 1/3, aflata intre cordoanele de jandarmi si curtea cladirii guvernului, forma o zona libera, fara manifestanti.
    Asadar participantii ocupau zona pietii exterioara acestui perimetru, cu extindere spre cladirile inconjuratoare adica trotuarele acestora. Adica in jurul pietii propriu zise ocupate partial, un inel de cca 30-40 m grosime intrand astefel pe bulevardele inconjuratoare.
    b)ora 11: 30 -12:45, discursuri insufletitoare ale liderilor, terminate cu jos Boc, Jos guvernul criminal, Jos Basescu etc la care multimea participa in buna masura. Cel mai putin a paticipat cand un lider a spus ca: vrem sa muncim cu demnitate, ceea ce m-a facut sa cred ca era ideea cea mai putin agreata fata de ideiile care incepeau cu Jos. Era, simbolic cred, un portret mare al lui Ceausescu, tinut de niste manifestanti, cu mandrie, intr-o zona centrala.
    La 12:30, lumea a inceput incet incet sa se retraga spre statiile de metrou sau spre niscaiva zone cu bere si mici.
    Eu am plecat la 12:45 cand se parea ca se termina, caci o navala de oameni spre metrou incepuse.
    c) Consider ca s-a procedat la o diversiune demagogica: liderii criticau cam tot ce se putea critica in ultimii 20 de ani dar fara nominalizari, dupa care la nominalizarea vinovatilor aparea Boc, PDL , Basescu, confirmandu-se incaodata, ce va explic de mult, asa ca nu mai repet
    d) Activitatea mea acolo: Am discutat cu multi mai mult sau mai putin determinanti in exprimari si injuraturi. Desigur am spus ceea ce cred eu, adica ca nu e rau ca ei si toti nemultumitii sa se exprime, dar ca sunt mirat de faptul ca liderii lor critica tot ce se poate critica ptr 20 de ani si cer jos guvernul, deducand ca acesta este vinovat si de ce au facut altii si de ce nu au putut sa faca ei, fiind evident impiedecati.
    Le-am spus ca nu e normal sa creeze cu lozincile astea un vid de putere, ca l-am experimentat odata in 1990 cand ultimul cu voia noastra a luat tot si a umplut vidul si poate ca daca-l umplea Ratiu sau Coposu am fi trait altfel azi si dlor nu ar mai fi aici la miting.
    Asa ca am sugerat sa strige Jos .. dar si Geoana presedinte sau prim ministru, Crin Antonescu sau Ponta sau Voiculescu sau cine vor ei, sa fie adica si constructivi etc
    Unii s-au simtit luati la misto ceea ce era jumate corect, cei cu fetze de activisti la raionul de partid sau in uzina, ma invitau sa plec si ma amenintau, altii cadeau pe ganduri.
    Cred ca daca ce am facut eu l-ar fi facut cateva zevci de oameni de diferite aparente si conditie sociala multi ar fi plecat acasa cu alta optica dar ce sa le fac eu dragutilor pe care i-am votat. Ii conseilam si pe gratis.
    La ultima mea propunere, ca sa faca un guvern cu liderii sindicali ce cuvantau azi, pe unii i-am facut sa buseasca in ras, pe altii s-o ia in serios si pe activistii si securistii care intelegeau ca unii ca mine, le dejoaca diversiunea,sa ma faca provocator pdl-ist si atunci scoteam umbreluta rosie, primita la alegeri de la doua fete frumusele care mi-au dat-o in numele PSD, desigur elegant si fara sa ceara nimic in schimb, si pe care desigur si eu am luat-o cu multumiri ptr amabilitate(cat or fi costat umbrelele, ca vad ca aia de la Antene vorbesc doar de galeti) si spuneam ca nu am fost la vot considerand ca-i las pe ei sa decida, dar ca chestia cu Voicu ma face sa fiu bucuros ca nu s-a ales Geoana, dar daca ei vor pot sa-l puna acum presedinte din partea mea nu au decat

    Asadar, nu m-a luat nimeni la bataie, dar am simtit ca nite vechi activisti sau securisti care intelegeau exact ce fac, ar fi facut-o cu placere. Desigur eram itinerant, caci nu stateam decat putin intr-un loc , un flash doua si valea la alt grup sa le iau si alora pulsul.
    Una peste alta, m-am distrat bine si ajuns acasa am baut cu pofta o bere bine meritata.

    PS Este corect ce face Boc, isi pune in joc, prin asumare a raspunderii, existenta lui si a guvernului sau, asa ca Parlamentul, daca va fi alaturi de cei care strigau azi jos Boc, au ocazia s-o faca cu toata raspunderea care sa recunoastem la mitingisti este egala si moral dar si juridic formal egala cu zero.
    Dar atentie, repet, PDL, sunteti in al noulea ceas, daca nu puneti si maturoiul anticoruptiei si anti clientelei in functie, veti fi spulberati, desigur nu in binele, ci in raul tarii si oamenii corecti nu pe prosti si ticalosi ii vor tine responsabili, ci pe voi, pe care v-au creditat sa-i reprezentati

  112. D.na perfect de acord cu ce scrieti aici, dar din pacate este precum situatia prietenei mele de 40 de ani, care are o hernie de disc pe care ar trebui sa si-o trateze dar nu are cum pentru ca trebuiesc bani si mai ales pentru ca a mai fost operata cu zece ani in urma la clinica de neurologie din Cluj si pentru ca i s-a gresit operatia pentru ca in acea perioada Clujul avea banci vopsite tricolor, dar clinica respectiva nu avea un aparat care sa faca o analiza RMN si atunci doctorul a operat orbeste cum s-ar spune si ghinionul prietenei mele a fost ca orbul nu a nimerit Braila…acum nu sunt bani nici macar pentru RMN cum sa mai gindim la operatie…si deci speranta ca o femeie de 40 de ani sa ajunga intr-un scaun cu rotile este ca si sigura…cum in fapt si cu noi ca si romani este ca si sigur ca vom ajunge in cazul fericit sa fim minoranta etnica a cuiva…poate nu neaparat de sfinti este nevoie poate sunt buni si apostolii sa faca ceva pentru politica romana si pentru civism. erau buni daca ar fi fost macar cu zece ani in urma… acum intre insulele lui Patriciu si Vuittoanele d.nei Udrea, filipina fiului lui Ponta si balbutia europarlamentarei EBA ceea ce ne ramine este sa apucam sa ne facem cel putin un RMN inainte de-a ne opera pentru a ne scoate ideea din cap ca ar conta ceva ca, spre ghinionul multora dintre noi, ne-am nascut romani…

  113. Nicoleta,
    Se pare ca cu reclama pe care am facut-o, ti-am adus lume noua din zona PSD-Nastase.
    Desigur, tu nu a sa cenzurezi asemenea lui AN.
    (Pot oricand dovedi ce spun pe exemple concrete).

  114. …3-4 dimineata ai ograda inchisa?
    Am trimis discutii vorbite..in care l-am iertat pe roger watters!(ca nu intelege puterea celor multi,care tocmai la noi este O PUTERE!!!)..l-am iubit pe freddye!
    Pe tine ,stii ca te iubesc!ESTI TARE!!!..(..cu mana de MASTER ai rotunjit bulgarele ce s-a transformat in tavalug ce poate declansa o avalansa…cert e ca ai declansat o avalansa de postari ,raspunsuri,replici..treziri..)
    ..si pe toti romanii(si pe mine),oriunde s-ar afla,ii iubesc ,pentruca romanii au spirit de invingatori,sunt cei mai destepti (chiar si atunci cand gresesc),sunt cei mai frumosi,sunt cei mai „hoti”,sunt cei mai smecheri,cei mai puternici cei mai credinciosi ,spun lucrurilor pe nume cum se cheama pana la vulgaritate…(totul la superlativ!!)!!!!..si pot orice pentru ca ,in tot si in toate ,pun suflet ..iubire,tristete,furie,manie,iertare si iar iubire!!!
    Romanii stiu ca pot vedea stralucind stelele pe cer,doar cand este intuneric,cand se lasa noaptea!!si ca pot vedea pe cer un frumos curcubeu,doar dupa o puternica furtuna!!! Sunt state ,mult mai puternice(ca nivel de trai),dar care impun masuri mai drasnice de austeritate pt. popoarele lor!!(in pielea acestor popoare – care nu sunt invatati cu greutati pecuniare si nu au fost interesati si nici afectati de furtisagurile imparatiei,sau a hotilor de hoti.. vezi o Germanie,Marea Britanie,Italia,Irlanda…noi romanii nu suntem si ,pt. ca nimeni nu a trecut prin cate a trecut poporul roman si suntem unde suntem!!!!…suntem caliti si putem orice ,putem depasi orice obstacol chiar daca se cheama masuri de austeritate impuse de imparatie pt.cei multi!!!
    ..cred ca se va gasi solutia cea mai buna!!! pt.ca toata lumea sa fie bine!
    ..Si totul se plateste pe lumea asta!!
    …Si bulgarele tau de zapada ,Nicol,s-a rostogolit si a prins atatia fulgi in el..dar se topesc si ..Discutii Vorbite!!..la mai multe!!!
    Love&Peace

    PS.ceva asemanator a fost si dimineata..Bine ca nu ai dat si drumul la caini in ograda!!Hahahihi!

  115. In spatele usilor inchise…
    Unii ne cred copii..
    Acolo,in spatele usilor inchise..ii gasim pe toti..a inceput lupta pentru Romania..
    Au inlocuit ghilotina cu pumnale ascunse sub haina..candva au fost impreuna,au avut acelasi stapan,acum au devenit slugi bezmetice…
    Ce asemanare cu zilele conventiilor din revoluta franceza..
    Toti vor oamenii in strada ,fiecare sperand ca atunci cand va iesi cu mainile pline de sange sa treaca asasinatul in seama romanilor..
    Sunteti asteptati baieti..de aceasta data nu vor mai fi tintele vii din decembrie..Romania va fi eliberata metru cu metru..piatra cu piatra..
    Am fost si in piata..am ramas uimit de multimea de femei…frumoase si superbe luptatoare..
    „acoperitii”- lideri sindicali..au rostit primele litere din abc…ul,manipularii,incercand sa oboseasca si sa sadeasca confuzia in oameni..
    Au fost executate si alte lectii..
    Asa de mica parea cladirea guvernului..
    Nici nu stiu uriasii politici ce picioare de lut au..

  116. Drum bun anti si toate cele bune!O sa-ti simtim lipsa!

  117. Abia astept sa le vad pe cele doua doamne,facind o critica rationala,lucida dar si cinica.
    asa cum am mai spus,si cum voi mai spune-PREMIERUL BOC,are pacatele lui,o atitudine ezitanta-TRIUMVIRATUL BLAGA-BERCEANU-VIDEANU-are in acest moment o situatie confuza-:
    ,POATE CADEA-simt ca influenta in partid,le scade si mai simt ceva…………….nemultumirea VOTANTILOR PD-L SI A LUI TRAIAN BASESCU,se pare ca se concentreaza si se focuseaza doar pe ei 3.
    Iesirea din spatiul public o perioada destul de lunga,lipsa comunicarii,iar atunci cind o fac,o fac de-o de-o stingacie dezarmanta,a facut ca multe ,VOCI SA RENUNTE LA A SE MNAI EXPRIMA’
    Mi-ar placea sa aud,daca este real,faptul ca ati fost trecuta la index,PE B1TV.
    Pt ca daca este adevarat-cred ca cei trei trebuie aspru criticati si pusi ei la INDEX.
    A ingradi libertatea unui jurnalist,a-i pune piedici sa se exprime,sunt practici MIZERABILE.
    Mai bine un ziarist mincinos,exagerat decit CENZURA.
    Asa ca va doresc succes si sa ,FITI DV.ceea care este simpatizata si agreeata de foarte multi oameni-chiar si cei cu vederi de stinga,in sinea lor va apreciaza.
    Pina la urma nu trebuie decit sa sprijiniti adevarul,lucru care dv va este la indemina,si dealtfel si nou.
    BAFTA

  118. DRAGILOR,
    SCUZE TUTUROR CA N-AM RASPUNS LA COMENTARII DUPA PRANZ. AM AVUT O ZI PLINA DAR VOI RASPUNDE DUPA ORA 22.00
    INFORMATIA LUI ANTI S-A ADEVERIT… DE UNDE AI ŞTIUT, GHIAURE? 🙂

    RADU MORARU CHIAR FACE O EMISIUNE DESPRE ACEST MATERIAL LA B 1, CU MINE SI ALTI ZIARISTI.
    VOM INTRA LA „NAŞUL” ÎN PRIMA PARTE, DE LA ORA 20.00.

    NU MI-AM PUTUT ÎNCHIPUI CĂ UN MATERIAL DE BLOG POATE FACE ATÂTA VÂLVĂ.
    CA SĂ VĂ BUCURAŢI ŞI VOI PRECUM MĂ BUCUR ŞI EU, AFLAŢI CĂ TEXTUL DEJA CIRCULA PE MAILURI NU DOAR IN ŢARĂ, CI ŞI ÎN EUROPA, ÎN SUA ŞI CANADA.

  119. Tu le stii pe toate Anti!Cum se face acest lucru?Am inteles ca in aceasta emisiune va fi invitat si Tiberiu Lovin.Merita vazut asa ca lasatii alte preocuparii si fiti cu ochii pe tv la ora 20!
    Mult succes!

  120. Eusebiu-FII ATENT LA MOSHU’:
    Nu am avut informatia conform careia cei doi sunt PATRONII .
    Nu am obiceiul ,SA SAR DE CUR IN SUS,la prima comanda.
    Zici ca de multa vreme citesti luarile mele de pozitie,asa ca ar trebui sa stii ca nu sunt pupincurist,nu fac jocurile nimanui.
    Pe mine ma intereseaza doar ca tara asta sa mearga pe drumul drept,cel putin pe drumul pe care eu il consider drept.
    Daca ai observat ,in ultima vreme,adica ultima saptamina,mi-am moderat discursul si ,I-am ciomagit tareeeeeeeeeeee pe cei trei,pe pedelisti,inclusiv pe FEBLETEA TA-
    Am spus ca nu-i momentul clarificartilor in partid,S-AU PURTAT CA IDIOTII.
    TE DUCI LA RAZBOI CU CASA IN PLIN SCANDAL.
    Trebuiau sa astepte sa termine negocierile cu F.M.I.dupa care sa-si dea la gioale cit doresc.
    Uite,din curiozitate am intrat putin in istorie-pe vreme guvernului liberal ,,S-A MAI PRODUS O AJUSTARE SALARIALA.
    Pina si I,L.CARAGIALE,GAZRUL TAU a avut de suferit.
    A fost un model scoala de cum trebuie sa rezolvi o problema.
    SI ATUNCI BUGETARIMEA Se UMFLASE PESTE MASURA.Deh boala veche la romani,e cu traditie.
    DAR SA LAS ISTORIA IN PACEsi sa-ti spun drum bun,sa-ti mearga bine pe unde te vor purta pasii
    Si hai fa pasi,si vino repede inapoi…………..

  121. D-na NICOLETA ,de ce sa fiti pusa la index ? Sunteti cumva membra PD-L..???

  122. […] This post was mentioned on Twitter by danutz. danutz said: Un om din Tecuci avea un motor şi cu el a dezmorţit România « Blog de veghe http://bit.ly/cqvpoN […]

  123. A inceput emisiunea!

  124. @ ilustrissimul MATALE

    Intre aritmetica alegerilor si moralitatea castigarii lor e o mare diferenta domnule MATALE.Au fost 5 milioane care l-au vrut si 5 milioane care i-au vrut fundul tintuit intr-un varf de bocanc. Basca vreo 60.000 de maneloizi care au facut diferenta dintre presedintele unei tari si voievodul tiganilor ,in favoarea celei de-a doua optiuni..Ce-are sula cu prefectura ,intrebi MATALE retoric..Pai ,hai sa va ajut.Dupa venirea la putere a neoprotestantilor portocalii [ati auzit de TURNUL DE VEGHE ],sau furiosii domnului ,daca vreti ,in toate prefecturile sunt numai ….prima parte a intrebarii dumnevoastra .Eu le spun prefecturi decalotate..hi,hi,hi. Va sfatuiesc,amical,sa nu ma provocati,spre a cersi o eventuala banare domnule MATALE,nici pe mine si nici pe altii care s-ar putea sa nu fie de acord cu…MATALE .Si inca ceva ,sper sa nu faceti greseala de a confunda TURNUL CU BLOGUL , dupa cum ,nici eu Scula cizmarului cu Prefectura guvernului..

  125. Multzumesc ,Antibibliotecaru..Voi ilumina masele cu informatia asta..Acordam o bila alba in acest caz si facem socoteala..

  126. Multzumesc CORCO ,ai un suflet mare…!!Ma onoreaza comentariul tau..

  127. PS-special pentru domnul MATALE

    V-as mai ruga,apropo de manipularea invocata de MATALE sa puneti pe „OFF” sistemul d-voastra de alarmare timpurie ,privind evolutiile altor useri in blogossfera ,in prima speta ,d-l blogideologic,care,dupa parerea mea ,are aceleasi drepturi ca si domnia MATALE,poate ,eventual mai putine pretentii .. Stiu ca, poate ne vreti binele cu forta ,eu unul prefer sa mi-l administrez singur ,n-am incredere in cadourile grecilor.. 😆

  128. Doamne cat adevar graitii in aceste momente stimata doamna Nicoleta SAVIN!

  129. Super a decurs emisiunea pana in aceste momente!

  130. Urmăresc cu multă plăcere emisiunea , toţi invitaţii sunt deosebiţi şi foarte informaţi.

  131. Suntetii minunata in aceste momente!Vad ca si moderatorul ramane uimit!

  132. Pentru cati bani primesc parlamentarii nostri, tara ar trebui sa mearga struna!

  133. Cortina a cazut si peste momentul acesta-IESIREA LA RAMPA A CELOR DOUA TALIBANE PROBASESCU,daca e sa-i dau crezare lui EUSEBIU.
    Bon ,prima mea nedumerire,ce a cautat zdrentarosul de IONITA M IONITA,la care ,NASHUL,a avut neobrazarea sa-i faca un laudatio-un jurnalist onest.
    WOWWWWWWWWWWWWW,eram pe punctul de a arunca tv pe geam afara.
    NASHULEEEEEEEEEEEEEEE-NU L-AI VAZUT PE LIMBISTUL IONITA LA EMISIUNILE LUI STELIAN TANASE?NU L-AI VAZUT CUM LA REALITATEA TV.-SCLAVUL LUI PATRICIU.
    Pe gusterul de ionita l-as castra ,daca ma gindesc bine,asa incit niciodata sa nu mai poata perpetua mizeria care este el.
    Nicoleta,astept sa vad ce vei comenta,sa vad cit de departe ori aproape sunt de ce ai simtit ,in aceasta emisiune.
    Cred eu,ca dupa ,VALUL provocat de articolul publicat pe blogg,,SE CERE O LUARE DE POZITIE’dupa iesirea la nashul.\
    Personal,ma declar usor deranjat-AS FI ASTEPTAT CEVA MAI MULT-
    Spre exemplu:SINDICALISMUL DE PARTID,
    Cum eu nu am facut o fixatie strict pe cei TREI CRAI PEDELISTI,il las pe eusebiu sa faca spume,in ce-i priveste.
    Eu nu duc razboaie personale,cel putin nu in acest moment.

  134. Doua vorbe despre NASHUL-diversiune zici eusebiule?
    Mai sa fie,adica tu insinuezi ca ANDREEA PORA SI NICOLETA ,s-au last manipulate?
    Hmmmmmmmmmm,ceva nu se potriveste aici,cineva e din alt film la SCHEMA ASTA,MAI EXACT LA…….,DUBLA ASTA’
    Eusebiu,da mai mult pe goarna sa te inteleg,ceva imi scapa,ceva nu se potriveste in acest PUZLLE,lipsesc niste piese.
    Si acum o intrebare curveasca-Daca tu ,eusebiule ai fi fost moderator,cum ai fi procedat?
    Si daca stii cine il ghidoneaza pe NASHUL-SPUNE-NE SI NOUA.Spune-ne cine este la celalat capat al atei.

  135. Mai este cineva pe aici?.
    Intreb ca sa stiu daca scriu in seara asta sau las pe maine dimineata

  136. Vad ca e liniste si pace, merg si eu la somnic, am avut o zi infernala.
    Revin maine cu raspunsuri, ceva impresii de emisiune si primul episod din jaful Romaniei
    M-am decis ca format: pastile, scurte, la obiect, despre o afacere / un personaj, plus punctul meu de vedere
    .
    Ca sa nu va plictisesc… 🙂 Va fi mare deranj… 🙂 🙂 🙂

  137. te-am urmarit ,succes ,,si scrie .ps.Radu moraru sa-ti dea voie sa vorbesti mai mult .

  138. Ati fost foart bune aseara si d-stra si d-na Pora, si Nasul – care uneori mai face compromisuri, dar aseara, spre final, s-a eliberat total.
    Ati fost bune, dar ma gandesc: LA CE BUN?

    Am avut in Romania destule caractere si minti stralucite dar s-au multumit doar sa serveasca drept aripi, iar pasaroii s-au ghiftuit repede si au renuntat la zbor. Ce-ar fi sa incercati sa faceti mai mult?

  139. Citez doua comentarii aparute pe un alt blog:
    …………………………………..
    gheorghe dirlosan spunea…
    Este clar ca lumina zilei ca „maimutoiul oparit” este finantat,chestiunea e ca nu-i sigur de cine!Sa lasam „abureala” si sa discutam pe text!Ce parere aveti de tot ce a zis Nicoleta?
    VA DAU CUVANTUL MEU DE ONOARE,CA IN CAZUL IN CARE LA URMATOARELE ALEGERI PREZIDENTIALE O SA SE HOTARASCA SA CANDIDEZE O SA-I SPIJIN CANDIDATURA CU TOT CE POT SI E OMENESTE POSIBIL!DIN „CAUZA” EI SI A DOAMNEI PORA,AM SPUS CA A VENIT VREMEA CA FEMEILE SA CONDUCA ROMANIA SI O VOR FACE MAI BINE DECAT ORICARE BARBAT!
    19.05.2010, 08:12
    ……………………………..
    Cu boltă şi presiune. spunea…
    Ghiţăăăăăăăăă, te-ai ţicnit băiat? Păi dacă ajunge Talibana Preşedinte pentru câte zile negre i-am făcut, e-n stare să mai facă un Canal Dunăre-Marea Neagră cu mine singur! Puşchea pe limba-ţi zurliule! Huoooooo nebunul pământului!
    20.05.2010, 02:55
    ……………………………….
    Parintele eu consider ca tara are nevoie de un nou Canal Dunare Marea Neagra! 🙂
    Parearea mea – contrara viitorului constructor al noului Canal, este ca emisiunea a fost foarte buna chiar daca daca conform bunului sau obicei lui Radu Moraru i-a placut sa vorbeasca mai mult decat invitatii sai.
    Bravo Nicoleta!

  140. Doamna a Condeiului, asezati, in rafturile memoriei colective, „povestirile adevarate” cu si despre „capitalistii fericiti” de astazi!
    Biblioteca Virtuala – Top XXXL…Oameni „DASTEPTI”!-Argumente impotriva Uitarii.(poate asa invata si hienutele tinerele ca unele personagii, prezentate drept „modele de urmat”, nu sunt creatoare de plus valoare umana).
    Sunt convinsa ca Biblioteca nu va fi creata in numele niciunui trandafir, poate va fi zidita in turnul manastirii , dar, privind inapoi cu luciditate, am speranta ca poate constitui un suport pentru a intelege prezentul (in ceata -zic eu- pentru multi care nu cunosc, au uitat sau nu stiu).
    Acum! Nu maine si niciun pic mai incolo!
    In vremurile astea de mare balbaiala, e nevoie de o trupa SMURD, dotata cu tehnica rapida de interventie si oameni priceputi ce STIU SA LUCREZE IN ECHIPA! ( cei de la „Ambulanta” sunt depasiti).
    Nicoleta Savin a facut un pas in fata! Cine se mai ofera?
    Oamenii priceputi sa faca un pas in fata!

  141. Buna ziua, doamna Savin!

    Felicitari!!!
    Cand citesc postarile dvs si ale altor putini jurnalisti, simt ca inspir oxigen. Cata poluare in jur, cata nevoie avem de oxigen…

    In legatura cu Becali, ati vazut ce generos e pe BANII ALTORA???
    Ieri au anuntat ca o firma, careia ii datora banii pe aparatura medicala donata de Becali spitalului Marie Curie, l-a dat in judecata, a castigat si acum intra in executare.
    Cata generozitate… Cata minciuna!!! Generos PE BANII ALTUIA!!!!!

    PS: despre Prigonitu’ nimic? 🙂

  142. Buna Nicoleta.Cel mai bun articol citit vreodata.Basescu are si el greselile lui dar vad ca vrea sa le indrepte.Nu cred ca va reusi daca nu va fi ajutat de ai lui.Sper ca cei buni si tineri din PDL sa reuseasca sa-i invinga pe aia rai.

  143. Va urmaresc de multa vreme si sunt multumita ca ceea ce scrieti d-voastra simt si eu.Astept sa va vad mai des la tv si prin glasul d-voastra sa ma aud si eu .As vrea sa cred ca mai exista oameni ce simt mai mult decat ce au in buzunar. Lumea a uitat ce greu a fost, a uitat ce umiliti si saraci am fost. Imi aduc aminte de acele vremuri cu teama ca vor reveni.Incostienta si uitarea duce la repetarea istoriei.
    Imi aduc aminte de o povestire ce am auzit-o in familie :” sotia insista sa cumpere un frigider , iar sotul a zis – de ce sa cumpar, sa-l bag pe Ceausescu in el , ca nu avem altceva.- in nici trei zile omul a fost luat si nu l-a mai vazut nimeni” . Mie mi-a marcat copilaria si adolescenta si nu pot uita , dar cei mai multi au uitat . De ce au uitat? Probabil ca la fel ca si acum, fiecare ” s-a descurcat” si a dus-o multumitor.
    Pentru viitorul copiilor mei imi doresc o Romanie mai buna si sper ca puteti s-o face-ti impreuna cu alti colegi ce nu au uitat si impreuna cu noi .
    Va multumesc pentru asta.

  144. Imi pare rau ca aseara n-am putut intra pe B1(nu-mi merge flashplayer-ul!!) …incers sa inteleg din postarile celorlalti ce s-a intamplat acolo..hmm!!…nu mare lucru!!!! Nu vreau sa supar pe nimeni ,dar mie nu-mi place Pora..este prea patimasa si ..obositoare..si..
    REZUMA TU,te rog!!in doua vorbe!!
    Multam!

  145. Freddye,
    Nu o sa fiu niciodata membra a unui partid. „Index” de jurnalsiti au si partidele, si televiziunile, din diverse motive… nu-i bai…

  146. Corco,
    Multam, draga mea… esti binevenita oricand in acest spatiu

  147. Ion Adrian,
    Lumea noua din zona PSD-Nastase stie ca am echilibru si masura.
    Si ca pot respecta opiniile critice argumentate.
    Nu te teme, Adrian, nu voi cenzura decat injuraturile, daca vor exista.
    Pana acum n-am avut nici una, am dialogat civilizat cu toti oaspetii.

  148. Freddye,
    Un nou moment zero, chiar daca ar veni, va fi barat din nou de sistem, acum mult mai viguros… Depinde de romani daca se vor trezi. Eu fac ce pot…
    Cat despre demisia lui Base si a lui Boc, 60.000 de oameni nu inseamna poporul roman…Nu va grabiti in a trage concluzii… Daca vreti sa vorbiti despre diferenta de vot dintre Geoana si Basescu, va rog sa consultati un tratat de manipulare si sa vedeti cate voturi lua Geoana fara de monstruoasa coalitie care a investit imens in el… Nu confund manipularea intr-un anume context politic cu voina poporului roman si TOTI ACTORII POLITICI AI MOMENTULUI STIU ASTA. VOTUL DIN DECEMBRIE NU A FOST FURAT, CI VICIAT PROFUND DE MANIPULARE RAFINATA

  149. Gavroche,
    Gandim separat, dar concluzionam impreuna, se pare… 🙂 🙂 🙂
    Multam

  150. @Corco
    Hai sa rezum eu toată tărăşenia, dar ţin-te de scaun ca să nu cazi pe sus:
    1. după ce o grămadă de timp cele două lichele PDL-iste Blaga şi Videanu i-au dat interdicţie lui Savin la B1TV şi la Fox News, Naşu Moraru a primit ordin să o pună de o diversiune! Cică să facă o aşa zisă întoarcere la 180 grade şi să se apuce el să tragă în parlamentarii PDL denunţând în stil paukerist cât de răi e parlamentarii PDL!
    2. deci bine mersi o invită telefonic (personal!) pe Savin şi o invită la emisiune pe Savin minţind-o că vor discuta pe marginea materialului de mai sus (Un om din Tecuci avea un motor şi cu el a dezmorţit România)! Savin accepta cu toate că s-a jurat că nu va mai apărea la acest post în urma interdicţie dictate de cei doi mafioţi PDL (lucru de altfel normal deoarece materialul care urma să fie discutat trebuia să fie materialul ei!)!
    3. Pe lângă Savin, Naşul mai invită personal, pentru a-şi legitima diversiunea ( adică Întorcerea de 180 de grade), încă doi jurnalişti extrem de talibani pro-Băsescu şi extrem de vocali în campanie, respectiv Pora şi Tiberiu Lovin! Şi pe motiv de „deontologie” îl invită şi pe Ioniţă care în campanie să fim cinstiţi nu a urlat anti-Băsescu ci doar a mârâit!
    4. Buuuun, deci cei 4 fraieri pun botul, ţup la emisiunea lui Naşul, On Air începe emisiunea, Naşul îşi incepe emisiunea, Naşul face preambulul fulminant, Naşul tace mâlc de materialul Nicoletei Savin, Naşul deschide focul împotriva nesimţirii parlamentarilor şi SURPRIZE, SURPRIZE ca la Andreea Marin: naşul pe lângă doi – trei PDL-işti neînsemnaţi se apucă să tragă vârtos în parlamentarii opoziţie! Vorbeşte doar el blocând parşiv din dialog intervenţiile invitaţilor!
    5. În acest moment, telespectatorii care nu-s toţi nişte staulişti de să rumege tot ce li se pune în staul precum vitele fără creier (deh, în România asta chiar dacă nişte bandiţi vor să anihileze INTELEGENŢA, încă mai există muuuuulte capete limpezi şi judecăţi reci!), intuiesc cele 3 motive reale ale diversiunii:
    a. o aşa zisă reorientare a politicii postului care se vrea de acum încolo un aprig critic al PDL!
    b. plasarea în umbră a mafioţilor PDL-işti Blaga şi Videanu şi mascarea fărădelegilor acestora.
    c. executarea ordinului de decapitarea a lui Prigoană care se pare că a devenit indizerabil pentru zona mafiotă a PDL! (aici să nu se înţeleagă că Bahmuţoiu Şef o fi vreun neprihănit şi vreun îngeraş!)
    6. Lovin pleacă din emisiune!
    7. Pora pleacă din emisiune!
    8. Enervarea este maximă, Moraru blochează în continuare din dialog invitaţii!
    9. Savin care are un caracter îndărătnic precum „5 catâri” RĂMÂNE şi precum o felină turbată aşteaptă momentul potrivit şi haţ sare la gâtul Morarului executându-l impecabil!
    10. Moraru scapă emisiunea din mână, încearcă să o „închidă la mantinelă” pe Savin, dar în derută nu reuşeşte şi Savin îl execută impecabil!
    11. Scandal, mârâieli etc!
    Asta a fost EMISIUNEA! Şi menţionez că tot ce am scris aici nu este cunoscut de mine de la Savin sau de la vreunul din invitaţi ci de la o sursă independentă care şi ea s-a săturat de măgăriile pe care Moraru le face în post!
    Şi ca să nu se creadă că vorbesc de pe pereţi menţionez că Naşul Moraru a încercat să justifice minciuna servită lui Savin, dând un telefon! Cine cunoaşte tevatura, înţelege acum CÂND AM MENŢIONAT CĂ S-A NAŞUL A DAT UN TELEFON, că ştiu exact ce s-a intâmplat!
    PUNCT!
    Deci trăgând linie, aseară s-a incercat prin folosirea imaginii lui Savin şi Pora, „legalizarea” diversiunii ilegale pe care Naşul a vrut să o scuipe pe piaţă!
    Mulţumită Corco?
    http://cuboltasipresiune.blogspot.com/2010/05/nota-explicativa.html

  151. Am tacut!Fabulos,real,corect!Toata stima si pretuirea din partea unui simplu cetatean!

  152. Doamna Savin, ne-ati daruit un text EXCEPTIONAL! Mi-a amintit de „Apel catre lichele” al lui Liiceanu. Il voi trimite si eu prietenilor si cunoscutilor. Am insa impresia ca poporul roman ramane indiferent si rece la jaful national atata vreme cat nu i se taie accesul la mititei, bere, tuica, telenovele, manele, fotbal si seminte. Suntem urmasii celor trei ciobanasi, dintre care doi l-au praduit pe al treilea. Si i-au luat si gatul. Iar victima, frate cu codrul, nu misca un deget: se jeleste in cor cu oaia, berbecul, catelul si muma batrana. Suntem poporul crestin-ortodox care se face frate cu dracu` ca sa treaca puntea, dupa care ii da teapa si lui. Suferim de hipertrofie de oportunism, doamna Savin! De aceea, dintre tarile est europene, Romania a avut parte de cel mai abject comunism si de cea mai ticaloasa Securitate. N-avem simtul onoarei, doamna, n-avem caracter. Sa v-il citez pe Dimitrie Cantemir si pe Carol I? Va dau un exemplu recent: gloata profesorilor care se inghesuiau sa-i miluiasca Vanghelie cu nu stiu ce DVD-uri. Cum i-au perceput elevii lor? Suntem tara lui „ne dati, ori nu ne dati”, gregari si niciodata solidari si intotdeauna dand vina pe altcineva: pe asezarea geo-politica, pe infractorii din Imperiul Roman, pe popoarele migratoare, pe turci, lesi, fanarioti si rusi, pe Roosevelt, Churchill, Stalin si comunism, pe natura si Dumnezeu. Ne ducem la biserica si postim in speranta ca Dumnezeu ne va recompensa, ne va da ceva. Dam vina pe clasa politica, ca si cum ar fi din import, nu oglinda perfecta a noastra! Furtul e sport national, doamna, foarte apreciat. Furam de mici, din scoala, cand copiem la teze si examene si devenim vedetele clasei. Da` ce ma mai lamentez, cand au fost prinsi copiind la examene de titularizare ditamai profesorii?! Iata de ce Bombonel cu matusa Tamara cu tot a fost votat intr-o veselie si in cunostinta de cauza in Mizil-Prahova! Atata vreme cat smechereala se bucura de simpatie populara, nicio speranta sa avem politicieni mai curati! Dumneavoastra, doamna Savin si cei putini ca dumneavoastra, faceti aerul mai respirabil in cloaca asta de tara si eu va multumesc! V-am urmarit aseara la Radu Moraru, atunci am aflat de textul dumneavoastra. Pe mine ma aveti alaturi.

  153. Azi este ziua de nastere a Domnului Corneliu Coposu. Ce dor imi e de Senior!

  154. Nicoleta, lasa ca tot ai spus ce ai avut de spus „chinuita” ce-i drept de nas, dar ai reusit sa transmiti ce trebuie ptr cei ce au avut urechile ciulite la B1.
    Daca ai inceput sa spui GATA,ptr mine si multi ca mine E TOTUL. In rest, nu ar trebui sa mai conteze! Nu-mi scapa faptul ca e greu sa nimicesti lucrurile grandioase si consolidate in toti acesti ani de mafioti, dar GATA invocat de mine a intrat in actiune … e rau de bine ptr noi si rau de rau ptr „EI”

  155. Interesanta versiunea ta, Mihaela. Eu am vazut doar ultima parte a emisiunii – dupa ora 21. Mi-am imaginat ca in prima parte s-a discutat despre formidabila scrisoare a d-nei Savin.
    Faptul ca „Nasul” a avut unele planuri parsive – ce mai conteaza? I s-au incurcat.
    Concluzia a fost ca Nicoleta Savin si Andreea Pora au fost formidabile si asta trebuie sa ramana.

  156. Te-am avut Magrebianule! 🙂

  157. Multumesc Mihaela,pentru film!! ..tre sa dau mai multe reply sa inteleg (sa accept!!) ideea principala..hahahihi!!
    E drept,ca nu l-am mai urmarit pe Nasu din campanie! Adica si el a suferit o mutatie si si-o trage!!!???cu..mai toata lumea..care da mai mult!!(poate are interes ca-i si om de afaceri si ..de..interesul poarta fesul!!)
    Pacat!!
    Si neavizatii de dincolo de sticla ce-au inteles??
    I-a iesit Nasului ce-a vrut? sau ..?
    Mare,mare pacat!
    Tu stii dedesupturi si ai spus filmul cursiv! Ramane sa-l mai inteleg si eu!!
    Multumesc,Mihaela!

  158. ATENTIE,NU PUN BOTICUL,INCA,SA FIE CLAR

    De la mine,din nord-vestul romaniei,lucrurile se vad muuuuuuuuuuuuuult mai clar,mai detasat si atit de limpezi,incit nu ma pot stapinii sa nu va intreb pe voi cei care sunteti atit de lipiti de PUTERE:
    ,DE CE SUNTETI ORBI,DE CE CREDETI CA INCLININD BALANTA PUTERII IN INTERIORUL PD-L ,cineva va avea de cistigat?
    Ma uit stupefiat ,la cita energie,URA VISCERALA,se consuma in aceasta lupta intestina de partid,intre FRIPTURISTII CONSACRATI[PD-L],OBISNUITI SI EI LA FEL CA PESEDISTII SA SUGA DIN LAPTICUL,GRAS SI CALDUT AL BUGETULUI STATULUI.
    Atit o tabara cit si cealalta ,este bine garnisita CU PRADUITORI,care praduitori in intervalul 2009 IANUARIE,2010 MAI,si-au impus clientela,neamurile,tirfele,amantele in aparatul de stat.
    FIECARE MINISTRU PEDELIST,ATENTIE,REPET FIECARE MINISTRU PEDELIST SI-A INFIPT OAMENII IN ORGANISMELE CENTRALE SI LOCALE,ASTFEL INCIT SA POATA CONTROLA FELII INTREGI DIN ECONOMIE ,FINANTE SI EVIDENT BANI.
    DIVERSIUNE ASEARA?CIND AM INTREBAT CE DIVERSIUNE,AM INTREBAT TINTIT-CINE,PE CINE A VRUT SA MANIPULEZE?
    Cine nu si-a trimis toate sagetile,pe care trebuia sa le trimita.
    Pina la urma,personal sunt scirbit si dezamagit de acest spectacol ,MIZERABIL PRESTAT DE SUSTINATORII CELOR DOUA TABERE.
    Eu nu sunt dispus sa intru in aceasta ordinara ,reglare de conturi de tip mafiot,dintr-un motiv major:
    ,UNDE-I ROMANIA IN ACEASTA LUPTA’?
    ,Unde sunt interesele romanilor in aceasta ,HACUIALA IN FAMELIE”?
    Unde si ce s-a ales de ,PROMISIUNILE ELECTORALE?
    Ma incearca un sentiment de mare regret-dupa pnt,IATA CA VINE RINDUL PD-L,odata ajuns la putere sa ma dezamageasca.
    MOTIVUL?;
    Faptul ca unii sunt nemultumiti ca nu au primit destul?.
    Faptul ca unii,primari au ajuns dupa gratii,urmare a smenurilor facute.
    Faptul ca ,LACOMIA,GROBIANISMUL MEMBRULUI DE PARTID NU SE DEZMINTE.
    CONCLUZIE-NU POT PUNE BOTICUL LA O ASEMENEA DIVERSIUNE SI MIRSAVIE.
    Ma respect pe mine prea mult,pt a cobori in teren si a intra in rahatul pestilential promovat si provocat de partid,recte PD-L.
    Cine are obrazul gros,,PRECUM TOVALUL[arhaism,se traduce=talpa OPINCII]si accepta sa se inhame la o asemenea ,ORDINARIE’il priveste,in mine nici o tabara nu va gasi un partizan.
    UNDE-I MONOLITUL PEDIST-ATIT DE INVIDIAT DE CELELALTE PARTIDE?
    Unde-i partidul vioi,prompt,cu viteza de reactie,in a da replici si a lua pozitie,care a sedus atitia tineri romani?
    Cum dreak a imbatrinit atit de repede?ma uit la ELENA UDREA-NU O MAI RECUNOSC,PARCA AU TRECUT 50 DE ANI PESTE EA.

  159. P.S.-luati aminte,acest partid PD-L se sprijina in marea lui majoritate pe ardeleni,oameni serriosi si cu o cu totul alta filozofie de viata,cu un alt mod de raportare la ,CONFLICTE’.
    E de asteptat ca daca lucrurile vor evolua intr-o directie ,NEDORITA’de nucleul dur,ardelenesc,in partid sa apara sciziuni,fracturi care………..
    E doar un avertisment care se bazeaza doar pe PERCEPTII,personale,dar care intr-un timp relativ scurt s-ar putea sa ,creasca’sa devina un adevarat VAL.
    Va reamintesc REPUBLICA DE LA CLUJ-DEVIATIONISTII ARDELENI-VI-L REAMINTESC PE IULIU MANIU SI NEINCREDEREA LUI IN MITICI………..
    Chiar daca voi atinge sensibilitatile unora,regionale,ma vad obligat sa vorbesc despre o stare de lucruri pe care nu poti sa o ascunzi sub covorul de partid,ori sub covoarele ,DIN VILELE UNOR MITICI,DIN PD-L BINE INSTALATI IN SCAUNELE MINISTERIALE,de unde continua sa practice obiceiurile insusite inca de vremea cind PUPAU CONDURII TICALOSULUI NEAMULUI ROMANESC -ION ILIESCU.

  160. Hooo..!!!bre anti Nu te enerva rau, ca te zbarcesti!!!
    hahahihi…..!
    Am intrat si pe tine si la viteza am rascolit prin camara ta…Te-am citit!! OK!
    Mihaela,facand economie de timp,ca o dulceata ce e,m-a luminat si pe mine,care n-am sticla!!
    Ii esti dator lui miha..fara ea n-as fi stiut ca o faci cu bolta si cu presiune!!!
    Esti bun!!
    Am sa mai au navala,prin rafturile tale,pentru a ma informa!
    Multumesc,anti!

  161. Zappa,
    Nu am nici o treabă cu gaştile pedeliste.
    E treaba lor de ce se bat, dar îşi fac rău.
    Acum ar trebui să fie umăr la umăr.
    Odată ajunşi pe mal, n-au decât să-şi scoată ochii.
    Perfect valabil şi pentru PSD şi PNL. Toată lumea trebuie să tragă într-o singură direcţie şi să scoată ţara din criză.
    Acum fiecare are cea-ul şi hăis-ul lui.
    E timpul doar pentru hei-rup, cu toţii, umăr la umăr, fără chiul şi fără trădări
    Odată scoasă România din mocirlă, îşi pot permite să treacă la împărţit vini şi premii.

  162. D-na SAVIN

    Imi pare rau de ce vi s-a intamplat la NASHU”,pe cuvantul meu de onoare ..imi venea sa sparg televizorul..NU VA MAI DUCETI ACOLO..!!! Ma uitam la d-voastra si la d-na PORA si la incercarile supraomenesti de a trece de nivelul onomatopeic in discutie ,si asta din cauza acestui TROTKI pervertit..Ati ramas in emisiune ,dar singura si nelinistita.. Ati scris un editorial de exceptie,care a fost promovat sfidand orice criteriu comercial,pe principiul „citeste si da mai departe” iar ei s-au folosit de notorietatea d-voastra ..Lume buluc,rating nebun si dezamagire pe masura.. Sunt sigur ca ati invatat ceva din asta..

  163. Imi place ce vad si aud ..dar..:
    -peste ELENA EDREA n-au trecut 50 de ani ,dar cincizeci au trecut sigur..Despre Madalina nu am date..
    – Pot spune oricui sute de bancuri cu ardeleni miticoshi..Apropo,il mai tine minte cineva pe SABIN GHERMAN cu al sau manifest „M-am saturat de Romania” ?? Inca un ardelean zdrobit de meandrele concretului..
    -d-l BOC ,invadatorul ardelean nu e cumva penticostal ?? Si multi altii ca el ,ardeleni seriosi si OOPS !!cu alta filozofie de viata , nu cumva au pus mana pe butoane in numele lui WATCH TOWER.. ?? Zic si eu,nu dau cu barul .. 😆 😆 😆

  164. Freddye,
    Aproape corect.
    Da, am invatat. O să pun conditii atunci cand accept o invitatie la o emisiune tv.
    Si o sa denunt pe loc incalcarea lor.
    A doua oara nu mai mananca oaia lupul…
    Daca nu le plac, sa nu ma invite…

  165. Nicoleta-erai ultimul om la care ma puteam gindi ca faci parte din vre-o gasca-stiu ei,celor care m-am adresat,nu-ti fa probleme
    ,PUNCT OCHIT PUNCT LOVIT’

  166. @ nicoletasavin

    A fost o victorie a la PHIRUS ,doamna si din cauza asta tragem ponoasele..Manipulare ?? Sa arunce primul piatra cel care roseste feciorelnic la auzirea acestui cuvant..si care n-a mancat usturoi dupa ce s-a spalat pe dinti.. 😆 . Basescu e genial in arta manipularii .. credeti-ma ca stiu ce spun

  167. Freddye,
    Genial o fi Basescu, dar ce zici de armata de manipulatori care s-au perindat pe la cel putin doua televiziuni vreme de jumatate de mandat, zi de zi, pe principiul picaturii chinezesti… Freddye, am fost acolo, am vazut cu ochii mei, stiu ce spun… Crede-ma

  168. freddy-incurcate-s caile domnulu-dar,cu toata deferenta,nu cadea,te rog PRADA SCENARITEI-
    In alta ordine de idei-ai liber la tot felul de ,GINDURI ASCUNSE’
    Dar iti voi spune o povestioara-in 2007,am avut mai multe runde de CONTRE CU UNA DIN JURNALISTELE FASCINATE DE GENIUL LUI NASTASE. AYA,ASA ERA CUNOSCUTA IN LUMEA BLOGGOSFERI,O GASESTI SI ACUM PE BLOGGUL HERMAFRODITULUI
    Pe vremea aia,avem placeri sadice-il tocam pe ardei umplut in fiecare zi-alias ion cristoiu.
    Si printre multele dezastre pe care I LE PREVESTEAM JURNALISTEI FASCINATE ERA SI ASTA-GRUPUL DE LA CLUJ,asa era cunoscut atunci,REPUBLICA A DEVENIT ODATA CU INTRAREA IN FORMATIE[PE USA DIN DOS]a lui VASILE DINCU,UN OM DRAG MIE,SI A LUI ION RUS.
    Iata suntem in 2010-APROAPE 100%s-au adeverit ,PROROCIRILE MELE.
    Si stii de ce?
    haaaaaaaaaa,hiiiiiiiiiiiiiiiiiipt ca sunt DASTEPT SI DEVREME ACASA,HAAAAAAAAAAAA HIIIIIIIIIII
    Si ar mai fi neste motive,dar care de fapt le trec la RUBRICA-MICI PICANTERII POLITICE.
    N-AS VREA ,sincer ca si in cazul PD-L sa se adevreasca spusele mele-SI VB AIA,N-AM DAT CU BOTA-CI CU BARDA SA PRICEAPA MAGARUL DAR SI CIOBANUL-CAPISCII freddy.

    Si apropoo de madalina-TOCMAI MI-A DAT IN REJECT DOUA TEXTE-MAI PICANTE DAR SI SIROPOASE IN ACELASI TIMP.
    Lucru pt care m-am autopedepsit si 3 ZILE NU MAI POSTEZ PE-A ACOLO-OARE N-O FI DIN PRICINA CONTATARII MELE NEVONOVATE ,REFERITOARE LA FAPTUL CA UNEORI TIMPUL FUGE REPEDEEEEEEEEEEEE,PESTE UNII OAMENI?
    Cine mai poate sti,nu daca ,CAILE DOMNULUI SUNT ATIT DE INCURCATE.
    Ce ti-e si cu monitorizarile astea……………
    apropoo baieti,mai luati si voi o pauza,de tigara ceva acolo,voi nu mergeti la baie in timpul serviciului?

  169. Nicoleta,
    Doar nu crezi ca te pot banui de cenzura, decat eventual in raport cu grobianisme abjecte, care chiar daca apar in primul moment(nici-o nenorocire de fapt, caci vina este a autorului) ulterior cred ca este bine sa fie sterse, ca sa nu ramana „gainatzul” pe blogul tau.
    A fost doar o ocazie sa fac putin misto de AN care ma cenzureaza la greu, caci cu toate garzile de corp de pe acolo care-mi vaneaza greselile de dactilo si cum am si spos fac sumedenie, este foarte incomodat de mine.
    Am un catastif de postari cenzurate, pe o tematica diversa, care il caracterizeaza astfel exact pe dl AN.

  170. Frank,
    Repet ce am mai spus de cateva ori, cand au aparut unele, poate da, poate nu, diversiuni.
    Inca merg pe mana lui Basescu.
    Punct. 🙂

  171. OHOOOOOOOOOOOO-nebunule-esti in eroare-nu-i vb de ANCA ALEXANDRESCU pe care o stimez,muuuult si cu care am dialogat mult timp,chiar daca de pe pozitii diferite,si care culmea i-am prezis ca se va DESPARTII DE PESEDEII-ATUNCI A REACTIONAT DESTUL DE DUR,SI TOTUSI……………AM AVUT DREPTATE.
    E vb de aya-O TIPA MULT MAI IN VIRSTA-fica de scurist.
    FA INVESTIGATII SI TE VEI DUMIRI-

  172. PS .
    Spre tristetea mea AYA iar s-a dat la fund de ceva vreme. Sper sa fie sanatoasa.
    Ce vrei Frank, au si femaile ca si barbatii irationalele lor . Stii vorba ceea populara: I-a facut farmece. 🙂

  173. […] motor şi cu el a dezmorţit România Înscris în: Uncategorized — bazel09 @ 9:38 PM nicoletasavin/ Punct. Şi de la capăt. M-am săturat de virgule. Alt azimut, alt curs de viaţă. La bal sau la […]

  174. am preluat textul pe http://bazel09.wordpress.com/
    Merită să fie citit de cât mai multă lume 😉

  175. Multam
    Iata si ultimul articol https://nicoletasavin.wordpress.com/2010/05/20/tradarea-intelectualilor/

  176. Nu stiu daca te-ai asteptat la atatea raspunsuri si imi dau seama ce greseala ai facut, ca ai lasat condeiul, cu ani in urma si ai incercat sa muncesti sa iti poti plati datoriile la stat si la familie. Eu sunt foarte bucuros ca ai avut puterea sa scrii asa ceva. Ar trebui ca toti crainicii de la televiziuni sa aiba acest material in fata, atunci si cand au invitati din clanul hotilor de tara sa ii intrebe cate ceva din punctele tale de foc.
    Da, imi pare rau ca te-ai lasat de presa in momentele cele mai urate din presa romana.
    Pentru bani jegosi, Romania a pierdut cativa jurnalisti de care ar fi avut nevoie in 2009. Ma refer la vandutii, lacheii si cateii de rasunet: Nistorescu, Hurezeanu, Buscu, Dinescu, Tanase. Mizerii umane, care au stat cu mana lor beteaga, intinsa la mila unor ticalosi.
    Era nevoie de vocea ta mai mult ca oricand. Ramasesera cativa si ei cuminti si in banca lor, dar fara forta. Nimeni nu vrea sa recunoasca ce victorie puternica a obtinut Basescu, in fata unui pluton baban de executie.
    I-a invins SINGUR si ei nu sunt corecti sa accepte un adevar istoric. O presa marsava a schelalait cateva luni bune, asmutita de handicapati ca : Vantu, Voiculescu, Patriciu si marele prostanac al natiei Geoana, omul maimuta, care sare de bucurie, atunci cand ar fi trebuit sa planga.
    Eu iti multumesc ca ai revenit si sper sa ai forta sa iti mai gasesti cativa discipoli, cativa adepti tineri, sa urce cu tine pe baricade. Imi pare rau ca sunt in State si nu te pot imbratisa.

  177. @ FRANK

    Inteles,sa traiti !! 😆 E saracie mare in tara ,poate n-ai observat ca d-na UDREA a trecut blogul pe platforma W.PRESS ,ca e mai ieftin….Doamne ,ai ramas neschimbat ,poate un pic mai grizonat..in exprimari..Din vechea garda numai PUIU si Cenushares,,??? Pe ailalti i-ai mancat copti..?? 😆 😆

  178. Buna ziua,
    Realizez o cercetare sociologica care implica raspunsul blogerilor. Va rog sa imi raspundeti la chestionarul din link-ul de mai jos.
    Multumesc foarte mult !
    https://spreadsheets.google.com/viewform?formkey=dHBLWUc1eWM4TnYzdXhCUG82NVBCRnc6MQ&ifq

  179. Felicitari !
    Pot sa pun un link spre aceasta pagina?

  180. Da, Arramis, e liber la preluare tot blogul


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: